41 matches
-
Diferențele între DZ tip 1 și sindromul omului înțepenit apar datorită existenței a doua izoforme diferite ale GAD, una exprimată în SNC, iar cealaltă în celulele β (Lohmann et al., 2000). Mai recent a fost identificată o nouă familie de autoantigene ?-celulare și anume familia de proteine Tirozin-Fosfatază like (PTP-Protein Tyrosine Phosphatase). Proteină Tirozin-Fosfataza 2 (codificata și IA-2) este o proteină transmembranară de 979 aminoacizi, cu greutate moleculară de 106 kDa și este codificata de o genă de pe cromozomul 7q36 (Leslie
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
înaltă cu IA-2 (40% identitate și 57,1% similaritate în ceea ce privește secvență aminoacidică). Mai recent a fost izolată o nouă moleculă din familia PTP și care a fost codificata IA-2?. Proteină IA-2? s-a dovedit a fi și ea unul din autoantigenele insulare majore (Notkins et al., 1997). Ea prezintă, de asemenea, similitudini în ceea ce privește secvență aminoacidică cu IA-2, în special în ceea ce privește regiunea intracelulara (identitate 74%). În total, 35-50% dintre pacienții cu DZ tip 1 au autoanticorpi anti- IA-2? dar trebuie menționat că
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
din DZ. Dintre acestea, mai mult studiate au fost ICA69, Carboxipeptidaza H, Gangliozidul GM2-1, Imogen 38, Glima 38, Periferina, Hsp 60 (Heat Shock Protein 60) etc. Dintre acestea, mai mult studiat a fost antigenul insular de 69 kDa (Islet Cell Autoantigen 69 - ICA69). ICA69 a fost identificat prin reactivitatea serului de la subiecți prediabetici cu o proteină exprimată de către celulele insulare (Pietropaolo et al., 1993). Secvențializarea ADN-ului care o codifică a arătat că aceasta proteină prezintă puține omologii structurale cu alte
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
HLA DR3 (Pietropaolo et al., 1997). Un alt studiu a arătat că până la 30% dintre pacienții DZ tip 1 nou descoperiți prezintă anticorpi circulanți anti ICA69 (Roep et al., 1996). Date foarte recente (Lieberman et al., 2003) identifica un alt autoantigen β-celular important în proteină asemănătoare cu subunitatea catalitica a glucozo-6-fosfatazei insulare (Islet-specific glucose-6-phosphatase catalytic subunit-related protein - IGRP). IGRP este exprimată specific la nivelul celulelor β-pancreatice și pare să fie cantonata în membrana reticulului endoplasmic (Hutton et al., 2003). Deși prezintă
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
inițiere a procesului insulitic recunosc secvență de aminoacizi 206-214 a IGRP, sugerând că aceasta proteină ar putea reprezenta una din primele ținte ale atacului autoimun anti-β-celular (Lieberman et al., 2003). Redam pe scurt în tabelul 2.2 principalele caracteristici ale autoantigenelor β-celulare „minore”. Prezența anticorpilor anti-β-celulari (ICĂ, antiinsulinici, anti-GAD, anti- IA-2, anti- ICA69 etc.) poate avea o dublă semnificație: (1) implicare directă a autoanticorpilor în procesul autoimun cu distrugerea celulelor β-pancreatice; sau (2) „marker” al distrucției β-celulare, în care anticorpii nu
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
nucleoproteine, ADN, ARN și alte componente nucleare, miozina, imunoglobuline ș. a. De asemenea „dezvăluirea" unor structuri antigenice celulare situate În general pe membrana citoplasmatică poate declanșa inflamația imunologică prin intermediul componentelor celulare. Așa cum se remarcă din enumerarea anterioară antigenele cu statut de „autoantigene" sunt fie structuri proprii denaturate prin procesul de „Îmbătrânire" sau prin acțiunea unor agenți enzimatici, fie componente normale nerecunoscute ca atare („self) de către sistemul de supraveghere imună. Recunoașterea antigenelor se face de către limfocitele T pe două căi: 1) În context
CONTRIBUTII LA OPTIMIZAREA TRATAMENTULUI FIBROMIALGIEI PE PRINCIPII CRONOBIOLOGICE by GABRIELA RAVEICA [Corola-publishinghouse/Science/679_a_1132]
-
de diferite antigene, s-ar putea ca într-un viitor apropiat să putem acționa cu eficiență asupra acestei boli, nu numai să îi încetinim evoluția. Cea mai importantă etapă a procesului imun este self-toleranța prin care s-ar părea că autoantigenele, venind în contact cu macrofagul și limfocitul în complex trimolecular, proces ce se desfășoară în timus, ar determina distrugerea acestui complex de niște mecanisme foarte bine stabilite. S-a conturat astfel ideea unui tratament per os de autoantigene care ajung
Scleroza multiplă by Petru Mihancea () [Corola-publishinghouse/Science/92062_a_92557]
-
părea că autoantigenele, venind în contact cu macrofagul și limfocitul în complex trimolecular, proces ce se desfășoară în timus, ar determina distrugerea acestui complex de niște mecanisme foarte bine stabilite. S-a conturat astfel ideea unui tratament per os de autoantigene care ajung în sânge, sensibilizează aceste mecanisme distructive ale autocomplexului trimolecular și dau o stopare a inițierii procesului autoimun. În acest sens s-a acționat nu numai în direcția tratării SM, dar și a altor maladii autoimune. Astfel, din 1993
Scleroza multiplă by Petru Mihancea () [Corola-publishinghouse/Science/92062_a_92557]
-
asemenea răspuns, manifestându-se prin nivelul crescut de imunoglobulină G în plăcile scleroase și în LCR-ul bolnavilor de SM. Acestea sunt argumente pentru a susține existența unui răspuns imun la un antigen care poate fi extrinsec (viral) sau intrinsec (autoantigen). d. Existența unui răspuns imunologic celular împotriva antigenului specific cerebral apropie mult EAE de SM. Acest răspuns imun celular a fost demonstrat atât în EAE cât și în SM cu ajutorul transformării limfoblastice și a toxicității limfocitelor animalelor bolnave de EAE
Scleroza multiplă by Petru Mihancea () [Corola-publishinghouse/Science/92062_a_92557]
-
rolul central în inițierea și perpetuarea inflamației sistemului nervos central. Activarea celulelor T mielin-specifice este urmată de migrarea acestora în sistemul nervos central. Odată activate, au abilitatea de a traversa bariera hematoencefalică. În parechim, reactivitatea celulelor T este amplificată de autoantigenele din sistemul nervos central (celule antigen prezente în sistemul nervos central). Rezultatul este poliferarea celulelor T, producerea de citokine, chemokine și creșterea permeabilității barierei hematoencefalice, care conduce la recrutarea unor celule imune variate. Apare un răspuns imun ca urmare a
Scleroza multiplă by Petru Mihancea () [Corola-publishinghouse/Science/92062_a_92557]
-
activare are ca rezultat apoptoza celulei T autoreactive. Un al 3-lea mecanism este prin inducerea supresiei, care se referă la inducerea terapeutică de celule T cu funcții imunoreglatoare, care sunt specifice pentru aceleași, sau pentru versiuni ușor diferite de autoantigene, care sunt țintite de celulele T patogene. O metodologie de a induce toleranța vizează generarea de celule T reglatoare, care recunosc și șterg sau suprimă celulele T patogene. Analog cu vaccinarea împotriva agenților infecțioși, acest lucru poate fi teoretic obținut
Scleroza multiplă by Petru Mihancea () [Corola-publishinghouse/Science/92062_a_92557]
-
antigene. Împotriva lor va fi declanșat mecanismul de „neutralizare”, care va conduce în final la o distrugere autoimună a acestor celule. Antigenele β-celulare implicate în declanșarea acestui proces sunt: proinsulina, insulina, decarboxilaza acidului glutamic (GAD), carboxipeptidaza H, glicolipidul GM 2-1. Autoantigenul insular 69, proteina tirozinfosfatazică (PTP), ICA 512, fogrinul (IA-2β), proteina de șoc proteic 60 (hsp60) și probabil și altele. Antigenitatea acestor proteine a fost dovedită numai indirect, prin prezența în serul pacienților a anticorpilor specifici îndreptați împotriva lor. Se mai
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92215_a_92710]
-
titru semnificativ, precum și o disfuncție secretorie insulinică subclinică (dispariția vârfului secretor precoce la administrarea i.v. de glucoză; glicemia à jeun însă, precum și curba hiperglicemiei provocate orale, sunt încă normale). Dintre metodele preventive, Chatenoud și col. (37) menționează: administrarea de autoantigene solubile β-celulare, producerea și administrarea de anticorpi policlonali sau monoclonali anti-limfocite T, administrarea de citokine imunosupresoare. La rândul lor, Kolb și Gale (111) abordează și ei același subiect, întrebându-se dacă intervenția terapeutică imună pentru persoanele cu T1DM este în
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92215_a_92710]
-
B, denumiți limfokine sau citokine. Limfokinele stimulează proliferarea celulelor B și sinteza anticorpilor specifici față de antigenul stimulator. Rolul celulelor TS este acela de a supresa răspunsul celulelor B și ele ar putea să participe și la menținerea toleranței imunologice față de autoantigene. Limfocitele T și limfocitele B derivă dintr-o celulă precursoare comună și, ca urmare, ele sunt strâns înrudite, ambele având capacitatea de a recunoaște antigene specifice. Există totuși o deosebire funcțională netă între ele: limfocitele B recunosc atât antigene libere
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
și determină coagularea intravasculară. Tromboza poate afecta venele mari (tromboza venelor profunde) de la nivelul membrelor inferioare și mai rar pe cele de la membrele superioare. Principalii factori implicați în autoimunitate. Autoimunitatea poate fi considerată ca o interacție anormală dintre limfocite și autoantigene. Etiologia acestor manifestări este dificil de elucidat, deoarece numărul agenților care pot activa sistemul imun este semnificativ, iar etapele inițiale ale activării mecanismelor autoimune pot precede cu ani de zile debutul clinic al bolii. Cu toate acestea, se consideră că
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
autoimun, se discută rolul factorilor de mediu. Apoptoza este crescută în macrofage, limfocite, keratinocite. Există o relație strânsă între rata de apoptoză și activitatea bolii. În paralel are loc scăderea procesului de clearance (îndepărtare) a celulelor apoptotice de către macrofage. - prezența autoantigenelor activează limfocitele T și B. Activarea limfocitului T este un mecanism de cooperare cu limfocitul B și determină producere în exces de autoAc. - autoAc sunt în special antiADN, histone, alte proteine nucleare - depunerea complexelor Ag-Ac la nivelul endoteliului vascular urmată
Noţiuni elementare de medicină internă by Viviana Aursulesei () [Corola-publishinghouse/Science/91886_a_92994]