47 matches
-
al pierderii de către Desdemona a batistei pe care a primit-o de la Othello), a unei dovezi certe de infidelitate. În faza ultimă, de convingere deplină, pot rezulta acte detestabile, deosebit de impulsive, care să ducă la omucidere și sinucidere. Delirul de autoacuzare și vinovăție. Acest tip de delir stă la gaza constituirii celor mai acute sentimente de frustrare, deoarece în divizii în cauză își formează convingerea că nu sunt capabili de nimic, că nu sunt necesari familiei și societății, sau că sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
pot apărea, așadar, atât impresii de supraestimare a eului propriu, ceea ce poate duce la încercări de impunere abuzivă a opiniilor și a sentimentelor proprii, cât și impresii sau sentimente de inferioritate, care pot dezvolta, cu timpul, idei cu caracter de autoacuzare, vinovăție sau inutilitate socială (fapt care determină abandonul familial sau profesional, fuga de realitate a celui în cauză, sau încercarea de a realiza suicidul). La psihopații psihastenici, deficitul structural este atât de gândire, cât și de ordin afectiv, ei realizând
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
negative venite din partea părinților sau a educatorilor, încredere în ei înșiși, ajung, atunci când comit o greșeală sau abatere de la regula impusă, să-și supraevalueze abaterea și să trăiască puternice sentimente de inferioritate și, legat de el, o vie reacție de autoacuzare și de vinovăție. Efectele acțiunii stresante a sentimentului exagerat de vinovăție sunt atât de ordin fiziologic, cât și de ordin psihologic și comportamental. Reacțiile de ordin fiziologic nu reprezintă altceva decât moduri de exteriorizare a acelei tensiuni psihice interioare deosebite
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
printr-un mecanism de feed-back, o accentuare a „sentimentului de inferioritate”, a impresiei defavorabile cu privire la propriile posibilități și capacități psihice, fapt care va duce, implicit, la trăirea de fiecare dată când va greși din nou a unei vii reacții de autoacuzare și, legat de a aceasta, a unui puternic „sentiment de vinovăție„ în legătură cu greșeala sau abaterea comisă. Desigur, pentru a preîntâmpina instalarea la copii a sentimentului de inferioritate și, în strânsă legătură cu el, formarea tendinței de a supraevalua consecințele negative
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
polipragmazie, agitație psihomotorie care poate ajunge la forme de manifestare coleroasă; b) Tulburări caracterizate prin scăderea patologică a tonusului afectiv, manifestat prin dispoziție tristă, depresivitate, plâns, inactivitate, insomnii, restrângerea câmpului de interese și al comunicării, idei delirante de inutilitate și autoacuzare, idei de suicid, tentative de suicid. Tulburările afective mai sus menționate sunt întâlnite în mod constant în cursul „bolii afective” sau al „psihozei maniaco-depresive”. În plus, diferit de acestea, mai notăm existența stărilor disforice afective de tipul ambivalenței sau inversiunii
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
o atitudine de pesimism și deznădejde legată de viitor, restrângerea sferei intereselor, a comunicării, voce șoptită, limbaj sărac. La aceste tulburări cu caracter afectiv se adaugă, adesea tulburări din sfera gândirii, de tipul unui „delir melancolic” (idei de culpabilitate și autoacuzare, idei de ruină, sărăcie, doliu, idei ipohondrice, idei de negație). Un aspect caracteristic, care apare destul de constant asociat în sindromul depresiv, sunt ideile de suicid sau tentativele de suicid. Din punct de vedere psihopatologic, sindromul depresiv poate lua aspecte clinico-psihiatrice
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
prin incapacitatea realizării unui progres readaptativ. Această nevroză se caracterizează prin următoarele: atitudini regresive, activități revendicative, tendințe ipohondriace, manifestări de tip isteric. În cazurile cu o evoluție favorabilă activitatea de readaptare progresează, simptomatologia clinică estompându-se. Încărcătura agresivă și de autoacuzare se șterge. Se restabilesc capacitățile de autocontrol și individul își poate relua activitățile, conduitele și relațiile sale obișnuite. 3) Faza de reorganizare Aceasta implică o desprindere completă a persoanei de factorul psihotraumatizant. Faptul echivalează cu „uitarea” evenimentului patogen. Persoana se
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
punct de vedere psihopatologic, această tematică bogată poate fi sintetizată în următoarele forme de tulburări clinice: - fobia de contact, de atingere, sau délire de toucher, - nebunia îndoielii (folie du doute) sau remușcarea intelectuală, - obsesii religioase, - obsesii cu conținut agresiv cu autoacuzare sau conduite reparatorii, - onomatomanie și aritmomanie. e) Personalitatea obsesională În general, autorii sunt de acord în a accepta existența a trei tipuri de personalitate obsesională. Acestea sunt următoarele: - personalitatea de tip psihastenic, caracterizată prin introspecție, scrupulozitate, sentiment de neîndeplinire, - personalitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de o stare de epuizare fizică și psihică legată de perioada de lactație. Din punct de vedere psihopatologic, aceste psihoze se caracterizează prin următoarele tipuri de tulburări: stări depresive trenante de factură depresiv-melancoliformă, la care se asociază bufee delirante de autoacuzare, gelozie sau persecuție, tulburări oniro-halucinatorii sau un sindrom de automatism mintal. Nu sunt rare crizele melancoliforme cu tentative de suicid sau pulsiuni infanticide ale mamei. Psihozele metabolice și carențiale Psihozele metabolice și carențiale sunt tulburări psihice consecutive unor afecțiuni somatice
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
denumirea de „sindrom pre-suicidar” (E. Ringel) și acesta constă din următoarele: - instalarea unei stări de neliniște anxioasă cu agitație neexplicabilă pentru individ, - tulburări de somn, - iritabilitate, instabilitate emoțională și tendință la depresie, - cenestopatii, preocupări obsesive, - idei de culpabilitate, inutilitate, de autoacuzare, - restrângerea câmpului de interese și al comunicării, - abuzul de alcool și medicamente psihotrope, - idei de suicid. b) Etapa trecerii la actul de suicidal propriu-zis se caracterizează după K. Menninger prin următoarea triadă simptomatică: „dorința de muri” (to wish to die
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
influență corporală sau psihică, idei de relație. Idei de satisfacție și grandoare (megalomanie), exprimă ambiția, superioritatea intelectuală sau fizică, puterea, bogăția, misticismul, gelozia, idei reformatoare sau mesianice. Ideile delirante melancolice au o tonalitate afectivă depresivă, tristă, penibilă. Sunt idei de autoacuzare, ruină, negație, de inferioritate sau de culpabilitate. În ceea ce privește mecanismul ideilor delirante, modul de formare și dezvoltare al structurilor delirante, se disting mai multe aspecte psihopatologice: Percepția delirantă, sau „delirul halucinator” reprezentând o percepție anormală, halucinatorie. Interpretarea delirantă este expresia falsității
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
neîncredere etc.; debut sub formă de episoade acute caracterizate prin următoarele tulburări: agitație psihomotorie, fugi, conduite delictuale, somnolență diurnă cu insomnii nocturne, vagabondaj, episoade confuzionale cu dezorientare temporo-spațială, idei delirante de prejudiciu, stări depresive și ipohondriace, melancolie anxioasă, delir de autoacuzare și persecuție. Tabloul clinic al demenței senile se caracterizează prin următoarele aspecte psihopatologice: ținuta neîngrijită a bolnavului și o stare de igienă personală deficitară, activitate dezordonată, colecționarism de obiecte heteroclite și inutile, cu caracter bizar sau chiar absurd, inversarea ritmului
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
delirului participă halucinațiile. Temele delirante sunt variate și numeroase. Cele mai frecvente sunt: * temele de persecuție sau paranoide cu idei de urmărire, relație și prejudiciu; * temele de grandoare cu idei de bogăție, putere, frumusețe, megalomanie; * teme micromanice: idei de culpabilitate, autoacuzare, umilință; * teme de gelozie, mistice și teme cenestopate. Tulburări de inteligență Ținând seama de particularitățile inteligenței, Thorndike (apud Hoeksema, S.N., 1998)67 distinge următoarele tipuri de inteligență: 1) inteligența abstractă sau conceptuală: aptitudinea de a folosi simbolurile și materialul verbal
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
sunt în stare de a avea sentimente firești de atașament. Această trăire este trăită cu un sentiment puternic de durere morală, de suferință care duce la acte autolitice, mai ales în situația în care apare delirul de vinovăție și de autoacuzare. Apare în melancolie și rareori în schizofrenie. Hipotimia este frecvent întâlnită în convalescența după boli organice, în stările depresive ușoare și în tulburările post-traumatice și uneori în debutul de schizofrenie. Ea reprezintă capacitatea redusă și limitată de răspuns emoțional. Apatia
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
stare de insuficientă maturizare. Astfel, depresia este explicată prin apariția unor frustrări grave în perioada 0-1 an, corespunzătoare stadiului oral de dezvoltare, ceea ce determină fixația la nivelul acestui stadiu precum și redobândirea neajutorării specifice copilului aflat în această fază a dezvoltării. Autoacuzarea întâlnită în depresie este explicată prin mecanismul identificării inconștiente cu o anumită persoană care în trecut a fost iubită. Cum fixația se produce la nivelul stadiului oral, stadiu în care copilul încorporează lapte sau alimente, depresivul extinde această "introiecție orală
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
rezolva complexul oedipian (exprimat în dorințe incestuoase față de părintele de sex opus), autorul remarcă formarea unei relații între libido și tendințele ostile și distructive, relație copleșitoare pentru individ, care va determina ca dezamăgirile ulterioare să fie urmate de ură și autoacuzare, distrugându-se sentimentele pozitive de dragoste, iubire ceea ce face ca melancolia sau depresia să fie pe cale de a se instala. Neopsihanalista Melanie Klein (apud Hoeksema, S.N., 1998)168 a scos de sub imperiul inconștientului psihismul uman, considerând în dreptul problematicii depresiei că
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
se așteaptă ca întregul său viitor să fie deficitar în ceea ce privește satisfacțiile și realizările. Deci, el se percepe ca fiind inferior, inapt, ciudat, fără valoare și indezirabil social. Toate acestea contribuie la simptomele prezente în depresie, cum ar fi supărarea, pasivitatea, autoacuzarea, pierderea plăcerii și dorințe suicidare. Mulți depresivi au senzația că sunt copleșiți de problemele zilnice. Diferite responsabilități care au fost considerate provocări interesante în perioada nondepresivă acum par să fie greutăți insuportabile. Unii pot să se simtă atât de copleșiți
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
o oarecare vină a sa nu ușoară, ce-i drept -, ce constă într-o lipsă de înțelepciune și în timiditate. Lipsa de înțelepciune (non sapiens = stultitia, care i-o recunoscuse, pare-se ca circumstanță atenuantă, Împăratul în persoană) presupune o autoacuzare a conduitei totale a poetului, inclusiv a activității sale poetice, necorespunzătoare reformelor morale, prin care legislația imperială tindea să restabilească autoritatea mos maiorum-ului printre supușii săi (chiar dacă și acest aspect al propriei culpe este apărat cu îndârjire, cum se va
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
trimitere De Jonge, au sensul propriu, concret, imediat pe care-l exprimă. Poetul, cum s-a mai spus, se consideră cu adevărat cauza morții prietenului său Paulus 424 și își dorește ca vina lui să fi fost mai mică. Dar, autoacuzarea lui Ovidiu nu este contrazisă, cum vrea să insinueze De Jonge 425, de faptul că și Marcia, soția lui Paulus Fabius Maximus, se autoacuză de moartea soțului. Mai mult, date fiind legăturile de prietenie, de rudenie și politice dintre Ovidiu
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Maximus, se autoacuză de moartea soțului. Mai mult, date fiind legăturile de prietenie, de rudenie și politice dintre Ovidiu și Paulus, pe de o parte, și Marcia și Fabia, pe de altă parte, se observă imediat conexiunea dintre aceste două autoacuzări: acestea în loc să infirme, confirmă pe deplin ce s-a spus până aici. Cum se știe, Plutarh (De garrul, 11) afirmă că Marcia, acuzându-se de moartea soțului, și-a provocat, la rândul ei, moartea: λαβου`σα τοV ξίφος ξαυτήυ προανει
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
în urma experienței; minimalizarea amenințării, când persoana se convinge pe sine că „nu a fost atât de rău”, „nu s-a întâmplat nimic catastrofal””; evitarea prin fugă de situație, când persoana poate bea, fumează, doarme, face cumpărături, face totul ca să uite; autoacuzarea, când persoana se găsește vinovată de tot ceea ce s-a întâmplat; căutarea unui sprijin emoțional, a simpatiei, rezonanței emoționale a celorlalți față de situația sa; exprimarea emoțiilor în crize de plâns, accese de mânie; recurgerea la gândirea magică, când persoana speră
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
subversive și apartenenței la serviciile secrete sovietice. O dată ajunși la putere, și-au dovedit resentimentul. La Începuturile regimului comunist „vinovăția” victimelor era prestabilită. Dreptul penal În vigoare În România veche a fost abandonat, adoptîndu-se În schimb cel sovietic, În care autoacuzarea juca un rol foarte important. Apărarea putea solicita, practic, doar clemență. Sistemul concentraționar românesc cuprindea la Începutul deceniului cinci 75 de penitenciare și lagăre de muncă. Se conturase o specializare a locurilor de detenție. Închisoarea de la Sighet a ajuns cunoscută
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]