58 matches
-
în acest așezământ monahal, Thomas a devenit un dominican auster și zelos. După un popas la mănăstirea din Piedrahita, el devine stareț la "Santa Cruz" din Segovia, păstrându-și această funcție între 1452 și 1474, perioadă în care reformează stărețiile aragoneze din cadrul Ordinului său. Se pare că ostilitatea sa față de evrei datează din această perioadă, deoarece în anii 1480 Mănăstirea "Santa Cruz" constituia un adevărat focar al antisemitismului. Thomas se situează din acest punct de vedere pe o poziție contrară celei
Tomás de Torquemada () [Corola-website/Science/312149_a_313478]
-
oficiale în anumite regiuni: Catalana, galiciana și castiliana, mai comun denumită "spaniolă", sunt descendente ale limbii latine și au propriile lor dialecte; există de asemenea și alte dialecte romanice, ca și asturiana sau "Bable" în Asturias și părți din León, aragoneza în o parte din Aragón, și araneza (o variantă gascono-occitană) în Val d'Aran la nord-vest de Catalonia. Spaniola vorbită în Americi este descendentă a dialectului spaniol vorbit în sud-vestul Spaniei. În anul 2008, populația Spaniei a atins oficial 46
Demografia Spaniei () [Corola-website/Science/306293_a_307622]
-
și seminarii atât naționale, cât și internaționale. El a publicat teza sa de doctorat cu titlul "Fluctuații economice într-o perioadă de criză. Prețuri și salarii în Aragón la începutul Evului Mediu (1300-1430)", precum și alte articole între care menționăm "Economia aragoneză a primei treimi a secolului al XV-lea și reflectarea sa de către Cortes-ul din Teruel în perioada 1427-1428", "Evoluția prețurilor și salariilor în Aragon între anii 1300-1430" etc. Majoritatea cercetărilor efectuate de Fernando Zulaica tratează relația dintre prețuri și
Fernando Zulaica Palacios () [Corola-website/Science/305954_a_307283]
-
Cortes-ul din Teruel în perioada 1427-1428", "Evoluția prețurilor și salariilor în Aragon între anii 1300-1430" etc. Majoritatea cercetărilor efectuate de Fernando Zulaica tratează relația dintre prețuri și salarii, ca determinanți ai puterii de cumpărare. Cercetările pleacă de la studiul economiei aragoneze în Evul Mediu cu scopul de a realiza o paralelă cu celelalte țări ale Europei din acea vreme. De asemenea, sunt reliefate modalitățile de utilizare a pârghiilor de politică monetară pentru a reduce inflația și a mări puterea de cumpărare
Fernando Zulaica Palacios () [Corola-website/Science/305954_a_307283]
-
a succedat în 1435. René de Anjou a unificat pentru o vreme pretențiile celor două ramuri angevine. Cu toate acestea, în 1442, Alfonso al V-lea a cucerit Regatul Neapolelui, unificând încă o dată Sicilia și Neapole, ca dependente față de coroana aragoneză. La moartea sa din 1458, regatul a fost din nou separat, iar Neapole a fost moștenit de către Ferrante, fiul ilegitim al lui Alfonso. Atunci când Ferrante a murit în 1494, regele Carol al VIII-lea al Franței a invadat Italia, folosindu
Regatul de Neapole () [Corola-website/Science/313551_a_314880]
-
a regatului cu Ferdinand al Aragonului, care l-a abandonat pe vărul său, regele Frederic. Acordul a fost însă repede încălcat, iar Aragon și Franța și-au reluat războiul asupra Neapolelui, care s-a încheiat până la urmă cu o victorie aragoneză, care l-a lăsat pe Ferdinand al II-lea la comanda regatului din 1504. Trupele spaniole care ocupau Calabria și Apulia, comandate de Gonzalo Fernandez de Cordova, și inspectorii trimiși de Ferdinand Catolicul nu au respectat noile înțelegeri, iar francezii
Regatul de Neapole () [Corola-website/Science/313551_a_314880]
-
importanță și punct de întâlnire al culturilor arabă, iudaică și creștină. Decadența, survenită în timpul dominației Casei de Anjou (cu pierderea rolului de capitală în favoarea orașului Neapole), de care s-a eliberat prin răscoala Vecerniilor siciliene (1282), a continuat sub dominația aragoneză, spaniolă (sec. XVI) și a Bourbonilor din Neapole (din 1736). Participant la mișcările din 1820 și 1848, orașul a fost eliberat de către Garibaldi și a făcut parte (începând din 1860) din nou creatul stat italian. Catedrala din Palermo este un
Palermo () [Corola-website/Science/297314_a_298643]
-
din țările hispanofone, recomandă numele "español" spre a fi folosit, în general, în alte limbi naționale (cf. germană "Spanisch", engleză "Spanish", poloneză "hiszpański", rusă "испанский"). Spaniola face parte din subgrupul iberoromanic al limbilor romanice. Are multe în comun cu limbile aragoneză, asturiană, catalană, galiciană și portugheză. Spaniolii se pot înțelege și cu vorbitorii limbii italiene, fără a cunoaște italiana. Limba ladino, vorbită de către sefarzi, este de fapt castiliana medievală, influențată de turcă și ebraică. Fiind o limbă romanică găsim multe similitudini
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
denumirea de „limba mozarabă”, aflată sub influența puternică a limbilor invadatorilor: arabei și berberei, și zona nordică, unde s-au format regatele creștine, iar din dialecte romanice s-au dezvoltat aparte de castiliană și alte limbi romanice moderne: limbile catalană, aragoneză, astur-leoneză și galiciano-portugheză. Castiliana primitivă a derivat din latină în comitatul medieval al Castiliei și se afla sub influența limbilor bască și vizigotă. Cele mai vechi texte în spaniolă sunt "Glosas Emilianenses" („Glosele Emiliane”), ce s-au păstrat în Mănăstirea
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
de Anjou împotriva Republicii Genoveze, și insula Gozo a fost prădată în 1275. O mare revoltă în Sicilia, denumită a urmat după aceste atacuri, care au dus la separarea peninsulei în Regatul Neapolelui. Malta a fost guvernată de , o dinastie aragoneză, de la 1282 la 1409, aragonezii ajutându-i pe insurgenții maltezi cu ocazia într-. Rude ale regilor Aragonului au condus insula până în 1409, când ea a trecut în mod oficial la . De timpuriu, în dinastia Aragoneză, fiii monarhului primeau titlul de
Malta () [Corola-website/Science/297134_a_298463]
-
fost guvernată de , o dinastie aragoneză, de la 1282 la 1409, aragonezii ajutându-i pe insurgenții maltezi cu ocazia într-. Rude ale regilor Aragonului au condus insula până în 1409, când ea a trecut în mod oficial la . De timpuriu, în dinastia Aragoneză, fiii monarhului primeau titlul de „conte de Malta”. În această perioadă s-a format în mare nobilimea locală. În 1397 însă, purtarea titlului de „conte de Malta” a revenit pe baze feudale, două familii luptându-se pe această distincție, ceea ce
Malta () [Corola-website/Science/297134_a_298463]
-
a șaptea în Birkirkara. O congregație a Noii Biserici Apostolice a fost fondată în anul 1983 în Gwardamangia. Populația evreiască din Malta a atins apogeul în Evul Mediu sub dominația normandă. În 1479, Malta și Sicilia au intrat sub dominație aragoneză și din 1492 i-a obligat pe evrei să părăsească țara, permițându-li-se să ia cu ei doar câteva dintre bunuri. Mai multe zeci de evrei maltezi s-au la creștinism în acea vreme, pentru a rămâne în țară
Malta () [Corola-website/Science/297134_a_298463]
-
care se sustrăgeau controlului (1350). Veneția se înțelegea cu Petru al IV-lea de Aragon și cu Cantacuzino care se alătura alianței. La 13 februarie 1352, o mare bătălie se desfășura în Bosfor între flota genoveză și nvele venețiene și aragoneze, plus o mcă escadră de 14 nave echipate de Cantacuzino cu ajutorul venețienilor. Bătălia se prelungea până noaptea, fără a aduce finalul, ceea ce permitea celor două tabere să-și adjudece victoria. Lupta continua în apele occidentale, epuizarea celor doi adversari făcându
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
cu ajutorul venețienilor. Bătălia se prelungea până noaptea, fără a aduce finalul, ceea ce permitea celor două tabere să-și adjudece victoria. Lupta continua în apele occidentale, epuizarea celor doi adversari făcându-i să semneze pacea în anul 1355. Replierea flotei veneto aragoneze după bătălia Bosforului îl aducea pe Cantacuzino într-o situație delicată. El era obligat să facă pace cu genovezii datorită izolării sale, pacea încheiată în condiții dezavantajoase pentru bizantini. Ceea ce era și mai grav era faptul ca acum imperiul era
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
Ferdinand cere sprijinul navarez împotriva Franței iar când acesta este refuzat, Ferdinand cere excomunicarea lui Ioan pentru a justifica o invadare a Navarei. Papalitatea refuză excomunicarea, dar în 1512 Ferdinand invadează Navara iar parlamentul navarez este obligat să accepte suveranitatea aragoneză, în condițiile păstrării autonomiei și identității proprii. Ioan și Ecaterina se refugiează în nordul Pirineilor, Ioan încercând de două ori, în 1512 și 1516 să recucerească întregul regat. Domeniul controlat de aceștia din nordul Pirineilor, Basse-Navarre și Béarn va continua
Regatul Navarrei () [Corola-website/Science/315108_a_316437]
-
numită-nimeni nu știe de ce- a atins rapid o largă popularitate. Aproape două sute de manuscrise ale acestuia au supraviețuit. O traducere prescurtată, făcută de regele Alfred cel Mare încă există. Bono Giamboni a tradus-o în limba italiană. O traducere aragoneză încă nepublicată din secolul al XIV-lea, făcută de către Domingo de García Martín, la cererea lui Juan Fernández de Heredia, vine de la traducerea italiană a lui Bono Giamboni. Istoria lui Orosius, de asemenea, a fost tradusă în arabă în timpul domniei
Orosius () [Corola-website/Science/320028_a_321357]
-
în 1502), Cesare a comandat trupele Franceze in asediul din Napoli și Capua apărat de către Prospero Colonna și Fabrizio Colonna. Pe data de 24 iunie, 1501 trupele sale au luat-o cu asalt pe cea din urmă, cauzând prăbușirea puterii aragoneze din sudul Italiei. În iunie 1502 s-a îndreptat către Marche, unde a fost reușit să captureze Urbino și Camerino prin trădare. Următorul pas ar fi fost Bologna, dar "condottieri" săi, în special Vitellozzo Vitelli și frații Orsini, temându-se
Cesare Borgia () [Corola-website/Science/321728_a_323057]
-
ridicat de autonomie politică, conducând la consolidarea unei identități catalane. Limba catalană este o limbă romanică a grupului galo-iberic. Este limba cea mai apropiată de occitană, împărtășind multe caracteristici cu alte limbi italo-vestice, cum ar fi spaniola, franceza, portugheza și aragoneza. Există o serie de varietăți lingvistice care sunt considerate dialecte ale limbii catalane, printre ele, grupul dialectal cu vorbitori mai numeroși este cel numit catalana centrală. Numărul vorbitorilor de catalană este de peste 7 milioane, însă foarte puțini dintre ei sunt
Catalani () [Corola-website/Science/315290_a_316619]
-
și în mai 1423, l-a arestat pe iubitul ei, Gianni Caracciolo, o figură puternică în instanța de judecată napolitană. După o încercare eșuată de a o aresta pe regină, Ioana l-a chemat pe Sforza, care a învins armata aragoneză lângă Castelul Capuano în Napoli. Alfonso a fugit la Castel Nuovo, dar ajutorul unei flote de 22 de galere conduse pe Giovanni da Cardona a îmbunatățit situația sa. Sforza și Ioana au răscumpărat Caracciolo și s-au retras la cetatea
Alfonso al V-lea al Aragonului () [Corola-website/Science/325401_a_326730]
-
cinstea artistului. Pentru Alfonso al V-lea, Pisanello a creat cel puțin trei medalii; tot aici, a creat o medalie pentru un curtean al lui Alfonso, "Inigo d'Avalos", care aparținea unei ilustre familii spaniole ajunsă în Italia însoțind curtea aragoneză. În general, "medalia lui Inigo" este considerată ca fiind ultima semnată, în mod sigur, de Pisanello. Lucrarea a fost creată cu intenția clară de celebrare, în mod cinstit fără retorică gratuită, fiind capabilă să sublinieze autoritatea persoanei reprezentate, cu o
Medalia lui Inigo d'Avalos () [Corola-website/Science/325446_a_326775]
-
genovezilor”. În 1351 este obligat și împăratul bizantin să intre în această coaliție. Amiralul genovez Paganino Doria asediază în cadrul conflictului cetatea Oreos de pe insula Eubeea, unde se adăpostise amiralul venețian Niccolo Pisani. Asediul a fost întrerupt odată cu apariția unei escadre aragoneze în Marea Egee. Armada genoveză se înfruntă cu cea venețiano-aragoneză în Bosfor. Ambele flote suferă pierderi foarte mari, și bizantinii sunt obligați să accepte o pace impusă de genovezi, care la rândul lor vor suferi, în 1353, înfrângeri în apele Sardiniei
Republica Genova () [Corola-website/Science/323326_a_324655]
-
coroane, administrațiile celor două jumătăți din fostul Regat al Siciliei vor rămâne separate până în 1816, deși formațiunea statală purta deja numele de Regatul celor Două Sicilii. Sicilia a fost condusă ca regat independent de către rude din ramura tânără a casei aragoneze până în 1409, iar de atunci a constituit chiar parte a Regatului Aragonului. În ceea ce privește Regatul Neapolelui, acesta a fost condus de regele angevin René de Anjou, până când cele tronuri au fost din nou unite de către Alfonso al V-lea, după un
Regatul Siciliei () [Corola-website/Science/328296_a_329625]
-
unor moștenitori direcți ai regelui, coroana a fost moștenit de către unchiul său Frederic, fratele legitim a lui Alfonso al II-lea. A urcat pe tron sub numele de Frederic al IV-lea din Napoli, fiind ultimul rege napolitan din dinastia aragoneză.
Ferdinand al II-lea de Neapole () [Corola-website/Science/329285_a_330614]
-
de Artois. Robert a fost fiul postum și moștenitorul contelui Robert I de Artois cu Matilda de Brabant. Totodată, Robert era nepot de frate al regelui Ludovic al IX-lea al Franței. Soldat experimentat, Robert a luat parte la Cruciada aragoneză și a încercat să incadeze Sicilia în 1287. De asemenea, el a înfrânt pe flamanzi în 1297 în bătălia de la Furnes. El a fost încă o dată trimis în Flandra în iulie 1302, unde a început să devasteze teritoriul și a
Robert al II-lea de Artois () [Corola-website/Science/328699_a_330028]
-
Iacob al II-lea (10 aprilie 1267 - 2 sau 5 noiembrie 1327), supranumit cel Drept, (aragoneză "Chaime lo Chusto", , ) a fost rege al Siciliei (ca Iacob I) din 1285 până în 1296 și rege de Aragon și al Valenciei și Conte de Barcelona din 1291 până în 1327. În 1297 i-a fost garantat regatul Siciliei și al
Iacob al II-lea de Aragon () [Corola-website/Science/332022_a_333351]