KorAP: Find »[drukola/base=aspectual & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 2 3 ...12 >

290 matches

Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644

perspective diferite, prin categoria (a) aspect și prin categoria (b) mod. ASPECTULtc "ASPECTUL" Spre deosebire de edițiile anterioare, noua ediție a Gramaticii Academiei, recunoaște între categoriile specifice verbului românesc și categoria Aspectului, pe care o interpretează prin consideraea în ansamblu a semanticii aspectuale, nediferențiată, a celor două ipostaze: aspectul subiectiv (perfectiv-imperfectiv,numit nonperfectiv, în . corelațiel cu opoziția durativ-momentan/punctual - frecventativ) și aspectul obiectiv (incoativ - continuativterminativ). (vol.I, pp.449-467) În procesul comunicării lingvistice, locutorul subiectivează temporalitatea prin modul specific în care și-o

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
în funcție de timp, mod și diateză, precum și în strânsă legătură cu conținutul semantic al verbelor. Opoziția cea mai bine reprezentată caracterizează timpul trecut indicativ: - perfectul compus aspectul perfectiv - perfectul simplu - mai mult ca perfectul aspectul imperfectiv - imperfectul În planul expresiei, opoziția aspectuală se manifestă concomitent cu opoziția temporală: cele două valori aspectuale prezintă structuri verbale cu teme primare diferite ca atare și prin sufixul tematic concret: - coborât, văzut (pf.compus) aspectul perfectiv -tema de perfect coborâ-: - coborâ-Øi, văzu-Øi (pf.simplu) - coborâ-se-m, văzu

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
conținutul semantic al verbelor. Opoziția cea mai bine reprezentată caracterizează timpul trecut indicativ: - perfectul compus aspectul perfectiv - perfectul simplu - mai mult ca perfectul aspectul imperfectiv - imperfectul În planul expresiei, opoziția aspectuală se manifestă concomitent cu opoziția temporală: cele două valori aspectuale prezintă structuri verbale cu teme primare diferite ca atare și prin sufixul tematic concret: - coborât, văzut (pf.compus) aspectul perfectiv -tema de perfect coborâ-: - coborâ-Øi, văzu-Øi (pf.simplu) - coborâ-se-m, văzu-se-m (m.m.c.p.) aspectul imperfectiv -tema de imperfect

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
cobora-:- cobor-a-m, ved-ea-m La prezent, opoziția perfectiv-imperfectiv se neutralizează, în plan gramatical. Rămâne o componentă implicată în planul semantic al verbelor, în funcție de înscrierea conținutului lor lexical în opoziții precum: punctual (momentan) - durativ: cade vs alunecă. La viitor, opoziția aspectuală se suprapune opoziției temporale viitorul I - imperfectiv/viitor II (anterior) - perfectiv: Voi cânta/Voi fi cântat. Celelalte moduri, datorită conținutului lor semantic, rămân înafara opoziției aspectuale. Opoziția perfectiv-imperfectiv stă în legătură și cu alte opoziții, precum momentan - durativ, iterativ (frecventativ

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
lor lexical în opoziții precum: punctual (momentan) - durativ: cade vs alunecă. La viitor, opoziția aspectuală se suprapune opoziției temporale viitorul I - imperfectiv/viitor II (anterior) - perfectiv: Voi cânta/Voi fi cântat. Celelalte moduri, datorită conținutului lor semantic, rămân înafara opoziției aspectuale. Opoziția perfectiv-imperfectiv stă în legătură și cu alte opoziții, precum momentan - durativ, iterativ (frecventativ), incoativ - continuativ - terminativ etc. interpretate, direct, mai ales în studii de lingvistică generală sau indirect, prin categoria verbelor (semiauxiliare, auxiliare) de aspect, tot ca manifestări ale

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
din nou, dar altfel, iar în structura unor verbe își pierde total sensul „iterativ”: a reieși = a rezulta. Prin semiauxiliare se exprimă iminența: a sta, a vrea: Ioana stă (vrea) să plângă. Stă (vrea) să ploaie. Prin verbe cu conținut aspectual 20 se exprimă toate sensurile: a începe, a prinde, a continua, a termina etc.: Începe (prinde)/continuă să ploaie. Adverbele realizează și exprimă diferite sensuri aspectuale ca modalizatori: tot: Și tot cântă. mai: Nu mai cântă. iar: Iar cântă. sau

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
vrea: Ioana stă (vrea) să plângă. Stă (vrea) să ploaie. Prin verbe cu conținut aspectual 20 se exprimă toate sensurile: a începe, a prinde, a continua, a termina etc.: Începe (prinde)/continuă să ploaie. Adverbele realizează și exprimă diferite sensuri aspectuale ca modalizatori: tot: Și tot cântă. mai: Nu mai cântă. iar: Iar cântă. sau ca unități lexicale cu funcție sintactică: din nou: A venit din nou. mereu: Vine mereu. MODULtc "MODUL" Dacă aspectul (varianta subiectivă) modalizează direct planul semantic al

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
verbal. La prezent și viitor, „opoziția” de aspect nu este marcată în mod concret. Ea „există” numai în funcție de semantica verbului; aparține, prin urmare, nivelului lexical, sau semanticii textului, realizându-se numai într-o perspectivă sintactico-stilistică. La trecut, opoziția, de natură aspectuală, determină gruparea valorilor temporale de aici din această perspectivă: imperfectul (timp imperfectiv)/perfectul simplu, perfectul compus, mai mult ca perfectul (timpuri perfective). Prezentul În funcție de situația sintactică a verbului-predicat, prezentul poate fi un timp absolut sau un timp relativ. Ca predicat

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
acțiunii verbale și momentul vorbirii, ca timp absolut, între momentul acțiunii verbului la prezent și momentul acțiunii verbului regent, ca timp relativ. Din perspectiva aspectului verbal, prezentul nu se situează în mod hotărât la un pol sau altul al opozițiilor aspectuale. În funcție de sensul lexical verbului, prezentul poate fi durativ sau momentan, iterativ sau noniterativ etc. Notele aspectuale care se pot manifesta în planul semantic al prezentului pot, însă, determina devoltarea unor valori particulare ca timp verbal. Când se manifestă ca timp

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
acțiunii verbului regent, ca timp relativ. Din perspectiva aspectului verbal, prezentul nu se situează în mod hotărât la un pol sau altul al opozițiilor aspectuale. În funcție de sensul lexical verbului, prezentul poate fi durativ sau momentan, iterativ sau noniterativ etc. Notele aspectuale care se pot manifesta în planul semantic al prezentului pot, însă, determina devoltarea unor valori particulare ca timp verbal. Când se manifestă ca timp absolut, prezentul situează acțiunea verbală în relație de simultaneitate cu momentul desfășurării procesului de comunicare. Simultaneitatea

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
pozitiv: lucrèz, sosesc, urăsc; cântàți, păreți etc. și pe rădăcina verbului, dacă sufixul tematic este - Ø: cântă, doarme, pàre, coboară etc. Imperfectul Este forma verbală în semnificația căreia aspectul și timpul s-au contopit într-o sinteză în care opozițiile aspectuale au preponderență față de cele temporale. Caracterul specific al imperfectului este exprimarea duratei și iterației, componente semantice de natură aspectuală. Prin imperfect vorbitorul exprimă acțiuni care se desfășoară, care durează sau care se repetă în trecut. Se opune prezentului și viitorului

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
coboară etc. Imperfectul Este forma verbală în semnificația căreia aspectul și timpul s-au contopit într-o sinteză în care opozițiile aspectuale au preponderență față de cele temporale. Caracterul specific al imperfectului este exprimarea duratei și iterației, componente semantice de natură aspectuală. Prin imperfect vorbitorul exprimă acțiuni care se desfășoară, care durează sau care se repetă în trecut. Se opune prezentului și viitorului prin apartenența la grupul timpurilor trecutului: exprimă acțiuni anterioare momentului vorbirii. Se opune celorlalte timpuri ale trecutului prin caracterul

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
vorbitorul exprimă acțiuni care se desfășoară, care durează sau care se repetă în trecut. Se opune prezentului și viitorului prin apartenența la grupul timpurilor trecutului: exprimă acțiuni anterioare momentului vorbirii. Se opune celorlalte timpuri ale trecutului prin caracterul său pronunțat aspectual. Lipsesc, din planul lui semantic, orice fel de precizări, în legătură cu situația acțiunii verbului în momentul vorbirii; este posibil ca acțiunea să se fi încheiat deja dar, se poate foarte bine și ca acțiunea să nu se fi încheiat sau să

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
verb, la un timp trecut. Caracterul de timp relativ are mai mult o determinare sintactică, decât morfologică: „Când vedea drumeț... întindea dreapta și se milogea tânguios...” (I.L. Caragiale) Întrebuințat ca timp absolut, imperfectul poate prezenta acțiunea: • fie, din perspectiva opoziției aspectuale durativ-momentan, ca durativă: „Vai! tot mai gândești la anii când visam în academii.” (M. Eminescu) • fie, din perspectiva opoziției iterativ-noniterativ, ca iterativă: „Și peste arbori răsfirați / Răsare blânda lună, Ce ne găsea îmbrățișați, / Șoptindu-ne-mpreună.” (M. Eminescu) • fie, concomitent

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
lună, Ce ne găsea îmbrățișați, / Șoptindu-ne-mpreună.” (M. Eminescu) • fie, concomitent, din amândouă perspectivele: „A noastre inimi își jurau / Credință pe toți vecii, Când pe cărări se scuturau / De floare liliecii.” (M. Eminescu) Predominarea uneia sau alteia dintre valorile aspectuale este adeseori condiționată de conținutul lexical al verbului sau de structura sintactică a contextului în care verbul la imperfect se cuprinde ca predicat. Imperfectul mergea, de exemplu, poate fi deopotrivă durativ sau iterativ, în funcție de context. Astfel, în corelație sintactică cu

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Același verb a merge, însoțit de adverbul mereu, își întărește și absolutizează, la imperfect, caracterul durativ: „Numai Făt Frumos mergea mereu, urmărind cu cântecul dorul inimii lui.” (M.Eminescu) Nu numai conținutul lexical concret al verbului condiționează dezvoltarea unor valori aspectuale ale imperfectului, dar și conținutul său semantic (în sens larg). Verbele momentane, prin însăși natura planului lor semantic, nu pot prezenta caracter durativ la nici o formă temporală. Valoarea aspectuală este, de aceea, la imperfectul acestor verbe, totdeauna iterativă, niciodată durativă

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Nu numai conținutul lexical concret al verbului condiționează dezvoltarea unor valori aspectuale ale imperfectului, dar și conținutul său semantic (în sens larg). Verbele momentane, prin însăși natura planului lor semantic, nu pot prezenta caracter durativ la nici o formă temporală. Valoarea aspectuală este, de aceea, la imperfectul acestor verbe, totdeauna iterativă, niciodată durativă: „Adesea, în nopți lungi de iarnă... Maria intra deodată în salonul încălzit... intra îmbrăcată ca băiet...” (M. Eminescu) Când planul semantic al verbului nu permite manifestarea deopotrivă a caracterului

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
în salonul încălzit... intra îmbrăcată ca băiet...” (M. Eminescu) Când planul semantic al verbului nu permite manifestarea deopotrivă a caracterului durativ și a celui iterativ al imperfectului, întrebuințarea la acest timp a verbelor în cauză cu una din aceste valori aspectuale devine posibilă numai în limbajul artistic, unde determină o creștere a valorii stilistice a imperfectului: „Puiul murea tremurând...” (M. Sadoveanu) Ca timp de relație, imperfectul este, în primul rând, un timp al simultaneității, ca și prezentul. Acțiunea verbului la imperfect

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
sintactică și categorială (de timp): „La geamul tău ce strălucea / Privii atât de des; O lume toată-nțelegea - / Tu nu m-ai înțeles.” (M. Eminescu) În această relație de simultaneitate cu alte timpuri, imperfectul își accentuează mai mult diferitele valori aspectuale, în special cea de imperfectiv: „Tocmai ieșeam pe ușă când am auzit sunând telefonul.” (intervenția verbului la perfectul compus frânge, întrerupe desfășurarea pe mai departe a acțiunii verbului la imperfect; acțiunea imperfectului este, în acest caz, abandonată, nu încheiată), și

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
dormeàm, păreàm etc. Perfectul compus Este un timp absolut. Prezintă acțiunea verbală ca încheiată în mod cert într-un moment anterior procesului comunicării: „Eu am citit acest roman.”; în momentul vorbirii „Eu (îl) am (deja) citit (romanul).” Este în afara opozițiilor aspectuale durativ-momentan sau iterativ-noniterativ.Poate fi privit din perspectiva opoziției perfectiv-imperfectiv; este un timp perfectiv, opunându-se imperfectului; acțiunea a fost fără nici o îndoială realizată: „S-a stins viața falnicei Veneții, N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri;” (M. Eminescu

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Nu te supăra, moș Nichifor - zise Malca - că poate așa a fost să fie de la Dumnezeu” (I. Creangă) Pe de altă parte, perfectul simplu se deosebește de perfectul compus și din perspectiva relației timp-aspect. Perfectul simplu se cuprinde în opoziția aspectuală durativ-momentan. Se opune, în acest sens, imperfectului, timp al acțiunii durative, prin caracterul relativ momentan al acțiunii verbale pe care o situează în trecut. În relație contextuală cu un imperfect, perfectul simplu accentuează și mai mult această opoziție, între o

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
afla, în mod absolut, într-un raport de simultaneitate: „Să te duci la el de câte ori are să te cheme.” În plus, când subordonata este introdusă prin această locuțiune conjuncțională, valoarea de simultaneitate a viitorului este însoțită și de o nouă notă aspectuală; acțiunea verbală are caracter iterativ: „Așa să răspunzi de câte ori are să te întrebe cineva.” (Cezar Petrescu) • de posterioritate; în relație cu un timp trecut. Acțiunea, încheiată deja în momentul desfășurării procesului de comunicare, este prezentată ca viitoare față de acest timp trecut

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
cu modalități caracteristice verbului: prin adverbul de negație nu (sau nici, mai rar): „Ș-apoi...cine știe de este mai bine. A fi sau a nu fi...dar știe oricine.” (M. Eminescu) Cunoaște opoziții categoriale verbale: • timpul - realizat ca opoziție aspectuală: imperfectiv (prezentul)/perfectiv (perfectul): Înainte de a trece pe la tine, mă opresc pe la bibliotecă./ Înainte de a fi trecut pe la tine, mă opresc pe la bibliotecă.. • diateza: Grija de a spăla mașina o avea Mihai./ Refuza de la început ideea de a se spăla

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
fi regentul unui atribut. În construcții infinitivale relative intră în relație cu un „subiect interior” - complement semantic principal: Nu are (este) cine veni. Timpurile infinitivuluitc "Timpurile infinitivului" Infinitivul cunoaște două forme temporale: prezent și perfect, prin care se exprimă opoziția aspectuală imperfectiv/perfectiv: Nu-i pot ierta greșeala de a elogia un ticălos. Nu-i pot ierta greșeala de a fi elogiat un ticălos. Prezentul Este, de fapt, un „timp” sintactic, dependent, ca aspect imperfectiv, de relația contextuală în care se

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
a se închina unui singur zeu: banul • predicat dezvoltat, realizat prin diferite tipuri de sintagme, constituite din repetarea aceluiași verb sau din mai multe verbe, predicative în ele înseși, dar realizând împreună o singură idee predicativă, înscrisă într-o perspectivă aspectuală: „Și merg ei și merg cale lungă să le-ajungă, trecând peste nouă mări și țări...” (I. Creangă) Dac-ai sta să te gândești la câte a făcut această femeie, ți-ai pierde orice încredere în om. sau într-o

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]