155 matches
-
de la o lume la cealaltă, efectuând așadar traseul de la est la vest, epicurismul părăsește meleagurile aspre ale filosofiei care disprețuiește chestiunea cetății, pentru a ajunge în niște ținuturi unde pasiunea politică este trăită la modul incandescent și fundamental. -11- O ataraxie politică. înainte de a interveni pe terenul politic prescriptiv, Philodemos efectuează o critică în toată regula a politicii. Schimbarea de orientare are loc întotdeauna în spiritul unei depășiri a învățăturii lui Epicur, dar și al păstrării ei. Ne situăm dincolo de circumspecția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
de toate zilele, trebuie să imaginezi o terță opțiune și să crezi în posibilitatea de a infuza filosofie în politică. Pentru că cea mai bună politică se definește ca fiind cea care înlesnește cel mai mult practicarea activității înțeleptului și realizarea ataraxiei. Să lăsăm așadar politica politicienilor, dar să încercăm să-i instruim, să-i facem mai buni dându-le măcar o spoială de filosofie. Busturile oamenilor politici care ornează Vila Papirusurilor nu sunt alese la întâmplare. Este vorba de monarhi elenistici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
o listă de calități ale Regelui ideal -, dar și ale sfetnicului său, sub ale cărui trăsături îl recunoaștem... pe Cicero! Cea mai bună politică trebuie să permite practicarea unei etici epicuriene: Regele va încerca așadar să realizeze un fel de ataraxie statală. Nici tulburări sau războaie, nici nedreptăți, despotism, tiranie și arbitrar, nici foamete sau mizerie, nici violențe, ci o atmosferă senină în cetate, care să facă posibilă o existență personală și individuală desfășurată în tihnă. Favorizând pacea socială, el va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
său pesimism, asupra zugrăvirii în culori întunecate a realității, asupra disperării sale, asupra temperamentului său de sinucigaș î!), în timp ce poemul celebrează unele logici ale fericirii cum ar fi dreptul, muzica, tehnica, libertinajul - asupra cărora voi reveni. -12- Avantaje ale naufragiilor. Ataraxia greacă trece greu în latină - dolor absit, zice textul îII, 18), dar ideea rămâne: e vorba de a realiza absența tulburărilor, de a elimina durerea, de a termina odată cu spaimele, îndeosebi cu spaima de moarte, care împiedică dezvoltarea unui hedonism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
ei. Evitarea negativului constituie o mare parte a oricărei filosofii a plăcerii - în opoziție cu ceea ce afirmă critica, întotdeauna preocupată să asociezea plăcerea cu supunerea imediată față de pruriturile senzuale. Edificarea hedonismului implică această artă a suferinței. Pentru a evidenția avantajele ataraxiei, Lucrețiu scrie cîteva zeci de versuri - îII, 1-61) - intrate în antologia capodoperelor istoriei ideilor la rubrica Suavi mari magno. Textul, deoarece pune în scenă plăcerea de a asista de pe uscat la tribulațiile unui echipaj luptîndu-se cu o mare dezlănțuită, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
rigoarea și auteritatea Magistrului. Devenind roman, epicurismul nu trădează spiritul filosofiei, ceea ce este important. Ce putem spune despre acest spirit? O plăcere nu este nici bună, nici rea în sine, ci numai relativ la o finalitate: edificarea autonomiei individuale și producerea ataraxiei. Dacă satisfacerea unei dorințe, oricare ar fi ea - naturală sau nu, necesară sau nu -, nu duce la o alienare, atunci ea e legitimă. Este cazul sexualității, pe care Lucrețiu n-o condamnă în sine, ci numai dacă impietează asupra seninătății
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
picioarele comandate de bunul plac al celuilalt, aflat și el în aceeași tristă stare psihică și mentală. Nu e deloc grozav pentru cei doi protagoniști... Multe sunt durerile care îi pândesc pe cei ce caută liniștea sufletească a filosofului și ataraxia înțeleptului epicurian! Amărăciunea, suferința, distrugerea asociate acestei experiențe-limită nu pot reprezenta ceva ideal și dezirabil în viața unui individ. Așa cum nu e de dorit nicio boală gravă, periculoasă și care lasă urme. Băiatul cu forme feminine delicate - Lucrețiu nu exclude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
său. Nu mai suferi că trăiești într-un trup părăsit de ceea ce-l tulbura. în mod evident, Diogene face din necesitate o virtute, dar stingerea puțin câte puțin a instinctului vieții seamănă până la confuzie cu realizarea definitivă și naturală a ataraxiei. Filosoful epicurian laudă meritele acestei existențe supuse de-acum înainte purei plăceri de a fi, fără niciun fel de parazitare... De unde o elogiere a ceea ce numesc latinii otium: utilizarea timpului liber de care dispunem pentru edificarea de sine ca singularitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
o hermeneutică a subiectului pentru a numi efortul individului de a se modela pe sine prin intermediul filosofiei. Pentru Diogene, fericirea presupune câteva imperative categorice: să ai o activitate redusă, să eviți să te angajezi în probleme supărătoare și periculoase pentru ataraxie, să nu întrepinzi nimic care să fie peste puterile tale. Atunci vine înțelepciunea și, odată cu ea, liniștea, semnul ei. Această seninătate a trupului și a sufletului capătă formă, se incarnează, mai bine-zis, într-un fragment în care Diogene din Oenanda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
teatru" între "epilogul" nuvelei eminesciene și ideea arheului diferența e, doar, de nuanță și interpretare. Este adevărat că întâlnirea cu etica lui Schopenhauer, Eminescu o dezvoltă în câteva teme literare, cu deschidere către spațiul indic al Vedelor, dar și către ataraxia și fizica stoică. O fizică transcendentă ca și "Fizica" lui Aristotel. Astfel, "voința de a trăi" devine la Eminescu "dorul nemărginit" din Scrisoarea I, iar în atingere și cu "dorul" poeziei populare produce "farmecul dureros" al liricii exotice. La Macedonski
COMPLEMERITATEA OGLINZILOR PARALELE EMINESCU-MACEDONSKI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 269 din 26 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361478_a_362807]
-
contemplă în inima poetului mistic ca o veșnicie transmisă de sufletul comuniune al Neamului Dacoromân în cerul Sfințiilor și Martirilor săi. În toată creația sa pulsează sublimul „Jertfei Dochiei”, mesianismul evanghelic al Întrupărării, dumnezeiescul Crucii hristice, frumosul Marianic al dăruirii, ataraxia tracă, idealismul ascetic bizantino-constantinopolitan, biruințele Marelui Ștefan, dârzenia neînfricatului Țepeș, martiriul lui Mihai Viteazul, Doina lui Eminescu, Coloana lui Brâncuși,cântarea Mariei Tănase... În harul poeziei sale a sălășluit Rugul aprins al Psaltirei dorului dacic, care i-a conferit suferința
SURÂSUL DIVIN ÎN LACRIMA LUI RADU GYR de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 1537 din 17 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/363007_a_364336]
-
în evidență necesitatea acceptării sărăciei exterioare de către cel care dorește bogăția și pacea lăuntrică: Nemuritorul Buddha (Sakya-Muni) n-a șovăit să-și lepede privilegiile de prinț și să caute singurătatea, conștient fiind că numai prin meditație și asceză poate cunoaște ataraxia și prin ea fericirea eliberării depline; două sute de ani mai târziu, Socrate, acest nemuritor prinț al gândirii libere și curajoase, le-a oferit semenilor memorabile mostre din disprețul său suveran față de fast și bogăție; iar mai presus de toți, Mântuitorul
SĂRĂCIA – STAREA DE FAPT A ROMÂNILOR de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 392 din 27 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362430_a_363759]
-
aceasta un simptom al transfigurării spre încarnarea supraomului lui Frederich Nietzsche sau simptomul unui confort al lașității?! Mă gândesc cu profundă amărăciune și consternare: ne lipsește un partid de cultură care să dăruie alegătorilor carte, gratuit să scoată „Manualul de ataraxie”, pentru a se înlocui gustul citirii plăcerii banilor cu gustul citirii plăcerii cuvintelor; ideologia acestui partid să fie cea de integrare a României în istorie a căror pagini multe dintre ele au rămas albe, ori împroșcate cu o cerneală amorfă
ÎNCOTRO ROMÂNIA? ÎNCOTRO CULTURA EI! de MARIA COZMA în ediţia nr. 230 din 18 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/361217_a_362546]
-
icoanele, cît despre bătut metanii nu încape vorbă), pentru ca apoi să acuze resemnarea omului care simte că împrejurările sînt mai puternice decât el. Etapele, fazele prin care trece sunt tipice, specifice, pentru sindromul intelectualului atins de acedie: furia frustratului, apoi ataraxia învinsului și apoi senzația caracteristică de înstrăinare lucie, dată de neputința de a-și găsi locul și de a pricepe ce Dumnezeu caută acolo. Perplexitatea aceasta îi provoacă reacții de copil răsfățat: zdruncinăturile camionului îl irită, lipsa cafelei matinale îl debusolează
SEMNAL EDITORIAL ŞI PUBLICISTIC, DAN C. MIHĂILESCU, OARE CHIAR M-AM ÎNTORS DE LA ATHOS?, EDITURA Editura Humanitas, BUCUREŞTI, 2012, 112 PAGINI ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1214 din 28 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347993_a_349322]
-
PIERZI ȘI VIAȚA”. Ce părere aveți despre ORTODOXIE (mă refer, aici, nu la cea “bătută cu pumnul în piept”, din ignoranță, prostie și/sau din luciferism/egotism/egolatrie!), ci la aceea ADEVĂRATĂ, practicată, CA MOD DE A EXISTA SENIN/ÎNTRU ATARAXIE ȘI DOR DE MÂNTUIRE/ ÎNVIERE, în multe dintre mânăstirile României, ca și la SFÂNTUL MUNTE ATHOS, de la care o parte din monahismul românesc a luat, mereu, de-a lungul veacurilor, Flacără de Duh și Îndrumare/Călăuzire-prin-Valea-Plângerii!) și despre Misiunea Terestră
INTERVIU de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 683 din 13 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/351305_a_352634]
-
de orgoliu și de dispreț față de ceilalți. Nici o soluție. Pe de altă parte, epicureismul, pe care vulgul îl înțelege greșit ca pe o petrecere continuă pentru a evita suferința, era un sistem de purificare prin plăcere, până se ajungea la ataraxia lui Epicur, care însemna o evaziune în fața suferinței și care trebuia să ducă, în consecințele ei ultime, la sinuciderea teoretizată și practicată de Hegesias cel întunecat. Acest faliment al gândirii grecești dovedește că ceea ce urmăreau grecii cu atâta stăruință, izgonirea
FILOSOFUL ŞI GÂNDITORUL CREŞTIN NAE IONESCU – ÎNTRE MĂRTURISIREA SPIRITUAL AUTENTICĂ ŞI PROPOVĂDUIREA CULTURALĂ IREPROŞABILĂ [Corola-blog/BlogPost/358178_a_359507]
-
teatru" între "epilogul" nuvelei eminesciene și ideea arheului diferența e, doar, de nuanță și interpretare. Este adevărat că întâlnirea cu etica lui Schopenhauer, Eminescu o dezvoltă în câteva teme literare, cu deschidere către spațiul indic al Vedelor, dar și către ataraxia și fizica stoică. O fizică transcendentă ca și "Fizica" lui Aristotel. Astfel, "voința de a trăi" devine la Eminescu "dorul nemărginit" din Scrisoarea I, iar în atingere și cu "dorul" poeziei populare produce "farmecul dureros" al liricii exotice. La Macedonski
COMPLEMENTARITATEA OGLINZILOR PARALELE -EMINESCU-MACEDONSKI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 348 din 14 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/359532_a_360861]
-
teatru"între "epilogul"nuvelei eminesciene și ideea arheului diferența e, doar, de nuanță și interpretare. Este adevărat că întâlnirea cu etica lui Schopenhauer, Eminescu o dezvoltă în câteva teme literare, cu deschidere către spațiul indic al Vedelor, dar și către ataraxia și fizica stoică. O fizică transcendentă ca și "Fizica"lui Aristotel. Astfel, "voința de a trăi"devine la Eminescu "dorul nemărginit"din Scrisoarea I, iar în atingere și cu "dorul"poeziei populare produce "farmecul dureros"al liricii exotice. La Macedonski
COMPLEMENTARITATEA OGLINZILOR PARALELE -EMINESCU-MACEDONSKI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 289 din 16 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/342564_a_343893]
-
din univers, cuplul postadamic se reifică perpetuu. Cei doi sunt „două golfuri cu ieșire la cer” (p.6), ori „două planete/ uniform îndrăgostite” (p.23), ori s-au „născut răsărit/ într-un ocean cu două corăbii/ mereu întârziate” (p.12). Ataraxia nu-i niciodată una priitoare, drept care în imaginația îndrăgostitei se ițesc nu o dată gânduri sadomasochiste: „îmi duc în tolbă mai toate săgețile cu otravă personalizată/ mă întreb cât de bine ar prinde/ măcar una în pieptul tău” (pentru rondul de
O POETĂ PE NUMELE CĂREIA SE POATE PARIA de GINA ZAHARIA în ediţia nr. 1290 din 13 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371507_a_372836]
-
de orgoliu și de dispreț față de ceilalți. Nici o soluție. Pe de altă parte, epicureismul, pe care vulgul îl înțelege greșit ca pe o petrecere continuă pentru a evita suferința, era un sistem de purificare prin plăcere, până se ajungea la ataraxia lui Epicur, care însemna o evaziune în fața suferinței și care trebuia să ducă, în consecințele ei ultime, la sinuciderea teoretizată și practicată de Hegesias cel întunecat. Acest faliment al gândirii grecești dovedește că ceea ce urmăreau grecii cu atâta stăruință, izgonirea
FILOSOFUL ŞI GÂNDITORUL CREŞTIN NAE IONESCU – ÎNTRE MĂRTURISIREA SPIRITUAL AUTENTICĂ ŞI PROPOVĂDUIREA CULTURALĂ IREPROŞABILĂ… PARTEA A II A... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 2309 din 27 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/377711_a_379040]
-
și spirituale, de care dădeau dovadă popoarele grecești. În realitate, cosmopolitismul, care se opunea naționalismului tradițional grec, cel mai bun tratament aplicat sclavului față de timpurile anterioare, tendința de detașare de tot ceea ce era lume a fenomenelor prin ceea ce va deveni ataraxie stoică sau apatheia epicuriană, erau atitudini etice ce presupuneau o viziune negativă asupra vieții sensurilor și care erau în contrast clar cu viziunea comun optimistă și cu implicarea activă a individului în tot ceea ce constituia viață a fenomenelor, inclusiv conducerea
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
științei" (teoretice) pe urmele Iluminismului și pozitivismului, anticipîndu-l: evoluționismul sau darwinismul. Aceleași principii metafizice și filozofice, aprofundate coerent pe plan etic, trebuiau să ajungă la ascetismul păgîn, bazat pe negarea oricărei valori din lume și realizat ca un fel de ataraxie stoică: într-un cuvînt, în profundul pesimism al unui Schopenhauer, unui Leopardi, unui Eminescu. Sau mai mult, tot coerent aprofundate și duse în cealaltă direcție, aceleași principii trebuiau să ajungă la conceptul de senzații și fenomene ale pasiunii, ale durerii
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
perioadă foarte fericit cu hașiș, pe care orientalii îl numesc kief. Nu îmi mai simțeam corpul ; legăturile materiei și ale spiritului erau desfăcute ; mă mișcam doar prin voința mea într-un mediu care nu opunea rezistență”. Este o stare de ataraxie (gr. a-tarhe = „fără tulburare”) pe care și Gautier o asociază cu Paradisul : „îmi imaginez că astfel trebuie să acționeze sufletele în lumea înmi- resmată unde vom merge după moarte” (Théophile Gautier, Le Club des Hachichins, 1846). Thomas De Quincey vorbea
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
de a nu se situa printre discipolii magistrului din Stoa. Evident, Antonio Beccaldi epicurianul critică tezele lui Leonardo Bruni. Opoziția dintre Portic și Grădină propune un caz-școală în filosofie: austeritatea contra bucuriei, ascetismul contra plăcerii, eroismul contra seninătății, apatia contra ataraxiei. Ea străbate istoria ideilor timp de multe veacuri: Epicur sau Cicero, Seneca sau Lucrețiu, alegerea echivalează foarte adesea, în ochii adepților filosofiei oficiale cu o mărturisire a moralității sau a desfrâului... Binelui suveran stoic identificat cu virtutea, Antonio îi opune
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
poate fi creștinismul asociat epicurismului. Plăcerea devine mijlocul, suportul, vehiculul pentru ceva mai mult și mai bun ca ea: întâlnirea cu Dumnezeu, plăcerea de a fi cu Dumnezeu. Din epicurism, Lorenzo Valla nu reține plăcerea definită ca absență a tulburării, ataraxia, ci utilitarismul, teoria interesului sau a impurității, pentru a o spune în sensul etimologic. Plăcerea lui Epicur califică starea în care ne găsim după suprimarea tuturor ocaziilor de a suferi. Departe de afecțiunile și de pasiunile triviale înțeleptul epicurian se
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]