60 matches
-
căsuțe mici și acoperite cu paie și stuf dogorit par ca niște stupi scunzi, și din fumul ce le împle atmosfera biserica-și ridică turnul ei boltit și rătund, acoperit cu tinichea albă care strălucește frumos în soare, ca o argintoasă gândire, din mijlocul satelor cufundate în tăcere și a verzii și-ntunecatei lumi a pădurilor. Siretiul, în văratica sa lene, e oprit adesea în drumul său de iazuri mari, încungiurate cu papură ce-și înalță ciucalăii copți în soare, cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-i albastră constelată,/ Cu mâinile unite pe-al ei piept/ De neauă... Trece luminând cu ochii/ Albaștri, mari, prin straturi înflorite/ De nori, ce înfoiate îi oferă/ Roze de purpur, crinii de argint;/ Din când în când cu mâna-i argintoasă/ Ea rumpe câte-o floare și-o aruncă/ Jos pe pământ ca pe-o gândire de-aur;/ Colo un nor se nalță sfânt și sur,/ Se-ncheagă, se formează -'ncremenește,/ Devine-un templu grec și plin de umbra/ Columnelor ce
EMINESCU. CÂTEVA NOTE by Dan Grădinaru () [Corola-journal/Journalistic/6714_a_8039]
-
poetul român compune un tablou alb-argintiu, în tonuri deschise, echivalent perfect al unei pînze de Monet; majoritatea cuvintelor din această unică strofă-poem evocă luminiscența: "Pe balta clară barca molatică plutea... Albeți neprihănite curgeau din cer; - voioase Zîmbeau în fundul apei răsfrîngeri argintoase; Oh! alba dimineață și visul ce șoptea, Și norii albi - și crinii suavi - și balta clară, Și sufletul - curatul argint de-odinioară. Oh! sufletul! - curatul argint de-odinioară. (Pe balta clară) Aliterațiilor și coloristicii simbolice din Zori roze li se
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
intuiția mea genuină cu vocea mea penetrant colosală scurt pe doi nu vă hliziți la mine cu ochii reci și goi urangutani vicleni ai vremii mele calc pe voi ca plopii și mestecenii pe dealuri păguboase ca vulturul pe stîrvurile argintoase scurt pe doi puterile ce trebuiau să vină au venit și m-au îmbrăcat pe mine cu ele scurt pe doi poemele miraculoase ce trebuiau negreșit să se ivească s-au ivit și m-au îmbrăcat pe mine pe de-a
Poezie by Nicolae Tzone () [Corola-journal/Imaginative/12775_a_14100]
-
apreciere reciprocă, ambii de aceeași profesie și formație la vechea Școală Normală de la Bârlad și Iași. O zi frumoasă, splendidă, călduroasă într-o toamnă secetoasă. Pe înserat am stat afară pe un scaun și în nemișcarea mea, pe o lună „argintoasă” am observat mișcarea lunii care își continua mersul ei spre apus, semn că pământul călătorește în spațiu ca și celelalte planete și galaxii, de miliarde de ani. În același timp și noi călătorim prin spațiu chiar și în cea mai
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
o cetate de giganți - Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreție! Au zidit munte pe munte în antica lor trufie, I-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare sa lucească într-un lanț Și să pară răsărită din visările pustiei, Din nisipuri argintoase în mișcarea vijeliei, Ca un gând al mării sfinte, reflectat de cerul cald Ș-aruncat în depărtare... Colo se ridic-trufașe Și eterne ca și moartea piramidele-uriașe, Racle ce încap în ele epopeea unui scald. {EminescuOpI 44} Se-nserează... Nilul doarme și
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
flamingo cel roșu apa-ncet, încet pătrunde, Ș-acum luna argintește tot Egipetul antic; Ș-atunci sufletul visează toat-istoria străveche, Glasuri din trecut străbate l-a prezentului ureche, Din a valurilor sfadă prorociri se aridic. Ș-atunci Memfis se înalță, argintos gând al pustiei, Închegare măiestrită din suflarea vijeliei... Beduini ce stau în lună, o minune o privesc, Povestindu-și basme mândre îmbrăcate-n flori și stele, De orașul care iese din pustiile de Jele; Din pământ și de sub mare s-
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
distingerea e mai clară, deși omul este aceea ce se numește treaz. Hanswurstiada se dezvoltă atât de veridic înaintea vieței, atât de grețoasă și clară totodată, dar totodată atât de indiferentă în privința voinței, încît această stare seamănă mult cu momentele argintoase ale poeziei, în care omul vede umbra luminoasă a lucrurilor fără ca ele să-i escite voința. [GLOSAR] 2277 amalusta romaniță aniassexe un fel de iarbă sau de trifoi aprus o plantă [... ], o plantă fără gust, care se făcea cu oțet
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
surorii sale Luna. Luna albă, ca o regină moartă a nopții, veghează pădurea. Grația de stele a apărut pe întunecatul cer. Visul dulce al animalelor nu este perturbat de nici un zgomot nocturn. Stelele par a fi slujnicele reginei Luna. Unda argintoasă a stelelor luminează negrii nori. În răsfoirea tristă a pomilor te pierzi. Lacurile încep a-și spune poveștile. Copacii sunt fantasmele negre ale nopții. Florile pline de rouă strălucesc ca diamantele rupte din Lună. Simfonia nopții începe să se audă
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
mantia-i albastră constelată, Cu mînile unite pe-al ei piept De neauă... Trece luminând cu ochii Albaștri, mari, prin straturi înflorite De nori, ce înfoiate îi oferă Roze de purpur, crinii de argint; Din când în când cu mîna-i argintoasă Ea rupe cîte-o floare și-o aruncă Jos pe pământ ca pe-o gândire de-aur; Colo un nor se-nnalță, sfânt și sur, Se-ncheagă, se formează - -ncremenește Devine-un templu grec și plin de umbra Columnelor ce-l înconjor
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
umede lanuri de-albastru ceresc, Merg norii cu hainele crețe Și stâncile rar Ca stâlpii răsar, Negriți și-ndoiți de furtună În lună. Diamant e în aer, în codri miros Și umbră adânc viorie; Și luna-i a cerului scut argintos Și stele păzesc în tărie Și văile sunt În aburi de-argint Pierdute-ntr-al doinelor șuer Din fluer. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceața pustie și rece, Un tânăr, pe vânturi, cu capul în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
o cetate de giganți -; Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreție, Au zidit munte pe munte în antica lui trufie, Le-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanț Și să pară răsărită din visările pustiei, Din nisipuri argintoase în mișcarea vijeliei, Ca un vis al mării sfinte, reflectat de cerul cald Ș-aruncat în depărtare... Colo se ridic trufașe Și eterne ca și moartea piramidele-uriașe, Racle ce încap în ele fantasia unui Scald. Se-nserează. Nilul doarme și ies
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
unde, Noaptea, flamingo cel roșu, apa-ncet-încet pătrunde Și-acum luna argintește tot Egipetul antic; Ș-atunci sufletul visează toat-istoria străveche, Glasuri din trecut străbate l-a presentului ureche - Din a valurilor sfadă prorociri se aridic. Și-atunci Memphis se ridică, argintos gând al pustiei, Închegare măiestrită din suflarea vijeliei - Beduini ce stau în lună, o minune o privesc, Povestindu-și basme mândre mestecate numa-n stele Despre-orașul care iese din pustiile de jele. Din pământ și de sub mare, s-aud sunete
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
își frământă falnic valuri mari de fum și jar; Din diluviul de flacări, lung întins ca o genune, Vezi neatins cu arcuri de-aur un palat ca o minune Și din frunte-i cântă Neron... cântul Troiei funerar. Lângă râuri argintoase, care mișcă-n mii de valuri A lor glasuri înmiite, printre codri, printre dealuri, Printre bolți săpate-n munte, lunecând întunecos, Acolo-s dumbrăvi de aur cu poiene constelate, Codrii de argint ce mișcă a lor ramuri luminate Și păduri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
jună, blondă și cu brațe de argint, Ce unesc încrucișate a ei mantie-nstelată Și albastră peste pieptu-i alb, ca virgină zăpadă. Ochii ei cei mari albaștri peste nori aruncă blând, Cari se-ntind albi ca zăpada și ca straturi argintoase, Oferindu-i flori de aur și viole-ntunecoase; Ea din când în când privește câte una, aruncând Flori de neauă peste ape ce alerg fulgerătoare, Raze albe peste lumea văilor celor în floare, Dungi de-argint în verzii codri, duioșie
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
aruncă unu-ntr-altul umbra neagră dintre ei. Stelele în cârduri blonde pe regină o urmează, Aerul, în unde-albastre, pe-a lor cale scânteiază Și rămân întunecate nalte-a cerurilor bolți; Doma strălucește-n noapte ca din marmură zidită, Prin o mreajă argintoasă ca prin vis o vezi ivită, A ei scări ajung din ceriuri a stîncimei negri colți. Iară fluviul care taie infinit-acea grădină Desfășoară-în largi oglinde a lui apă cristalină, Insulele, ce le poartă, în adîncu-i nasc și pier; Pe
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
plaiuri verzi - o ploaie -, Snopi de flori cireșii poartă pe-a lor ramuri ce se-ndoaie Și de vânt scutură grele omătul trandafiriu A-nfloririi lor bogate, ce mânat se grămădește În troiene de ninsoare, care roză strălucește, Pe când sălcii argintoase tremur sânte peste râu. Aeru-i văratic, moale, stele isvorăsc pe ceruri, Florile-isvorăsc pe plaiuri a lor viață de misteruri, Vîntu-ngreunînd cu miros, cu lumini aerul cald; Dintr-un arbore într-altul mreje lungi diamantine Vioriu sclipesc suspinse într-a lunei
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
într-a lunei dulci lumine, Rar și diafan țesute de painjeni de smarald. {EminescuOpIV 127} Pe când greeri, ca orlogii, răgușit prin iarbă sună, De pe-un vârf de arbor mândru țes în nopțile cu lună Pod de pânză diamantină peste argintosul râu, Și cât ține podul mândru, printre pînza-i diafană, Luna râul îl ajunge și oglinda lui cea plană Ca-ntr-o mândră feerie strălucește vioriu. Peste podul cel ușure, zâna Dochia frumoasă Trece împletindu-și părul cel de-auree mătasă, Albă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Ca-ntr-o mândră feerie strălucește vioriu. Peste podul cel ușure, zâna Dochia frumoasă Trece împletindu-și părul cel de-auree mătasă, Albă-i ca zăpada noaptea, corpu-i nalt e mlădiet, Aurul pletelor strecoară prin mînuțele-i de ceară Și prin haine argintoase străbat membrele-i ușoare, Abia podul îl atinge mici picioarele-i de-omăt. Trece râul și ușoară nalte scări de stânci ea suie; La ivirea-i zi se face în spelunci de cetățuie, Ca o zi ea intră mândră în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
omăt. Trece râul și ușoară nalte scări de stânci ea suie; La ivirea-i zi se face în spelunci de cetățuie, Ca o zi ea intră mândră în palatul ei de stânci; Luna e plină de raze - sub căldura-i - argintoase, Orice stea e-o piatră scumpă - iară florile focoase Giuvaeruri umezite cu luminile adânci. Umede tremur lumine pe boltirea cea albastră. Zâna Dochia cu glasu-i cheam-o pasăre măiastră, Ce sburînd prin aer vine cu-a ei pene de păun; Când
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-n câmpii unde mii râuri s-argintesc plane ș-adînci. Pe acea poartă din munte iese zori în coruri dalbe, Ridicîndu-se în cerul dimineții dulci, rozalbe, Pe-acolo soarele-și mână car cu caii arzători, Pe-acolo noaptea răsare blonda lună argintoasă Și popoarele de stele iese-n roiuri luminoase Și pe cer se împrăștie ca de aur sfinte flori. Zeii Daciei acolo locuiau - poarta solară În a oamenilor lume scările de stânci coboară - Și în verdea-ntunecime a pădurilor s-adun-; Și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
roitoare luminoasă miere sug; Caii lunei albi ca neaua storc cu gura must din struguri Și la vinul ce-i îmbată pasc mirositorii ruguri Și în sara cea eternă veseli nechezând ei fug. {EminescuOpIV 133} Și în monastirea lunei cu-argintoasă colonadă, Vezi cum trece ea frumoasă - corpu-i dulce de zăpadă, Umerii, cu-a lor lumine, par de aur moale blond, Abia corpul coperit e de-un gaz moale ce transpare - Astfel trece ea frumoasă cu-a ei brațe sclipitoare, Reflectată
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-n mii oglinde de pe muri și din plafond. Și-n odăile înnalte din frumoasa monastire Sunt pe muri tablouri mândre, nimerită zugrăvire Ale miturilor dace, a credinței din bătrâni; Prin grădini cu albe-isvoare sunt a lunei dulci amoruri, Sau palate argintoase unde zori trăiesc în coruri, Sau pădurea cea vrăjită cu frumoasele-i regini. Ăsta-i raiul Daciei veche, -a zeilor Împărăție: Într-un loc e zi eternă - sara-n altu-n vecinicie, Iar în altul zori eterne cu-aer răcoros de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
iarnă fac blândă primăvară Și-ntind umbre cu miros pe-a salei întins rond, Acolo sta-mpăratul... - boierii lui de sfat - Pe tronu-i de-aur roșu sta mut și nemișcat. {EminescuOpIV 153} Ca aripe de lebezi mari, albe, undoioase, Pletele argintoase pe umerii-i cădea Și barba lui cea lungă pe piept îi cădea deasă, Dar ochii, stele negre, întunecați sclipea; Sprîncenele-i bătrâne se-ntunecau stufoase, În mână sceptru de-aur, povara lui cea grea, Pe fruntea lui cea ninsă de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cei mai deși el luase o bucată, Își face din ea luntre, ce luneca pe val, A mărei unde-albastre alunecă-nspumate Și-l duc în leagăn dulce, prin cânturi de pe mal. Din insule bogate cu mari grădini de laur, Lebede argintoase aripele-ntinzînd Veneau sfâșiind apa la luntrea lui de aur Și se-nhămau la dănsa și o trăgeau cântând. {EminescuOpIV 170} Bătrînu-n manta-i albă înfășurat visează Iar lebede-argintoase luntrea bogată trag, Al valurilor cântec pe el îl salutează - Pe fruntea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]