43 matches
-
verbum, care își găsește corespondentul în con ceptul din procesul cunoașterii umane, poate fi predicat doar despre o singură Persoană, despre Fiul, fiind așadar predicat despre Dumnezeu în sens propriu și folosit în mod personal. Bazându-se doar pe înțelesul aristotelician al lui verbum, în comentariul la sententele lui Petrus Lombardus, Toma din Aquino nu putea să justifice folosirea lui verbum pentru a desemna un nume personal al divinității. Datorită acestui punct slab, Toma a încercat să iși adapteze teoria conceptului
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
este cel al inneismului. Noțiunea este introdusă în Meditația a-III-a, dar de obicei nu se observă că în conținut ea nu este cartesiană încă; de fapt este vorba de o noțiune de inneism atât de șubredă, încât chiar și un aristotelician i s-ar putea opune. Ideile înnăscute despre care se vorbește la începutul Meditației a-III-a, ca și ipoteza de lucru asupra originii ideilor, sunt numai acte ale facultăților omenești și nu ideile deduse dintr-un conținut reprezentativ, care constituie ceea ce
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
începutul Meditației a-III-a, ca și ipoteza de lucru asupra originii ideilor, sunt numai acte ale facultăților omenești și nu ideile deduse dintr-un conținut reprezentativ, care constituie ceea ce Descartes înțelege propriu-zis prin «idee înnăscută»: )) Orice ar fi, chiar și un aristotelician ar admite că înțelegerea este o facultate înnăscută, dar nu ar recunoaște că ceea ce conține ea ar fi înnăscut. Abia la sfârșitul meditației vom descoperi primul conținut înnăscut al înțelegerii, respectiv ideea de Dumnezeu. Cuvîntul «idea innata» rămîne, este păstrat
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
a unei colectivități. Nu, eu nu insinuez aici o demonizare a foștilori tirani, a lui Ceaușescu sau a lui Dej, ei Înșiși cădeau și erau „absorbiți” de o formă extrem de nouă, În modernitate, și folosesc acest cuvânt ca un concept aristotelician - o structură esențială, repetitivă și edificatoare a omului și a colectivității umane. Acea formă, „cadru” de fier, schelet social ce ne vine din adânca antichitate, mai ales asiatică, În care Cel-care-conduce, din simplu reprezentant și focalizator al unor privilegii, devine
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
aveau decât un singur loc pentru excepționalitate; și acel loc era ocupat mereu de aceeași persoană, ce devenea iute o Figură și apoi o fantasmă rigidă, ubicuă și aproape nemuritoare. (În ce mă privește, am trăit cunoscuta dimensiune a tragicului aristotelician, catharsis-ul, eliberarea absolută de tensiunea „groazei și a milei”, prima oară În viață, când am zărit cuplul prezidențial În situație ordinară: momentul când fostul dictator coboară, incomod, din tanchetă, și-și Îndreaptă ca un țăran căciula, de exemplu! În
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
analiticii și dialecticii începe (tot) cu Aristotel și este legată îndeosebi (tot) de proiectul logicii ca organon, instrument (la care au contribuit, cum bine se știe și cum a fost ilustrat într-un capitol anterior, mai multe generații de filosofi aristotelicieni). Faptul din urmă apare, dintr-o anumită perspectivă, cum am precizat deja, drept concentrare a logos-ului (însemnând gândire și rostire, într-o unitate ea însăși de sine stătătoare 48) în aspectul său formal. Numai astfel concentrat și de-naturat, logos
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
toate faptele semnificative în orizontul logicii-organon. Printr-o atitudine naturală, exersată în refacerea drumului istoric al logicii, începând cu Aristotel, putem, desigur, descoperi un anume fundament al analiticii și dialecticii. Așa cum precizam, acestea două din urmă sunt, la Aristotel și aristotelicieni, pe de o parte, discipline logice care se ocupă cu diferența dintre raționamentul corect (științific și dialectic) și cel incorect, sofistic, iar pe de altă parte, sunt tipare ale discursului, scenarii normative în care acesta se încadrează. Însă conștiința întrebătoare
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu apare ca atare în Sein und Zeit, constituirea sa de sens existențial intră în scenariul analiticii existențiale a Dasein-ului.168 În plus, Heidegger folosește sensul existențial al diferenței ontologice pentru a interpreta alte proiecte filosofice: unele vechi: presocratice, platonician, aristotelician, altele moderne, îndeosebi pe cel al lui Kant de "critică a rațiunii pure". Mizând pe actul "scoaterii la iveală a temeiului" și pe cel al diferenței ontologice așezată în mai multe ipostaze operații înrudite logic -, Heidegger conduce demersul, după propria
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Nicephoros Chumnos din secolul XIV, este prezența unor teme comune de meditație, ce își găsesc terenul argumentativ în oscilația între motivele platoniciene sau aristoteliciene. Atât unul cât și celălalt se preocupă de natura lumii, și ambii se dovedesc a fi aristotelicieni din perspectiva felului de a argumenta, dar și al preluării unor teme ale Stagiritului. Însă Chumnos ne oferă un stil mai rafinat, o dialectică mai subtilă, ambiții mai mari în intențiile filosofiei sale. Dar ceea ce contează este că între cei
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
substanța pentru că le cauzează, deși sub aspect temporal este consecința puterii. Important este însă că Aristotel atunci când vorbește de divinitate nu face distincție între svspysia și un alt termen, Suvapiq (putință, facultate de a putea). Maxim Mărturisitorul va prelua termenii aristotelicieni de svspysia și Suvapig, însă din perspectiva descrisă de Grigorie de Nyssa a progresului nesfârșit al ființelor în cunoașterea și unirea cu Dumnezeu. Maxim consideră că ființele și lucrurile create își au rațiunile existenței, acele Xoyoi (rațiuni) în Logosul divin
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
a devenit o tradiție în romano-catolicism. Orice încercări s-au făcut de a înlocui aristotelismul au rămas fără rezultat. Există în catolicism și un curent de cugetare augustinian, reprezentat cu strălucire în Evul Mediu de către franciscani. Franciscanii augustinieni și dominicanii aristotelicieni au dus unii cu alții lupte înverșunate și pline de dușmănie răzbunătoare, pentru afirmarea acestor concepții deosebite, cu rezultatul că augustinismul a rămas totdeauna pe planul al doilea. O altă încercare de a înlocui aristotelismul ca bază naturală a teologiei
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
și distincția, reducția adevărului științific la adevărul matematic și logic) derivă din ideea excluderii sau respingerii din științificitate a tuturor ingredientelor complexității realului: subiectul, existența, dezordinea, aleatorul, calitățile, solidaritățile etc.840. Toate acestea sunt subîntinse de logica clasică de tip aristotelician, care legitimează și dă imaginea rațională a științei clasice. În felul acesta, conchide Morin, "toate principiile și constituienții științei clasice hrănesc și fortifică o viziune asupra lumii de ordine, de unitate, de simplicitate, constituind adevărata realitate ascunsă în spatele aparențelor de
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
de geniu. O lume ideală a națiunii, de dincolo de orice putere creatoare, a fost înlocuită cu o realitate generată printr-un act subiectiv al invenției. Schematizând, universul de referință al genialității în cultura română a devenit, dintr-unul platonician, unul aristotelician, iar modurile de declinare a unei realități obiective prin literatură au fost înlocuite de moduri ale ficționalității. Dar, în cele din urmă, cea mai importantă consecință a acestui proces a fost abandonul unei lumi populate de genialități rizomice, în favoarea regimului
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
acel "exemplar pe care natura l-a creat pentru a dovedi supremă perfecțiune la care ajunge omul îmbrăcând un corp". ~n secolul XII, marele duel dintre Abelard și Saint-Bernard, ceartă dintre nominaliști și realiști, un diferend mascat între platonicieni și aristotelicieni. ~n 1231, papa înființează la Paris Universitas magistrorum et scolarium protejată de rege. ~n cursul aceluiași secol, Aristotel, tradus între timp în întregime de arabi, pătrunde în Occident, atras de universitatea pariziana atât de activă. Urmează cealaltă luptă între franciscani
"Secolul versatil" by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15593_a_16918]
-
Aristotel i se spunea „Filosoful”. Poziția lui în interpretarea textelor lui Aristotel va constitui cauza acelor dezbateri acute în lumea creștină. Averroes urmărea să purifice aristotelismul de influențele platonice și neoplatonice și în acest sens era în mod programatic un aristotelician prin excelență. Cu toate acestea, latinii, care doreau un Aristotel creștin, l-au înțeles în alt mod iar numele său a fost asociat cu erezia. Învățăturile lui Averroes l-au influențat pe un alt mare gânditor andaluz, misticul Ibn 'Arabi
Averroes () [Corola-website/Science/302476_a_303805]
-
(Sigerus, Sighier, Sigieri, Sygerius). A trăit între 1240 și 1280, fiind reprezentantul cel mai important al școlii filozofice averoiste de limbă latină din secolul al XIII-lea, în Paris. Siger a fost un aristotelician tradițional în sensul pe care îl avea termenul atunci, adică încerca să respecte și să resupereze integral "tradiția aristotelică provenită din mediul arab", singura sursă autentică și inedită de texte și comentarii aristotelice accesibile în vremea respectivă. Astfel, Siger este
Siger din Brabant () [Corola-website/Science/305545_a_306874]
-
calul pur sânge arab, celebru în întreaga lume. Câteva lucrări celebre din domeniu: Savanții islamici au tradus opere filozofie aparținând unei multitudini de culturi: China, India, Grecia antică. Averroes concepe o enciclopedie medicală și aduce comentarii și completări întregului sistem aristotelician. Al-Kindi, considerat primul mare filozof al islamului, studiază de asemenea filozofia clasică antică și este întemeietorul gândirii matematice în cadrul filozofiei - logica. Filozofi arabi ca Al-Kindi, Averroes și persani ca Avicenna au jucat un rol important în păstrarea operelor lui Aristotel
Epoca de aur a islamului () [Corola-website/Science/317215_a_318544]
-
puțin de 55 de sfere! Această "soluție" a complicării excesive a geocentrismului pentru a răspunde printr-un baroc puțin verosimil la ceea ce rata în forma lui originală și simplă, va rămâne un handicap permanent al modelului ptolemaic până la abandonare. Modelul aristotelician este perfecționat de Iparh (Hiparh) și alții, care introduc modelul cu epicicluri; modelul la nevoie mărește numărul de sfere de rotație la mai mult de două pentru explicarea traiectoriei unui singur corp ceresc (la câte se limitase Aristotel), și a
Geocentrism () [Corola-website/Science/327319_a_328648]