44 matches
-
entuziasmare a lui Voronca este, de la Început, deplin solicitată și ea face ca „expresia plastică, strictă și rapidă a aparatelor Morse” cerută de Manifestul „Contimporanului” să capete la el o tonalitate specifică, dată tocmai de această pasionalitate a adeziunii, de ardența participării la idealul colectiv. Ea va rămîne o constantă atitudinală a poetului, marcîndu-i luările de poziție nu numai din faza constructivist-integralistă ci și de mai tîrziu, cînd exaltantul peisaj mașinist spre care eul e gata să se deschidă cedează În fața
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
trecu peste ea și întrebă pe băiat cum merge cu studiile, cum petrece, silindu-se a fi cât mai camaraderesc. Îi contempla în același timp fața. Slab, asimetric din cauza aceasta, având ceva din lineamentele lui Ioanide, însă atenuate, extorcate de ardență și deciziune, era lipsit de volubilitate. O ezitare continuă întrerupea vorbirea și gesturile. Cu cine semăna oare la moral? căuta Ioanide o imagine în arhiva familiei, sprijinit pe teoria saltului peste o generație a tipurilor ereditare. Tudorel răspunse la întrebarea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
făcu o plecăciune ceremonioasă. Dar n-avu vreme s-o dezvolte, căci Sultana îl prinse în brațe cu o forță de înotătoare voinică. Ioanide nu respinse îmbrățișarea, ci o acceptă, dezvoltînd-o și profitând de ea. Însă după câteva secunde de ardență, se desfăcu delicat și, liniștit în sinea lui, înregistră umorul situației sale. În aceeași casă fusese agresor și victimă aproape din distracție, fără a fi târât de vreo pasiune. Tocmai această întîmplare îl făcu atent asupra stridenței aparente a purtărilor
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
vedea, tăria morală e mai degrabă neputință. Oricum, de n-ar fi vorba de fiziologie și de trup, unui cinic care se hrănește cu scepticism ar trebui să-i fie străină o astfel de angajare. Or, Cioran își trăiește cu ardență nihilismul social și, în substrat, pe cel ontologic. Și nu numai în imaginație. Viața de zi cu zi a lui Cioran e încărcată cu astfel de momente penibile. Să încercăm un mic inventar, nici pe departe complet. Iată: „Ceartă cu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
din tablourile sale; de acolo, din sufletul său îndrăgostit de pământul natal și de miraculoasele frumuseți ale naturii, au pornit acele armonii cromatice din toamnele și iernile sale, atingând adeseori - ca și în tablourile cu flori și naturi statice, dealtfel - ardența unor veritabile văpăi de culori. Și tot de acolo, din marea sa dragoste pentru oameni, au pornit acele gesturi și atitudini atât de firești și acele sentimente de caldă omenie pe care le degajă personajele sale din compozițiile cu țărani
Claudiu Paradais by MIHAI CĂMĂRUŢ () [Corola-publishinghouse/Science/1681_a_2948]
-
marea obsesie a lui Daniel Corbu. O dovedește, cu asupra de măsură, cultivarea excesivă a imagisticii devoțiunii totale și a supliciului voluntar: răni, cuie, ghilotină, eșafod, coroană (iar "peste coroană se vor găsi mulți care să scuipe"!), "îmbeznate lințolii" ș.a. Ardența totală a sacrificatului de voie apare justificată de faptul că poezia înseamnă disciplinarea haosului lumii ("poezia e haosul condamnat la visare" Weekend secret), conjugarea contrariilor într-o simbioză fericită ("Acolo departe în cărți/ ți-i negru seninul" Șapte septastihuri pentru
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
entuziasmare a lui Voronca este, de la început, deplin solicitată și ea face ca „expresia plastică, strictă și rapidă a aparatelor Morse” cerută de Manifestul „Contimporanului” să capete la el o tonalitate specifică, dată tocmai de această pasionalitate a adeziunii, de ardența participării la idealul colectiv. Ea va rămâne o constantă atitudinală a poetului, marcându-i luările de poziție nu numai din faza constructivist-integralistă ci și de mai târziu, când exaltantul peisaj mașinist spre care eul e gata să se deschidă cedează
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
incendiu, de sub dărâmături în urma unui cutremur, dintr o avalanșă în munți etc.) De ce acești oameni o fac, în timp ce alții, cei mai mulți, n-ar face-o? Acești oameni au vocația superioară a umanismului autentic, exercitată direct, concret, necondiționat, urgent și nenegociabil. Cu ardență, într-o aderență totală la regn. În timp ce, în cazul lor, mai ales al acelor medici despre care vorbesc aici, vocația este verificată continuu, este de ordin practic și nesuspectabilă, în cazul nostru, de la filozofi la oameni simpli, ea este declarativă
Diagnostic by Mirel Cană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1368_a_2725]
-
și moarte? veni replica. − Nu. Ea e liberă, pieptănată lis întru ascuțire de lucrurile în mișcare pe lângă ea, dar în același timp profund adormită, în curs de reculegere, neclintită ca necesitatea, în repausul efervescent al acțiunii spirituale. Axis mundi. − Hm... ardența oțelului lustruită de răni nu mă inspiră. Nu vezi ce-ntunecată e mâna ce ține sabia, spre deosebire de cea liberă? Nu-ți știam latura asta feroce. − Arma rănește numai accidental; ea e pură deschidere învelită permeabil în metal, ruptură de la sine
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
felul în care o faci; surpriza trebuie sa rămână totală până în ultimul moment. − În fine... Sunt complet surdă la subtilitățile retorice ce împodobesc violența. Nu ne abatem puțin pe la cafetaria? Parc-aș bea ceva; mi s-a uscat gâtul de ardența subiectului. În drum spre localul din interiorul muzeului, Trees veni cu o propunere: − Aseară, citind ceva despre Picasso ca să mă pun în temă pentru azi, am dat peste o reflecție de-a lui referitoare la un fapt straniu: se pare
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
nedreptățiți, își spusese, la vârsta primelor accese de idealism, că la urma urmei monstrul nu era responsabil de propria-i monstruozitate și că lumea îi datora un refugiu locuibil. Îl recunoscuse strigând prin gura lui Raskolnikov (și asta în plină ardență revoluționară a primăverii lui 1968): Nu știi ce înseamnă să nu mai ai un loc unde sa te duci? Orice om trebuie să aibă cel puțin un loc unde să se ducă". Versați într-ale mostromahiei, fără îndoială că anticii
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
ea, se azvârlise asupra lui, imobilizându-i coatele și coastele între genunchii ei. "Ce brățară, mă? Vrei brățară? Na, brățară!" Și încetase să se mai proptească în genunchi, lăsându-se cu toată greutatea asupra lui Rică și înfierându-l cu ardența cea mai sfioasă a trupului ei. Nu băgase de seamă că reușise mai bine decât ar fi sperat și că împunsătura părților ei moi, de obicei aflate în defensivă, inițiase un aprig atac strategic, cu bătaie nebănuit de lungă. Îi
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
alt domeniu esența temporală a umanului - faptul că efigia noastră în prezență apare pe o monedă virtuală făcută din acel inestimabil aliaj de absență și așteptare propriu gândului. Indiscutabil, Ian era omul meritului, temător să aspire altfel decât imaginar la ardențe nemeritate, iar Ondine știa asta; după înecul transgresiunii fantasmate în penibile bâlbâieli gestuale, ea îl mângâiase consolator, fără reproșuri, cu o înțelegere devastator de maternă. Ca orice practică, și nelegiuirea cere exercițiu, dăruire. El nu știa să-și exprime furia
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
tragicomedie. În zadar o neliniște nomadă mai adâncă și mai neagră încercă să se distingă de reprezentările ce-i ocupau momentan mintea; chipul ei apărea mereu mânjit de funinginea combustiilor incomplete și la joasă temperatură ale cotidianului. Cenușiul e chiar ardența carnală a întunericului celui mai negru; funciar deocheată, privirea nu-l poate repera în vreo nuditate mai pură. Confuzia nu se risipi decât când fu prea târziu pentru a mai putea vorbi de un avertisment. Până în ultimul moment întâlnirea rămase
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
manifesta al închisului în sine Cezar Baltag era însă propria lui poezie din acei ani: exuberantă, vitală, decomprimând fervori romantice. Motivul liric al zborului sau cel al alergării („galopului“), mult frecventate, ca și acela al luminii, vorbesc despre pasionalitate, despre ardența unui suflet. Taciturnul, măsuratul, „recele“ Cezar Baltag din viața cea de toate zilele nu-și cenzura, în poezie, clamările patetice: Cu o prăpastie în loc de suflet mă voi ridica și voi începe să alerg tot mai repede, prăbușind o amiază, spulberând
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
la misticism transcendent, de la decăderea Occidentului la declinul potenței masculine. Spiritul puternic și cel ineficient sunt Într-atât Înlănțuite, Încât nu este totdeauna ușor a le separa. Peste toate și mai strălucit decât orice - limba. Inteligența, mișcarea vertiginoasă a gândului, ardența frecvent nevrotică a dorinței, obsesia izbăvirii și transcendenței concurează În a atinge o vitalitate, tensiune, abundență unice În literatură.” * La Întrebările mele „românești” În interviul din 1999 Bellow a dat răspunsuri mai curând stânjenite, evazive. Nu Îi convenea subiectul, am
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
dezvolta nestingherită, evadarea din cotidian în universul etern al divinului, iar la polul opus, ancorarea în cotidianul pus sub semnul tutelar al neființei, al morții care îl amenință, îl veghează, îi hotărăște forma de exprimare. Prima este o temă a ardenței, a doua - a deznădejdii, cu atât mai puternice cu cât mai reprimate: „Să Te înșel, dă-mi timp, ca-ntotdeauna / Să pot cădea, vreau iarăși înălțime. / Să m-ofilesc, cer iarăși prospețime. // Eu, lanțuri iar, și iarăși Tu - cununa. Tu
CARMEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286111_a_287440]
-
teză de doctorat. Motivează stăruitor că ",nu avem încă un comentariu de autoritate asupra dramei Bălcescu de Camil Petrescu și citează ca pe un prețios document de creație, mărturisirea făcută lui Șerban Cioculescu în legătură cu eroul dramei, căruia îi trece "propria ardență cu care trăiește ideile". Nu pot să închei această prea repede enumerare, prin care se stabilește legătura de fond între cărțile lui Ionuț Niculescu, fără a aminti cum a descoperit el în ediția bilingvă a traducerii din Hamlet a lui
Din istoria Teatrului Național by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13661_a_14986]
-
1892) a lui Gorki. Filmul "Șatra" a fost distins cu următoarele premii: Actrița Svetlana Toma a obținut mai multe premii pentru interpretarea rolului Rada din acest film. Menționăm următoarele: Criticul Tudor Caranfil a comentat acest film astfel: ""Fără profunzimea și ardența nuvelelor lui Gorki, de la care își revendică inspirația, filmul abuzează de exotism și culoare. Doar unele secvențe persistă în amintire prin vitalitatea lor: provocarea pe care călărețul Zobar o aruncă urmăritorilor prefăcându-se lovit după fiecare salvă și ridicându-se
Șatra (film) () [Corola-website/Science/312523_a_313852]