192 matches
-
și efeminat apare deseori C. în cronicile lui mondene în stil parizian, scrise în franțuzește. Maniera e anecdotică, descriptivă. Indiferent de subiectul abordat, el urmează un tipic de la care se abate rareori: întâi un tablou de natură schițat în imagini artificioase, mitologizante, apoi câteva galanterii către cititoare, în fine, „la vie mondaine”: recepții, dineuri, serate, baluri, „le five o’clock”, plimbări la Șosea, întâlniri la surf, sezonul la băi, la mare, niște indiscreții mai picante. Politețurile de salon nu exclud maliția
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286297_a_287626]
-
care execută doisprezece). Romanele dezvăluie atitudini și destine morale, politice și sunt scrise cu încărcătură emoțională evidentă, poate chiar prea pătimaș. În poezia din volumul de debut, Colind târziu (1990), se face simțită o orientare pronunțat religioasă, imagistica fiind încărcată artificios și strident cu simboluri din textele biblice. SCRIERI: Colind târziu, Cluj-Napoca, 1990; Grădina internatului de fete, Cluj-Napoca, 1995; Ultimul refugiu, Cluj-Napoca, 1996. Repere bibliografice: Emil Mladin, Anotimpul Medeei, RL, 1994, 30; Adrian Țion, Patima revendicării adevărului, TR, 1995, 37-38; Poantă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287030_a_288359]
-
maestru de doctrină creștină, și cu atît mai puțin, pentru polemica sa antipelagiană. Cassian este un scriitor rafinat și folosește cu moderație mijloacele retorice în limba latină pe care o învățase la maturitate. Nu întîlnim însă la el acea latină artificioasă, nu naturală ci învățată, ca în cazul lui Ammianus Marcellinus, de exemplu. Narațiunea simplă și agreabilă și prospețimea expresiei fac din Cassian unul dintre cei mai mari scriitori latini ai secolului al V-lea. Bibliografie. Ediții: CSEL 13, 1886 și
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mult mai liberă. Sedulius e un poet mult mai înzestrat decît Iuvencus; povestirea sa este vie, stilul pur și limpede, versul corect. Poezia sa e solemnă, fără să fie grandilocventă, e înflorită, armonioasă și amplă fără să cadă în virtuozitate artificioasă. Nu fără motiv Isidor de Sevilia îl compară pe Sedulius cu Prudentius și cu Iuvencus. Tot Vergiliu este modelul acestui poet creștin. Scrisoarea de dedicație, pe care am amintit-o, este interesantă și pentru că în ea găsim un fel de
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
păcălirea Evei și Buna-Vestire a Mariei; Noe care ia toate animalele pe arca sa și Petru care, în povestirea din Faptele Apostolilor, are viziunea tuturor animalelor etc.). Elpidius nu e un poet de disprețuit, iar datorită prețiozității sale, fără îndoială artificioasă, poate fi considerat un scriitor doct; se observă la el influența lui Prudentius și a lui Sedulius. Bibliografie. Ediții: PL 62, 543-548; F. Rosaro, Elpidio Rustico, Centro di Studi Cristiani, Catania, 1955. 6. Alți scriitori minori: Eugippius și Victor de
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
situării tradiționaliste și implicit potențarea anumitor particularități de limbaj. Abundă cuvinte devenite fetișuri, ca „fruntarii”, „năier” (cu sensul „cântăreț din nai”), „zodier”, „tropar” ș.a., nu lipsesc vocabule stridente, inventate sau regionalisme. Tânărul poet cultivă metaforismul convențional, banalizat ori pe cel artificios, obținut prin materializarea forțată a unor abstracții sau prin utilizarea excesivă a cuvântului „alb”. Sunetul liric devine mai autentic și pare mai nou atunci când, precum în Adolescență, rezonanțe din Blaga autohtonizează tonuri rilkeene și incantații ce amintesc de Cântarea Cântărilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290293_a_291622]
-
muzicală fiind principalul suport al expresiei, am putea spune un translator al acesteia, se cere condusă cu o deosebită măiestrie, evitând cel puțin două extreme la fel de neavenite: Supracantilizarea printr-un surplus de tensionare expresivă necerută de textul respectiv, sau expresivitatea artificioasă ca adaos artizanal la un text anterior rezolvat exclusiv sub raport teoretic și tehnic.” Pentru că frazarea este dependentă de știința și măiestria instrumentală a interpretului, arta de a fraza în cadrul cuplului pianistic impune corelarea viziunilor celor doi în dozarea fină
Repere structurale în activitatea duo-ului pianistic by Pânzariu Marin () [Corola-publishinghouse/Science/91608_a_93176]
-
și voit prozaice, păstrează însă o paradoxală seninătate. Autorul nu construiește de obicei eufonic, ci plastic, dramatizându-și adesea viziunile: mecanica repetiției pare ostentativă până la ironie. În volumul Leagăn de îngeri, poemele refac, în maniera pictorilor populari, imaginea icoanelor tradiționale, artificiosul fiind cultivat cu intenție. Grațiosul miniatural alternează cu metafora rară și asociațiile surprinzătoare. Centrată pe cuvânt, poetica lui A. înclină spre o artă combinatorie; poezia nu e hazard și gratuitate, ci relevare conștientă a virtuților magice ale cuvintelor. Ciclul Descântece
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285239_a_286568]
-
Ca să subliniez acest mic hei-rup și să accentuez sentimentul de plictiseală al repetiției lui, am Înlocuit pe iar cu tot: tot artificii. Acum nu mai e vorba de o simplă repetiție ci de o exclusivitate iritantă. Ideea că acest ritual artificios este fără efecte și că există ceva care nici nu-l bagă-n seamnă mi-a venit de la ceața din dimineața primei zile. La Început mă tenta să opun (mai spectaculos) artificiilor, stelele. Dar noaptea fără stele, Întunericul opac, aidoma
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
lui Gala Galaction și, poate, ceva din atmosfera povestirilor lui V. Voiculescu. Din același tărâm bântuit de fantasmele nedeslușite ale copilăriei vin basmele nuvelistice Neghiniță, Norocul dracului, Stăpânea odată ..., Departe, departe ori Palatul de cleștar, unde stilizarea exagerată, lucrătura migăloasă, artificioasă, prolixă sunt imputabile. De altfel, în aceste zone fragile, vulnerabile, I. L. Caragiale, bun prieten și companion în nenumărate împrejurări, va găsi o sursă pe care o va exploata abundent în câteva parodii. Autorul însuși încearcă să se autocenzureze, renunțând, într-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
care conduce lumea. Un alt proces anticipat de Huxley este cel de desacralizare, de pierdere a verticalității și prin aceasta de dezumanizare, de alterare a esenței umane, a sentimentului de maternitate bunăoară, sau a respectului filial, ajungîndu-se la o socializare artificioasă, lipsită de comuniune, de solidaritate, de etică. Structura socială nu se mai bazează pe un cod moral puternic, pe valori comune. Dragostea și căsătoria devin nonvalori prohibite și degradante. Oamenii trăiesc ca într-o rezervație, sau într-o imensă eprubetă
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
poeticească, editat în 1981. Autorul descrie cu minuție, în canon clasic, anotimpurile, toate formele de relief și îndeletnicirile omenești. Câteva accente sincere în elogiul exuberanței naturii și mai multe detalii de atmosferă autohtonă dovedesc darul observației spontane, contrastând cu pesimismul artificios al pasajelor de poem filosofic. Între manuscrisele poetului se mai află traducerea intitulată Împărătesc sânual spre statornicia adevăratei fericiri omenească, după o scriere cu conținut iluminist, o tălmăcire din Aug. von Kotzebue și fragmente din Nopțile lui Young. Ar fi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288766_a_290095]
-
doctrină creștină și, cu atât mai puțin, pentru polemica sa antipelagiană. Cassian este un scriitor rafinat și folosește atunci când scrie, cu moderație, mijloacele retorice specifice limbii latine pe care o învățase la maturitate. Nu întâlnim însă la el acea latină artificioasă, nu naturală ci învățată, cum se întâmplă, de exemplu, cu istoricul Ammianus Marcellinus. Narațiunea simplă și agreabilă și prospețimea expresiei fac din Cassian unul din cei mai mari scriitori latini din secolul al cincilea. Bibliografie. Ediții: CSEL 13, 1886 și
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
alții, mult mai puține. El este și autorul unui Elogiu închinat lui Honorat, fondatorul mănăstirii de la Lérin. În panorama culturală foarte rafinată a Galiei secolului al cincilea, Faustus se situează la un nivel destul de bun; stilul său este exagerat de artificios pe plan retoric: una dintre caracteristicile acestuia constă în repetarea frecventă a unor fraze și sentințe proprii pe care autorul le consideră potrivite cu contextul; uneori, acest lucru face exprimarea greoaie și dăunează clarității raționamentului, mai ales în operele sale
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
deci mult mai liberă. Sedulius e un poet mult mai înzestrat decât Iuvencus; narațiunea sa e vie, stilul pur și limpede, versul corect. Poezia sa e solemnă, fără să fie grandilocventă, înflorită, armonioasă și amplă fără să cadă în virtuozitate artificioasă. Nu fără motiv Isidor din Sevilia îl compară pe Sedulius cu Prudențiu și cu Iuvencus. Virgiliu, încă o dată, este și modelul acestui poet creștin. Scrisoarea de dedicație pe care am amintit-o deja este interesantă și pentru că găsim în ea
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de exemplu: păcălirea Evei și Buna-Vestire a Mariei; Noe care ia toate animalele pe arca sa și Petru care, în povestirea din Faptele Apostolilor, are viziunea tuturor animalelor etc.), Elpidius nu trebuie disprețuit ca poet pentru că prețiozitatea sa, fără îndoială artificioasă, nu ne împiedică să-l considerăm un scriitor doct; a fost observată la el influența lui Prudențiu și a lui Sedulius. BIBLIOGRAFIE Ediții: PL62, 543-548; F. Rosaro, Elpidio Rustico, Centro di Studi Cristiani, Catania 1955. 6. Alți minori: Eugippius și
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
nicicând primită, este unul din numeroasele eșantioane stilistice cu care operează autorul. Este un produs ecumenic, o sinteză de voci intermitente diacronic și sincronic, având în prim-plan estetica uluirii, a fabulosului feeric, grotesc sau terifiant, chiar dacă delirant și vizibil artificios. Baudolino însuși persiflează, când și când, exagerarea. Soarta scrisorii, un text promoțional, e să devină, ca și romanul postmodern, o versiune multiplă. Și o enciclopedie de voluptăți verbale și imagistice ce fac să i se ierte autorului unele scene cumulative
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Urmărind să surprindă „coordonatele” unor opere, să definească „atitudini” (lirice etc.) și să contureze „profiluri” (sau, mai pompos, „efigii”), „creionările” acestea elaborate, neocolite de pedanterie, rămân discrete sub raportul contribuției proprii. Ceea ce îi înviorează scrisul sunt nu metaforele, rare și artificioase, ci fluxul amintirii, evocările, cu deosebire cele plasate în ambianță ieșeană, dând austerelor glose ceva culoare și un pic de fior. Seriozitate și rigoare dovedesc monografiile pe care B. le-a consacrat unor glorii ale teatrului ieșean - Matei Millo (1963
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285625_a_286954]
-
analizei psihologice clasice, dar îndemânarea cu care sunt folosite dă o structură robustă romanului, pregătind logica și verosimila iluminare finală a eroului. În schimb, Romanul furnicei, adresat tineretului întru demonstrarea complementarității modurilor de viață simbolizate prin greiere și furnică, e artificios și conține multe prolixități. Segmente pur literare, adesea veritabile nuvele și povestiri, sunt cuprinse în numeroasele scrieri de edificare morală și religioasă, destinate îndeosebi sătenilor. Ceea ce le distinge e profunda credință a scriitorului, precum și o veritabilă conștiință de misionar. Acesteia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287749_a_289078]
-
fiind biruite de verva lexicală, aceeași ca în primele cărți. Epica „romanelor” (ghilimelele îi aparțin lui Pompiliu Constantinescu) și povestirilor lui I. e săracă, firavă, anecdotica e comună, cantonată în sfera previzibilului, a obișnuitului (cu unele inserții de dramatism cam artificioase, chiar dacă plauzibile în sine) și se desfășoară după o tramă simplă. Elementele importante ale epicului, evenimentele - decese, ucideri, alte acte de violență, gesturi hotărâtoare - sunt expediate rapid, în câteva cuvinte, încât riscă să treacă neobservate, prinse în masa de vorbe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287615_a_288944]
-
cea înstăpânită, accepția noțiunii de conformism definește aici corespondența dintre realitatea literară și existența socială de fond, atribut distinctiv al artei perene. Prin opoziție, convenționalismul, interferat până la identificare cu nonconformismul, vizează potrivirea operei pe formele înșelătoare ale unei realități născute artificios în afara determinărilor istorice ale culturii. Chiar dacă generalizările nu sunt decât premise care au rostul să incite la meditație, G. pledează convingător pentru continuitatea ascendentă a dramei pe direcțiile curentului irlandez și continental. Predilecția pentru dramaturgie este evidentă și în Orientări
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287236_a_288565]
-
piesa Zidarul (1981), care pornește de la o speculație dramatică promițătoare: scindarea personalității lui Manole în zece ipostaze, corespunzând celor zece meșteri. Însă dezvoltarea lasă de dorit, întrucât se abuzează de replici pretins sapiențiale sau tensiunea este potențată într-o manieră artificioasă. După 1989 T. s-a întors la comedia sentimentală și de moravuri. SCRIERI: Gara mică, București, 1959; Cu tot cu soarele pe masă, București, 1965; Albastru deschis, București, 1966; Io, Mircea Voievod, București, 1966; ed. București, 1971; Drum bun, nene Esop, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290086_a_291415]
-
în „Porunca vremii” o suită de amintiri despre fiica lui Dostoievski. Dacă studiul Despre simbolism și Maeterlinck reține atenția ca atitudine în favoarea modernismului, „romanul psihologic” În luptă, grevat de un tezism feminist și de subiectivitate și scris într-un limbaj artificios, e un eșec. Mai interesante sunt prozele scurte, „cozeriile” și „scrisorile” din Italia, unele - veritabile reportaje, altele - pagini de jurnal intim. SCRIERI: Despre simbolism și Maeterlinck, București, 1903; În luptă, vol. I, București, 1906, vol. II: Două forțe, București, 1908
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285523_a_286852]
-
nalt, prea nalt”, când dubitativ-problematic, persecutat de umbra capului „târziu de stat / și prost”. Performanța acestei figurări a Poetului / Poeziei este menținerea simultană în firesc și artificiu, în sinceritate și poză (conștientă de ea). O confesiune elaborată, fără însă nimic artificios și uscat. Erotica - a doua temă majoră a lui C. - se păstrează o vreme ca mască a unui sentimental și timid disimulat ludic, exprimându-se în dantelării ceremonioase și fastuoase, îngânând stilul elaborat, rafinat cu cel frust (dar tot „stil
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286415_a_287744]
-
i-au apărut culegerea de poezii Amor și Patria (1869), semnată Brutu Catone Horea, și volumul Doruri și speranțe (1871). Versurile glorifică eroii trecutului, invocă demnitatea în restriște, aruncă blesteme împilatorilor străini. În pofida sentimentelor frumoase care le animă, poeziile sunt artificioase, prolixe, prozaice și stârnesc ironia lui Titu Maiorescu, criticul junimist considerându-le de-a dreptul rizibile. Dintr-o perioadă de junețe datează și romanul Nopțile carpatine sau Istoria martirilor libertății, tipărit la Pesta, în 1867. În încercarea de a-și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286848_a_288177]