105 matches
-
îmi explică tocmai la timp ca să nu-mi iau adio de la ei pentru totdeauna: "De pildă, zise, despre Giordano Bruno! A fost ars pentru ideile lui!" Da, așa era, se putea scrie despre acest italian care combătuse scolastica, dar și aristotelismul, și care nu putuse abjura până la capăt. Să te târăști în genunchi la propriu și să-ți renegi convingerile, cu speranța că, trăind, le mai poți încă răspândi printre oameni, se putea face o dată, dar nu de mai multe ori
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
la revista Luceafărul literar și să-i propun lui Amăicălițului o colaborare? Să scriu sau să nu scriu o carte despre Giordano Bruno? Mă irita dificultatea de a explica cum- din aversiune pentru scolastici, filozoful martir prinsese aversiune și pentru aristotelism, în fapt, mai degrabă, lacunele mele în materie de tomism și scolastică, dar și indecizia propriei mele orientări față de teza aristotelică: făcea într-adevăr materia un efort gigantic pentru a ajunge la gândire și inteligență sau mai degrabă spiritul, ca
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
și cele istorice. Combe are dreptate să afirme că „atâta timp cât definiția genurilor va fi raportată la situația de enunțare, înțeleasă ca modus ne va fi imposibil să depășim aporiile platonică, respectiv aristotelică”182, dar trece cu vederea tocmai împrejurarea că aristotelismul lui Gérard Genette este extrem de nuanțat, deplasând treptat accentele dinspre simplul mod de enunțare către ceea ce am putea numi mai curând „situație discursivă”. Poate tocmai pe această cale realitatea extratextuală, contextul istoric se reîntorc în atenție, permițând revizuirea statutului modurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
trădează caracterul tautologic, iar realul și poeticul - privite dintr-un unghi privilegiat de vedere - își revelează caracterul interșanjabil. Astfel, investigarea „arheologică” a conceptului de mimesis ne-a condus la concluzia că, încă din cultura Antichității grecești, crucială devine fuziunea (în aristotelism, de pildă) a două viziuni: cea socratică și cea rituală. Că realitatea era, și pentru autorul Poeticii, plurală, polimorfă și, în ultimă instanță, scindată, o demonstrează și faptul că el nu excludea miraculosul din câmpul tragediei și admitea ilogicul în
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
distingem diverse puteri În sânul voinței generale (Derathé, 1970). Dacă Hobbes, privind omul ca titular al unor drepturi inalienabile bazate pe o libertate nelimitată de acțiune și renunțând la menționarea explicită a originii transcendente a normei morale, realizează ruptura față de aristotelism, totuși el nu atribuie rațiunii decât o funcție instrumentală. Mai Întâi prin Pufendorf, apoi prin Rousseau, se parcurge o etapă decisivă, În momentul În care voința generală, bază a contractului social, devine produsul naturii raționale a omului. Rousseau propune o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
al XVIII-lea, Însă cu o Întrerupere totală de aproape două secole. Într-adevăr, condiția preliminară pentru elaborarea oricărei antropologii este acceptarea unității individuale și specifice a fenomenului uman. Or, Între timp, filosofia carteziană rupsese legăturile cu scolastica și cu aristotelismul, care constituiau baza noii conceptualizări ce se anunța. Unitatea de semnificație dintre suflet și trup pe care o pretindea această antropologie era respinsă În favoarea unui dualism care Își avea rădăcinile În filosofia platoniciană. Așa cum constată Georges Gusdorf, omul lui Descartes
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
tăietură, de la percepția senzorială la intuiția intelectuală. Similitudinea este intuiția (viziunea imaginală prin evestrum) unei scientia, adică a virtuții constitutive a lucrurilor, și această virtute (astrum, arche, arcanum) reprezintă infinit mai mult decât una dintre cele patru cauze motivante ale aristotelismului și, în primul rând, mai mult decât cauza eficientă". (13, pp. 174-175) Pentru că Paracelsus este continuat în medicina de astăzi prin descoperirile lui Pasteur, prin doctrina homeopatică, chirologia modernă, acupunctura orientală și altele asemănătoare, Durand vrea să ducă mai departe
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
potrivită pentru contemplarea științifică. Ele accentuează linia de despărțire dintre pare și este și creează noi forme de diferențiere între aparență și realitate, iluzie și realitate". (28, p. 103) La această exigență s-a adăugat cerința iluministă de depășire a aristotelismului în general, a celui medieval în special. Mai concret, se cerea ca Etica și Politica lui Aristotel, completate cu De anima, care explicau natura umană și acțiunile pe care omul trebuie să le întreprindă, să fie înlocuite de noile explicații
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
descrierea comportamentului uman intervin convingerea, plăcerea ori teama, iar propozițiile care le conțin nu sunt apte de generalizări cu caracter de lege, "orice încercare de a-l înțelege (comportamentul, n.ns) în termenii unei explicații mecanice intră în conflict cu aristotelismul. Noțiunea de "fapt" cu privire la ființele omenești se transformă deci dintr-o viziune aristotelică într-una mecanicistă (...). "Faptul" încetează să fie purtător de valoare, "este" se separă de "s-ar cuveni", iar explicația, ca și evaluarea, își schimbă caracterul ca rezultat
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
păstrarea "identităților regionale" cu ajutorul divinităților locale, în Est, sau a onomasticii și a legăturilor de rudenie, în Vest. Elenismul a rămas "o componentă esențială a tradiției culturale a Imperiului Roman". (14, p. 77) Din filosofia greacă, latinii au preluat platonismul, aristotelismul, epicureismul și mai ales stoicismul. Dintre obiceiurile grecești s-a acceptat regula donațiilor făcute cetății, în speranța că cei ce își exprimă astfel generozitatea nu vor fi uitați de concetățeni. Civilizația bizantină a lăsat moștenire Estului nu numai ortodoxia creștină
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
colonii din Samos fiind izgoniți de pe pământurile lor, cu obligația de a-și satisface stagiul militar. Sărac, exilat, provincial - dacă ne este îngăduit să utilizăm acești termeni și să comitem anacronisme... -, ținut departe de școlile filosofice ateniene și dominante îplatonism, aristotelism), Epicur nu se va închina, evident, fantasmelor platoniciene - superioritatea Atenei, aristocratismul visceral, elitismul reacționar, conservatorismul politic, ezoterismul pedagogic, spiritualismul dualist, deismul arhitectonic, societatea politică închisă, imobilă, sfetnicul prințului, filosoful-rege și alte fleacuri ale unui Platon poreclit de Epicur „Cel numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Însăși. În cele ce urmează, vom urmări obiecțiile ce au fost aduse de către Johan Caterus. În principal, obiecțiile acestuia vizează natura cauzei care produce ideea despre Dumnezeu. În complicata structură a cauzelor, pe care filosofia scolastică a moștenit-o din aristotelism, cea căreia i se datorează cunoașterea de către noi a ideii despre Dumnezeu, nu Își găsea locul. Dacă această idee este una a subiectului, a imaginației sale, mai poate avea ea obiectivitate? Iar dacă ideea nu Își are cauza În subiect
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
revenire la principiile ei etice genealogice. Hristos trece drept filosoful prin excelență, cel pe care-l poate regăsi sub mormanul doctrinar scolastic criticat cât de des posibil; așa se întâmplă în Dezbateri dialectice î1439), o veritabilă mașină de război contra aristotelismului. Filosofia înseamnă iubire de înțelepciune, desigur, dar înțelepciunea coincide cu mesajul evanghelic. Ea n-are nici o nevoie să se piardă într-o încâlceală de silogisme, într-o ornamentație excesivă de subtilități dialectice sau într-un labirint formal. Credința lui Lorenzo
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
colonii din Samos fiind izgoniți de pe pământurile lor, cu obligația de a-și satisface stagiul militar. Sărac, exilat, provincial - dacă ne este îngăduit să utilizăm acești termeni și să comitem anacronisme... -, ținut departe de școlile filosofice ateniene și dominante îplatonism, aristotelism), Epicur nu se va închina, evident, fantasmelor platoniciene - superioritatea Atenei, aristocratismul visceral, elitismul reacționar, conservatorismul politic, ezoterismul pedagogic, spiritualismul dualist, deismul arhitectonic, societatea politică închisă, imobilă, sfetnicul prințului, filosoful-rege și alte fleacuri ale unui Platon poreclit de Epicur „Cel numai
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
s-a construit ceea ce am numit imaginarul rațional al epocii. Acesta s-a dezvoltat ca urmare a interpretării textelor biblice și a tradiției spirituale creștine sub influența filosofiei grecești și în special a celei aristotelice. Raționalitatea și ordinea metodică specifică aristotelismului este aplicată spiritului latin, iar consecința este filosofia medievală în ansamblul ei. Astfel se dezvoltă partea rațională a imaginarului ce va domina perioada următoare. Un alt element fundamental ce se dezvoltă în spațiul mănăstirii medievale este reprezentat de biblioteci. Aici
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
Dumnezeu înspre cea care cercetează și partea componentă a naturii se face treptat și cu opoziție din partea bisericii. Această transformare se realizează datorită intrării în contact cu scrierile aristotelice și ale filosofilor arabi. Trecerea dinspre platonismul scrierilor perioadei patristice spre aristotelismul scolastic se realizează prin includerea analizei naturii între celelalte forme de adevăr. Dar viziunea asupra cunoașterii care să cuprindă și natura nu s-au pierdut nici un moment. Boethius în lucrarea sa De consolatione philosophie preia tradiția școlii filosofice a lui
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
deoarece fusese excomunicat. În urma conflictelor dintre hughenoți și catolici se mută la Paris, unde este apreciat de către regele Henric al III-lea care îl numește "lector extraordinar și provizoriu", incluzându-l printre lectorii regali care se aflau în controversă cu aristotelismul celor de la Sorbona. Fiind contestat atât de catolici, cât și de protestanți Bruno se mută în Anglia unde intră în conflict cu profesorii de la Oxford. În 1585 pleacă și de aici pentru a se întoarce în Franța împreună cu ocrotitorul său
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
o filosofie a naturii pornind de la principii empirice, gândirea lui Duns Scotus, unde găsim primele elemente ale unei inducții incomplete, nominalismul lui Occam, direcția lui Raimund Lullus, și nu în cele din urmă gândirea modernă a lui Nicolaus Cussanus. Cenzura aristotelismului este continuată de către platonismul Renașterii, dar și prin cenzuri metodico-logice cum este cea realizată de către Petrus Ramus. Toate acestea încearcă să regăsească construcția metodică necesară modificării imaginii despre lume, astfel că secolul al XVII-lea se află în plină încercare
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
a observat din ordinea naturii, prin lucrul însuși sau prin spirit; în afară de aceasta, el nu mai cunoaște și nu mai poate nimic"77. Metoda baconiană nu ține de domeniul logicii tradiționale și el nu încearcă să realizeze o reformă a aristotelismului. El dezvoltă o metodologie științifică iar, punând bazele unei noi epistemologii. Scopul metodei sale era descoperirea formelor, de a cerceta adevărata natură. Logica clasică studia rațiunea, pe când Bacon dorește să studieze natura. Metoda sa este doar un instrument al intelectului
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
tot pe această categorie se bazează posibilitatea de a număra, împărți, compara fiind punctul de plecare pentru știința matematică. De aceea acceptarea categoriei de cantitate este indispensabilă. Prin analiza pe care o face acestei categorii Descartes depășește concepția categorială specifică aristotelismului găsind în aceasta nu numai un suport pentru elementele specifice lumii materiale, ci și pentru știință. cantitatea nu se rezumă la substanță ci la toate cele numărabile: "imaginez în chip distinct cantitatea, pe care filosofii o numesc de obicei continuă
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
august 1964, i se oferă să aleagă între expatriere și rămânerea în țară. Alege să rămână în țară și peste un an este încadrat cercetător la Centrul de Logică al Academiei, unde se ocupă cu istoria logicii, exegeza greacă a aristotelismului și traduce scrieri ale lui Teofil Coridaleu în limba franceză. Se pensionează în 1975 și se stabilește la Păltiniș, de unde revine în București cu diverse prilejuri. Perioada 1964-1987 cuprinde anii când N. își dă măsura personalității creatoare. Își formulează un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
care poartă numele de Scolastică și culminează în veacul XIII, e rezultanta unor influențe atât de eterogene încât nouă ne par de necrezut. Filosofia arabo mahomedană, pătrunsă în Europa apuseană prin Spania maurizată, cugetarea evreiască, reprezentată îndeosebi prin Maimonide și aristotelismul prezidează formarea curentului scolastic. Primii scolastici nu cunosc pe Aristotel direct din opera sa, ci din filosofia arabă. E un Aristotel mahomedanizat de filosoful arab Averroes, de care iau întâi cunoștință teologii occidentali. În veacul XII scrierile filosofilor arabi sunt
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
bizar fenomen de unilateralitate, pe care ortodoxia nu-l cunoaște. În direcția mistică, el e unilateral întrucât toată eflorescenta misticii medievale se inspiră numai din Dionisie Areopagitul. În direcția filosofiei teologice, e unilateral întrucât și-a făcut temelie unică din aristotelism. Nu exagerăm când zicem că aristotelismul e dogma naturală a catolicismului. Fenomenul acesta de unilateralitate se explică prin dureroasa insuficiență de informație culturală, în care se găsea Apusul la formarea scolasticii. Să reamintim că Platon nu e cunoscut în esența
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
ortodoxia nu-l cunoaște. În direcția mistică, el e unilateral întrucât toată eflorescenta misticii medievale se inspiră numai din Dionisie Areopagitul. În direcția filosofiei teologice, e unilateral întrucât și-a făcut temelie unică din aristotelism. Nu exagerăm când zicem că aristotelismul e dogma naturală a catolicismului. Fenomenul acesta de unilateralitate se explică prin dureroasa insuficiență de informație culturală, în care se găsea Apusul la formarea scolasticii. Să reamintim că Platon nu e cunoscut în esența filosofiei sale decât foarte târziu, în
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
filosofiei sale decât foarte târziu, în epoca Renașterii, când învățați bizantini ca Ghemisthos Plethon se stabilesc în Occident. Efect al insuficienței culturale de la început, această unilateralitate a devenit o tradiție în romano-catolicism. Orice încercări s-au făcut de a înlocui aristotelismul au rămas fără rezultat. Există în catolicism și un curent de cugetare augustinian, reprezentat cu strălucire în Evul Mediu de către franciscani. Franciscanii augustinieni și dominicanii aristotelicieni au dus unii cu alții lupte înverșunate și pline de dușmănie răzbunătoare, pentru afirmarea
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]