55 matches
-
șarpele apare ca un opus al omului. Relațiile dintre femeie și șarpe sunt multiforme, Însă ele nu pot fi În nici un caz explicate global printr-un simbolism erotic simplist. Se cunosc divinități mediteraneene, reprezentate ținând un șarpe În mână (Artemis arcadiană, Hecate, Persefona) sau cu părul format din șerpi (Gorgona, Eriniile etc.) Tatăl unui băiat de-nsurat Îi dă acestuia o sută de groși, ca să se ducă la oraș să muncească, să facă bani și să se căsătorească. În drumurile sale, de la
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
șarpele apare ca un opus al omului. "Relațiile dintre femeie și șarpe sunt multiforme, însă ele nu pot fi în nici un caz explicate global printr-un simbolism erotic simplist. Se cunosc divinități mediteraneene, reprezentate ținând un șarpe în mână (Artemis arcadiană, Hecate, Persefona) sau cu părul format din șerpi (Gorgona, Eriniile etc.)" Tatăl unui băiat de-nsurat [Oprișan, II, Frumoasa lumii] îi dă acestuia o sută de groși, ca să se ducă la oraș să muncească, să facă bani și să se căsătorească
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
specifică de creativitate, comparabilă cu aceea a Eroilor civilizatori din societățile arhaice. Ca și strămoșii mitici australieni, ei modifică peisajul, sunt considerați "autohtoni" (Le. Primii locuitori ai anumitor regiuni) și strămoși ai raselor, popoarelor sau familiilor (Argienii descind din Argos, Arcadienii din Arkos etc:). Ei inventează - adică "întemeiază", "revelează" - numeroase instituții umane: legile cetății, și regulile vieții urbane, monogamia, metalurgia, cântecul, scrisul, tactica etc., și sunt primii în practicarea anumitor meserii. Ei sunt prin excelență fondatori de cetăți și personajele istorice
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
crude, ce pecetluiește aproape toate ființele de pe pământul nostru, pe fiecare și pe toate și care e izvorul aproape al tuturor păcatelor omenirii noastre”. Munca era o desfătare, iar moartea o senină adormire... În descrierea fără pereche a viziunii acesteia, arcadiană și paradisiacă totdeodată, pe care am desfigurat-o rezumând-o, taina cea mare, care covârșește întreg universul și-l face inocent, e una singură: iubirea spontană, nedeliberată, identică cu însăși existența. Dar, a fost de ajuns să pătrundă în această
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
2, apare în ianuarie-februarie 1932, redacția și adminis. Cernăuți, str. Marcu Zotta nr.17, redactor ing.Aurel Rășcanu. Semnau: Aurel Rășcanu N. Costache, dr. Aurel Morariu, George Ioanițiu, George Lazăr, prof. I. Râșcanu, Mihail Manoilescu, Alexandru Topliceanu, Victor Slăvescu, N. Arcadian, Gh. Enescu, dr. Herva Stoica. Revista se vroia „ o tribună în cuprinsul căreia să se discute, în mod cu totul obiectiv, diferite probleme care frământă aceste domenii, fără o tendință politică”, Revista a fost mai mult economică decât culturală, deși
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
și dionisiacul se consolează astfel reciproc. A spune că sînt cele două fețe ale Greciei Înseamnă prea puțin. Numai această bipolaritate satisface spiritul elin. Icar și Anteu, Apolo și Dionysos. Singur numele lui Pan Înseamnă totul. Dar În legătură cu zeul pășunilor arcadiene lucrul pe care-l cunoaștem cel mai bine este strigătul auzit de corăbierii antici plutind deasupra mării, Pan, marele Pan este mort... Marsyas Dacă urmăm legenda, ne va fi greu să credem În adevărul părerii celor care au văzut În
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
nu se dădeau în lături cînd era pe undeva ceva arțag chiar dacă mai tîrziu urmașii aheilor și dorienilor au încercat să-i îngroape în uitare după ce le-au furat mare parte din cultură! Pausanias în Călătorie în Grecia spune despre arcadieni că aceștia susțin despre țara lor că a fost întemeiată de Pelasgos, numindu-se mai întîi Pelasgia. Eroul era înalt, frumos și înțelept, i-a învățat să locuiască în colibe, să mănînce fructe și să-și facă haine de piele
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
securitate. Rousseau împarte această "poveste crudă" în patru cânturi "în stilul câmpenesc și naiv" al lui Salomon Gessner, ale cărui Idile și Moartea lui Abel a putut să le citească în traducere. Influența e puțin vizibilă, mai ales în visul arcadian și voința de a găsi în scris un derivativ la angoasă: " Ideile acestea triste mă urmăreau fără voia mea și îmi făceau călătoria neplăcută [...] Mă gândii să-mi amăgesc visărilor ocupându-mă de un subiect anume". Tema e dată de
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
populației dislocate sau aparținând de dorieni. Chiar vechii greci înșiși considerau că există trei mari diviziuni ale populației grecești: dorienii, eolienii și ionienii (inclusiv atenienii), fiecare cu propriile lor dialecte definitorii. Dacă nu luăm în considerare faptul că au uitat arcadiana, un dialect muntos obscur si dialectul cipriot, departe de centrul erudiției grecești, această invazie de oameni și limbi e asemănătoare cu rezultatele la care s-a ajuns prin investigațiile arheologico-lingvistice moderne. Greaca de vest si nord-vest este cea mai puternică
Limba greacă veche () [Corola-website/Science/307052_a_308381]
-
în multe dialecte, sau ca aproximante sonore lungi , in eolică. Se mai presupune că nazalele silabice PIE (*n̥, *m̥) se pronunțau ca nazalul , înainte să se împartă în ', în multe dialecte, și ', ca variantă, în alte dialecte (miceniană, arcadiană, eolică).
Limba protogreacă () [Corola-website/Science/307300_a_308629]
-
miceniană și greaca epică. Ionicul a schimbat "a" în "e": Poseideōn, în timp ce aticul a contras cuvântul la Poseidōn. La alte dialecte: corintineanul Potedăwoni, a devenit Potedăni și Potedăn; boioticul Poteidăoni; în cretană, rhodiană și delfică, Poteidăn; în lesbiană, Poseidăn; în arcadiană, Posoidănos; în laconiană, Pohoidăn. Din aceste dialecte, poate fi ușor văzut că aceste izoglose nu urmează deloc o structură nodală. Obiectul inconștient al acestor schimbări pare a fi, în principal, crearea unui fonem din două, proces numit "contracție" dacă se
Dialecte grecești () [Corola-website/Science/307344_a_308673]
-
și coborî prin alte trecători, au renunțat la acest proiect și și-au fixat locul de apărare la Thermopylai, o trecătoare îngustă la sud de Muntele Oeta, care ducea în Locrida. Comanda trupelor alcătuite din hopliți recrutați din Pelopones, majoritatea arcadieni, din focidieni, tebani, locri și alții era deținută de Leonidas, susținut de o gardă personală de 300 de spartani. Cum trupele terestre ale perșilor și cele militare oprau în strânsă cooperare, era necesar ca și flota aliată să întâmpine corăbiile
Războaiele Medice () [Corola-website/Science/302124_a_303453]
-
lor ar acoperi lumina soarelui, a răspuns netulburat "" Cu atât mai bine, ne vom bate la umbră"". După luptă, Xerxes a vrut să afle scopul grecilor (mirat probabil pentru că avuseseră atât de puțini oameni) și a cerut ca niște dezertori arcadieni să fie interogați în fața sa. Aceștia i-au răspuns că toți ceilalți bărbați participau la Jocurile Olimpice. Întrebați fiind care era răsplata câștigătorului, răspunsul a fost "o coroană din ramuri de măslin". Auzind aceasta, Tigranes, un general persan a exclamat: ""Pe
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]
-
stabiliți în sudul Italiei și în Sicilia . Primele contacte ale populațiilor din Italia cu grecii au avut loc la sfârșitul epocii bronzului, de când datează obiectele miceniene descoperite în Apulia, Sicilia sau în centrul Italiei. Italia a fost expusă valurilor de arcadieni conduși de Evandru, thesalieni, dorieni și troienii lui Aeneas. Prezența ceramicii pictate în stil egeo-cipriot în Sicilia, obiectele cretane sau orientale atestă vechimea relațiilor Italiei cu estul Mediteranei. Orașul Roma s-a dezvoltat în Latium, regiune în care primele locuiri
Regatul Roman () [Corola-website/Science/299419_a_300748]
-
al noii cetăți de pe colină Palatinului. Romulus și-a adjudecat rolul de conditor, și-a ucis fratele care i-a luat în derâdere actul fondator și va ctitori viitoarea cetate Roma. Deși fondarea Romei este atribuită și înaintașilor săi, Evandru, arcadianul sosit în Italia, faptele fondatorului Romulus că unirea cu sabinii și coregena cu regele sabin Titus Tatius denotă debutul destinului al "Cetății Eterne". Domnia să are o încărcătură mitică, acesta dispărând miracuos în timpul unei inspecții militare, fiind răpit de zei
Regatul Roman () [Corola-website/Science/299419_a_300748]
-
în cel de-al zecelea an de război. Când aheii au plecat la război, nu au știut drumul către Troia și au acostat accidental în Misia, condusă de regele Telephus, fiul lui Heracles, care a dus acolo un contingent de arcadieni și i-a stabilit acolo. Aheii i-au atacat pe misieni. În timpul bătăliei, Ahile l-a rănit pe Telephus, iar acesta l-a ucis pe Thersander. Deoarece rana lui Telephus nu se cicatriza, regele a întrebat un oracol ce să
Războiul troian () [Corola-website/Science/303827_a_305156]
-
că troienii și aheii din Iliada au aceeași religie, aceeași cultură, iar eroii inamici își vorbesc unul altuia în aceeași limbă. Pentru Virgil Dardanius, fondatorul Troiei (conform celor spuse de Homer) era din Italia. Mitografii greci susțin că, dimpotrivă, era arcadian, idee care ar modifica statutul războiului troian în cel al unui război civil. Filoctet a fost prietenul lui Heracles și pentru că a aprins rugul funerar la moartea acestuia când nimeni nu voia să o facă, a primit arcul și săgețile
Războiul troian () [Corola-website/Science/303827_a_305156]
-
de origine gracă și latină, ca Elpino Nonacriense (Cruz e Silva), sau Corydon Erimanteu (Correia Garçăo). Imitarea modelelor grecești și latine era, de fapt, rețeta principala după care se încerca o reformă a poeziei portugheze. În afară de modelele grecești și latine, arcadienii au fost inspirați și de scriitorii francezi din secolul al XVII-lea - Corneille, Racine, Boileau, Voltaire etc.; ei au încercat să continuie, în poezie, tradiția lirica a secolului al XVI-lea. Cea mai importantă opera literară a grupului arcadienilor este
Literatura portugheză () [Corola-website/Science/308701_a_310030]
-
latine, arcadienii au fost inspirați și de scriitorii francezi din secolul al XVII-lea - Corneille, Racine, Boileau, Voltaire etc.; ei au încercat să continuie, în poezie, tradiția lirica a secolului al XVI-lea. Cea mai importantă opera literară a grupului arcadienilor este poemul eroi-comic "O Hissope", de António Dinis da Cruz e Silva (1731 — 1799). Încercările repetate de a se ajunge la un repertoriu național de teatru nu prea au fost încununate de succes. Satirizarea aristocrației nobiliare și a valorilor sale
Literatura portugheză () [Corola-website/Science/308701_a_310030]
-
e Silva, și "Assembleia ou Partida" (Adunarea sau plecarea), de Correia Garçăo, din care face parte și "Cantada de Dido". Cu toate că n-au lăsat nici măcar o singură lucrare, cu excepția celei întitulate "O Hissope", care să merite să fie citită astăzi, arcadienii au jucat un rol foarte important în evoluția literaturii portugheze: de fapt ei au lichidat gongorismul, au apropiat poezia de realitatea concretă, au creat un nou limbaj poetic și au adus în lirica o tematica cu totul nouă. Activitatea lor
Literatura portugheză () [Corola-website/Science/308701_a_310030]
-
și au adus în lirica o tematica cu totul nouă. Activitatea lor i-a influențat pe poeții de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și chiar pe primii romantici. Precursorii romantismului în Portugalia sunt Bocage, José Anastácio da Cunha și chiar arcadienii, în măsura în care aduceau în literatura concretul și cotidianul prin traducerile lor și prin contactele cu literaturile străine. Împrejurările în care s-a realizat revoluția politică portugheză au conferit romantismului portughez o fizionomie proprie. Contrar celor întâmplate în Europa, unde romantismul s-
Literatura portugheză () [Corola-website/Science/308701_a_310030]
-
O Arco de Santana" (Arcul Santana, 1845), "Viagens na Minha Terra" (Călătorie pe meleagurile mele, 1846), "Frai Luís de Sousa" (1843). Primele poeme Cele două poeme narative ale lui Garret sunt scrise sub impresiile exilului, dar stau sub semnul școlii arcadiene. Este vorba de "Camões" (1825), cu care marchează începutul romantismului portughez, și "Dona Brânca" (1826). În primul poem, eroul hoinărește pe străzile Lisabonei, copleșit de dorul iubitei moarte, de nedreptatea regelui care nu-i recompensă poemul; știrea fatală a dezastrului
Literatura portugheză () [Corola-website/Science/308701_a_310030]
-
grecești, instrumentul a fost creat de ingeniosul Hermes, mesagerul zeilor, atunci când a zărit pe o plajă o carapace de broască țestoasă, goală în interior. Din ea a confecționat lira, instrument asemănător cu harpa. Potrivit imnului homeric "Către Hermes, I" , Hermes Arcadianul a confecționat lira dintr-o carapace de broască țestoasă, înfigând în ea 7 tulpini retezate de trestie pentru susținerea coardelor din mațe de oaie și înfășurând cutia de rezonanță în piele de bou, brațele lirei fiind lucrate tot din trestie
Liră (instrument) () [Corola-website/Science/313221_a_314550]
-
exhibiționist. Dar sub această mască pulsează o viață emoțională intensă, care conferă unei anumite părți din opera să literară o anumita profunzime psihologică. Cele două poeme narative ale lui Garret sunt scrise sub impresiile exilului, dar stau sub semnul școlii arcadiene. Este vorba de "Camões" (1825), cu care marchează începutul romantismului portughez, și "Dona Brânca" (1826). În primul poem, eroul hoinărește pe străzile Lisabonei, copleșit de dorul iubitei moarte, de nedreptatea regelui care nu-i recompensă poemul; știrea fatală a dezastrului
Almeida Garrett () [Corola-website/Science/314231_a_315560]
-
rând cultul lui Dyaus Pitar, devenit "Zeus") și a absorbit mitologiile locale (egeeană, pelasgă), ca și miturile dispersate ale unor populații mărunte, despre care nu mai știm decât ce oferă tot miturile grecești, de ex. frecvența pomenirii traiului troglodit al arcadienilor. Probabil de acolo și persistența până într-o anumită epocă a sacrificiilor umane, ca și a fetișismului (zeii înșeși au fetișuri); de asemeni, supraviețuirea animismului, în nenumăratele "Nimfe, Dryade, Hamadryade, Naiade, Oceanide" ș.a. Erau stăruitoare și tradițiile "totemice", aduse din
Mitologia greacă () [Corola-website/Science/297482_a_298811]