43 matches
-
a unei colectivități. Nu, eu nu insinuez aici o demonizare a foștilori tirani, a lui Ceaușescu sau a lui Dej, ei Înșiși cădeau și erau „absorbiți” de o formă extrem de nouă, În modernitate, și folosesc acest cuvânt ca un concept aristotelician - o structură esențială, repetitivă și edificatoare a omului și a colectivității umane. Acea formă, „cadru” de fier, schelet social ce ne vine din adânca antichitate, mai ales asiatică, În care Cel-care-conduce, din simplu reprezentant și focalizator al unor privilegii, devine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
aveau decât un singur loc pentru excepționalitate; și acel loc era ocupat mereu de aceeași persoană, ce devenea iute o Figură și apoi o fantasmă rigidă, ubicuă și aproape nemuritoare. (În ce mă privește, am trăit cunoscuta dimensiune a tragicului aristotelician, catharsis-ul, eliberarea absolută de tensiunea „groazei și a milei”, prima oară În viață, când am zărit cuplul prezidențial În situație ordinară: momentul când fostul dictator coboară, incomod, din tanchetă, și-și Îndreaptă ca un țăran căciula, de exemplu! În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
și distincția, reducția adevărului științific la adevărul matematic și logic) derivă din ideea excluderii sau respingerii din științificitate a tuturor ingredientelor complexității realului: subiectul, existența, dezordinea, aleatorul, calitățile, solidaritățile etc.840. Toate acestea sunt subîntinse de logica clasică de tip aristotelician, care legitimează și dă imaginea rațională a științei clasice. În felul acesta, conchide Morin, "toate principiile și constituienții științei clasice hrănesc și fortifică o viziune asupra lumii de ordine, de unitate, de simplicitate, constituind adevărata realitate ascunsă în spatele aparențelor de
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
Nicephoros Chumnos din secolul XIV, este prezența unor teme comune de meditație, ce își găsesc terenul argumentativ în oscilația între motivele platoniciene sau aristoteliciene. Atât unul cât și celălalt se preocupă de natura lumii, și ambii se dovedesc a fi aristotelicieni din perspectiva felului de a argumenta, dar și al preluării unor teme ale Stagiritului. Însă Chumnos ne oferă un stil mai rafinat, o dialectică mai subtilă, ambiții mai mari în intențiile filosofiei sale. Dar ceea ce contează este că între cei
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
substanța pentru că le cauzează, deși sub aspect temporal este consecința puterii. Important este însă că Aristotel atunci când vorbește de divinitate nu face distincție între svspysia și un alt termen, Suvapiq (putință, facultate de a putea). Maxim Mărturisitorul va prelua termenii aristotelicieni de svspysia și Suvapig, însă din perspectiva descrisă de Grigorie de Nyssa a progresului nesfârșit al ființelor în cunoașterea și unirea cu Dumnezeu. Maxim consideră că ființele și lucrurile create își au rațiunile existenței, acele Xoyoi (rațiuni) în Logosul divin
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
că moralitatea ,,nu este un scop ideal transcendent", ci reglementarea și ordonarea virtuții accesibile omului. Nemaiexistând directive morale de aplicație generală, iezuiții descompun morala într-un număr cât mai mare de ,,cazuri de conștiință", izolate, nesistematizate, niște ,,aporii' în sensul aristotelician problematic, totul adaptat exigențelor vieții practice. Rigoarea imperativului ideal scăzând, se ajunge la o înțelegere largă a particularităților omului, totul măsurându-se ,,à l'échelle humaine". După filsosoful praxisului, moralitatea nu e decât calea de mijloc... Iată textul aristotelician pe
La scara umană by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15663_a_16988]
-
sensul aristotelician problematic, totul adaptat exigențelor vieții practice. Rigoarea imperativului ideal scăzând, se ajunge la o înțelegere largă a particularităților omului, totul măsurându-se ,,à l'échelle humaine". După filsosoful praxisului, moralitatea nu e decât calea de mijloc... Iată textul aristotelician pe care îl traduc din limba franceză: ,,Așadar, virtutea devine o dispoziție voit permanentă care păstrează mereu o cale de mijloc, calculată după cerințele legitime ale personalității fiecăruia, fiind determinată de către rațiune, cu alte cuvinte prin înțelegerea tuturor cazurilor izolate
La scara umană by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15663_a_16988]
-
să intre în detalii, dar crede că dacă în lumea de azi, așa cum o știm (baroni locali, manele, bani, nunți de fotbaliști), mai sunt oameni care nu dorm noaptea pentru un și ori un sau nelalocul lui într-un text aristotelician, poate că nu e totul pierdut pentru noi.
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11511_a_12836]
-
acel "exemplar pe care natura l-a creat pentru a dovedi supremă perfecțiune la care ajunge omul îmbrăcând un corp". ~n secolul XII, marele duel dintre Abelard și Saint-Bernard, ceartă dintre nominaliști și realiști, un diferend mascat între platonicieni și aristotelicieni. ~n 1231, papa înființează la Paris Universitas magistrorum et scolarium protejată de rege. ~n cursul aceluiași secol, Aristotel, tradus între timp în întregime de arabi, pătrunde în Occident, atras de universitatea pariziana atât de activă. Urmează cealaltă luptă între franciscani
"Secolul versatil" by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15593_a_16918]
-
negative. Tot ce e valoare este progresist, de multe ori împotriva părerii celor ce o creează. În sensul acesta, mă întreb cum poate cineva, cunoscând bine marxismul, să-i fie realmente potrivnic? (...) Marxismul îmi per-mite să fiu și platonician, și aristotelician, și kantian..." (p. 227) Curat murdar, coane Alecule! Astăzi ironia zdrobitoare a acestor afirmații sare în ochi. Nu pot însă să nu mă întreb dacă la mijlocul anilor șaptezeci ele au putut trece drept un omagiu adus regimului (să nu uităm
Turnirurile inteligenței by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9102_a_10427]
-
un proiect filosofic mult mai larg, care cuprinde, alături de probleme diverse, și problema omului. Primul act al antropologiei filosofice, al cărei model va fi prezentat mai departe, constă în concentrarea ființării umane într-un atribut care-i aparține (îi aparține, aristotelician vorbind, fie ca diferență, fie ca propriu, adică fie ca însușirea esențială care îl deosebește de celelalte specii ale genului în care este inclus omul, de regulă genul animal, fie ca o însușire care, deși nu este esențială, aparține totuși
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
sufletească (1908), cultura este termenul central. Ea este concepută ca un rezultat al "reacțiunilor sufletești" ale omului angajat în adaptarea la mediul natural; numai în urmarea configurării mediului cultural și datorită influențelor lui se formează personalitatea individului. Acest raport accentuat "aristotelician" apare și în Personalismul energetic: "Poporul este nu numai înaintea individului, dar este și mai complet decât individul. Poporul cuprinde, în fondul său, toate aptitudinile membrilor săi, și de aceea personalitatea sa (cultura) apare ca o potențialitate armonică ideală; pe când
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
Question of Being, the Nature of Life, and Heidegger's Mystical Theology, în "Idealistic Studies", 3/1998. 37 În legătură cu "antropologia tradițională", a se vedea Heidegger, Ființă și timp, București, Editura Humanitas, 2003, § 10. 38 "Esență" este luat aici în sens aristotelician; Esența (to ti estin), ca majoritatea termenilor aristotelici, are trei semnificații: in re, in mente și in voce. In re este vorba de totalitatea proprietăților pe care trebuie să le aibă individualul pentru a fi ceea ce este; in mente este
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
Filosoful german lecturează în procedeul deconstrucției o anumită formă de "fanatism" ce impune o căutare a imitației și secundarității în toate produsele culturale. Interesul răsturnării opozițiilor clasice văzute drept relații conceptuale de dominare este și acela de a inversa primatul aristotelician al logicii în raport cu retorica. Chiar dacă inversarea acestei relații pare a fi doar o consecință printre altele a proiectului deconstructivist derridarian, Habermas nu o interpretează în acești termeni sau în cei ai suspiciunii postmoderne în fața ideii de sistem, ci ca pe
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Lovinescu s-a văzut contestat nu atât în calitate de critic (profilul psihologic schițat poetului nostru național admite, desigur, unele nuanțări, dar e, în linii mari, plauzibil), cât mai ales ca romancier, pe motiv că "ficțiunea" sa nu e "verosimilă" (în sens aristotelician) și, în consecință, nu rezistă la un examen estetic cât de cât exigent. Oricum, e clar că procedeele tehnice specifice melodramei (narațiunea episodică, patosul, teatralitatea etc.) se regăsesc și în romanele din ciclul eminescian. Astfel, melodramaticelor proze lovinesciene li s-
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
analiticii și dialecticii începe (tot) cu Aristotel și este legată îndeosebi (tot) de proiectul logicii ca organon, instrument (la care au contribuit, cum bine se știe și cum a fost ilustrat într-un capitol anterior, mai multe generații de filosofi aristotelicieni). Faptul din urmă apare, dintr-o anumită perspectivă, cum am precizat deja, drept concentrare a logos-ului (însemnând gândire și rostire, într-o unitate ea însăși de sine stătătoare 48) în aspectul său formal. Numai astfel concentrat și de-naturat, logos
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
toate faptele semnificative în orizontul logicii-organon. Printr-o atitudine naturală, exersată în refacerea drumului istoric al logicii, începând cu Aristotel, putem, desigur, descoperi un anume fundament al analiticii și dialecticii. Așa cum precizam, acestea două din urmă sunt, la Aristotel și aristotelicieni, pe de o parte, discipline logice care se ocupă cu diferența dintre raționamentul corect (științific și dialectic) și cel incorect, sofistic, iar pe de altă parte, sunt tipare ale discursului, scenarii normative în care acesta se încadrează. Însă conștiința întrebătoare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu apare ca atare în Sein und Zeit, constituirea sa de sens existențial intră în scenariul analiticii existențiale a Dasein-ului.168 În plus, Heidegger folosește sensul existențial al diferenței ontologice pentru a interpreta alte proiecte filosofice: unele vechi: presocratice, platonician, aristotelician, altele moderne, îndeosebi pe cel al lui Kant de "critică a rațiunii pure". Mizând pe actul "scoaterii la iveală a temeiului" și pe cel al diferenței ontologice așezată în mai multe ipostaze operații înrudite logic -, Heidegger conduce demersul, după propria
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]