127 matches
-
care literele au o grosime uniformă și sînt lipsite de linii pline, linii subțiri și tălpice; este vorba despre caracterele bloc, foarte răspîndite în Germania sub numele de grotești. Asistăm și la căutări de punere în pagină. În ciuda gustului său arhaizant, englezul William Morris (1834-1896) a exercitat o amplă influență în acest domeniu. Mai aproape de noi, să cităm lucrările lui Français Bernouard și Vox sau ale lui Louis Jou, care și-a dorit ca farmecul cărților sale să se datoreze doar
by ALBERT LABARRE [Corola-publishinghouse/Science/966_a_2474]
-
în laboratoarele memorialiștilor cu Saint-Simon în frunte. Un scris care, pornind de la prospețimea de expresie a cronicarilor noștri din trecut prin Dinicu Golescu și Ion Ghica, a ras în treacăt oglinzile de apă tare ale scrisului lui Odobescu. Un stil arhaizant și argotizant, cum nu se poate mai adecuat unei materii oarecum prăfuite, oarecum de penumbre aromate, oarecum defuncte. PERPESSICIUS Ce operă frumoasă această carte. Nu poate fi vorba de un roman. Este cu siguranță însă o admirabilă poveste. Sunt unele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286089_a_287418]
-
două subiecte tratate, în timp ce cărțile a patra, a cincea și a șasea sunt mai omogene și conținutul e axat pe istoria civilă. Relatarea este cam prolixă, fără îndoială amplă și senină, însă stilul e agreabil și tinde spre un ton arhaizant pentru că idealul stilistic al autorului e Tucidide; în consecință, selecția lexicală e foarte îngrijită; Fotie remarcase și el acest lucru. În cartea a doua și a treia unde relatează controversa născută în jurul lui Eutihie, Evagrie se folosește de Istoria bisericească
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sunt marcate de ideologia epocii. Este vorba de cultul țării, o imemorială Dacia Felix, al pământului-mumă, al strămoșilor, al „rădăcinilor” tracice. Se disting pregnant câteva dominante tematice și stilistice: prelucrarea filonului popular (motivul șarpelui, motivul fântânii, tipar prozodic simplificat, limbaj arhaizant - în Prânz românesc, Poem traco-dacic, Doină, Motiv străvechi de haiducie), înclinația spre jocul verbal, senin ori grav (grațiosul dans verbal Balet aerian, muzicala Impresie de răsărit), lirismul suav al poeziilor de dragoste, tendința spre simplificare și abstractizare a limbajului mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286447_a_287776]
-
ucis mișelește. Epicul vioi, deși fără suflu, ticsit cu o puzderie de amănunte ce aspiră să imprime narațiunii un colorit de epocă, este servit de un limbaj care se vrea cronicăresc, și în mimetismul lui e de o plasticitate căutată, arhaizant peste măsură. Povestiri istorice „din zilele revoluției din 1848”, din vremea răscoalei de la 1907 și mai de demult conțin volumele Stâlpi de foc (1967), Primăvară, focuri și gloanțe (1973), Volburi peste veacuri (1973). Lăsându-se în voia unui tendenționism vârtos
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286361_a_287690]
-
în Schițe nouă, având în vedere numai considerentele de ordin biografic și tehnic. Prin îndemnuri prudente, Luca Ion, fiul, și autorul acestor rânduri reușisem a seduce pe îndărătnicul Caragiale să citească câteva colecții de povestiri ale lui France. Lectura umanistului arhaizant, în care pitorescul este condus cuminte de prudențe clasiciste, nu putea să scandalizeze nici să irite pe << moralistul>> român: această lectură a și operat o provocare rodnică asupra celui pregătit de alte motive, mai hotărâtoare, desigur, pentru a-și deschide
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
și care nu au nimic în comun cu soliditatea consonantelor pascoliano-leopardiene. D'Annunzio și-a pus amprenta asupra celor dintâi versuri scrise de sicilian. Influența lui se regăsește în rafinamentul grupurilor nominale: harfa nomadului, pernă de verbina, în unele procedee arhaizante precum scindarea prepoziției articulate: ne la seră, șu la cima și în prețiozitatea referenților, fie că este vorba despre pietre: giada-jad, ametista-ametist, agata-agată, smeraldo-smarald sau despre plante, mai ales flori: glicine-glicină, asfodelo-crin de pădure, anemone-anemonă, narciso-narcisă. Ermeticul a crescut într-
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
articole și analize dedicate predecesorului, cât și din creațiile de sine stătătoare. Toate vădesc preferință pentru rafinamentul și armonia condeiului leopardian, pentru unele cuvinte vagi, pentru inserțiile de limbaj aulic în contexte de limbă comună și pentru folosirea termenilor rafinați, arhaizanți, eleganți; nu în ultimul rând pentru contemplarea lumilor primitive, intacte.103 Cardarelli a ales să imite Micile opere morale în Basmele genezei. Cât privește activitatea sa de critic, în ciuda faptului că interpretările propuse sunt uneori incorecte, afirmă Sergio Solmi, ele
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Ioan Gheorghe Caragea sau Alecu Suțu, rămași de pomină prin dăjdiile impuse. La sfârșitul cronicii se află un tezaur de date geografice, statistice și economice, preluate din condici boierești. Cronograful are o frază sobră, cam fără relief, cu o sintaxă arhaizantă, în grai muntenesc. Despre aceeași perioadă istorică N. R. scrie în grecește Cronicul de la 1768-1810 și Izbucnirea și urmările zaverei din Valahia, lucrare ce vădește poziția autorului, temător de „anarhie” și de mișcările revoluționare. Este ostil fanarioților, dar nu acceptă nici
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288370_a_289699]
-
importantă transpunere este însă Cântecul Nibelungilor (1964), atât prin dimensiunile textului, cât și prin învingerea dificultăților de echivalare. Zoe Dumitrescu-Bușulenga remarca respectarea tiparului strofic original, folosirea unor elemente care corespund celorlalte particularități ale prozodiei, apreciind acel „aer de cronică” „lexicul arhaizant atât de meșteșugit ales” de T., „care se arată a fi și un poet de calitate”. Altă întreprindere temerară a fost tălmăcirea după manuscrise din secolul al XV-lea a două scrieri apocrife, gen cărți populare, Frumoasa Magelona și Prințesa
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290131_a_291460]
-
lungul comentariu despre autorul Amintirilor din copilărie. Un om. Și pentru că a fost un om, în vremurile acestea de măscări, slăvit îi va rămâne numele și neamul, în neamul neamului, cât va fi neam românesc.” „Vremuri de măscări” sugerează limbajul arhaizant și păstos al lui N. Iorga, restul frazei trimite, în chip neinspirat, la retorica din piesele lui B. Delavrancea. V. are, în profetismul lui social și moral, o coardă a spiritului care vibrează la aceste vorbe mari. Adresează scrisori deschise
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
pe o pantă ascendentă. Faptul este legat în primul rînd de ameliorarea treptată a nivelului de trai, dar comportă și cauze mai subtile. Cu trăsăturile pe care i le cunoaștem, Crăciunul este prin esență o sărbătoare modernă, în pofida multiplicității caracteristicilor arhaizante. Folosirea vîscului nu este, cel puțin nu nemijlocit, ceva rămas de pe vremea druizilor, căci moda lui pare să fi fost reinstaurată în Evul Mediu. Bradul de Crăciun nu este menționat nicăieri înainte de unele texte germane din secolul al XVII-lea
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
când a cunoscut brusc o mare Înflorire. Perioada interbelică este considerată de altfel epoca de aur a literelor românești. S-au ilustrat, printre romancieri, Liviu Rebreanu (1885-1944), cu viguroase fresce epice ale satului românesc, Mihail Sadoveanu (1880-1961), cu proza sa arhaizantă, la Întâlnirea dintre roman, mit și epopee, Camil Petrescu (1894-1957), cu o analiză fin intelectuală a unor tipuri de eroi neliniștiți și neadaptați, și Hortensia Papadat-Bengescu (1876-1955), romancieră a stărilor morbide și a unor complicate meandre psihologice. Însă romanul cel
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
ștefanian 163. Cu toate acestea, Ștefan a rămas, poate și din comoditate, în multe pagini de manual, doar "cel Mare". Fiind și singurul căruia i se recunoaște unanim acest atribut, s-a plasat firesc în fruntea tuturor "marilor români". Supraintitulația arhaizantă "și Sfânt" nu a fost resimțită la fel de imperativ. Justificarea sa recurge, în definitiv, tot la istoria lui Ștefan Mușatinul și la mulțimea ctitoriilor sale, iar "cel mare" poate cuprinde, în definitiv, orice atribut pozitiv. În argumentarea dimensiunii sale spirituale, se
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
viteji?"223; "bunicule, care a fost cel mai viteaz voievod român?"224 Tonul povestirii oscila între cronică și basm, căutând adresări din alte timpuri 225, entuziaste, capabile să sugereze mărturia, proaspătă și străveche, veridică și pitorească în același timp. Descrierea arhaizantă a devenit regula principală a povestirii, insistând să pună copii în fața unor formulări anacronice: "biruință", "îndeletniciri", "om falnic", "meșteșuguri", "vecini prădalnici", "voiesc", "îndârjire", "a pârjolit holdele", "drumeț", "tainic", "răufăcători". Această opțiune, specifică literaturii pentru copii, pornește de la premisa că așa
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
posibilitățile de înțelegere ale copiilor. De exemplu, titlul lecției ("Regimul naționalist-comunist") a fost explicat pe parcurs, în două variante: una mai abstractă, arătând că regimul comunist "a speculat mult ideile de naționalitate și independență", iar cealaltă voit mai accesibilă, ușor arhaizantă și chiar puțin peltică: "a încercat să-i învrăjbească pe români contra străinilor"12. Narațiunea urma o logică a plauzibilului, pornind de la faptul istoric ușor de recunoscut și mergând spre comprimarea lui conceptuală. Revenea apoi cu alte exemplificări și informații
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
avea șase ani. Dincolo de valoarea literară sau civic-identitară, poemul este o probă importantă pentru capacitatea de memorizare a copilului. Acesta pare ajutat de poetizarea naiv-previzibilă, dar este pus serios la încercare de mulțimea versurilor și de vocabularul pe alocuri greoi, arhaizant. Poezia face parte, de multă vreme, din repertoriul școlar. Fosta învățătoare Elena Mărculescu (născută în 1910), amintindu-și despre activitatea sa din perioada interbelică, s-a oprit cu încântare asupra ei. Purtată de nostalgie, a început "să recite fără efort
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
povestind că sanitarii nu mai aveau "feșe" la Tapae (Ibidem, partea I, p. 12) sau că, deși "invalid", Șoiman Burcel ar fost de mare folos țării (Ibidem, p. 58). 226 Copiii de azi au și mai puțină înțelegere pentru limbajul arhaizant decât cei de altă dată. În 2005, Alex. Ștefănescu nota: "mă sună fiul unor prieteni, N., elev de liceu, și mă roagă să-i explic o expresie întâlnită în cartea de istorie, "scuturarea jugului otoman"". Tânărul a chestionat sistematic: "în
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
sursă de legitimare a acțiunii românești: "în aceste clipe de grea cumpănă și nestatornicie, Sfatul Țării și-a adus aminte de noi și ne-a cerut prin comandamentul militar rus să trecem Prutul (s.n. C.M.)". Scopurile deplasării erau, în exprimarea arhaizantă și voit colocvială a textului, următoarele: "să aducem rânduială și liniște în satele și târgurile voastre, punând la adăpost viața și avutul întregului popor împotriva răufăcătorilor (s.n. C.M.)", în același timp cu garantarea bunei funcționări a transportului "celor trebuincioase pentru
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
rupt mărunt-mărunt scrisoarea, păstrând totuși plicul). Dubla ucidere (prin "distanța critică" a comentariului și prin reducerea la fragmente a suportului) se referă la acel "enfant de mon esprit potachique", autor al unui text redactat "cu multă grijă în grai strein, arhaizant și prețios", cu multe "propozițiuni (care) n-au alt sens decât să etaleze bravuri gramaticale" dar având o "natură retorică de neîngăduit", mișunând de "autoironii de tot felul" și smălțuit cu improprietăți semantice și erori de "ghilimetizare". Totul anunța "vreun
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
Cumpăna, Cosânzeana, Flacăra, Ramuri ș.a. -, ca și volumele tipărite tot atunci la „Minerva“, cu copertele desenate de Vitold Rola-Piekarski, stau mărturie în acest sens. De prin anii ’60 încoace, în contextul unor fenomene „retro“ extrem de active pe toate meridianele, scrierea arhaizantă cunoaște o nouă și spectaculoasă resurecție. Este folosită în foarte multe ocazii, aproape ca un element al protocolului (diplome, albume omagiale, inscripții comemorative, etichete de vinuri), și înnobilează fără discriminări firmele restaurantelor cu specific local: „Bachus“, „Bolta rece“, „Chira Chiralina
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
Chiril al Alexandriei, Dialoguri despre Sfânta Treime (1994); Dionisie Areopagitul, Opere complete (1996); Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan (2000). Aceste traduceri sunt Întotdeauna Însoțite de introduceri (adesea polemice), de note și comentarii foarte personale. Limbajul său, destul de arhaizant, evită termenii tehnici și neologismele, considerate ca inadecvate spiritului ortodox. Clarității limbii române de astăzi el Îi preferă „misterul”, uneori aburos și de neînțeles, al unei limbi ecleziastice de lemn. Doctor Philocalicus Numele lui Stăniloae va rămâne pentru totdeauna legat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
demonstrația din corpul volumului. „Dacă citatele se acumulează”, scrie autorul, „aceasta se datorează faptului că am dorit să procedăm În modul cel mai impersonal, scotocind mai cu seamă În tezaurul puțin exploatat al Părinților Bisericii. Nu că, printr-o manie arhaizantă, am fi uitat de precizările teologice și Îmbogățirile de după ei ori că ne-am Însuși de-a valma toate ideile pe care ei le propun: noi căutăm doar să-i Înțelegem, să ne facem ucenicii lor, pentru că ei sunt Părinții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
are locul Într-o traducere matură. Asta nu Înseamnă că am eliminat pur și simplu din preocupările noastre chestiunea stilistică. Nu. Dar să nu confundăm stilul cu alambicarea frazei și nici poezia cu simpla rocadă subiect-predicat, agrementată cu nițică spoială arhaizantă, plus ceva neaoșisme lăcrămoase. Îmi plac și mie arhaismele, dar la locul lor, În paginile autorilor din secolele trecute, acolo unde le este locul și unde sună realmente frumos. Papagaliceasca arhaizantă modernă nu poate stârni decât haz, ca și papagaliceasca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
poezia cu simpla rocadă subiect-predicat, agrementată cu nițică spoială arhaizantă, plus ceva neaoșisme lăcrămoase. Îmi plac și mie arhaismele, dar la locul lor, În paginile autorilor din secolele trecute, acolo unde le este locul și unde sună realmente frumos. Papagaliceasca arhaizantă modernă nu poate stârni decât haz, ca și papagaliceasca neologizantă. Noi am ales calea traducerii curgătoare, limpezi și elegante. Diferențele dintre registrul poetic și cel cronicăresc, dintre tonul sapiențial și diatriba profetică se afișează singure, cu condiția ca traducătorul să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]