33 matches
-
faimoaselor vinuri, dintr-un tată cubanez și o mamă provenind dintr-o familie aristocrată franceză, José Manuel Caballero Bonald avea să cunoască îndeaproape țările de origine ale părinților, în special Cuba, unde a trăit din 1965 până în 1968, după un “autoexil” tot de trei ani (1959-1962), în Columbia, în timpul căruia a funcționat ca profesor de literatură spaniolă la Universitatea Națională din Bogotá. A călătorit și în multe alte țări din lume, inclusiv, prin anii ’70, în România. Experiența latinoamericană, pe fondul
Premiul Cervantes 2012 – José Manuel Caballero Bonald by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/3972_a_5297]
-
culturală nu doar zgomotoasă, ci, din multe puncte de vedere, uniformizantă. Până într-atât e de înstrăinat Petre Barbu de mediul autohton, încât am auzit colegi întrebându-se dacă nu cumva s-a mutat în Occident... Ce-i drept, acest autoexil e benefic scriitorului atât ca strategie de menținere a cotei de interes (când Petre Barbu se întoarce la literatură, înseamnă că are într- adevăr ceva de spus), cât și ca premisă de independență creatoare. Nu-i greu de observat că
Dialog despre neputință by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4453_a_5778]
-
figură proeminentă a literaturii spaniole din secolul XX, a apărut, în sfârșit, o primă traducere românească: romanul Omul pierdut (Editura Fabulator, București, 2004), în traducerea lui Radu Niciporuc. Este o operă târzie (a fost tipărită în anul 1946, în perioada autoexilului argentinian al scriitorului) și un fel de sinteză a tuturor experiențelor scripturale ale autorului format la școala mai multor nonconformisme avangardiste. Din lămuritoarea prefață semnată de d-na Ioana Zlotescu-Simatu, editoarea în Spania a operelor complete ale scriitorului (douăzeci de
Ramon Goméz de la Serena în româneste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12246_a_13571]
-
23 de milioane - acum, minus un milion! - este cert (simplu calcul al probabilităților) că există valori reale, morale și competențe, care nu sunt "mediatizate", cunoscute, oameni care poate că nu au ăncredere an ei, ori sunt ăndemnati la un laș "autoexil", ori sunt păziți de afirmare: foarte cert, există brazi ascunși sau retezați, gata să fie doborați. Bradul "baladei"-apolog nu se putea apăra singur - dar oamenii pot. De ce ar putea numai "ceilalți", iar nu "valorile reale"?
Bradul si toporul by Tatiana Slama-Cazacu () [Corola-journal/Journalistic/17495_a_18820]
-
biologie tot fiindcă în fiecare este poezie. E pasionat de insecte, acești „extratereștri“ cu alcătuire bizară. „Dumnezeu e cel mai mare poet“, spune Cărtărescu. „Trăiesc într-un exil interior“ Dar dacă s-ar autoexila? „Povestea aceasta a exilului sau a autoexilului trebuie să treacă prin mintea oricărui autor român. Numai acei români care au fost exilați sau autoexilați sunt cunoscuți, celebri peste hotare. Nu există nici unul cunoscut dintre cei care au rămas aici! Iar asta dă de gândit. Eu însumi consider
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
oamenii, pe care i-a transformat în personajele operei sale cu o anume identitate. Neastâmpărul acesta permanent i-a dat posibilitatea de a crea o pleiadă de tipuri și caractere, concretizate în eroii operei monumentale ce a lăsat posterității. Perioada autoexilului berlinez constituie, deci, o altă etapă a vieții sale, în care neastâmpărul său hiperactiv îl situează în postura unui om care caută cu orice preț să știe, să vadă, să cunoască, să comunice intens cu personalități politico - culturale de primă
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
religios; își depășește astfel episodul socialist (18921886), rămânând un „creștin agonic“. Rector (1900-1914), decan (1920) și vicerector (1921). Angajare politică, din 1923 adversar virulent al dictaturii lui Primo de Rivera. Deportat în insula Fuerteventura (20 II 1924), apoi, din iulie, autoexil în Franța (Paris și Hendaye), până în 1930. Reîntoarcere apoteotică, rector (1930), deputat în Parlament (Cortes). În același an moare soția sa. Rector pe viață (1934). Nu colaborează cu republicanii, dar nici cu Franco, deși îi privise cu simpatie revolta. Arestat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
sale ipostaze); în care societatea, în partea sa superioară mai cu seamă, era diversă ca structură și ca etnie; unde regele însuși era domn străin - atât Ferdinand, cât și Carol II veniți în România după lungi perioade de absență sau autoexil; unde timpul prezent, modern și cel primitiv, arhaic, coexistau atât în societate, cât și în cultură: iată patria care se voia reprezentată de pavilionul său național. Să nu ne mirăm deci de ambiguitatea soluțiilor arhitecturale co-prezente în el, ci să
[Corola-publishinghouse/Science/85066_a_85853]