288 matches
-
Slujit ! Cu multă grijă de Părinte, alegea pentru Altare Slujitori plini de Virtute, cu multă râvnă în formare Cu Hramul "Sfântul Theonas", a zidit un Sfânt Locaș Care-a fost în acea vreme, cel mai mare din oraș ! A combătut arianismul, cunoscuta erezie Care izbea-n Scripturi și-n DOMNUL și-n tot ce e Ortodoxie... Bătrân, bolnav, "la-ntâi" Sinod, lupta pentru Ortodoxie Ajutat de tânărul, Diacon, Atanasie ! Acasă-n Alexandria, pentru că a Biruit Prin dragostea creștinilor, în triumf a
SF.MIR.MARIA, A LUI CLEOPA de PAULIAN BUICESCU în ediţia nr. 1609 din 28 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/372986_a_374315]
-
să creeze. Și aici există rădăcini creștine foarte puternice. O altă chestiune este cea a puterii politice. Aici se disting două puncte: primul este că Sfinții Părinți s-au opus într-adevăr puterii politice, Sfântul Vasile al Cezareei asupra problemei arianismului, Sfântul Ioan Gura de Aur la curtea imperială din Constantinopol, Sfântul Maxim Marturisitorul care a fost și pedepsit pentru asta și este modelul cel mai convingător, ca să nu mai vorbim de epoca iconoclastă. Dar nu trebuie zis că modelul unui
DESPRE OMUL DE ASTAZI DIN BISERICA, INTRE IISUS HRISTOS, EXISTENTIALISM SI SECULARIZARE de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 14 din 14 ianuarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/344930_a_346259]
-
sarmați. Împăratul Constantius (337-361) continuă politica tatălui său și consolidează bazele militare romane din Sciția Mică, unde sunt aduse noi unități militare la Noviodunum și se construiesc fortificații în zonă. După moartea lui Constantin, în ciuda succesului conciliului de la Niceea (325), arianismul face progrese în nordul Dunării Wulfilas (311-384), episcop got, predică un creștinism arian, în nordul și sudul Dunării, în limba greacă, latină și gotă. Impăratul Iulian (361-363) restabilește religia tradițională romană, fiind adept al lui Mithra (Sol invictus), o victimă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a frontierei. Viața religioasă în Scythia, la Tomis mai ales, era predominant creștină, niceeană un episod semnificativ este acela din 368-369, când Valens, arian convins, aflat la Tomis în drum spre Constantinopol, încearcă să-i convertească pe locuitorii cetății la arianism. Are loc chiar o înfruntare cu episcopul Tomisului, Bretanion, după istoricul ecleziastic Sozomenos. Impresionat neplăcut de atitudinea episcopului, Valens l-a exilat pentru o vreme, apoi l-a repus în scaun. Aici existau mai multe basilici creștine. După martirizarea Sf.
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în sens de credință religioasă, termen popular romanic. 10 Strâns legate de creștinismul românesc, în aceste secole ale începuturilor sale, sunt și o serie de aspecte doctrinare și de organizare pe care trebuie să le avem în vedere. De pildă, arianismul, în prima jumătate a secolului al IV-lea, este un fenomen sud-est european, ce își exercită influența în zonă, să nu uităm că Arie a fost exilat la Dunăre, iar Audius (adept al său) în Sciția, soboarele ariene sunt convocate
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
-lea, este un fenomen sud-est european, ce își exercită influența în zonă, să nu uităm că Arie a fost exilat la Dunăre, iar Audius (adept al său) în Sciția, soboarele ariene sunt convocate la Serdica și Sirmium. Fierberea produsă de arianism a contribuit și ea să imprime o viață latină, fiindcă era o credință populară a acestor regiuni. Dar alături de erezie, datina ortodoxă este prezentă și ea la romanicii nord-danubieni, ei fiind separați de împăratul eretic, Valens (364-378). Astfel, la Tomis
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Ratiaria (Dacia Ripensis) au fost luate de arieni, iar altele ( de Viminacium, Oescus, Aquae) au păstrat comuniunea cu Athanasie de Alexandria și alți apărători ai ortodoxiei. Abia la conciliul de la Aquileia (381), la care a participat episcopul Ambrosius de Mediolanum, arianismul illyric (sud-dunărean) a fost învins definitiv, prin condamnarea ultimilor săi susținători. Controversele doctrinare din Imperiu (spațiul sud-dunărean) au avut efecte și în spațiul daco-roman, deoarece episcopii sud-dunăreni ce-și exercitau jurisdicția și în stânga Dunării erau divizați, dar se pare că
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Ulfila, episcop arian al goților; el conducea Biserica ariană din "Gothia" de pe malul stâng, în 341-348-ulterior, el părăsește Dacia și se retrage în sud, în Imperiu, sub presiunea lui Aorich, regele vizigoților. În urma predicilor sale, mulți locuitori nord-dunăreni au îmbrățișat arianismul, goți, autohtoni, geți în curs de romanizare și daco-romani. Ulfila predica în greacă, latină și gothică. Prezența unor creștini de origini etnice diverse este o realitate, în secolul al IV-lea, alături de o biserică ortodoxă și una ariană, la nord
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Viețuirea în cadrul acelorași așezări a adepților celor trei biserici (comunități) a dus la numeroase celebrări comune, concluzia: în spațiul extra-carpatic nu au existat intoleranțe între credincioșii creștini, premisă importantă a răspândirii rapide a noii credințe. Marea neînțelegere dintre ortodoxie și arianism era de natură teologic doctrinară: aspectul fundamental al naturii persoanelor treimice și raportul dintre ele. Ulfila susținea, în predici și omilii, că, în conformitate cu Tradiția și Sf. Scriptură, Tatăl este singurul Dumnezeu adevărat, Creatorul, Dumnezeu-Unul Născut, cu o divinitate deosebită
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Duh nu este nici Tată, nici Fiu, nici principiu, nici creator, ci creat de Tatăl înaintea tuturor lucrurilor, prin intermediul Fiului, al cărui slujitor este. Ca o concluzie la cele spuse mai sus, Zeiller afirmă că aici, în regiunea Dunării, avem "arianismul cel mai pur". Creștinismul propovăduit de Ulfila și urmașii săi se adresa coreligionarilor lor goți și elenofoni, dar și celor de limbă latină, fapt important pentru istoria creștinismului, deoarece în spațiul extra-carpatic, ca și în cel scythan (dobrogean) și cel
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în aceste secole, a avut loc convertirea la creștinismul arian a gepizilor, ostrogoților și altor seminții germanice. Istoricul J. Zeiller afirmă că zona Europei centrale a devenit un teren de confruntare între două confesiuni și două etnii: catolicismul roman și arianismul germanic. Dar creștinismul catolic (ortodox) roman n-a fost niciodată aneantizat, datorită adaptării populației locale la condițiile epocii și menținerii legăturilor cu episcopiile vestice. Contextul politic și religios a influențat și comunitățile romanice prin pătrunderea unor gepizi în regiunea carpatică
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
eu nu mai am nevoie, eu, cel credincios, de Biserica Creștină pentru a intra în legătură cu Dumnezeu. Atunci pot să scurtcircuitez intermediarul. Între secolele al IV-lea și al VI-lea, Biserica ajunge la nestorianism (distincție totală a naturilor) și la arianism (unitatea persoanei). Era în joc stabilitatea puterii imperiale. Credința de la Niceea (325) și explicațiile de la Calcedon constituie soluția mistică a unei probleme politice care avea toate motivele să suscite controverse: Cine trebuie să asculte de cine? Cine depinde de cine
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
este necreat. Dumnezeu și-a adăugat Verbul, dar "a existat o vreme în care Verbul nu exista", și deci nici întruparea Verbului. Hristos nu este un accident, dar esențialul nu trece prin el și ar fi putut să-l ocolească. Arianismul admitea puterile divine ale lui Hristos, nu natura divină a persoanei sale fizice. Or, dacă Trupul este exterior Verbului, se înțelege de aici că poți fi tu însuți exterior Trupului lui Hristos care este Biserica condusă de succesorii lui Petru
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
sfârșit întreaga scriere au dăunat întrucâtva structurii care se dovedește dezlânată și dezordonată; totodată, tocmai din cauza duratei prelungite de redactare, multe din doctrinele expuse aici sunt reluate și în alte opere din aceeași perioadă. Începutul e consacrat polemicii cu adepții arianismului care, deși fusese condamnat de conciliul de la Constantinopol și de cel din Aquilea din 381, era încă viu în Occident și chiar la Cartagina, așa cum vom vedea imediat. Primele patru cărți sunt consacrate așadar combaterii ereziilor și în special confutațiunii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
conciliul de la Constantinopol și de cel din Aquilea din 381, era încă viu în Occident și chiar la Cartagina, așa cum vom vedea imediat. Primele patru cărți sunt consacrate așadar combaterii ereziilor și în special confutațiunii celei mai importante dintre ele, arianismul, în privința căruia Augustin reia multe din considerațiile avansate de teologia orientală, mai cu seamă de scriitorii din Capadocia, cunoscuți de el probabil doar în traducere latină. Fundamentală este apoi insistența asupra problemei relației dintre Persoanele divine: Dumnezeu este iubire și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în 418) o Predică a arienilor (Sermo Arrianorum), un text anonim care circula în Africa (cf. p. ???). Zece ani după aceea, a avut loc la Hippona o dispută publică între Augustin și episcopul arian Maximinus care venise în Africa după ce arianismul fusese condamnat la Aquilea; profitând de această ocazie, Augustin reia polemica împotriva arienilor și scrie o Confutațiune a „Predicii arienilor” (Contra Sermonem Arrianorum), o Dezbatere cu Maximinus, episcop al arienilor (Collatio cum Maximino Arrianorum episcopo), și o operă Împotriva lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
totodată, explicării simbolurilor credinței le sunt consacrate predica Împotriva iudeilor, a păgânilor și a arienilor (Contra Iudaeos, Paganos et Arrianos), din 439, și Tratatul contra celor cinci erezii (Tractatus adversus quinque haereses), care ar fi păgânismul, iudaismul, maniheismul, sabelianismul și arianismul: această insistență polemică antiariană se explică dacă nu uităm faptul că vandalii care invadaseră Africa erau arieni; și ulterior în Africa vor avea loc dezbateri cu caracter doctrinal între episcopii ortodocși și episcopii vandali care erau adepții lui Arie. Oricum
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ele. Interesul scriitorului se îndreaptă mai cu seamă spre evenimentele care au loc în patria sa, răvășită de invaziile barbarilor; e mai puțin preocupat de Galia și Africa. Evenimentele menționate de el sunt mai ales cele privind istoria Bisericii (ereziile: arianismul, priscilianismul și maniheismul) și apoi fenomenele naturale (cutremure, eclipse, comete etc.); oricum, opera lui este importantă pentru reconstrucția istoriei Spaniei din secolul al cincilea, iar prin varietatea întâmplărilor prezentate, fie ele și menționate în treacăt, scrierea prevestește punctele de interes
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de credință ariană. În consecință, viața culturală din Africa ortodoxă stăpânită de vandali a fost dezorganizată de persecuții până la începutul secolului al șaselea și a ajuns într-o stare de plâns; totodată, a apărut din nou necesitatea de a combate arianismul care părea să se fi stins încă de pe vremea lui Augustin. Africa s-a întors înapoi în timp. Scriitorii creștini din acea epocă vorbesc, într-adevăr, despre o adevărată campanie de persecuții pusă la cale de vandali. Bibliografie: P. Courcelle
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
că monofizitismul, care triumfa în Orient, ar putea să amenințe și provincia sa; oricum ar fi, spune multe despre amploarea preocupărilor lui Vigiliu faptul că, în timp ce scriitorii africani dinaintea lui, cei despre care avem informații, se limitau să discute despre arianism cu vandalii, el s-a interesat și de chestiunile teologice dezbătute în Orient. Vigiliu dorește să se exprime simplu ca să fie înțeles de toată lumea; cu toate acestea, nu lipsește din opera lui o anumită coloratură retorică. În ultima carte din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
apoi și-ar fi publicat opera în Grecia în timp ce erau împărați Theodosius al II-lea, în Orient, și Valentinian al III-lea în Occident, adică între 425 și 450. Activitatea sa poetică pare însă anterioară anului 431 pentru că poetul condamnă arianismul și sabelianismul, însă nu-l cunoaște pe Nestorius. Opera cea mai cunoscută a lui Sedulius este Poemul Pascal (Carmen Paschale) care glorifică în cinci cărți destul de scurte, în hexametri, minunile lui Cristos. Într-adevăr, Paștele nu e doar solemnitatea festivă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
problema teologică a celor Trei Capitole n-a fost, cu siguranță, nerelevantă, însă ar fi fost greu de realizat dacă Africa ar fi fost încă sub stăpânirea vandalilor, situație care îi determinase pe intelectualii creștini de-acolo să reia combaterea arianismului, chestiune de-acum depășită. 1. Fulgențiu din Ruspe În cadrul creștinismului african dintre secolele al cincilea și al șaselea, Fulgențiu a fost poate personalitatea cea mai importantă și mai valoroasă; activitatea sa intelectuală a fost orientată în primul rând spre combaterea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
contra omiliei arianului Fastidiosus (Contra sermonem Fastidiosi Arriani ad Victorem liber unus) a fost scrisă de Fulgențiu după întoarcerea sa din exil, adică după 523, probabil la Ruspe. Acest Fastidiosus fusese înainte preot și călugăr catolic și apoi trecuse la arianism. O parte importantă a predicii lui Fastidiosus conținea argumente contra donatiștilor luate din scrierile lui Augustin. Există doar în treizeci și nouă de extrase opera, la origine în zece cărți, intitulată Contra lui Fabian (Contra Fabianum libri decem), scrisă tot
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
adevăr, din Psalm rezultă cu claritate că persecuțiile ariene continuă și că nu există nici o speranță de reconciliere. Fulgențiu ia ca model Psalmul contra adepților lui Donatus scris de Augustin și vrea să explice oamenilor aspectele cele mai dezbătute ale arianismului și să le dea curaj ca să facă față persecuțiilor vandalilor. E vorba de o poezie de popularizare ce trebuia cântată așa cum o dovedesc structura ritmică (de-acum, nu mai e metrică) și caracteristicile lingvistice datorită cărora Psalmul trebuia să fie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Lui Monimus, în trei cărți (Ad Monimum libri tres) prin care scriitorul se adresează unui laic din Cartagina explicându-i misterul predestinării divine și al „chemării” lui Pavel; în schimb, a treia carte atacă încă o dată o problemă legată de arianism, adică adevărata interpretare a sentinței din Ioan 1, 1: „Și cuvântul era la Dumnezeu”; Despre adevărata doctrină a predestinării și a harului lui Dumnezeu, lui Ioan și Venerius, în trei cărți (De veritate praedestinationis et gratiae Dei ad Ioannem et
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]