66 matches
-
Raymond Berengar al IV-lea, Contele de Barcelona. La El Castellar la 13 noiembrie, Ramiro a abdicat și și-a trasnferat autoritatea lui Ramon Berenguer, revenind la viața monarhală. Ramon Berenger a guvernat regatul "de facto" folosind titlul de "Prințul Aragonezilor". În luna august 1150, când Petronilla avea 14 ani, logodna a fost ratificată la o ceremonie de nuntă care a avut loc în orașul Lleida. Petronilla și-a consumat căsătoria cu Ramon în prima partea a anului 1151, când a
Dinastia Jimenez () [Corola-website/Science/331477_a_332806]
-
Ribes pe viață. Fiul ei cel mare avea șapte ani atunci când, pe 18 iulie 1164, Petronilla a abdicat de la tronul Aragonului. Când Raymond Berengario a moștenit tronul de la mama sa, el și-a schimbat numele în Alfonso, din respect pentru aragonezi. Al doilea fiu pe nume Petru a schimbat apoi numele în Raymond Berengario. Petronilla a murit în Barcelona în octombrie 1173 și a fost înmormântat la Catedrala din Barcelona, mormântul ei a fost pierdut. După moartea ei, Besalú și Vall
Dinastia Jimenez () [Corola-website/Science/331477_a_332806]
-
succesiv în posesia a diferite națiuni din Europa: - Normanzii în anul 1090 (sub contele Roger de Hautville); - Sicilienii în anul 1194 (prin căsătoria unui membru al familiei germane de Ștaufer); - Francezii în anul 1268 (sub Carol I. Robert de Anjou); - Aragonezii în anul 1282, după izgonirea lui Carol I. Robert de Anjou din Sicilia de către Peter von Aragon (episod cunoscut în istorie sub numele de “Vecerniile Siciliene”; Giuseppe Verdi a compus o operă cu acest subiect); - Castilienii în anul 1284. În
Istoria Maltei () [Corola-website/Science/306551_a_307880]
-
ocupe Milano, detronându-l pe ducele Ludovic Sforza și pe fratele lui Ascanio Sforza. Având intenția de a revendica și regatul Neapolelui, a căutat o alianță cu singura putere militară din regiune capabilă de a se opune: regatul Aragonului. Regelui aragonez Ferdinand al II-lea i-a oferit posibilitatea de împărți Neapolele între ei. Ideea nu era nouă: deja în 1497, Carol al VIII-lea al Franței i-a făcut lui Ferdinand aceeași propunere în timpul războiului italian din 1494-1498, deși nu
Tratatul de la Granada (1500) () [Corola-website/Science/336816_a_338145]
-
și insula Gozo a fost prădată în 1275. O mare revoltă în Sicilia, denumită a urmat după aceste atacuri, care au dus la separarea peninsulei în Regatul Neapolelui. Malta a fost guvernată de , o dinastie aragoneză, de la 1282 la 1409, aragonezii ajutându-i pe insurgenții maltezi cu ocazia într-. Rude ale regilor Aragonului au condus insula până în 1409, când ea a trecut în mod oficial la . De timpuriu, în dinastia Aragoneză, fiii monarhului primeau titlul de „conte de Malta”. În această
Malta () [Corola-website/Science/297134_a_298463]
-
Περδίκκας - Perdikkas). Krustallis este de părere că atât sărăcăcianii cât și un alt trib nomad pastoral din regiune - el al "caragunilor" - erau ambele ramuri desprinse din trunchiul aromânilor (vlahilor). Provincia Valtos s-a aflat pentru un timp sub suzeranitatea Almogavrilor Aragonezi în timpul când aceștia dominau centrul Greciei. Unii istorici (cum ar fi italianul Antonio Baldacci care a călătorit în această regiune) au presupus că unii din sărăcăciani ar ar descinde din acel grup de mercenari spanioli care ar fi rămas în
Sărăcăciani () [Corola-website/Science/299729_a_301058]
-
clădire sub numele de "castrum Sancti Erasmi", probabil pentru că o capelă dedicată Sfanțului Erasmus se află inițial pe acel loc. Fortăreața angevină a fost grav avariată în 1456 de un cutremur, care i-a distrus zidurile exterioare și turnurile. Conducătorii aragonezi ai Neapolelui și în special Don Pedro de Toledo, primul guvernator și vărul al viceregelui, l-a inclus într-un sistem cuprinzător proiectat pentru a fortifica teritoriul orașului, bazat pe patru cetăți separate. "Castel Sant'Erasmo" a dobândit formă de
Castel Sant'Elmo () [Corola-website/Science/333341_a_334670]
-
Lisabona a devenit ulterior, în 1255, capitala Regatului Portugaliei. Începutul tradițional al Reconquistei a fost identificat în înfrângerea musulmanilor la Covadonga în 722. După Prima Cruciadă din 1095-1099, Papa Pascal al II-lea a cerut cruciaților iberici (portughezi, castilieni, leonezi, aragonezi, și alții) să rămână acasă, unde războiul dus de ei era considerat a fi la fel de demn ca și cel al cruciaților plecați spre Ierusalim. Căderea Edessei în 1144 a dus la un apel pentru o nouă cruciadă emis de papa
Asediul Lisabonei () [Corola-website/Science/324013_a_325342]
-
Limba lor nativă este limba catalană. Curentul naționalist catalan este foarte puternic, a dat naștere unei mișcări separatiste în Catalonia și așa-numite Țările Catalane. Alte popoare vorbitoare de limba catalană, și anume Andorra, Comunitatea Valenciană, Insulele Baleare și unii aragonezi sunt deseori identificați ca un grup etnic catalan distinct. Ultima afirmație își are rădăcinile în naționalismul catalan, o manifestare a ceea ce este Marea Enciclopedie Catalană. În teritoriile menționate mai sus (de multe ori desemnate Țările Catalane de către naționaliștii catalani) acest
Catalani () [Corola-website/Science/315290_a_316619]
-
vedea întregul oraș. Dealul era cunoscut ca „Buen Ayre” (sau „Bonaria” în limba locală), pentru că era lipsit de mirosul neplăcut ce predomina orașul vechi (zona castelului), care era situat chiar lângă o serie de mlaștini. Pe durata asediului cetății Cagliari, aragonezii au construit un sanctuar al Fecioarei Maria pe vârful dealului. În 1335 regele Alfonso al IV-lea al Aragonului a donat biserică Ordinului „Sfântă Fecioara Maria și Milostiva”, care au construit o mănăstire care există și astăzi. În anii care
Buenos Aires () [Corola-website/Science/297223_a_298552]
-
sarcina de a reduce rezistența rivalului său, Ludovic al III-lea de Anjou și a forțelor sale, conduse de Muzio Attendolo Sforza. Papa Martin al V-lea îl sprijinea pe Sforza, iar Alfonso și-a schimbat loialitatea religioasă către antipapa aragonez Benedict al XIII-lea. Când Sforza a abandonat cauza lui Loudovic, Alfonso părea să aibă toate probleme rezolvate, cu toate acestea, relația sa cu Ioana s-a înrăutăți brusc și în mai 1423, l-a arestat pe iubitul ei, Gianni
Alfonso al V-lea al Aragonului () [Corola-website/Science/325401_a_326730]
-
Eugen al IV-lea pentru stăpânirea regatului Neapolelui. Astfel, incepand cu anul 1432 părăsește definitiv Valencia pentru a-l însoți pe rege că vicecancelar și consilier regal în campania de cucerire care se va finaliza în 1442, cu reușită regelui aragonez. În urmă acesteia, Alfonso de Borja va fi însărcinat și cu reorganizarea noii posesiuni. Borja reușește să-i reconcilieze pe Papă și pe rege, fiind apoi numit cardinal, învestitură datând 2 mai 1444. Astfel, se stabilește după această dată la
Papa Calixt al III-lea () [Corola-website/Science/305435_a_306764]
-
-lea, Navara a fost împărțită de către verii lui Alfonso al VI-lea al Castiliei și Sancho Ramirez al Aragonului, iar aceasta din urmă a fost făcut rege, ceea ce a dus la mai mult de o jumătate de secol de control aragonez. Moartea lui Alfonso a dus la o criză de succesiune în Aragon, iar nobilii din Navara au profitat de acest lucru pentru a restabili monarhia independentă, încununându-l pe nepotul lui Sancho cel asasinat (printr-un frate nelegitim), Sancho al
Lista de monarhi ai Regatului Navarei () [Corola-website/Science/331398_a_332727]
-
-lea al Aragonului, în 1512, ducând la pierderea teritoriului său la sud de Pirinei, inclusiv capitala regală, Pamplona. Ferdinand, fiul lui Ioan al II-lea și a celei de-a doua sa soție au fost o ramură coborâtă din monarhii aragonezi. Caterina și Ioan al III-lea au rămas în Navara de Jos, o mica parte a fostului teritoriul regal inițial care se afla în partea de nord a Pirineilor, care a fost unit cu alte țări ale Franței, care a
Lista de monarhi ai Regatului Navarei () [Corola-website/Science/331398_a_332727]
-
o suferință îndelungată, de pe urma căreia a rămas, pentru o bună parte a vieții, cu o sănătate delicată. În anii ’60 a locuit la Paris, Cannes și Montecarlo. În mai 1968 îl cunoaște pe diplomatul spaniol Fausto Navarro Izquierdo , și el aragonez, deși se născuse la Sân Salvador, numit la Paris. La 3 iulie 1969 se mărită cu el, în Zaragoza și după un voiaj de îndrăgostiți pe Mediterana și pe Marea Neagră, se mută la Paris. La 26 februarie 1971 se naște
Pilar de Vicente-Gella () [Corola-website/Science/336799_a_338128]
-
a trimis ambasadorii în 1338 la curtea regelui Alfonso al IV-lea de Aragon pentru a consolida alianța dintre cele două regate, alianța slăbită atunci când fiul său, viitorul rege Petru I a refuzat să se căsătorească cu Blanche, nepoata regelui aragonez din cauza doveditei ei "slăbiciuni mentală (...) și a incapacitîții de a se căsători". Regina Beatrice și arhiepiscopul de Braga au acționat că mediatori în această ceartă, care a durat aproape un an și reprezintă amenințarea unui alt război civil în Regatul
Beatrice a Castiliei (1293–1359) () [Corola-website/Science/336539_a_337868]
-
Stati, Stamenti); Adunările stărilor din Sicilia și Sardinia Cortès și cele din Neapole Corti generali organizate în "perioada spaniolă", s-au numit ulterior Parlament General. În Sicilia Cortèsurile se întruneau la Palermo, iar în Sardinia la Cagliari. Sub ultimii suverani aragonezi s-a introdus în Sicilia obiceiul unor Cortès trienale, cu o comisie restrânsă și permanentă care funcționa între adunări (deputacion general). Italia reprezintă un model în privința influențelor asupra organizării instituției Adunărilor de stări, având în vedere nu tradiția bogată a
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
imagine a Adunării catalane. Erau convocate în special pentru a vota subsidiile (servicio)417. Viceregele obținea cu destulă greutate consimțământul stărilor și numai datorită dezacordului dintre ele: baronii erau de acord, fiind scutiți de plata subsidiilor ca foști susținători ai aragonezilor la obținerea tronului; clerul, bogat și puternic, în majoritate spaniol, se opunea întrucât era obligat la o contribuție personală; reprezentanții orașelor (procuradores) manifestau o mai mare independență față de vicerege, acționând după caz, conform propriilor interese. Este diferența care se manifestă
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
primul caz deja din 1355 majoritatea era cea care lua deciziile, în Sicilia Cortès era dominat de nobilimea turbulentă, care doar în puține cazuri delibera fără incidente, săbiile "jucând un rol mai mare decât gura"418. Contaminarea produsă de modelul aragonez (el dissentimiento) se va manifesta atât de puternic, încât începând cu anul 1464 viceregele a fost obligat să recunoască adevărul că în Adunările de stări dezacordul dintre două sau mai multe provincii nu va putea infirma consimțământul majorității. Lupta care
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
urmând schimbarea acestuia, apoi, lupta reîncepea. Viceregele care avea funcționari devotați se putea impune cu mai multă ușurință. El nu deschidea Adunarea stărilor decât după ce era convins că există un echilibru al sufragiilor pro și contra 419. Sub ultimii suverani aragonezi s-a introdus obiceiul catalan al Cortèsurilor trienale, cu o comisie permanentă restrânsă, care funcționa între adunări (deputacion general). Sardinia avea din anul 1327 o instituție asemănătoare, tot de "tip spaniol". Cortèsurile se întruneau la Cagliari, din zece în zece
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
al V-lea, intervenția Aragonului în Neapole va restabili în anul 1442 Regatul napolitano-sicilian, pe care îl va lăsa moștenire fiului său Ferrant I (1458-1494). În perioada frământărilor interne care au însoțit acest proces, stările privilegiate au fost divizate. Regele aragonez își va stabili reședința în acest regat, domnind sub numele de Alfons I (1443-1458). Nobilimea era împărțită între dinastia angevină și cea aragoneză, aceasta din urmă fiind dominantă. În cadrul disputelor ce au avut loc, fracțiunea aragoneză a baronilor din Neapole
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
opun la orice problemă", "Protestez"), cât și în scris ("Declar nulitatea Dietei") și expira doar în momentul încheierii dezbaterilor. Nu se folosea expresis verbis cuvântul veto. Există doar o comparație ce poate fi susținută în relație cu liberum veto: dissentimiento aragonez. Ambele erau aplicabile în proporții variabile, mergând de la minimum la maximum; ambele puteau opri deliberările sau chiar Adunarea stărilor. Aceste două "arme" loveau nu o Cameră, ci Adunarea stărilor în întregul ei. Dar dissentimiento putea dura uneori chiar un an
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
a fost între sec. al IX-lea și sec. al XIII-lea (celebra poezie a trubadurilor), care stă la originea poeziei lirice europene. Nu are statut oficial în Franța. Trei grupe de dialecte, dintre care cel gascon, apropiat de dialectal aragonez al limbii spaniole este considerat uneori limba separată. Poemul epic Boëcis (în manuscris la Bibliotecă din Orléans) datează din anul 1000. Cel mai vechi text integral în occitană este o depoziție juridică din 1102. Unii lingviști vorbesc de francoprovensală că
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
XII-lea al Franței, împăratul ales Maximilian, Papa Iuliu al II-lea și Cesare Borgia. Poate cele mai interesante dintre ele au fost cele de la ambasada lui Machiavelli către Borgia în 1502 și 1503. Cesare era fiul nelegitim al Papei aragonez Alexandru al VI-lea Borgia, care este notoriu că unul dintre cei mai corupți și violenți papi din istorie. Inițial, Alexandru hotărâse o carieră ecleziastica pentru fiul său și l-a promovat la rangul de cardinal, dar când fratele mai
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
fost cel mai faimos dintre umaniștii de la curtea lui Alfonso, dar încercarea să de a scrie o istorie a cuceririi regatului a trebuit să fie scurtata, devenind biografia tatălui lui Alfonso, Gesta Ferdinandi regis aragonum [Istoria lui Ferdinand, rege al aragonezilor], compusă în 1445-1446. Acesta a fost singura lucrare a lui Valla de istorie narativa. Deși ea se ridică la standardul riguros stabilit pentru adevărul istoric, însoțită de o înclinație de a spune adevărul despre putere -, "încă de atunci", după cum scrie
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]