95 matches
-
tot mai conștient de rațiunile nebănuite ale dramei declanșate pe nepusă masă. Preocuparea pentru existențialismul morbid al danezului Soren Kierkegaard (și mai ales obsesia pentru Cutremurul și spaima) îl ajută, de asemenea, să aibă acces la luciditatea masochistă a spiritelor autoscopice, împingîndu-l, într-un tîrziu, spre o revelație ultimă: Laurence Passmore nu mai există decît în ipostazele ingenue ale trecutului, într-un timp pur, cînd virusul succesului nu-și făcuse încă simțită prezența. Întoarcerea paseistă ajunge astfel unica variantă de "terapie
Efort terapeutic by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/6656_a_7981]
-
avem tabloul lumii bune și debusolate din anii 20-30 ai secolului, proza lui Musset are caracterul unei confesiuni tulburi și patetice mai degrabă decât aceea "obiectivă", oricât de plină de fantezie, a lui Balzac. Povestea de dragoste e, în schimb, autoscopică și crudă. Ca și la Holban, analiza se face cu bisturiul, ceea ce e destul de neașteptat într-un roman în care sentimentele explodează de obicei ca niște petarde. A părut izbitoare sinceritatea, învățată de la același Rousseau, a aceluia pe care Taine
O referință ignorată by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6683_a_8008]
-
profil estetic cumva înșelător. De la începutul activității și pînă în prezent, Heaney rămîne un constructor liric cu o identitate (tematica, intelectuală, etc.) devianta. Dacă volumul de debut al scriitorului, Death of a Naturalist/ Moartea unui naturalist (1966), folosea un instrumentar autoscopic, investigînd parabolic viața rurală, copilăria, sentimentul legăturii comunitare și, implict, sinele personal, grefat într-un sine colectiv, istoric, antologia de versuri imediat următoare, Wintering Ouț/ La iernat (1972), constituie deja o alegorie politică, însăși metaforă din titlu trimițînd la ideea
Lumea văzută de Seamus by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/6555_a_7880]
-
stăpânește strălucitor) și nu seria de evenimente propriu-zise, private de neutralitate, de „primitivitate", grație privirii perspectivice a autorului ce privilegiază anumite elemente sau alege să pună punct relatării după bunul plac. Deși textele nu abundă în speculații, considerații moralizatoare, problematizări autoscopice sau explicații redundante care să diminueze efectele stilistice și să întrerupă povestirea, semnificațiile psihologice sau etice străbat discret textele. Ele sunt și o consecință a decupării esențializate și concentrate a secvențelor relevante de existență, apte să smulgă din neutralitate cotidianul
Fabuloasa realitate by Dana Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/6489_a_7814]
-
diurne: colegele, călugărițele, plimbările în barcă, cei doi maeștri compozitori și profesori, don Giulio și don Antonio Vivaldi. Aducerea conținutului traumatic al celeilalte vieți, onirice, în orizontul conștiinței este chiar condiția vindecării eroinei. Romanul Ceciliei, o formă sistematizată de delir autoscopic, este de fapt viața propriei minți, acest sanctuar în care existența dobândește valoare, în care ies din ascundere dorințele și spaimele eroinei, în care dă expresie liberă anxietății, construiește himere simultan cu desfășurarea vieții obișnuite, cu automatismele și țelurile ei
Cecilia vs. Vivaldi by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/6314_a_7639]
-
nu e totuși un șaizecist tipic. Înclină în bună măsură spre seria a doua a manifestării lirice în chestiune, prin concentrare, acuratețe scriptică, exigență față de sine, printr-o conștiință a dimensiunii externe și lăuntrice a expresiei, mereu bine strunite. Cu autoscopică justețe, poetul mărturisește: „Importantă mi se pare nuanța: nu luciditatea sau ambiția m-au îndemnat către concizia expresiei, ci un dat natural, un anume simț al echilibrului și al măsurii”. E o postură sensibil diferită de cea a congenerilor covîrșiți
O natură clasică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4753_a_6078]
-
și de preluarea dezinvoltă a funcțiilor criticii. Sau nu le reamintesc decât în măsura în care ele, alături de alte elemente, atrag atenția asupra eroului, asupra unui personaj neostenit inteligent, neostenit ironic, neostenit zglobiu, care își arată, cu asupra de măsură, virtuțile asociative, persiflatoare, autoscopice, ca și neîntrecuta abilitate în deplasarea cinematografică a camerei spre obiectele revelatoare ale realului, ale unui real ignorat. În această poezie de serie mare se conturează clar și din nou eroul, eroul pe care îl crezusem pierdut, efasat, uitat sau
Pagini și pagini by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4998_a_6323]
-
dur, admițând, în subsidiar, și valențe tipologice. M-aș mai opri asupra decriptării numelui lui mopete ca anagramă incompletă (sau, mai degrabă, anagramă cu pivot) a cuvintelor poem și poet. Curentă astăzi în mediul universitar, această interpretare, de două ori autoscopică, a ajuns să circule, cum s-ar zice, de capul ei. Fără paternitate. E momentul să spunem lucrurilor pe nume. Găselnița poartă, deci, marca Ion Bogdan Lefter. În aceste câteva puncte, Liiceanu și Lefter sunt ireconciliabili. Fățiș ireconciliabili. De aceea
Studii introductive (I) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4622_a_5947]
-
dinspre Sadoveanu, Voiculescu, Mateiu Caragiale). Tot aici, Mihai Zamfir cu Acasă. Susceptivii sunt reticenți, neîncrezători, proza lor e tatonantă. Iau răul lumii asupra lor, privirea le e adesea neagră, vag resentimentară și maniacală. Vezi proza lui Anton Holban, ca variantă autoscopică blocând propria existență sub lentila insistentă și sâcâitoare a analizei, dar și, parțial, Fetița lui Mihai Zamfir. Personajul unui Radu Petrescu se autodemolează susceptiv, dar cu o patimă mai domolită, abulică, plutitoare, ca la Ion Vinea sau Gib Mihăescu. O
Forme „ceptive“ ale prozei contemporane by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5780_a_7105]
-
femeile locului” (Vinul de inimă). Autorul ne oferă un autoportret de-o modestie zgrunțuroasă, de exilat avizat asupra contrastului ce-l întruchipează în raport cu mizeria ambientului epocal, gata a-și detalia, a-și nuanța relativa dizgrație (În secolul ăstora). Dar persiflarea autoscopică e asociată cu una obiectiv-imaginară, spre a nu rămîne datoare lumii maștere. Avem a face cu un reportaj otrăvit, purtînd reziduuri kafkiene. Furoarea se exteriorizează luînd chipul unor ființe dislocate, mutilate ori pur și simplu reificate. După cum trupul modelat de la
Un absolut al ființei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4508_a_5833]
-
captivității. E vorba, mai precis, de felul cum individul se raportează, într-o situație limită, la exteriorități ce devin, totodată, un prim pilon în procesul interiorizării. În al doilea rând, Dora Pavel modelează universul psihologic al eroului prins în ramificații autoscopice. Eșecul, însingurarea, tentația ratării, abandonul, toate dospesc într-un eu tot mai complex. În fine, ultima etapă aparține unei împăcări strategice cu starea de captivitate existențială. O deficiență, în fond, dar care își are rațiunea ei. Cititorii o vor percepe
Terapia captivității by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3513_a_4838]
-
aparent nonfigurativ, insinuează o metaforă implicită: Tasmania, insula de la extremitatea emisferei australe, materializează izolarea absolută la marginea lumii; „ultimul tasmanian“ devine cel din urmă om, postură în care Philippide s-a văzut pe el însuși în cele mai impresionante poezii autoscopice, adresîndu-se neantului în postură de ultim reprezentant lucid al umanității. Nici în Promontoriu, poezie închinată definirii poeziei, autorul nu se poate detașa de obsesia sa majoră, dispariția. Ea există încă din primele piese sumbre cuprinse în Aur sterp, continuă cu
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
deopotrivă literare și științifice), devine anticalofil. Probabil aceasta e însușirea de căpătâi a poeziei sale: plăcerea furibundă de a contraria. Își populează lumile cu obiecte imposibile și cu specii pe cale de dispariție numai pentru a nu cădea în melodrama discursului autoscopic. Viață există, până la urmă, și dincolo de sine, și dincolo de omenesc. Până acum, îl preocupau „micile invazii” sau „motocicletele de lemn”. Cu Bonobo sau cucerirea spațiului, Ștefan Manasia rămâne fidel propriilor principii. Deconcertează. Sunt cel puțin trei căi de acces către
Bonobo, om sucit by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3199_a_4524]
-
consemnărilor. Interesante pentru evoluția unei conștiințe supuse avatarurilor și restricțiilor din vremea comunismului, notațiile jurnaliere ale lui Simuț înregistrează ipostaze revelatoare ale eului, în notații succinte, marcate uneori de frenezia asocierilor, notații în care reflexul mimetic se conjugă cu desenul autoscopic. În aceste pagini, melancolia este privită ca o stare privilegiată de trăire și simțire, ca o modalitate de acces spre adevăratele dimensiuni ale ființei. Melancolia nu e, însă, în jurnalul lui Ion Simuț reflectată în mod empatic, cu turnuri afective
Paradoxurile revizuirii critice by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/15353_a_16678]
-
unui ratat, a unui ins dual, rău cu sine, rău cu ceilalți, cangrenat de eșecul profesional, măcinat de boală și de marginalizarea profesională, dar încă însuflețit de ambiții de tot felul. După 1948, este nemulțumit de cariera literară, deși - spirit autoscopic - se știa mereu în impas, în aporie și-n lipsă de creativitate. Publică volume de poezie partinic-encomiastică: Cântarea României (1951), Laude (1953 - distins cu Premiul de Stat cl. II), Laude și alte poeme (1959), Declarația patetică (1960), beneficiind de cronici
Jurnalul unui cobai by Ana Selejan () [Corola-journal/Journalistic/11166_a_12491]
-
când Emma, fericită, plină de speranțe nedefinite, coboară scara către sala de bal, iar din depărtare se aude sunetul morții, sunetul de corn, aceasta este o conotație și vrea să sugereze unde o vor duce speranțele pe Emma și totodată, autoscopic, cum e în firea artei, să spună că avem de-a face cu un roman conotativ. Că, spre deosebire de ce se întâmplă la Balzac ori la Stendhal, acesta este principiul de construcție flaubertian. Așa, pentru că la toți scriitorii totul se află
Însemnari by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/3968_a_5293]
-
visătoare a naturii. Tonalitatea lirică trece de la familiar, anecdotic, cvazi-comic, la tensionat, asertiv, categoric, declarativ, proclamativ. Poetul nu umblă, calofil, la finețuri estetice dar accede fără a o căuta, la frumusețea unor metafore ale gândirii și ale simțirii. Cultivă versul autoscopic, dialogal-confesiv. Se adresează când sie-și, când unui interlocutor fictiv sau livresc: „Apollinaire, pe tine te-a iubit cineva ?/ Este iubirea monedă de schimb pentru viața de apoi ?/ Ți-au despicat craniul pentru păcatele cui ?/ Tu cunoșteai legile nobleții, precum
BORIS MARIAN MEHR de ZOLTAN TERNER în ediţia nr. 2226 din 03 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/368356_a_369685]
-
Acasa > Literatura > Fragmente > CITAT AUTOSCOPIC Autor: Costel Zăgan Publicat în: Ediția nr. 1217 din 01 mai 2014 Toate Articolele Autorului "Ciberneticul înfățișează o vârstă a conștiinței de sine. Lumea romanului cibernetic rămâne plină de sens, dar își pierde omogenitatea. Exprimă mentalitatea unei burghezii stabilizate și
CITAT AUTOSCOPIC de COSTEL ZĂGAN în ediţia nr. 1217 din 01 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/350658_a_351987]
-
vieții și adesea reflecției. Psihologism. Eroul ca subiect. Narator-personaj. Intermediarul . "Reflectorii" .Jurnalul, confesia, biograficul. Autosopie. Formă deschisă, ignorarea scopului. Trucarea construcției : asimilarea formei romanești cu forma sentimentului. Liric, evoluție paradoxală, discontinuitate. " Costel Zăgan, DEȘERTUL DE CATIFEA (155) Referință Bibliografică: CITAT AUTOSCOPIC / Costel Zăgan : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1217, Anul IV, 01 mai 2014. Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Costel Zăgan : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului. Abonare la articolele
CITAT AUTOSCOPIC de COSTEL ZĂGAN în ediţia nr. 1217 din 01 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/350658_a_351987]
-
rar întîlnită în ziua de azi printre tinerii barzi, contemporani cu actuala îndobitocire a tranziției de la Hyperion la Hypermarket. E un spectacol liric conceput după tehnica dioramelor din muzeele de științe naturale, cu exemplare împăiate din varii specii de meditații autoscopice, regresii erotice, tribulații savante și rațiocinări, asociate unui simulacru de ambianță conform cu mediul lor de proveniență. Totul apare ca și cum imageria ajutătoare din fundal ar servi unei nevoi irepresibile de autentificare și circumstanțiere, respectiv unei abordări de domeniul diarismului sau de
HIMERE DE PHAROS de LUMINIŢA CRISTINA PETCU în ediţia nr. 272 din 29 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355919_a_357248]
-
confrați le consideră vetuste, versul său respirând modernitate nu prin violențe verbale, ci prin știința de a sonda și exprima inefabilul. „N-aș coborî în mine niciodată”, sună un vers din poezia „Așteaptă-mă”. El tălmăcește refuzul autoarei față de excesele autoscopice, preferând doar realitatea secundă din retortele propriei sensibilități. Prima plachetă publicată într-un volum colectiv se intitula „Cea mai tânără Ecaterină” (Ed. Junimea, Iași, 1975). Suntem avertizați și prin titlu că ne aflăm pe teritoriul viziunilor feminine. „Baladă” definește un
CARTE DE POEZIE – LUCIA OLARU NENATI: „SENTIMENTUL SPIRALEI” de VICTOR TEIŞANU în ediţia nr. 579 din 01 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/360027_a_361356]
-
lectorii, dar fac același lucru cu creatorii lor. Ca o evidență irepresibilă identificăm această situație în cazul cărții lui George Stanca, „Epistolar” (București, Editura Adevărul Holding, 2011). Volumul este proiectat ca „o sumă de exerciții de stil” și se situează autoscopic drept carte „poate uneori corozivă, alteori calină, cu câteva excepții deloc otrăvită, vitriolantă, pe alocuri scrisă cu tandrețe, chiar”. Ratarea elegantă a poeticii face în mare poate valoarea și expresivitatea scrierii. Exercițiile de stil literar sunt în fapt radiografii ale
GEORGE STANCA: Stiluri existenţiale, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339605_a_340934]
-
derivatele sale ocultează relațiile triadei Cer-Pământ-Om: 72, dublul său, este numărul Pământului, iar triplul, 108, numărul Omului. Câteva reflecții asupra prozei lui Gh. A. Neagu se impun. Spre deosebire de exprimarea lirică, asumată direct de ego-ul care se autoprezintă în însuși procesul autoscopic, în proză se identifică un tip de discurs a cărui trăsătură esențială este absența aproape totală a oricărei referiri la autor. Ștergerea sau estomparea referințelor la instanța enunțării conferă prozelor din volum o tranzitivitate aproape absolută. Aceste observații se referă
GHEORGHE ANDREI NEAGU, DE LA STÂNGA LA DREAPTA- EXISTENŢĂ ŞI SEMNIFICAŢIE, CRONICĂ DE CĂTĂLIN MOCANU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1047 din 12 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/347233_a_348562]
-
Linda Belinda (1979; Premiul Asociației Scriitorilor din București) și în special cu Galaxia burlacilor (1980) D. se instalează solitar și sigur în cuprinsul prozei fantezist-ironice a generației ’70, cea care a supt îndeajuns din onirismul de la finele deceniului șapte. Autobiografic, autoscopic, autonarativ, autoexemplar, personajul - care este autorul - își copleșește lectorul cu o inflație de figuri, situații (a căror banalitate strigătoare la cer se salvează tocmai prin trăirea lor cu acea aiureală aburită, specifică acestui om, invariabil mahmur, ghiduș, părăsit de toate
DINULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286788_a_288117]
-
Școala bârlădeană”, „Cuvânt și suflet”. Cel dintâi volum, apărut în 1990, poartă titlul Umbra dulce a lucrurilor, spre a sugera sentimentul de încredere pe care îl dau atingerea diafanului și evaziunea din fața concretului și a conjuncturalului. Lirismul lui D. este autoscopic și meditativ, întors frecvent către o simbolistică a condiției umane. Poetul oscilează între elan și reținere, păstrându-se, cu eforturi calculate, într-o atitudine mediană, circumspectă față de extreme. Are, totodată, nostalgia acestora (Pantera albastră), acceptând statutul de verigă a lanțului
DONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286825_a_288154]