152 matches
-
sufletul lui nu ce-i în lume, du-te înapoi la baltă ta ,acolo acolo te așteaptă iubirea ta,crede-mă,acolo vei și cântă cum puține cântece au mai fost atât de frumoase pe pamant ! Și s-a dus ,arginta cărările pe unde trecea,dar în sufletul ei era tot o tristețe covărșitoare.Doamne-Doamne ajută-mă să pot cântă se ruga priviind spre cer... Într-un sfârșit târziu trecând prin aventuri pe care azi nu vi le mai spun,abosită
CALTORIA LEBEDEI ARGINTII de ALEXANDRU MAIER în ediţia nr. 1514 din 22 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382413_a_383742]
-
M-apasă taina nopții Și zorii violeți. Rup scânteieri de lună Și albele comete Să-mpodobesc veșmântul Magicei dimineți. Sunt zbor printre planete, Un pumn de praf albastru; O clipă de visare, Galaxic vagabond. Am aripi de mătase, Cu râuri argintate; Mă-nvăluie dorința De zbor prin Univers. Citește mai mult Sunt un culegător de stele,Rătăcitor și singur;M-apasă taina nopțiiși zorii violeți.Rup scânteieri de lunăși albele cometeSă-mpodobesc veșmântulMagicei dimineți.Sunt zbor printre planete,Un pumn de praf
FLORINA EMILIA PINCOTAN [Corola-blog/BlogPost/385232_a_386561]
-
vizitat, în vis, Corneliu Leu: ,,Nu te speria, Domnule Dan, doar ești născut în zodia Leului... Eu sunt, Corneliu Leu. Ți se pare că mi s-a albit barba de tot? Sprâncenele? Părul?... Tot așa erau. Dar acum sunt, poate, argintate de pacea divină. M-am întâlnit cu unchiul meu, Episcopul Martir Grigorie Leu. Știi că, în urmă cu vreo trei-patru ani, mi-ai trimis fotografia pe care tocmai o făcusei, la Mânăstirea Turnu, de pe malul Oltului, în Vâlcea, plăcii de
Piatră de hotar: 83 de ani Nu-l plângeţi. Corneliu LEU trăieşte! (Fulguraţii) [Corola-blog/BlogPost/92773_a_94065]
-
în calea lor pulbere argintie de stele. L-au pudrat pe căciulă, pe palton și pe față, făcându-i mustăți caraghioase și sprâncene colilii. Lunișoarei i-au pudrat razele aurii, îmbrăcând-o cu o magică rochie de mireasă. Sprințarele stele argintaseră și nuiaua de alun care fulgera în razele aurii ale lunii, când șerpuia ca un steag dacic în spatele lui Tudorel. Văzând minunata pereche, toți copacii și tufișurile din drum ovaționau, scuturându-și clopoțeii de argint : Să ne trăiască mirii cei
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
în calea lor pulbere argintie de stele. L-au pudrat pe căciulă, pe palton și pe față, făcându-i mustăți caraghioase și sprâncene colilii. Lunișoarei i-au pudrat razele aurii, îmbrăcând-o cu o magică rochie de mireasă. Sprințarele stele argintaseră și nuiaua de alun care fulgera în razele aurii ale lunii, când șerpuia ca un steag dacic în spatele lui Tudorel.Văzând minunata pereche, toți copacii și tufișurile din drum ovaționau, scuturându-și clopoțeii de argint : Să ne trăiască mirii cei
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
cu mine, ultima și cea mai puțin importantă imagine. Noaptea era liniștită. Drumul drept, urmat de ei până sus, pe muchia stâncii, n-a răsunat de pași decât de câteva ori. Numai câte o baracă de negri, de un cenușiu argintat În clarul de lună vârstat de stânci, mai spărgea linia lungă a terenului gol. Dincolo se Întindea liziera neagră a pădurii, o glazură Închisă la culoare pe un tort de frișcă, iar drept În față - orizontul Înalt și clar conturat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
și enigmatice stele Ca să stralucesc în întuneric și să fiu călăuză Tăcută ca ele Mi-ai scris numele pe adieri unduite de vânt Ca să usuc lacrima de sub pleoape și să aduc Mângâiere și cânt Mi-ai scris numele pe fulgii argintați de nea Să port mereu haina alba strălucitoare Și pură ca ea Mi-ai scris numele și pe lemn de cruce Isus Ca să port veșnic în inimă dor și speranță În viața de sus
Testament by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83345_a_84670]
-
o fecioară cu "buze roșii, cărnoase" se lasă atrasă de un "soare de foc" cu străluminări de aur, înconjurat de mantia ireal de albastră a cerului care devine, pe parcurs, vioriu odată cu lăsarea nopții și ivirea astrului selenar ce va arginta peisajul, adăugându-i mister și farmec deosebit. Gheroghița Durlan se retrage și ea sub "un cer senin, înalt", adormind între ierburi, simțind în suflet măreția naturii precum odinioară Coșbuc în poezia Vara, "mântuită" astfel de păcatul de a trăi într-
RECENZIE REALIZATĂ ANTOLOGIEI “ARTĂ SFÂŞIATĂ”( 73 DE POEŢI CONTEMPORANI) de VALENTINA BECART în ediţia nr. 385 din 20 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361356_a_362685]
-
păcate ai mai făcut femeie, o întreabă blând părintele. Tace. Într-un târziu Tea șoptește: -Sunt îndrăgostită părinte, Începe să plângă încet. Cuvintele i-au impietrit pe buze. După un minut lung de tăcere, călugărul cu barba lungă, cârlionțată și argintată de câteva fire albe, se adresează mustrător femeii care între timp s-a făcut mică de tot la picioarele sale: -Femeie bătrână... -Da părinte. Iertați-mă. -Dumnezeu să te ierte, mâine după Liturghie te împărtășești, îi spune. Apoi îi așează
DOAR EL I-A SPUS TEADORA de DORINA STOICA în ediţia nr. 1376 din 07 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362389_a_363718]
-
apăs icnit ce pe ascuns să-l duc, chiar inima mi-a spart-o. Cu câtă bunătate istovul Mi-ai mustrat: ''Marto, Marto...!'' Voiam ce nimeni n-a gândit, la prânzul meu de cină să-Ți aduc în blide aurite, argintate cea mai gustoasă slovă din bucate, ca unui împărat cinstindu-Ți ospeția. N-am fost nepăsătoare, deși nu Te-ascultam, lângă picioare, precum Maria. Tu nu știai când îi vorbeai de moarte, cum inima-mi rupeai în două Marte. Când
POEME ÎNDURERATE de DUMITRU ICHIM în ediţia nr. 943 din 31 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/361133_a_362462]
-
Acasa > Poeme > Sentiment > NEPUTINȚĂ Autor: Gabriela Mimi Boroianu Publicat în: Ediția nr. 1505 din 13 februarie 2015 Toate Articolele Autorului Mă sfârșesc când ochii tăi postum Argintând pe iarba crudă risipiți La mormânt mă-ngenunchează acum Și-mi tot vorbesc privindu-mă cuminți. * Și ce să fac când plânge liniștit Mesteacanul ce străjuie la poartă Că te-aștepta dar tu n-ai mai venit Să-ncep să
NEPUTINȚĂ de GABRIELA MIMI BOROIANU în ediţia nr. 1505 din 13 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367441_a_368770]
-
teamă sau apăsătoare incertitudine? Cu zefirul ondulându-mi părul sau într-un coc angelic încadrându-mi chipul, cum să ajung la tine? Și cum să mă prezint: strălucind sub neînțelesuri sau simplist sub tăcere? Să-mi pun cerceii și brățara argintate sau pietruite în culoarea lunii, a rozului-cuarț sau doar a speranței? Și pasul cum mi-l dorești dragule? Cântat sau doar sprințar spre eleganța îmbrățișării? Să îți privesc toate visele recunoscându-le sau să mă prefac neștiutoare, naivă, inocentă? Degrabă
PRIMA ÎNTÂLNIRE de LIA ZIDARU în ediţia nr. 1281 din 04 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349174_a_350503]
-
n-o să mai fiu broscuță, o să am tot șaisprezece ani. Până atunci timpul trece pe lângă mine ca apa. Așa mi-a spus blestematul acela de vraci. — Vraci? Care vraci? întrebă Octavia. Broscuța oftă, privind câteva clipe în lungul râului. Luna arginta valurile și învelea coroanele copacilor într-o ceață diafană, neclintită. Apa susura lin, se ondula deasupra bolovanilor și curgea, curgea fără încetare spre abisurile nopții. — Care vraci? întrebă iarăși Octavia, timidă și curioasă. — Merlin, răspunse broscuța, ca trezită din vis
EUGEN DORCESCU, PORTIŢA VISELOR de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1387 din 18 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349392_a_350721]
-
poetul vorbind în dodii, iară mi te-a scos în cale și la umbra unor rodii, vaide nurii dumitale. melancolică făptură, aveai părul făcut șal, străluceau rubine-n ochi, două cozi negre de cal. picioarele lebădă, născătoare de iluzii, glezne argintate-n ochi, cu miresme de infuzii. cu pielea catifelată și țâțele de agată, de nu te-ai mai fi născut cu făptura ta de fată! parcă sunt deja în basm, sub zodia unei mioare, am nebunia lui Erasm și depărtarea
VORBIND ÎN DODII de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1264 din 17 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349790_a_351119]
-
Că slăvitele ape, purificatoare sunt! Preoți tămăduitori, încă din vremuri amare, Purificau oamenii simplu, prin scufundare! Sub privirea blândă a lui Dumnezeu M-am scufundat în mare de trei ori și eu Nisipul din adânc, atins de mine s-a argintat Mii de steluțe în razele soarelui au scăpărat Prin transparența apei, umbra corpului părea În adâncul mării un omuleț de catifea! După ce-am săvârșit sacrul botez, purificată Revin lin la suprafața apei, transfigurată, Soarele mă primește surâzător, mă sărută
PURIFICARE de ELENA ARMENESCU în ediţia nr. 990 din 16 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/365050_a_366379]
-
este o prezneță emoționantă în comtextul unora dintre poeme. Nimic facil, nimic fragil sau nelalocul lui, doar sudoarea ierburilor și cea pietrelor, a stelelor ... esența atâtor entități care face împreună lumea poetului. Melcii, ca trăgători ai brazdei palpabilului printre sintagmele argintate de vise, melcii, broscoii și chiar paianjenii, în poezia Veronicăi Știr sunt elemente de coagulare a unor imagini rurale de o simplitate divină în esență, dar care ne dau posibilitatea descoperirii unor spații, pe care, citadini prin adopție, am pierdut
TAINA DE DINCOLO DE CUVINTE de MELANIA CUC în ediţia nr. 195 din 14 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366703_a_368032]
-
Acasa > Strofe > Timp > IARNA Autor: Floarea Cărbune Publicat în: Ediția nr. 706 din 06 decembrie 2012 Toate Articolele Autorului IARNA Ninge cu mărgăritare albe, Roiuri adunate-s salbe Ce în vals ușor coboară, Argintând întreaga țară. Moale, neaua se așterne Peste câmpuri și poiene, Iar pe brazii din pădure, Cușme călduroase pune. Din flori albe dantelate Sau cristale, diamante A pictat pe la ferestre - Perdeluțe ca-n poveste. Referință Bibliografică: IARNA / Floarea Cărbune : Confluențe Literare
IARNA de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 706 din 06 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/365780_a_367109]
-
legumite, mai vorbite, mai cu taifas, cum este obiceiul cel gospodăresc din moși-strămoși, chit că aceia nu fumau.... Doar mai spre seară, pe când se trecuse de mult la desert, respectiv semințe de bostan prăjite cu sare, la cuptor și prune argintate din pomul din fundul curții, parcă puțin sâcâit de repetatele insistențe ale gazdei, Lică păru a-și aduce aminte de ce veniseră și spuse cu aerul unui iluminat care relevă misterele creației și ale vieții unor profani lipsiți de speranță: - Treaba
UN ET ÎN RURAL de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1466 din 05 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352220_a_353549]
-
O, ce trist și ce-nalt părea Hrist ! Luna venea după El, în celulă și-L făcea mai înalt și mai trist. Mâinile Lui păreau crini pe morminte, ochii adânci ca niște păduri. Luna-L bătea cu argint pe veșminte argintându-I pe mâini vechi spărturi. Uimit am sărit de sub pătura sură: - De unde vii, Doamne, din ce veac? Iisus a dus lin un deget la gură și mi-a făcut semn ca să tac. S-a așezat lângă mine pe rogojină: - Pune
RADU GYR,IISUS ÎN CELULĂ de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 358 din 24 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350892_a_352221]
-
spune autorul, Dumnezeu este cel care sădește în noi totul, până și lacrimile, iar în cuvintele noastre pune rouă: “Dumnezeu în noi sădește lacrimi, / Să ne lumineze-n iarbă asfințind, / În cuvinte pune rouă la amiază, / Pune-n pâine abur argintând. / Lacrimi lăstăresc în noi tulpini, / s-auzim în ele când dilată / cuiele în rană de Hristos, / rădăcini venind din niciodată. / Dumnezeu sădește-n noi lumină / Dinspre ochiul lăcrimând - / Până-n trupul nostru se alină / Lemnul crucii-nmugurind. / Paște, 26 aprilie 2011” (Înviere
LACRIMA UNEI SECUNDE.VOLUM ANIVERSAR: NICOLAE BĂCIUŢ, CINCIZECI ŞI CINCI ; CRONICĂ: CEZARINA ADAMESCU de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 344 din 10 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351512_a_352841]
-
Că slăvitele ape, purificatoare sunt! Preoți tămăduitori, încă din vremuri amare, Purificau oamenii simplu, prin scufundare! Sub privirea blândă a lui Dumnezeu M-am scufundat în mare de trei ori și eu Nisipul din adânc, atins de mine s-a argintat Mii de steluțe în razele soarelui au scăpărat Prin transparența apei, umbra corpului părea În adâncul mării un omuleț de catifea! După ce-am săvârșit sacrul botez, purificată Revin lin la suprafața apei, transfigurată, Soarele mă primește surâzător, mă sărută
PURIFICARE de ELENA ARMENESCU în ediţia nr. 1467 din 06 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352204_a_353533]
-
Acasa > Strofe > Timp > IARNA Autor: Floarea Cărbune Publicat în: Ediția nr. 285 din 12 octombrie 2011 Toate Articolele Autorului Ninge cu mărgăritare albe, Roiuri adunate-s salbă Ce în vals ușor coboară, Argintând întreaga țară. Moale, neaua se așterne Peste câmpuri și poene, Iar pe brazii din pădure, Cușme călduroase pune. Din flori albe dantelate Sau cristale, diamante A pictat pe la ferestre - Perdeluțe ca-n poveste. Referință Bibliografică: Iarna / Floarea Cărbune : Confluențe Literare
IARNA de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 285 din 12 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356237_a_357566]
-
Scorilor, Mircea cel Bătrân, toți bărbații înmuguriți pe acest pământ. Eminescu planetă luminoasă în jurul căruia gravitează astrele cuvintelor laminate de înțelepciunea poporului scrise pe hrisovul brazdelor cu plugul. Eminescu cetate cu toate punțile lăsate să intre armata îndrăgostiților cu pletele argintate de stele și brațele pline cu roadele cîmpiilor întinse în inima noastră. Eminescu pași de aur ce se aud trecând din istorie în limba noastră și luând forma cuvintelor ce ne leagă precum iubirea, precum aerul de acest pământ dulce
EMINESCU, CA VEȘNICIA CERULUI. POEME DE AL.FLORIN ȚENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 2198 din 06 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/368838_a_370167]
-
în calea lor pulbere argintie de stele. L-au pudrat pe căciulă, pe palton și pe față, făcându-i mustăți caraghioase și sprâncene colilii. Lunișoarei i-au pudrat razele aurii, îmbrăcând-o cu o magică rochie de mireasă. Sprințarele stele argintaseră și nuiaua de alun care fulgera în razele aurii ale lunii, când șerpuia ca un steag dacic în spatele lui Tudorel. Văzând minunata pereche, toți copacii și tufișurile din drum ovaționau, scuturându-și clopoțeii de argint : Să ne trăiască mirii cei
NUIAUA FERMECATĂ-3 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1807 din 12 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/370310_a_371639]
-
de virginitatea locului unde am poposit cu pădurea în roșu, galben ori verdele aprins cu aripi albastre. Mestecenii și plopii albi luminoși, foșneau atât de limpede de parcă spărgeau cerul cu vârfurile lor colorate precum luceferii. Soarele blând cu razele sale argintate împărțea lumina în mod egal și totul respira în tihnă. De priveam de pe malul pe care mă aflam, pe retine mi se imprima munții stâncoși ai Măcinului care părea îmbujorați de razele aplecate pe fruntea lor de foc. Cârduri de
ÎNTR-O TOAMNĂ, LA GROPENI de CONSTANŢA ABĂLAŞEI DONOSĂ în ediţia nr. 1152 din 25 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353732_a_355061]