47 matches
-
ai istoriei pe care, desigur, "societățile violentate în tradiții și superstiții îi încurcă și-i bagă în pușcării cu zăbrele sau în pușcăriile albe ale disprețului public" sînt cei ce contează. Găsim la Pandrea un amestec de generozitate și de aristocratism, de deschidere și de elitism, care poate surprinde. Factorul detașării prin noblețe individuală credem că s-ar putea explica prin dorința autorului de-a depăși "ramura obscură" a obîrșiei sale din țărănia valahă, de-a o salva printr-o înnobilare
Avocat și martor by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8911_a_10236]
-
în registrul ei treaz, ținând ochii cât mai deschiși. (Cu toate că, monștri, produce și excesul de luciditate). E câteodată însă în noi, despre noi, o imagine ce înfioară, dacă-i sinceră, neprefăcută și exactă. Un scriitor francez lua partea vitalității contra aristocratismului estetic (el reprezentându-l). De câte ori venea vorba de vreun roman nou, acesta declara cu vulgaritatea inșilor obosiți de atât rafinament: că el preferă scrisul... care miroase a popor, a mațe și sudoare.... Da. Dar... Fiindcă tot el, mai zicea despre
Despre roman by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10411_a_11736]
-
apropie de proza artistică. Criticul, cum spuneam, îi statornicește renumele câștigat, chiar așa ocazional și dihotomic. E, cum am spune noi astăzi, empatic și intuitiv, când nu-i ironic și sarcastic în chestiunile de limbă. Exaltă rolul folclorului și recriminează aristocratismul clasic. Clasicismul la care el aderă nu e unul ortodox, i s-ar putea spune chiar "laic", mai aproape de realism. Ca o dovadă a conștiinței scrisului, critica literară pe care o practică absolut incidental se preocupă în general de problemele
COSTACHE NEGRUZZI. Întemeietorul moderat by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/8016_a_9341]
-
întru aceasta cu Vasile Alecsandri, de care te va apropia cu dreptate criticul G. Ibrăileanu: "Odobescu, sufletește, a fost un Alecsandri, cu toate deosebirile dintre dînșii; ș...ț același epicureism și scepticism, aceeași plăcere a îndeletnicirii cu lucrurile frumoase, același aristocratism rafinat". La Alecsandri, în spațiul familiar al Mirceștilor, vînătoarea se preface într-un prilej de reverii inofensive: Pe colnic, în zarea luncii, un plop mare se ridică, Cu-a lui frunză argintie făcînd umbră pe vălcică. Vînătorul la tulpină-i
Epistolă către Odobescu (III) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/8073_a_9398]
-
jocular, dar nu mai puțin livresc ni se pare a putea fi recunoscut în persoana virtuozului risipitor Al. O. Teodoreanu-Păstorel. Venind mai încoace, ne putem referi la Al. Paleologu, ,nespecializat" și acesta în pofida numeroaselor sale sclipitoare scrieri, om-spectacol de un aristocratism veritabil iar nu mimat, lipsit de morgă et pour cause. Dar ironicul moroz Alexandru George, și el polihistor, balansînd între o proză în care își recunoaște unica prestație legitimă și o pletoră de eseuri și comentarii pe toate temele posibile
Un matein între mateini by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11141_a_12466]
-
imediat, e admirabilă și poate fi comparată doar cu cea a lui Ion Creangă, autor, în exact aceiași ani, al unui fastuos șir de mici personaje, toate "indimenticabile". Aristocratul Ion Ghica împarte cu inginerul spiritul textului. Observăm, mai întîi, un aristocratism afișat: scriitorul se plasează pe el însuși, spontan, în vîrful piramidei sociale, comentează de pe picior de egalitate sau privește de sus marile familii boierești; numele proprii prezente în Scrisori, ca persoane cunoscute sau apropiate prozatorului, formează cel mai complet Gotha
Prinț și inginer by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7762_a_9087]
-
omul care, toată viața, n-a spus nici o minciună. Asemenea enormități Ghica i le debitează lui Alecsandri - alt bolnav de infatuare, plin de fumuri aristocratice: în astfel de binom, cei doi nu puteau să nu fie absolut de acord. Dar aristocratismul funciar al prozatorului atinge și resorturi adînci, cu semnificații literare. Din moștenirea sa aristocratică, Ghica a dobîndit o mare capacitate de detașare, de abstragere față de faptele povestite, capacitate care - tradusă scriptic - oferă aerul inimitabil al Scrisorilor. O tragedie (ciuma lui
Prinț și inginer by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7762_a_9087]
-
înțelegem. Creația are nevoie de climatul democratic al cetății ca de aer, dar ea nu e un rod al democrației. Lipsa democrației o sufocă, dar ingerințele, inadecvările, pseudorezolvările în numele democrației îi dăunează. Produs al elitelor, arta are un sînge albastru. Aristocratismul său din născare e, prin urmare, incompatibil, în forul său intim, cu votul universal, cu populismul, cu orice soi de angrenare în mecanismele categoriale. Din care motiv e anevoie, de nu imposibil, de realizat niște uniuni de creație care să
Interviurile româniei literare cu Gheorghe Grigurcu by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10725_a_12050]
-
morții? Anulezi ultima dorință a condamnatului la moarte? Îmi sorb cafeaua ca să pot gândi mai din subconștient, cum ar spune Ilarie Dobridor, care face praf literatura creatorilor evrei din secolul XIX, dărmătorii academismului și inventatorii dadaismului, impresionismului, sintetismului, subiectivismului, intenseismului, aristocratismului, bonismului și vivantismului. Poate are dreptate. Nici eu nu am agreat creațiile integramiste. Totuși, au fost și încă mai persistă și astăzi altcevaisme, modele de autor, ambiții de autor, pentru a nu semăna cu alții, emisii poate nu neapărat să
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93028]
-
va putea niciodată egala. Bunăstarea materială izvorîtă din muncă cinstită, aspirația spre un oarecare lux, dar nu ostentativ, formează codul comportamental al celor de seama lui Anton Pann. în cultura noastră de epocă romantică, iată un document unic, izolat între aristocratismul romantic și ruralismul pe care unii boieri îl priveau cu simpatie. Doar Nicolae Filimon, vecinul bucureștean al lui Pann, va mai propune un cod moral asemănător. în posteritate, destinul lui Anton Pann se va dovedi și el fără egal. I-
Dincolo de pașoptism by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8607_a_9932]
-
mai generală a Contimporanului: „ridicarea unei flamuri negre, cu pajură aristocratică, în vitrina librăriei românești...” Coincidență sau nu, Paradisul suspinelor apare în același an și la aceeași editură - Cultura Națională -, unde director era prietenul comun al celor doi, Alexandru Rosetti... Aristocratismul estetic modernist, nota „poescă”, fantastă, levantinismul oniric explică atît înrudirile dintre poezia, respectiv, proza lui Ion Vinea și literatura lui Ion Barbu sau Mateiu I. Caragiale, cît și aprecierile lui G. Călinescu din Istoria literaturii române de la origini pînă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
singura conduită logică, iar în românește (...) nu putem interesa pe nimeni. Va trebui să convingem Franța că intelectualicește sîntem o provincie din geografia ei, iar literatura noastră un aport, în ce are mai superior, la cultura ei”. Adept al unui aristocratism artistic postsimbolist hrănit de multiple tradiții spirituale, Fundoianu crede în organicitatea culturii, respingînd - pripit și superficial, după cum a arătat-o E. Lovinescu - ideea imitației: „O cultură poate da orientări și sfaturi, materie și stimulente. Nu creează, în tot cazul, oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nr. 84, un Dr. C. semnează un text foarte critic la adresa lui Mussolini („Mussolini și tratatele“) - și exemplele pot continua oricît. De fapt, notele de simpatie față de fascism recuperează doar elementele care țin de estetica futurismului: revoluționarism artistic, spirit combativ antiburghez, aristocratism intelectual ironic, spirit „atletic”, „constructiv” etc. O atitudine ferm ostilă față de futurismul italian și de politica fascistă a lui Marinetti au avut în schimb - după 1928 - cei de la revista suprarealistă unu. Într-un fragment diaristic din 1931 încorporat în memoriile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la om; la început e luat în râs, apoi se urzește în juru-i conspirația tăcerii, iar în cele din urmă - când sectoare întregi sunt cucerite de doctrinele și verbul lui Sardinha - e atacat cu violență. E atacat, mai ales, pentru "aristocratismul" său, pentru credința sa în ierarhie, pentru marea credință pe care o avea în primatul spiritual. (Prima carte a lui Antonio Sardinha se numește, de altfel, Ao principia era o Verbo - "La început era Cuvîntul"...). " Noi nu ne grăbim cu
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Etica", Editura Albatros, 1971; "Cele ce sunt", Editura Eminescu, 1974. Mircea Ciobanu, după părerea multora dintre critici, barbizează atingând originalitatea, după alții însă nereușind să se îndepărteze de model. El scrie o poezie obscură în general, rece, frizând un anume "aristocratism" al formei. În primul volum, în ciuda formulei alambicate, descoperim sensul mai ales datorită ultimului vers, care devine cheia poeziei. Astfel din adânc strigătul este al durerii permanente, "urmele pe nisip sunt alunecătoare", dar rămân așa cum "fluxul și refluxul mării" dau
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
slabă, la trăsături potrivită și fară vreun semn anume, nu chiar la modă și nici demodată, nu avea nimic, dar nimic deosebit ." Cu o satisfacție demolatoare, Ștefan Cazimir (Cromozomii și literatura) sintetizează contrastele ("Spiritului plebeian al tatălui i se substituie aristocratismul, sociabilității izolarea, trăirii în for învăluirea în mister.") și apoi proiectează în oglinzi paralele Kir Ianulea și Craii de Curtea-Veche sugerînd în surdină prezența unui ADN... literar, făcut răspunzător de multitudinea locurilor comune pentru care nu aș învinui decît o
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
devine marfă. Cînd totul se vinde/ Cînd totu-i o marfă" - Legende)". Este subliniată structura maladivă a poetului, nu mai puțin una dintre cele mai tipice trăsături, ironia, una încărcată de abisuri psihologice, ce, totodată îi luminează în chip admirabil aristocratismul orgolios al lui Bacovia. Doctoranda de la Zürich definește ironia drept politețea disperaților. Și comentează următoarea frază, dintr-o proză a poetului: "Plîng, fiindcă valsul de anul acesta e trist ca și cele vechi și fiindcă toți sînt inteligenți în acest
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
IX VASILE ALECSANDRI V. Alecsandri (1821-1890) era moldovean prin tată și mai curîndmuntean prin mamă; dar prin amândoi părinții avea mult sânge grecesc, din al grecilor de aici, bineînțeles. Nuanța sa temperamentală se lămurește deplin prin această împrejurare. El are aristocratismul elinic, infatuarea aceea stăpânită cu amabilitate (era de un orgoliu imens), oroarea de mediul insalubru și vulgar, aptitudinea înnăscută pentru viața în cercurile fine și la curte, darul convorbirii. Junimiștii și-l aminteau venind la ședințele lor. Poetul obsecvios și
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
activitatea ei se reduce la pregătirea concertului și redactarea listei de invitați. Drumul ascuns tratează un alt aspect de mondenitate. Toată lumea "bine" din roman merge să moară în sanatoriul doctorului Walter. Aci sfârșesc Lenore, de cancer, și Drăgănescu, de cord. Aristocratismul doctorului Walter, colecționar de artă și organizator de recepții, stă în aparatura rece și exactă. Sanatoriul funcționează în lux, tăcere și regularitate cronometrică și mai ales cu înlăturarea oricăror semne de suferință umană. Pateticul este eliminat ca impur. Decesurile se
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
sufletește, a fost un Alecsandri, cu toate deosebirile dintre dînșii: Odobescu - spirit disciplinat, capabil să se specializeze într-o ramură a științei; Alecsandri - tip ideal de diletant. Încolo, același epicureism și scepticism, aceeași plăcere a îndeletnicirii cu lucrurile frumoase, același aristocratism rafinat. Dacă Odobescu ar fi fost moldovean, ori ar fi trăit în Moldova, el chiar de ar fi fost un "părtaș din acea generație de la 1848, care-și hrănea inima cu cele mai vii și mai înalte aspirațiuni", cum numește
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
pentru spiritele clasate. E la modă decadentismul, morală a "hedoniștilor cu mustrări de conștiință", căruia Pallady îi plătește tribut pe măsură, însușindu-și forma de dandysm care-i convenea cel mai mult, nu o frondă plebee și păguboasă, ci un aristocratism pe care oricum îl purta în sînge și-l determina să fie și extrem de productiv. Urmărindu-și, cu oarecare jucată manie, propria efigie de dandy, pictorul, avizat colecționar de lavaliere, bastoane și umbrele cu motive sculptate, își poartă, în protipendada
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
că valoarea pământului este cu mult mai mare decât ceea ce i se oferă țăranului pe piață, iar adevărul nu poate fi restaurat în absența unei comunități suprasătești, fie aceasta chiar și una de reprezentare. Meritul gustienilor, prin care se ilustrează aristocratismul acestei școli, este atestat, deopotrivă, de noblețea sufletului deschis către lumea anonimă a țăranilor și de originalitatea paradigmei pe care au creat-o. Aceasta este paradigma îndrumătoare a primei școli sociologice de valoare și de recunoaștere internațională, Școala Sociologică de la
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]