95 matches
-
de mai larg interes, eu unul găsind că multe din ele dovedesc că, de fapt, eu nu am scris un ego-text, o literatură sau o diaristică a auto-subiectului. (E bine să ai grijă să nu cazi, în jurnal, în narcisism autoscopic.) Apar în ele mulți colegi, personaje de pe ambele maluri ale Prutului. Apare însăși istoria. Cultura, literatura. Dar și geografia românească. Lectura de jurnal "intim" (totdeauna și în cazul autorilor ce s-au dat mari discreți acest "intim" trebuie luat între
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
un tempo al narațiunii alert și o artă a construcției epice seducătoare. Nuvelele și romanele lui Cărtărescu pot fi citite la mai multe niveluri și pot fi interpretate din mai multe unghiuri, de la anecdotic la parabolic și de la erotic la autoscopic. Frapează, în cazul scriitorului român, profuziunea de detalii din cele mai diverse domenii ale cunoașterii, distilate în proporții variabile în diegeză și generând impresia că epicul se decantează lent, în urma unui proces de acumulare benedictină, grație căruia naratorul își selectează
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
de regizorul James Ivory, și susținută de remarcabilele partituri actoricești ale lui Anthony Hopkins, Emma Thompson, Christopher Reeve și Hugh Grant). Titlul parabolic (The Remains of the Day) ales de Ishiguro are două posibile conotații în limba engleză: de evaluare autoscopică a cuiva la sfîrșitul unei zile sau unui ciclu din viață și de erodare a vechii lumi nobiliare britanice, lume abia perceptibilă, în timpurile moderne, în ruinele ("rămășițele") clasicelor edificii și decoruri. Ambele semnificații se leagă de arhitectura epică a
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
anumit "cameleonism" creator. De la începutul activității și pînă în prezent, Heaney rămîne un constructor liric cu o identitate (tema tică, intelectuală, etc.) deviantă. Dacă volumul de debut al scriitorului, Death of a Naturalist/Moartea unui naturalist (1966), folosea un instrumentar autoscopic, introspectiv, în percepția poetică, investigînd parabolic viața rurală, copilăria, sentimentul legăturii comunitare și, implict, sinele personal, grefat într-un sine colectiv, istoric, antolo gia de versuri imediat următoare, Wintering Out/La iernat (1972), constituie deja o alegorie politică, însăși metafora
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Reușește, cu alte cuvinte, acest gen "periferic" să producă în cazurile "canonice", desigur "emoție artistică"? Răs punsul nu are cum să fie decît pozitiv, întrucît (de)scriind o călătorie, un autor nu face altceva decît să se supună unui exercițiu autoscopic. Nu "alteritatea" revelată, așa-zicînd, prin voiajul inițiatic este subiectul unui asemenea jurnal, ci "sinele" celui care scrie. În cazul Americii fără etaje, subiectivarea devine cu atît mai evidentă, cu cît Ilf și Petrov nu-i pot rezista. Oricît de marcați
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
duce pe erou, la un moment dat, în zona plăcerilor lumești, înșelătoare, numai pentru a-i indica, epifanic, precaritatea condiției umane, în timp ce manus crisul introspectiv al lui Heller (manuscris ce trebuie văzut și el ca o parabolă a unei călătorii autoscopice) eșuează într-o raționalitate rece și impersonală, menită să-i arate autorului său urgența (auto)inventării emoționale (de altfel, lecția principală a lui Pablo pentru Harry este că Nirvana nu are cum să fie asumată decît printr-o dozare corectă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
a căror materializare sublimă o găsește în fetița de 12 ani, Dolores (Dolly, Lola, Lolita) Haze. Nebun de pasiune, el se căsătorește cu mama acesteia Charlotte numai pentru a avea acces, pervers, la obiectul obsesional al reveriilor sale. Cu disciplină autoscopică, eroul își descrie iubirea patologică, amănunțit, într-un jurnal, așteptînd, masochistic parcă, să fie descoperit. De fapt, nevoia de a-și proiecta subliminalul "în afară", către alteritate, rămîne organică în cazul personajului. Reprimate constant, aceste impulsuri ar sfîrși prin a
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
nația pentru viața artistică neîngrădită, eliberată din prizonieratul normelor morale și mentalitare. Toți eroii bîntuiți de fiorii iubirilor interzise și Humbert Humbert, și Van Veen, și Phillip Wild sînt niște introspectivi, consemnîndu-și trăirile, acribic, în jurnale, memorii sau scurte notații autoscopice. Pentru ei, existența impulsului "bolnav" în sine pare mai importantă decît eliberarea de sub presiunea sa, mai semnificativă decît însăși tratarea lui, daca aceasta ar fi posibilă. Fiecare se hrănește, masochistic, din propria-i maladie spirituală, nedorind să o exorcizeze. Se
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
individuale și a comportamentelor colective din timpul pogromului de la Iași. Transfigurarea în ficțiune a elementelor autobiografice apare și în Viață cu efect întârziat (1998), unde se recompune biografia personajului central, scriitor român emigrat în Israel, care încearcă, într-un efort autoscopic minuțios și perseverent, să descifreze premisele gravei sale nevroze actuale, soldată cu două tentative de sinucidere, în amprenta genetică și în experiențele personale sau sociale traumatizante din trecut: de la un eveniment tragic, ieșit din comun, ca omorul involuntar comis în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286889_a_288218]
-
rămas un ermetic obscur, atras de viziunile morbide ale romantismului baudelairian. Temă obsedantă, destinul omului și al poetului, minat de contradicțiile interioare ale ființei, este tratată cu aplecare spre atitudinile extreme, cu preferință pentru imaginile funebre, pentru înmormântări și viziuni autoscopice. Este probabil cel mai bacovian dintre poeții români care și-au propus, programatic, o intelectualizare a poeziei în sensul lui Ion Barbu. Observându-se lucid în jurnalul său, ținut din tinerețe până la moarte, S. nota: „Primele mele defecte la o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289962_a_291291]
-
Linda Belinda (1979; Premiul Asociației Scriitorilor din București) și în special cu Galaxia burlacilor (1980) D. se instalează solitar și sigur în cuprinsul prozei fantezist-ironice a generației ’70, cea care a supt îndeajuns din onirismul de la finele deceniului șapte. Autobiografic, autoscopic, autonarativ, autoexemplar, personajul - care este autorul - își copleșește lectorul cu o inflație de figuri, situații (a căror banalitate strigătoare la cer se salvează tocmai prin trăirea lor cu acea aiureală aburită, specifică acestui om, invariabil mahmur, ghiduș, părăsit de toate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286788_a_288117]
-
câtva de un alt Don Juan celebru, și el tot profesor de istorie, Rogulski din romanul lui Nicolae Breban. Rătăcirile lui Dragodan printr-o primăvară clujeană amintesc de după-amiaza bucureșteană a lui Rogulski, care traversează orașul tot într-un exercițiu autoscopic. Geografia locală joacă, de altfel, un rol important, romanul debutează cu imaginea orașului într-o primăvară „ca un ultimatum“, cu descrierea Parcului Central și a altor locuri semnificative de pe harta emoțională a personajului, care-și acordează nu o dată trăirile la
Dragostea în vremea comunismului by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/2518_a_3843]
-
Mircea Anghelescu Publicat până acum doar fragmentar, în câteva volume intrate în topul prozei (nu doar) autoscopice de după ultimul război, celebrul jurnal al lui Radu Petrescu a apărut în ediție integrală cu ocazia Salonului de Carte de acum o lună. De această dată este vorba despre întreaga serie a caietelor sale, începută - după încercări anterioare - în ianuarie
Un jurnal care își scrie autorul by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2454_a_3779]
-
Daniel Cristea-Enache Mai ales înspre finalul romanului, lectura Refugiilor este sensibil în-greu-nată de monologul autoscopic, prea lung, al personajului ce se ia sub observație. Întreaga carte e însă construită pe linia șerpuitoare a acestei analize, care nu este exclusiv interioară. Ioana Olaru își rememorează viața, experiențele și deziluziile personale în strânsă legătură - dacă nu chiar
Sectorul suflete (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8780_a_10105]
-
captivității. E vorba, mai precis, de felul cum individul se raportează, într-o situație limită, la exteriorități ce devin, totodată, un prim pilon în procesul interiorizării. În al doilea rând, Dora Pavel modelează universul psihologic al eroului prins în ramificații autoscopice. Eșecul, însingurarea, tentația ratării, abandonul, toate dospesc într-un eu tot mai complex. În fine, ultima etapă aparține unei împăcări strategice cu starea de captivitate existențială. O deficiență, în fond, dar care își are rațiunea ei. Cititorii o vor percepe
Terapia captivității by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3513_a_4838]
-
tot mai conștient de rațiunile nebănuite ale dramei declanșate pe nepusă masă. Preocuparea pentru existențialismul morbid al danezului Soren Kierkegaard (și mai ales obsesia pentru Cutremurul și spaima) îl ajută, de asemenea, să aibă acces la luciditatea masochistă a spiritelor autoscopice, împingîndu-l, într-un tîrziu, spre o revelație ultimă: Laurence Passmore nu mai există decît în ipostazele ingenue ale trecutului, într-un timp pur, cînd virusul succesului nu-și făcuse încă simțită prezența. Întoarcerea paseistă ajunge astfel unica variantă de "terapie
Efort terapeutic by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/6656_a_7981]
-
operate "prin inflexibila decizie discreționară a unui aparat inuman căruia nimeni și nimic nu i se putea opune". Iluzia sfîșiată iscă nevoia unei explicații. Construită, în bună parte, pe ignoranță, dar și (aci avem iarăși o probă a desăvîrșitei corectitudini autoscopice) pe un anume retuș mărturisit al datelor cunoscute, rod al impulsului idealizator al vîrstei, ea avea o natură maniheistă. Împărțea lumea învrăjbită, printr-o elementară manieră, în "buni" și "răi". Cei "răi" erau, indiscutabil, naziștii, "realmente dezumanizați, într-adevăr capabili
La antipod, Mihai Șora (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14518_a_15843]
-
întîlnirii autorului Florilor Răului cu discursul naturalist! Să relevăm, în final, și un fapt cu deosebire interesant. Examenul penetrant, cu tendință demoniacă, dezvăluind o poziție misogină, la care Hortensia Papadat-Bengescu își supune personajele de sex feminin, conține și un sîmbure autoscopic. Id est o negare de sine a autoarei ca personaj damnat în ipostază feminină, o ilustrare, pentru a adînci constatarea, a acelui pascalian moi haïssable (deși nu dinspre partea pietății!). Intrînd în pielea eroinelor sale repulsive, autoarea Concertului din muzică
Despre Hortensia Papadat-Bengescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15195_a_16520]
-
După două ratări ale încercării de suicid renunță "încovoiat de rușine". Dinăuntru îi vine răul sau din afară? - iată o problemă care îl frământă pe eroul traumatizat sufletește al lui Virgil Duda, "veșnicul invalid psihic", în cuprinsul lungii sale mărturisiri autoscopice. Și dinăuntru și din afară îi vine răul, aceasta este încheierea la care ajunge, reflectând la firea sa și la moștenirea genetică, la elementele de mediu ca și, revăzându-și trecutul, la experiențele mai vechi sau mai recente prin care
Cronica unei nevroze by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/16844_a_18169]
-
masă ca o ciosvârtă, cum adesea mi se întâmplă să fac. Andrei Pleșuscrie despre „haloul de cinism al oricărei piruete satirice, când ea nu evită facilitățile locului comun”. Cred că prea pune totul în același sac. Aș despărți. Aș spune, autoscopic, că pericolele acestui fel de a scrie sunt ori cinismul și răutatea în ironie - nu neapărat satiră -, ori facilitățile locului comun. Probabil cad și într-unul și în celălalt, dar pe rând. „În loc să asculți, confecționezi, în gând, contraargumente...” De câte ori nu
Insemnari by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/2533_a_3858]
-
profil estetic cumva înșelător. De la începutul activității și pînă în prezent, Heaney rămîne un constructor liric cu o identitate (tematica, intelectuală, etc.) devianta. Dacă volumul de debut al scriitorului, Death of a Naturalist/ Moartea unui naturalist (1966), folosea un instrumentar autoscopic, investigînd parabolic viața rurală, copilăria, sentimentul legăturii comunitare și, implict, sinele personal, grefat într-un sine colectiv, istoric, antologia de versuri imediat următoare, Wintering Ouț/ La iernat (1972), constituie deja o alegorie politică, însăși metaforă din titlu trimițînd la ideea
Lumea văzută de Seamus by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/6555_a_7880]
-
cum definește Adriana Babeți opera lui Cantemir, cu o formulă împrumutata de la Jauss - beneficiază de o lectură de două ori, sau în două sensuri, situată. Pe de o parte, criticul înzestrat cu o vocație de Ianus bifrons, are o perspectivă autoscopica, cenzurîndu-si lucid contactul cu textul obiect. Aflăm cum l-a descoperit Adriana Babeți pe Cantemir, cînd, de ce și cum anume l-a citit, ce s-a schimbat și ce a rămas constant în interpretările sale demarînd din unghiuri diverse (dacă
Modelul Cantemir by Monica Spiridon () [Corola-journal/Journalistic/18198_a_19523]
-
unui ratat, a unui ins dual, rău cu sine, rău cu ceilalți, cangrenat de eșecul profesional, măcinat de boală și de marginalizarea profesională, dar încă însuflețit de ambiții de tot felul. După 1948, este nemulțumit de cariera literară, deși - spirit autoscopic - se știa mereu în impas, în aporie și-n lipsă de creativitate. Publică volume de poezie partinic-encomiastică: Cântarea României (1951), Laude (1953 - distins cu Premiul de Stat cl. II), Laude și alte poeme (1959), Declarația patetică (1960), beneficiind de cronici
Jurnalul unui cobai by Ana Selejan () [Corola-journal/Journalistic/11166_a_12491]
-
direcții literare contemporane sau anterioare. Rezultatele neîndestulătoare, limitate, îndeamnă spre concluzia că drumul cel mai sigur pentru înlăturarea măștilor barochizante de tot felul și decodarea semnificațiilor majore - este totuși considerarea operei în relație de interferență nemijlocită cu biografia intelectuală. Pronunțat autoscopică și inovatoare, epica romanescă îndeosebi, alături de teatru, i-a asigurat lui Gombrowicz un loc reputat în literatura de avangardă a Poloniei, nu numai dintre cele două războaie. Alături de St. Witkiewicz și Bruno Schulz, cum îi plăcea să afirme. Literatura lui
Centenar Witold Gombrowicz – "Un nebun răzvrătit" by Stan Velea () [Corola-journal/Journalistic/12363_a_13688]
-
simbolistă, căreia i-a concedat dreptul de a-l reprezenta, Vinea se dizolvă într-o poză neoromantică, precum într-o iluzie salutară a existenței intrinseci. Confesiunea sa nu mai poate fi dezlipită de acest atler-ego plastic, în înfățișarea căruia operația autoscopică instituie un soi de ,filosofie" resemnată a sensibilității. Mișcarea ritualică, hieratismul atitudinilor articulează ,teatrul" pe care poetul îl joacă în forul său intim, masca antică ce și-o pune pentru a se privi în oglindă: , Pe marginea mării de doliu
"Postmodernistul" Ion Vinea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11405_a_12730]