1,754 matches
-
atac, direcționări de obiecte și evenimente sonore, adaosuri de bruioane ideatice, în același timp însă nefiind întemeiate noi perspective arhitectonice capabile să susțină galeriile și abatajele ivite din succesivele și obsedantele excavări ale materiei muzicale. Muzica spectrală (sau acustică), a armonicelor naturale - prin relevarea și revelarea intimității sunetului, a microcosmosului acestuia, în fața căreia compozitorul nu poate decît să observe și, eventual, în cazurile cele mai fericite, să discearnă - se situează în zodia naturismului, opus umanismului, ce își pune pecetea pe orînduirile
"Potrivirea formei înțelegerii cearcă" by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11682_a_13007]
-
intimității sunetului, a microcosmosului acestuia, în fața căreia compozitorul nu poate decît să observe și, eventual, în cazurile cele mai fericite, să discearnă - se situează în zodia naturismului, opus umanismului, ce își pune pecetea pe orînduirile tonale, seriale și modal-artificiale. Lumea armonicelor, livrată fie în dispoziții imprevizibile, fie după modele selectiv-elective, este decantată, sistematizată, cînd domesticită grație unor tratamente de temperatizare, cînd lăsată în sălbăticia ei arhetipală, uneori elaborată în baza unor norme logico-matematice, alteori eliberată prin intermediul unor procese acusmatice, dar aproape
"Potrivirea formei înțelegerii cearcă" by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11682_a_13007]
-
Lynn..., "consacrat" de amintitele poezioare absurde, de un umor bătînd în negru. Simpatice, totuși, prin stilul lor de-a brodi lucruri care n-au nici o legătură între ele. Așa și lumile Alexandrei Târziu, adunate după cum "sună" (și pare că sună armonic...). În ele se petrec fel și fel de "mișcări", dar mintea cititorului stă la rama de aripi de fluture pe care o prozatoare care-și știe bine meseria o trage, dintr-o mișcare, de jur împrejurul caleidoscopului. Furtunile dintr-o lume ajung
Fericirile by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11694_a_13019]
-
din Radicalizare și guerrilla semnalizează prezența unui studiu autotrof, suficient de dens (și de împlinit) pentru a se converti într-o carte în sine. Estetica imaginarului muzical, Muzica între intraductibil și apofactic, Docta neglijență, O formă muzicală gotică pierdută: labirintul armonic, Elemente pentru o grafologie muzicală, Tematic versus atematic, Radiografia avangardei, Arta de a asculta troleibuzul sau percepția muzicii contemporane, Opera contemporană, Muzica britanică și muzica finlandeză, Despre experiment constituie tot atîtea volume, chiar dacă unele aflate încă la vîrsta copilăriei sau
Cura de dezintoxicare by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11799_a_13124]
-
numelor protagoniștilor din Urantia Book: de exemplu, Arhanghelul Mihail și Lucifer sunt adversarii arhetipali în crearea pământului. Laitmotive sau superformule Titulatură propusă de Hans von Wolzogen pentru a desemna motive ciclice, figuri muzicale cu o anumită pregnanță tematică (melodică, ritmică, armonică), cu o semnificație simbolică pe care o evocă la fiecare apariție a lor, laitmotivul a devenit un termen cotidian în cei aproximativ 100 de ani de folosință. Fără a constitui o noutate a travaliului componistic, motivul muzical generator, conducător într-
O sută de ani între o Tetralogie și o Heptalogie by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/12860_a_14185]
-
Concertului Românesc, se numără și un duo violonistic (Baladă și joc - Cluj, ianuarie 1950), inspirat de melodia Mioriței din Monografia lui Drăgoi, citată in integrum, în partea I, de vioara I, artificiile contrapunctice ale viorii secunde, pe un latent suport armonic modal, configurând splendida construcție melodică populară. În septembrie 1950, Ligeti finalizează o variantă a Duoului, utilizând același material într-o nouă prelucrare, destinată unei orchestre școlare (Baladă și Joc / Ballade und Tanz, pentru orchestră școlară, după cântece populare românești). CONCERT
György Ligeti şi balada Mioriţa. In: Revista MUZICA by Constantin-Tufan Stan () [Corola-journal/Science/244_a_481]
-
de sorginte folclorică sunt sublimate, în partea a III-a (Adagio ma non troppo), dar și în finalul ultimei secțiuni (Molto vivace), cu ecouri de bucium, redate de corni prin intervale de cvintă și octavă perfectă și septimă mică (emiterea armonicelor naturale). Imaginea luminoasă a copilăriei este potențată și de melopeea cornului englez, care sugerează o anumită atmosferă pastorală, reminiscență a ambianței sonore receptate în arealul natal, dar și de secvențele melodice preluate din practica ansamblurilor lăutărești țigănești. Structurile sonore, asemănătoare
György Ligeti şi balada Mioriţa. In: Revista MUZICA by Constantin-Tufan Stan () [Corola-journal/Science/244_a_481]
-
melodice preluate din practica ansamblurilor lăutărești țigănești. Structurile sonore, asemănătoare, pe alocuri (prin atmosferă, ritm și orchestrație), cu cele bartókiene (Dansuri populare românești, Concert pentru orchestră, pantomima Mandarinul miraculos) și cele enesciene din Rapsodia I, poartă însemnele unor curajoase abordări armonice, cu pregnante colorații modale, și ale unei debordante, explozive succesiuni ritmice și dinamice. După câteva repetiții, lucrarea a fost respinsă de cenzura comunistă din Ungaria de la o primă audiție publică (pentru un nevinovat fa diez suspendat pe un acord de
György Ligeti şi balada Mioriţa. In: Revista MUZICA by Constantin-Tufan Stan () [Corola-journal/Science/244_a_481]
-
copilăriei, pe care le dezvoltă și le prelucrează în conformitate cu cerințele epocii și cu geniul său muzical. Una dintre remarcabilele însușiri ale melodiei bizantine este caracterul ei monodic, calitate care se amplifică, dacă ținem seama de faptul că muzicienii europeni înveșmântează armonic și polifonic întreaga lor creație muzicală. La începutul secolului al XX-lea, în plin avânt al simfonismului european, Enescu aduce în atenția lumii muzicale o partitură monodică de referință: Preludiul la unison din Suita I pentru orchestră, op. 9, în
Interdependenţe structurale şi stilistice între folclorul românesc şi muzica bizantină, în Preludiul la unison de George Enescu. In: Revista MUZICA by Stroe-Vlad GHEORGHIŢĂ () [Corola-journal/Science/244_a_482]
-
Marțian Negrea (1893- 1973), prin Cvartetul de coarde în mi bemol major op.17 (1949), ilustrează tipologia neoromantică de contingență folclorică. Amprenta subiectivului asupra formei muzicale tradiționale este determinată aici de motivarea romantică a mesajului artistic și de cromatica limbajului armonic. Fără nici o intenție abstractizantă, muzica cvartetului comunică simplu, direct și armonios esențe pure, românești, în starea lor intimă.
Incursiuni în muzica de cameră românească Cvartetul de coarde și reprezentanții săi din prima jumătate a secolului XX by Luminița Virginia Burcă () [Corola-journal/Science/83153_a_84478]
-
intră în concurență, ci își etalează succesiv abilitățile interpretative. Vocile evoluează preponderent izoritmic, împărțind unitatea metrică (pătrimea) în diviziuni normale și excepționale, cu maximum de patru valori pe timp. Se observă armoniile de cvarte ca mijloc de structurare a planului armonic și ideea de paralelism prezentă în partitura Axionului. Ascensiunea vocilor este în totală concordanță cu ideea de evoluție spre înalt, congruentă cu însuși mesajul piesei. Acesta pare a fi realizat printr-o atentă îmbinare a diatonismului cu cromatismul și chiar
Citatul în creația pentru saxofon a lui Ștefan Niculescu (II) by Irina Nițu () [Corola-journal/Science/83129_a_84454]
-
înalt, congruentă cu însuși mesajul piesei. Acesta pare a fi realizat printr-o atentă îmbinare a diatonismului cu cromatismul și chiar hipercromatismul. Glissando-ul cerut vocilor în finalul primei secțiuni a compoziției este un exemplu elocvent: sopranele au ca structură armonică pilonii unui acord minor (do,mib,sol) în timp ce altistele - unul micșorat (fa,lab,si). Suprapunerea acestora și inclusiv a multifonicelor saxofonului (un acord de Re major) alcătuiesc scara minorului armonic, treptele a patra și a șasea existând în variantele lor
Citatul în creația pentru saxofon a lui Ștefan Niculescu (II) by Irina Nițu () [Corola-journal/Science/83129_a_84454]
-
a compoziției este un exemplu elocvent: sopranele au ca structură armonică pilonii unui acord minor (do,mib,sol) în timp ce altistele - unul micșorat (fa,lab,si). Suprapunerea acestora și inclusiv a multifonicelor saxofonului (un acord de Re major) alcătuiesc scara minorului armonic, treptele a patra și a șasea existând în variantele lor diatonice cât și cromatice. Pe verticală rezultă un cluster alcătuit din sunetele de mai sus, dar pe orizontală vocile evoluează aproape tonal. Traseul dintre sunetele acordurilor este parcurs prin glissando
Citatul în creația pentru saxofon a lui Ștefan Niculescu (II) by Irina Nițu () [Corola-journal/Science/83129_a_84454]
-
mai dense. Corul își desfășoară sonoritățile având ca suport vocalele a,e,i,o,u, de unde și caracterul fluid al secțiunii. Valorile lungi, sunetele relativ restrânse numeric și disipate celor două partide divizate alcătuiesc un fundal instabil a cărui organizare armonică oblic-verticală este evidentă. Simultaneitățile lipsesc în general, dar restrângerea în unison se realizează, sunetul do fiind un punct de sprijin melodic semnificativ (vezi măs. nr. 93). Eterofonia nu este afirmată în această piesă la fel de clar precum celelalte categorii ale sintaxei
Citatul în creația pentru saxofon a lui Ștefan Niculescu (II) by Irina Nițu () [Corola-journal/Science/83129_a_84454]
-
punctul de vedere al densității, rarefierea se instalează odată cu limpezirea sonorităților. Acestea devin pentru scurt timp aproape consonantice. Isonul pe fa# este întrerupt de acele motive melodice de tip ornamental construite în jurul sunetului-pilon. Cu excepția intervalului de secundă mare, celelalte suprapuneri armonice intră în categoria intervale-lor consonante, de unde rezultă și caracterul secțiunii, puternic influențat de unison. Acesta ar constitui un alt exemplu de juxtapuneri ale isonurilor simple cu isonuri ornamentate, asemănător altor momente menționate în partitura Axionului. Ultima secțiune a compoziției, Più
Citatul în creația pentru saxofon a lui Ștefan Niculescu (II) by Irina Nițu () [Corola-journal/Science/83129_a_84454]
-
a suscitat nenumărate controverse, fiind mai mult sau mai puțin o problemă asociată școlilor muzicale naționale. Din Spania musulmană, luth-ul oriental a ajuns ușor în Europa în sec. XIV, evoluând ulterior conform cerințelor muzicale europene de tip polifonic și armonic. Se ajunge în acest fel la luth-ul de tip renascentist, apogeul fiind însă atins în perioada barocă, atunci când se dezvoltă o familie extinsă de instrumente de tip luth. Al doilea instrument ca importanță în ierarhia organologică a muzicii arabo-andaluze
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
Lied-Scherzo, p. Piano, fuga vocală, Menuet Scherzo pentru quartet de coarde (1908), prima Sonată, în sol minor (1909, p. pian), prima Simfonie p. orchestră (1910: premiul Moezonyi în 1922), opera Soria, text și muzică de acelaș (un laborator de truvaliuri armonice și modale) recenzată entuziast de Stan Golestan „L’Independance Roumaine” (1911), a doua Sonată în mi bemol, p. pian, Scherzo p. Orchestră (1912, premiul I Enescu în 1913, atunci înființat), Uvertura p. Orchestră (1913) p. quartet de coarde, Trois Sonets
Muzicieni români în texte şi documente (XIX). Fondul Dimitrie Cuclin. In: Revista MUZICA by Viorel COSMA () [Corola-journal/Science/244_a_486]
-
în acest stadiu de vreun raport al timpului cu OS, tocmai pentru că cele două se contopesc indecelabil, la infinit. Manifestarea conștiinței autorului are un caracter integrator, grație unei percepții contemplativ creatoare (principiu activ). Autorul și opera nediferențiază la nesfârșit, deconturându-se armonic în substanța unei subtil-iluminânde străluciri sonore, ca stare de clar-auzire lăuntrică. De aici și sacralitatea acestei relații, nemărginit eliberate de orizontul incidențialității (determinărilor/condiționărilor) spațiu-timp (ca de oricând și de oriunde), a cărei relevanță (concretețe) nu alterează. Este, totodată, stadiul
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
de autorul articolului este că, de fapt, în locul pauzei cu fermată, Chopin ar fi putut gândi un acord de sextă napolitană, suprimat și lăsat în suspensie (înlocuit de pauză), acord care ar fi putut realiza, în continuarea stingerii sonore, legătura armonică întreruptă. Această ipoteză, este susținută de Peter Feuchtwanger și Günter Reinhold în două studii diferite. Chiar dacă, poate, puțin fantezistă, ea este plauzibilă și dovedește că originalul poate da loc la supoziții pe care nimeni nu are dreptul să le interzică
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
sunetului mi - care apare atât de expresiv în original - și dirijând continuarea melodiei vocii de alto spre repetarea neinteresantă a sensibilei do. Totodată întâlnim și o modificare nepermisă a pedalizării originale în sens scolastic (încercuită în exemplu), în locul bogăției de armonice a originalului. Concluzia autorilor citați este trimiterea la facsimile după manuscrise. Chiar dacă lucrul nu este practic realizabil pentru oricine, se vede acum, când analizele au devenit mai exacte și mai pertinente în ce privește semnificația detaliului, că nu tot ce se aude
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
formulă ritmică pregnantă, preferabilă în acest context. În secolul XIX, regula și-a pierdut valabilitatea, ornamentele începând toate, de obicei, cu nota principală, în parte sub influența artei vocale sau a unor practici instrumentale folclorice și, mai ales, datorită funcției armonice tot mai semnificative a notelor melodice. Interpretul se confruntă deseori cu problema necesității adăugării de ornamente, practică tradițională în Baroc și valabilă încă pentru concertele de Mozart, considerate a fi fost, unele, notate incomplet. Unde și cât poate sau trebuie
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
Les agréments) ale Sarabandelor, destinate repetării variate a unei mișcări lente ce amenința să devină fastidioasă. Bach reprezintă, în acest domeniu, un pol al austerității. În schimb, în muzica lui G. F. Händel apar părți întregi de suită, abia schițate armonic, urmând a fi împlinite, conform tehnicii de realizare a basului continuu și celei de diminutio. Asemenea norme prezidează și la ornamentica adăugată mai mult improvizatoric de către interpret. Dacă Barocul dezvoltase o tehnică și principii mai mult sau mai puțin obligatorii
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
sordini” sau „dämpfer”, adică amortizoare de sunet) și nu fără folosirea pedalei stângi a pianului (denumită din totdeauna una corda, nu surdină), cum se înțelege uneori. Desigur, în lipsa unor indicații mai precise, pedalizarea se face bogat dar normal, fără suprapuneri armonice nedorite, tempo lent și armonia larg extinsă favorizând acest deziderat. A doua oară, însă, când Beethoven cere explicit o anumită folosire a pedalei, el experimentează un efect special: în prima parte a Sonatei op 31 Nr.2 în re minor
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
în muzica romantică și, apoi, mai ales, în Impresionism. Unul din primele exemple celebre de acest fel este în finalul suitei Papillons op. 2 de Robert Schumann, unde pedala este prevăzută să dureze 27 de măsuri, timp în care, teoretic (armonic), ar putea exista o pedală armonică de tonică în bas, dar practic, acustic, efectul este notat chiar de Schumann: „zgomotul Carnavalului se stinge încet, iar ceasul din turn bate ora șase”. Patru remarci finale, în legătură cu acest subiect: a) Totdeauna aceste
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
ales, în Impresionism. Unul din primele exemple celebre de acest fel este în finalul suitei Papillons op. 2 de Robert Schumann, unde pedala este prevăzută să dureze 27 de măsuri, timp în care, teoretic (armonic), ar putea exista o pedală armonică de tonică în bas, dar practic, acustic, efectul este notat chiar de Schumann: „zgomotul Carnavalului se stinge încet, iar ceasul din turn bate ora șase”. Patru remarci finale, în legătură cu acest subiect: a) Totdeauna aceste pedalizări sunt legate de prelungirea unui
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]