114 matches
-
și cu boala, și nici tresăririle și remușcările bărbatului, mai ales atunci când află de ce natură este suferința femeii, explicându-și desele ei retrageri în sine alternând cu momente de exaltare și frumusețe precum flăcările spontane deasupra comorilor. Ambele personaje practică autoscopia sau identificarea răului ce coabitează, modifică sau îl devorează pe celălalt. Bărbatul nu pregetă să-i reproșeze femeii tendința de însingurare, în timp ce ochii ei îi scanează în caracterolog fiecare gest, depistându-i atracția fatală ce se conturează în apropierile și
Un bărbat și o femeie by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/8443_a_9768]
-
la etajul tău, /.../ pulsul care începe să scadă, /.../ dinții care se macină" (Contractul social e bun de la natură?). Mariana Marin folosește un registru spasmodic și mutilant al reprezentărilor corporale drept principala cale de figurare poetică a acestei agresiuni, semnalizînd transformarea autoscopiei într-o auto-disecție. Sensibilitatea Marianei Marin este una a epocilor crepusculare. Totul, chiar și corpul, a fost marcat de istorie și a devenit un sediu al răului, corupției și morții. Departe de a asista la demersul spiritualizării materiei precum cel
Expresioniști după expresionism by Georgeta Moarcăș () [Corola-journal/Journalistic/8147_a_9472]
-
detașată și științifică a spectacolului uman? în pagina care deschide volumul său de debut (bucata Eu de mine), Ralet își schița autoportretul fără mare complezență, dar în același timp intuia cu exactitate genul în care ar avea ceva de spus. Autoscopia lucidă nu fusese prea mult cultivată în pașoptism; în generația sa, scriitorul face figură aparte. După cum tot figură aparte făcea și prin micul exercițiu de proză poetică (O primăvară ca toate, 1842), ce se încadra unei specii ilustrate de foarte
îndrăgostitul de Stambul: Dimitrie Ralet by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8095_a_9420]
-
a îndrăznit, singurul, să-și exprime - alături de privirea amuzat-critică - și iubirea față de acest oraș, pe care l-a înțeles ca nimeni altul. Mai mult, el s-a autodefinit pe fondul orașului de care se simțea atît de legat, într-o autoscopie comparabilă cu cea întreprinsă în jurnalul intim Soveja. "...îndreptînd din surghiunul meu un rămas bun acestui tîrg pe care-l iubesc și-l urăsc, văzînd cum se șterge în zare cea din urmă clopotniță, încercam o simțire ciudată, nu de
Inventarea melancoliei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8893_a_10218]
-
Paul Valéry nu a mai scris poezie, motiv, pentru unii, de a-l acuza de sterilitate. Dreaptă sau nu, acuza nu are cum știrbi uriașa anvergură a proiectului și, implicit, importanța problematicii. Prin altitudinea ideatică de la care și-a efectuat autoscopia (căci e vorba de o dedublare: analistul îl scrutează pe poet), Paul Valéry se dovedește a fi un filosof autentic, chiar dacă, după propria-i mărturie, detesta această disciplină. Poeții însă nu trebuie întotdeauna crezuți pe cuvânt. Marius Ghica demonstrează pas
Ultima Thule a poeticului by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/9059_a_10384]
-
atari nostalgii care ni se înfățișează fără obiect în măsura în care deducem din textul său figura auctorială la modul unui personaj. Căci rezultanta numeroaselor consemnări evenimențiale ori de meteorologie epocală, a defilării unui mare număr de indivizi și, evident, a mereu reluatelor autoscopii o reprezintă o asemenea imagine a scriitorului pe care o putem glosa ca și cum am avea a face cu un erou romanesc. în temeiul Jurnalului, Mihail Sebastian devine indiscutabil cel mai relevant personaj al scriitorului Mihail Sebastian. Care e profilul acestui
Centenar Mihail Sebastian by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9331_a_10656]
-
scriu naratorul pentru că tot ceea ce se întâmplă în carte este legat de trăirile și gândurile cele mai intime ale acestui personaj, dar povestirea fiind făcută la persoana a II-a, există o voce narativă formală - mai degrabă este vorba de autoscopie, transferată în modul de a privi lumea de către cineva din exterior), bunicul din partea tatălui. Altfel spus personajul își retrăiește amintirile, imaginându-și că acestea i-ar fi fost povestite de vocea bunicului. Tonul este cald, învăluitor, ușor sentimental, egal cu
Alfabetul Eu-lui profund by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7707_a_9032]
-
filă de Schopenhauer, am văzut trandafiriu în fața ochilor." Imagini de pastel intelectual, chemînd o armonie de dincolo de marginea decepției: "Către o înțelepciune vegetală: m-aș lepăda de toate spăimîntările pentru surîsul unui copac." Nu noima, așadar, trebuie căutată în aceste autoscopii în picătură chinezească. Nu munca meticuloasă de împărțire a propriei gîndiri în cadențe ale timpului altora. Nu vanitatea, nici măcar leacul de frică. Doar o anume sinceritate mărginașă, de capăt la care tensiunea agățării de ceea ce a fost, de ceea ce încă
Zodii și planete by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7746_a_9071]
-
cere efort, deliberare și, mobilizîndu-ne, termină prin a pretinde un minimum de agresivitate la adresa ființei proprii. Adevărul e că în mod natural nimeni nu are de ce să-l prefere". Pana literară a lui Gabriel Liiceanu e remarcabilă. Însă meditația lirică, autoscopia încărcată de intensitate alternează cu constatarea modestă. Pedagogia debordează nu o dată marginile original conturate ale cogitației: Reușita unei căsnicii se măsoară în fapt prin scurtimea duratei de care cei doi parteneri au nevoie, după fiecare scandal, pentru redresarea imaginii de
Dincolo și dincoace de Noica (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7453_a_8778]
-
artei și celor două femei devenite nedespărțite. Undeva filmul se rupe când vacanța Cristinei și a lui Vicky trebuie să ia sfârșit și experiența își consumă potențialul de noutate, aici naratorul readucând personajul pe panta unui intelectualism unde se practică autoscopia și meditația, în timp ce Vicky cade în plasa conformismului erotic părând destinată unui mariaj corect din punct de vedere social pe care-l regăsește cu crizele vârstei a treia la cuplul format de Judy și soțul ei Mark. Vicky face totuși
Antonio, Elena, Barcelona by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7460_a_8785]
-
La țară, strategic vorbind). Sau cu o modestie agrestă: "În tinerețe, / aveam ambiție, dar între timp / prin mine au trecut / multe fulgere și comploturi // M-am redus la cîteva / mii de oi și insomnie" (Caz național). Sau cu o ambiguă autoscopie: "lumea aceasta / atît de nepregătită / să mai înghită uneori / poezia mea post- / stănesciană... / ană... ană ... // în care chiar și eu / stau nemișcat / în palma unui înger / nu prea vorbăreț" (Asta-i aproape tot). De la această manieră de amendări de sine
Poet și personaj by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7642_a_8967]
-
acesta exact în locul în care a început/ ca și cum nu i-ar mai ajunge respirația nici pentru a se recunoaște/ fie ca și poemul o simplă privire asupra unui lucru/ care nu-și mai amintește nimic" (Oprește poemul). Din starea de autoscopie a poemului nasc grave întrebări pe fundalul a geologice - să le zicem - schimbări și împrumuturi între regnuri, într-un familiar și ludic grotesc din care, miraculos, nici un actant nu iese abuzat, mutilat, jertfit, la părăsirea tiparelor. Un carnaval? O lecție
Sculpturi de aer by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/7495_a_8820]
-
Ars poetica: Forma ascunde fondul/ care ascunde forma/ care descoperă fondul/ care descoperă forma/ în interiorul atât de strâmt/ al poemului/ în care pogoară/ nețărmuritul spațiu". Poetul cântă culcușul câinelui drag dispărut, furtuni dichisite, stele sărind prin iarbă, dar întreprinde și autoscopia inspirației, Muzeul fiind și salonul Muzelor, unde revine cititorului bucuria de a se împlini într-un hai-ku: "în loc de ploaie a căzut zăpadă".
Sculpturi de aer by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/7495_a_8820]
-
exagerat să zic publicistul, deși e clar că un anume import de conștiință se petrece.) Vocea din Pe prag și-a pierdut autismul, câștigând în schimb responsabilitate, luciditate, analitism. Inclusiv numele imposibil al protagonistului, Vale- Deal, e o formă de autoscopie înstrăinată. Vale-Deal e un fel de mopete ivănescian mai ambițios, mai dinamic, mai prezent. Identitatea lui se degajă ușor: „Încotro? În direcție opusă: «trenul/ rapid din direcția Iași are o întârziere de 15/ minute», ce mai faci, Vale-Deal? Bine:/ îți
Vârstele poeziei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5954_a_7279]
-
lui Cristi Puiu cu acest film este extrem de ambițios și el pornește chiar de la distribuirea sa în rolul actorului principal, actor și regizor, dedublarea face parte dintr-un mecanism schizoid pus în scenă cu personajul său. Analiza are ceva de autoscopie, de rapel către propria interioritate, jocul este mereu dublu, în fața camerei ca actor, Cristi Puiu se privește din spatele ei care regizor. Fetița din film este chiar fetița lui, cadrul familial este aparent reconstruit însă în vederea unei alienări totale, și nu
Aurora la crepuscul by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6264_a_7589]
-
implacabile rostite atât în sotto-, cât și în portavoce. Variabilele umanului trec în mod necesar prin raportările la alteritate: „identitatea mea sunt ceilalți”, afirmă poetul. Ne trăim viața sub priviri străine sau, și mai des, fără a fi priviți deloc. Autoscopia e interzisă, luându-ni-se pînă și luxul mortuar de a asista la propria extincție. Suntem mereu singuri, „anesteziați”, dar nu eșuăm cu adevărat decât în sterilitatea morții. Pare că alegem să călătorim, cu viteze fluctuante, în „trenurile oarbe” ce
Simfonia extincției by Daniela Magiaru () [Corola-journal/Journalistic/5148_a_6473]
-
vremea / nici nu știi cînd trec o mie de ani peste poemele tale” (ibidem). De fapt într-un astfel de stil sec, brechtian, poetul își dezvăluie setea de obiectivitate, discursul liric consubstanțiindu-se pînă la un punct cu cel prozastic. Materia autoscopiei ca atare e topită caracteristic în cea a parabolei, montată aceasta din secvențe epice, purtînd reflexele unei reprezentări dramatice. Maxima reușită în acest sens îl reprezintă poemul intitulat întoarcerea acasă. După ce, în urma unei lupte crîncene, a ucis fiara muindu-și
O viziune gravă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5368_a_6693]
-
ascensiune. Așa însă, ascensorul sugerează o deplasare în plan strict vertical și interior, în vreme ce funicularul, una mult mai largă în plan orizontal, oblic și, poate cel mai important, exterior. Într-un fel, ascensorul, legat strict de un spațiu interior, sugerează autoscopia, trăirile, gândurile și sentimentele cele mai intime ale eu-lui poetic, în vreme ce funicularul reprezintă exterioritatea, raporturile poetului cu lumea înconjurătoare. Această viziune amintește de filosofia lui Mihai Șora, cu precizarea importantă că poetul Constantin Abăluță este un Mihai Șora ŕ rebours
Tristețea orfevrului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/6669_a_7994]
-
și despre defectele acestei rețete exegetice. Cel care-a lansat marota punctelor din oficiu e, la rândul lui, un important beneficiar al acestora. (Nu vreau să speculez mai mult și să spun că sintagma însăși se datorează în realitate unei autoscopii, deși Cernat aplică aici metoda aceasta psihanalitică cu asupra de măsură pe autori de felul lui Călinescu sau Eliade. Departe de mine asemenea maliții!) Dar rămâne un fapt acela că, citit atent, Modernismul retro nu impune. Ideea e interesantă, sigur
Puncte din oficiu by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6618_a_7943]
-
din noi se cuvine a-i da o accepție purgatorială: „suntem aici dintr-o înscriere: // sol, mesager, victimă, călău / în sine unul / și același // în jocul de oglindă al martorului / tăcut și dintotdeauna presimțit / în fiecare din noi? (mărturisire). Dar autoscopia ce ne-o aplicăm n-are cumva la rîndul său o latură dezamăgitoare? Nu conține o cursă? „Conștiința, socotește poetul, este o lamă cu două tăișuri", unul fiind chiar rostirea omenească în care se transpune. Alternativă a indicibilului, limbajul însuși
Aspirația spre Totalitate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6529_a_7854]
-
reținută, dicțiunea solemnă și o poetică a elipsei, prin care nerostitul dobândește o pondere și o valoare semnificativă în raport cu ceea ce e spus sau scris. Retranșat în propriile viziuni ca într-o geografie simbolică fabuloasă, angajat cu fervoare elegiacă în exigențele autoscopiei, poetul captează, în versurile sale austere, melancolice, înfiorate de apropierea tainei, zvonurile esențelor și spontaneitatea diurnului, a cotidianului concret. Toate acestea, redate în notații ce caută să surprindă, dincolo de conturul aparențelor, aromele metafizice ale lucrurilor, aureola nevăzutului de dincolo de prezențe
Melancolii în palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4747_a_6072]
-
Să remarcăm că această tăioasă disociere, chiar sub chipul persiflării subtile, de realul epocal l-a costat și-l costă încă pe Radu Petrescu. Cu nimic mai prejos de Petru Dumitriu, de Marin Preda, de Nicolae Breban, acest suveran al autoscopiei estetic distilate nu și-a dobîndit încă locul meritat în tabloul literelor românești. Închinîndu-i o lucrare de mare acuratețe și probitate, Nicolae Berindeiu săvîrșește un act de justiție pe care-l salutăm cu emoție. Nicolae Berindeiu, Radu Petrescu - Corpul și
Marele Radu Petrescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5004_a_6329]
-
în a evita „literarul” în sensul de contrafacere a adevărului și a originalității prin reproducerea unor lecturi sau experiențe străine de propria persoană, înseamnă totala investire de sine a propriilor trăiri exaltante, dramatice, metamorfotice, ce nu exclude explorarea propriei interiorități, autoscopia de tip psihanalitic (prin meditație tip Zen sau Yoga), amestecul de miresme profane cu cele sacre (a se vedea oratoriul mistic Celui care vine, pe urmele marelui poet creștin Mario Luzi, al poetei și eseistei Donatella Bisutti), frumusețea și spiritualitatea
Repere critice în poezia italiană contemporană by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/4592_a_5917]
-
o dimensiune paralelă, aceea a filmului. În acest caz ar trebui să citim crimă sub auspicii estetice și nu doar ca pe un caz patologic. Crimă și mai ales traseul care duce la ea și o traversează depășește cadrul unei autoscopii, devenind un fel de grad zero al cinematografiei, cu atat mai mult cu cât regizorul a reconfigurat spațiul familial în film. În Moartea domnului Lăzărescu (2005) aveam cronică unei morți anunțate așa cum în acest film avem cronică unor crime anunțate
Străinul din Aurora by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5688_a_7013]
-
Nu murim?/ Dacă ne atinge săgeata lui Cupidon/ Nu vom mai repeta figura?/ Oare dacă ne va vizita muza/ Nu vom crea?” (To: williamshakespeare@ co.u.k). După cum vedem, în cerneala autoarei picură stropi sarcastici. Aceștia îi dictează și o autoscopie necomplezentă. Clapa profundă pe care o apasă e totuși cea a ireversibilului înaintării ființei în timp: „Bătrînețea - acest mariaj de conveniență/ Fără divorț posibil/ Cu care trebuie să conviețuiești/ La bine și la rău” (Mariaj de conveniență). La șaisprezece ani
O poetă din Israel by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3186_a_4511]