77 matches
-
o reabiliteze, cel puțin ca indiciu al fixării în coordonatele raționalismului occidental, care nu poate controla situații în care imperativele utilitaristo-economice dispar într-o nietzscheană energie dionisiacă a jocului, sfidării și a sărbătorii. În raport cu modelul lui Saussure de înțelegere a arbitrarietății semnului, Baudrillard preferă viziunea lui Benveniste, ce situează caracterul arbitrar între semn și referent, salvând astfel organizarea sa internă, cu precizarea că, din punctul său de vedere, separarea sau distincția dintre semn și lume este o ficțiune. Comentându-l pe
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
scriitura și retorica baudrillardiană, care i-au convins pe unii critici să apropie proiectul său de câteva concepte-cheie ale gândirii bahtiene: "delectându-se cu deconstrucția, răsturnarea și inversiunea, Baudrillard [...] parodiază regulile jocului, codurile, convențiile și ierarhiile modernității, indicându-le convenționalitatea, arbitrarietatea și frecventul lor caracter grotesc. Celebrând o "relativitate voioasă" (Bahtin via Nietzsche), Baudrillard desfide "ultima judecată" și anulează distincțiile ierarhice, în timp ce golește cele mai înalte valori ale modernității de semnificația și de validitatea lor. [...] Textele baudrillardiene sunt de asemenea carnavalești
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
scriiturii și a sensurilor sale; * utilizarea scriiturii fragmentare, considerată a fi "scriitura democratică" și a elipsei, în locul tratatului și a liniei drepte, continue a sensului; * strategia trecerii de la lege la regulă, ce presupune înlocuirea principiului realității cu principiul jocului, al arbitrarietății, sau, în alți termeni, respingerea idealului consistenței, al ordonării și explicării exhaustive care a fost dominant mult timp (și mai este și acum, dar parțial); * strategia radicalizării ipotezelor, a punerii în practică a gândirii și interpretării radicale, care provoacă lumea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
fereastră, o ușă deschisă, un unghi de vedere trebuie descris și deci motivat. Mai mult, personajul trebuie să aibă și timpul sau motivul să privească un obiect de unde personajele curioase, oamenii fără ocupație, șomerii și plimbările de duminică. Dată fiind arbitrarietatea fundamentală a elementelor lumii ficționale, nevoia de motivație nu încetează niciodată. Acest destin al prozei realiste a fost satirizat de scriitori ca Nathalie Sarraute și Alain Robbe-Grillet în "Noul roman francez". Cu cît e mai puțin evidentă această motivație cu
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
înțeleasă ca regăsire și întemeiere rațională a valorilor presupuse ca fiind valide erga omnes și sub specie aeternitatis - este într-adevăr o doctrină foarte controversată, chiar dacă nimeni nu-i poate nega incontestabilele sale merite socio-politice de teorie menită să stăvilească arbitrarietatea celui sau a celor care dețin puterea. În realitate nu este greu să ne dăm seama că ideea de natură și de natură umană este o idee ce înoată dintr-o parte într-alta în funcție de concepția teoretică în care este
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
revizionismelor critice. Reacționarii au eșuat vădit În vana lor dorință de a justifica frumusețea, sau măcar utilitatea, unor accesorii cum sunt reverul, manșeta, nasturii fără cheotori, noduroasa cravată și panglica pe care poetul o va fi numit „soclul pălăriei“. Scandaloasa arbitrarietate a unor podoabe atât de lipsite de efect a sfârșit prin a-și câștiga o stare publică. În această privință, sentința lui Poblet e definitivă. Nu e superfluu să constatăm că noua ordine izvorăște dintr-un pasaj al anglo-saxonului Samuel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
exotică pare propunerea lui E.J. Hobsbawm (1999, 2002) de a "elasticiza" unitatea centenară, vorbind despre "lungul secol al XIX-lea" cuprins între 1789 și 1914, sau despre "scurtul secol al XX-lea", care debutează în 1914 și expiră în 1991. Arbitrarietatea cronologică este înlocuită cu importanța evenimențială, ceea ce conferă mai multă rezonabilitate în periodizarea istoriei. Un alt sistem de mapare a trecutului îl formează periodizarea evenimențială, în care faliile ce separă plăcile temporale sunt evenimente considerate a fi cruciale prin aceea
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
realității, că noi nu putem prinde decât „fenomenul”, „lucrul în sine” scăpându-ne întotdeauna. În acest sens se va întreba Nietzsche de unde vine acest „instinct al adevărului”? Când, de fapt, dominant este „instinctul de a forma metafore.” Iar Mauthner, observând arbitrarietatea și convenționalismul limbajului (în sensul de nemotivat și nu de aleator) le va considera o „debilitate” cognitivă a aceatuia, ba chiar și una acțională, spunând că limbajul nu este decât o convenție, ca regula unui joc; cu cât cei ce
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
hermeneutică și-a dovedit de cele mai multe ori validitatea prin efectele sau eficacitatea acțională; or, în general, cunoașterea este în vederea acțiunii, căci omul, deși împins de instinctul curiozității în actul cunoașterii și-a verificat cunoașterea în acțiunea practică. Însuși convenționalismul și arbitrarietatea limbajului văzute de autorii menționați ca o „debilitate” a acestuia au constituit totuși și o imensă resursă de a accede la cele mai complexe teorii și legi științifice prin potențialul de abstractizare și generalizare aflat în limbaj. Chiar dacă cei doi
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
legea este legitimată și adevărata lege este stabilită, libertatea lui Rousseau devine libertatea supusă legii. Omul este liber deoarece, atunci când legile guvernează și nu oamenii, el nu cedează în fața nimănui. Cu alte cuvinte, el este liber pentru că nu este expus arbitrarietății puterii. Aceasta era concepția lui Rousseau despre libertate, și astfel era înțeleasă de către contemporanii săi. Chiar și în Declarația Drepturilor din 1793, articolul 9 afirma: ”Legea trebuie să protejeze libertatea publică și individuală împotriva opresiunii celor care guvernează”. Acest articol
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
internă a culturilor pe care le concepeau ca fiind mai omogene decât erau, dar acest lucru nu reprezintă o piedică în a sublinia faptul că acele configurații care corespund unei culturi sau unei societăți particulare nu sunt totuși de o arbitrarietate totală. Antropologul găsește acolo regularități și, comparându-le cu celelalte, poate teoretiza aceste elaborări diferite ale sensului. De exemplu, el poate regăsi la populația Samo din Burkina-Faso o nomenclatură a termenilor de rudenie identificată deja la indienii Omaha din America de Nord
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn () [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
semnificant nu este motivată, nimeni nu este totuși îndreptățit s-o schimbe, fiindcă ea este fixă. În același timp însă, dacă semnul este arbitrar, aceasta îl face oarecum fragil, iar alunecările semantice în diacronie atestă caracterul schimbător al semnului. Problema arbitrarietății semnului, inițiată de F. de Saussure, a fost deseori discutată după aceea, E. Benveniste observînd că înaintașul său a confundat sistematic semnificatul cu referentul. Din acest motiv, arbitrarul s-ar situa în raporturile dintre semn și lucrul desemnat, iar nu
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
produsul complex al conținutului lor semantic. Dacă textul se circumscrie limbii, se poate admite, după opinia lui H. Plett, că, din punct de vedere semiotic, textul este un supra-semn (macro-semn la E. Coșeriu) lingvistic, bazat pe convenție socială și pe arbitrarietate manifestată prin semnificanți, semnificații și referenți diferiți, o unitate funcțională de tip comunicativ. În viziune poststucturalistă, problematica definirii textului se extinde prin antrenarea unor parametri suplimentari în descrierea funcționării și producerii lui, în sensul că interesează mai ales relațiile acestuia
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
exotică pare propunerea lui E.J. Hobsbawm (1999, 2002) de a "elasticiza" unitatea centenară, vorbind despre "lungul secol al XIX-lea" cuprins între 1789 și 1914, sau despre "scurtul secol al XX-lea", care debutează în 1914 și expiră în 1991. Arbitrarietatea cronologică este înlocuită cu importanța evenimențială, ceea ce conferă mai multă rezonabilitate în periodizarea istoriei. Un alt sistem de mapare a trecutului îl formează periodizarea evenimențială, în care faliile ce separă plăcile temporale sunt evenimente considerate a fi cruciale prin aceea
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
statornicie a principiilor, fără demnitate critică, fără, În sfârșit, acea chezășie că judecata multiplelor obiecte se face cu o măsură comună, ci nu În legătură cu vicistitudinile istorice sau nutritive, nu poate fi autoritate. Activitatea critică este firește și impresie, dar nu arbitrarietate. Atât afirmi, cât explici. Numai o concepție Înaltă despre artă Îmi poate da mie ardoarea și statornicia ei.” Într-o cronică la romanul În discuție, din anul apariției lui, Pompiliu Constantinescu neagă influența vreunei teorii la modă atunci, dar nu
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
de la „viața burgheziei bucureștene”, problemele pot fi discutabile dintr-o altă viziune estetică. Dincolo de explicația criticului și teoreticianului, reținem sintagma „concepție Înaltă despre artă”, asta Însemnând că arta Înseși trebuie să se Înscrie Într-un sistem estetic și nu „În arbitrarietate” cum se Întâmpla aiurea. Ideea este, cu siguranță, hegeliană, că filosoful german exprima ideea că „artele frumoase nu pot divaga, cedând unei imaginații sălbatice și lipsite de frână...” Dar autorul „Enigmei Otiliei” cu siguranță și-a propus să pună În
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
2004 și interviu cu project leader al Ecole Nationale de la Magistrature angajat în proiecte de cooperare juridică în Est, ianuarie 2005 și noiembrie 2005). 249 Procesul de law making care se configurează în Uniunea Europeană este intrinsec supus efectelor discreționalității și arbitrarietății, în măsura în care justiția constituțională, care reprezintă o parte semnificativă a procesul de integrare, este administrată prin interpretarea și doctrina jurisprudenței (Stone Sweet, 2000). 250 Datele au fost actualizate în noiembrie 2005. Ele țin seama de proiectele terminate, cărora Comisia le-a
Construirea democraţiei : la frontiera spaţiului public european by Daniela Piana [Corola-publishinghouse/Science/931_a_2439]
-
caracterul interșanjabil al poziției emițătorului și receptorului; e) retroactivitatea: emițătorul percepe retroactiv propriul mesaj; f) specializarea: absența unei relații între forma fizică a mesajului și tipul de reacție suscitat; g) semanticitatea: relația dintre elementele mesajului și un referent exterior; h) arbitrarietatea: lipsa unei relații motivate între semnificant și semnificat; i) caracterul discret: repertoriul de mesaje posibile nu este continuu; î) caracterul substitutiv: mesajul verbal poate face referire la ceva îndepărtat în timp și spațiu; j) caracterul deschis: capacitatea de a produce
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
sunt în relație de corespondență/ directă proporționalitate cu gradul lor de motivare. De aceea, sacrul este "spațiul în care acționează în mod deplin puterea cuvântului motivat", iar profanul, "spațiul în care această putere dispare aproape cu desăvârșire, dată fiind instaurarea arbitrarietății cuvântului"47. Pornind de la clasificarea pe care o face Lucian Blaga în timp-havuz ("orizontul unor trăiri îndreptate prin excelență spre viitor"), timp-cascadă ("orizontul unor trăiri pentru care acccentul supremei valori zace pe dimensiunea trecutului") și timp-fluviu (care își are accentul
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
cazul altor personaje, ce e drept secundare, dintre care Monocheroleopardalisul este cel mai ilustrativ, adunând toate calitățile animalelor pe care numele i le indică. Oricum, Lupul este un filosof medieval, care, firește, habar nu are de ceea ce Saussure a numit "arbitrarietatea semnului lingvistic", dar care reușește, și cu aceste instrumente pe care azi le considerăm primitive, oricum depășite, să susțină riguros un punct de vedere pe care acțiunea romanului nu-l dezminte. Asta pentru că logica sa și cea a autorului sunt
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
non-verbale. Semiologia generală, folosită ca termen mai ales în Franța, ar cuprinde atunci lingvistica și semiotica. înclinăm spre acest termen ca un omagiu pentru F. de Saussure, cu toate că semiologie se numește și disciplina științifică medicală a semnelor bolii. 4. Principiul arbitrarietății semnului lingvistic Semiologia, structuralimul francez și chiar filosofia celei de a doua jumătăți a secolului nostru sunt enorm îndatorate lingvistului Ferdinand de Saussure, care, ca profesor, și-a ținut cursurile la Geneva, la granița dintre secolele XIX și XX. Problema
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
a semnificantului și semnificatului în semn. Sau, lî fel de bine, limba poate fi comparată cu o foaie de hârtie, care nu poate fi decupată pe o parte fără a o decupa în același timp pe cealaltă. Ideea saussureană a arbitrarietății semnului lingvistic nu numai că neagă existența unei motivări, a unei legături naturale între "imaginea acustică" și "conceptul" care constituie cuvântul, respectiv între semnificantul și semnificatul care constituie semnul, dar și formulează pozitiv ideea unui nou tip de legătură. Legătura
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
problema pe care și-o pune și o rezolvă Ferdinand de Saussure într-un mod nelipsit nici el de o oarecare ambiguitate este cea a raportului convențional și arbitrar sau natural și motivat între semn și ceea ce semnifică acesta. Soluția arbitrarietății semnului lingvistic care îi permite lui Saussure să treacă de la o semiologie a programelor și definițiilor generale la una efectivă separă totodată lingvistica sa de lingvistica unor comparatiști cum sunt Franz Bopp și August Schleicher și, în general, de lingvistica
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
și semnificatului, principiu ce rezultă din rolul său exclusiv în comunicare. Comunicarea este fixată ca funcție primă a limbajului și încetează să fie considerată ca rezultatul deturnării limbajului spre scopuri care nu sunt fundamental ale sale. Ca principiu semiologic al arbitrarietății semnului lingvistic, funcția constitutivă a comunicării se opune și legării limbii de reprezentare ca, spre exemplu, în Gramatica de la Port-Royal: limba este mai întîi comunicare și comunicarea nu trece prin reprezentare. Constituit pe seama funcției esențiale de comunicare a 24 limbii
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
să se întrebe dacă modurile de expresie care se bazează pe semne în întregime naturale - ca pantomima -îi revin de drept. Presupunând că ea le va accepta, prin aceasta obiectul ei nu va fi altul decât ansamblul sistemelor fundate pe arbitrarietatea semnului. într-adevăr, orice mijioc de expresie acceptat într-o societate se bazează pe un obicei colectiv sau, ceea ce revine la aceeași, pe convenție. Semnele de politețe, spre exemplu, dotate adesea cu o anume expresivitate naturală (dacă ne gândim la
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]