74 matches
-
rezolvate, iar producția autotunului ȘU-85 a fost sistată în favoarea succesorului ȘU-100. Vânătorul de tancuri ȘU-100 era similar, dar nu identic, cu modelul ȘU-85. Autotunul folosea 72% dintre componentele țancului Ț-34, 7,5% dintre componentele autotunului ȘU-85, 4% dintre componentele autotunului ȘU-122 și doar 16,5% dintre componente erau noi. Spre deosebire de ȘU-85, modelul ȘU-100 avea un blindaj frontal mărit de la 45 la 75 de milimetri, o cupola de observație pentru comandant și două ventilatoare pentru evacuarea noxelor din camera de luptă
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
cu mitraliere pentru protecție împotriva infanteriei, fiind folosit strict că vânător de tancuri. Datele privind producția vânătorului de tancuri ȘU-100 diferă în funcție de surse. Între luna septembrie a anului 1944 și luna martie a anului 1946 au fost construite 3037 de autotunuri ȘU-100 la fabrica Uralmaș. După rezolvarea problemelor tehnice inițiale, rata de productie pe timp de război era de aproximativ 200 de autotunuri pe lună. Alte date indică faptul că în 1947 a mai fost construită o altă serie, desi producția
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
surse. Între luna septembrie a anului 1944 și luna martie a anului 1946 au fost construite 3037 de autotunuri ȘU-100 la fabrica Uralmaș. După rezolvarea problemelor tehnice inițiale, rata de productie pe timp de război era de aproximativ 200 de autotunuri pe lună. Alte date indică faptul că în 1947 a mai fost construită o altă serie, desi producția după câțiva ani a unei serii limitate pare improbabilă. Rapoartele spionajului SUA indică o rată de producție de aproximativ 1000 de autotunuri
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
autotunuri pe lună. Alte date indică faptul că în 1947 a mai fost construită o altă serie, desi producția după câțiva ani a unei serii limitate pare improbabilă. Rapoartele spionajului SUA indică o rată de producție de aproximativ 1000 de autotunuri pe lună între anii 1948-1956, deși acest lucru este contrazis de datele fabricilor din URSS. ȘU-100 a fost construit și în Cehoslovacia sub licență între anii 1951-1956. La fabrica Stalin din Martin au fost fabricați 1420 de vânători de tancuri
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
de tancuri ȘU-100 au fost testați pe front în luna septembrie a anului 1944. Prima operațiune importantă în care au fost folosite formațiuni de artilerie autopropulsata dotate cu ȘU-100 a fost Bătălia de la Budapesta din luna ianuarie a anului 1945. Autotunul a mai fost folosit apoi în Ofensivă din Prusia de Est și în Operațiunea Frühlingserwachen. Ultima mare operațiune în care au fost folosiți vânătorii de tancuri ȘU-100 a fost Bătălia Berlinului. După război, autotunurile ȘU-100 au fost folosite de Armată
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
din luna ianuarie a anului 1945. Autotunul a mai fost folosit apoi în Ofensivă din Prusia de Est și în Operațiunea Frühlingserwachen. Ultima mare operațiune în care au fost folosiți vânătorii de tancuri ȘU-100 a fost Bătălia Berlinului. După război, autotunurile ȘU-100 au fost folosite de Armată Roșie în timpul Revoluției ungare din 1956 și în timpul invadării Cehoslovaciei din 1968. Vânătorii de tancuri ȘU-100 au fost modernizați la începutul anilor 1960, în mod similar țancurilor Ț-34/85. Autotunurile au fost în
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
Berlinului. După război, autotunurile ȘU-100 au fost folosite de Armată Roșie în timpul Revoluției ungare din 1956 și în timpul invadării Cehoslovaciei din 1968. Vânătorii de tancuri ȘU-100 au fost modernizați la începutul anilor 1960, în mod similar țancurilor Ț-34/85. Autotunurile au fost în rezervă armatei sovietice până la începutul anilor 1980. Un contingent de autotunuri ȘU-100 a fost folosit și la începutul conflictului din Afganistan, între anii 1979-1980. Autotunurile ȘU-100 au fost folosite și în Criză Suezului, Războiul de Șase Zile
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
din 1956 și în timpul invadării Cehoslovaciei din 1968. Vânătorii de tancuri ȘU-100 au fost modernizați la începutul anilor 1960, în mod similar țancurilor Ț-34/85. Autotunurile au fost în rezervă armatei sovietice până la începutul anilor 1980. Un contingent de autotunuri ȘU-100 a fost folosit și la începutul conflictului din Afganistan, între anii 1979-1980. Autotunurile ȘU-100 au fost folosite și în Criză Suezului, Războiul de Șase Zile și Războiul de Iom Kipur. Cuba a folosit vânătorii de tancuri ȘU-100 în timpul Invaziei
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
modernizați la începutul anilor 1960, în mod similar țancurilor Ț-34/85. Autotunurile au fost în rezervă armatei sovietice până la începutul anilor 1980. Un contingent de autotunuri ȘU-100 a fost folosit și la începutul conflictului din Afganistan, între anii 1979-1980. Autotunurile ȘU-100 au fost folosite și în Criză Suezului, Războiul de Șase Zile și Războiul de Iom Kipur. Cuba a folosit vânătorii de tancuri ȘU-100 în timpul Invaziei din Golful Porcilor, iar Angola i-a folosit în timpul războiului civil. ȘU-100 a fost
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
de tancuri ȘU-100 în timpul Invaziei din Golful Porcilor, iar Angola i-a folosit în timpul războiului civil. ȘU-100 a fost folosit și în timpul Războiului din Vietnam. România a achiziționat din Cehoslovacia aproximativ 66 de vânători de tancuri ȘU-100 în anul 1955. Autotunurile erau alocate divizionului antitanc al diviziilor mecanizate și bateriei antitanc din diviziile blindate. Vânătorii de tancuri au fost folosiți în timpul Revoluției Române din 1989. Un autotun este expus în prezent la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” din București, iar
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
a achiziționat din Cehoslovacia aproximativ 66 de vânători de tancuri ȘU-100 în anul 1955. Autotunurile erau alocate divizionului antitanc al diviziilor mecanizate și bateriei antitanc din diviziile blindate. Vânătorii de tancuri au fost folosiți în timpul Revoluției Române din 1989. Un autotun este expus în prezent la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” din București, iar alte două ȘU-100 sunt expuse la Arsenal Park din Orăștie. Țările care au avut în dotare autotunul ȘU-100: Țările care încă mai aveau în dotare ȘU-100
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
au fost folosiți în timpul Revoluției Române din 1989. Un autotun este expus în prezent la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” din București, iar alte două ȘU-100 sunt expuse la Arsenal Park din Orăștie. Țările care au avut în dotare autotunul ȘU-100: Țările care încă mai aveau în dotare ȘU-100 în anul 2010:
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
(StuG IV) (SdKfz 167) a fost un autotun fabricat de Germania nazistă și utilizat de armata germană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Vehiculul avea la bază șasiul tancului Panzer IV și suprastructura tunului de asalt StuG III. În noiembrie 1943, fabrica Alkett a fost bombardată, iar
Sturmgeschütz IV () [Corola-website/Science/319965_a_321294]
-
proiectat în luna august a anului 1941 de Vasili Grabin la fabrica nr. 92 Gorki. Practic, pe sașiul tractorului Komsomoleț Ț-20, era montat un tun antitanc de calibru 57 mm tip ZiS-2. Au fost fabricate aproximativ o sută de autotunuri ZiS-30.
Komsomoleț T-20 () [Corola-website/Science/320182_a_321511]
-
("Samokhodnaya Ustanovka 76", în traducere: afetul autopropulsat) a fost un autotun fabricat și utilizat pe scară largă de Uniunea Sovietică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Bazat pe sașiul modificat al țancului ușor Ț-70, a fost fabricat în număr mare, fiind cel mai numeros vehicul blindat sovietic utilizat în
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
Ț-70. Noul sașiu avea un galet suplimentar pentru fiecare senila. O suprastructura complet închisă proteja echipajul și tunul. Prototipul, denumit ȘU-12, a fost testat cu succes în vara anului 1942. Producția a început în luna decembrie a anului 1942, autotunul fiind denumit oficial ȘU-76. Primele autotunuri ȘU-76 foloseau două motoare GAZ 202, câte unul pentru fiecare senila, pentru a propulsa vehiculul. Deși această soluție a fost implementată inițial și la tancurile Ț-70, ulterior motoarele au fost montate în linie
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
galet suplimentar pentru fiecare senila. O suprastructura complet închisă proteja echipajul și tunul. Prototipul, denumit ȘU-12, a fost testat cu succes în vara anului 1942. Producția a început în luna decembrie a anului 1942, autotunul fiind denumit oficial ȘU-76. Primele autotunuri ȘU-76 foloseau două motoare GAZ 202, câte unul pentru fiecare senila, pentru a propulsa vehiculul. Deși această soluție a fost implementată inițial și la tancurile Ț-70, ulterior motoarele au fost montate în linie, din cauza problemelor legate de fiabilitate. ȘU-76
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
mitralieră Degtyaryov de calibru 7,62 mm. GAZ a fost principalul producător al tunului autopropulsat ȘU-76. Alți producători au fost Fabrică Nr. 38 din Kirov și Fabrică Nr. 40 din Mîtișci. La sfârșitul războiului, producția în masă a fost oprită. Autotunul ȘU-76i era complet diferit de ȘU-76. Acest vehicul avea la bază sașiul țancurilor capturate Panzer III sau StuG III, fiind înarmat cu un tun ZiS-5 76,2 mm montat într-o suprastructura nouă, de tip cazemata. Aproximativ 1200 de autotunuri
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
Autotunul ȘU-76i era complet diferit de ȘU-76. Acest vehicul avea la bază sașiul țancurilor capturate Panzer III sau StuG III, fiind înarmat cu un tun ZiS-5 76,2 mm montat într-o suprastructura nouă, de tip cazemata. Aproximativ 1200 de autotunuri ȘU-76i au fost transformate la Fabrica Nr. 38. ȘU-76 a fost proiectat pentru a fi folosit ca vânător de tancuri, ca un tun de asalt ușor și că artilerie autopropulsata. Totuși, tunul ZiS-3 de 76,2 mm era deja depășit
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
țeavă tunului. ȘU-76 putea fi folosit la nevoie și că artilerie autopropulsata, având un câmp de tragere vertical care îi permitea o bătaie maximă de aproape 13 kilometri. Proiectilul exploziv nu era însă suficient de performant pentru acest rol, desi autotunul avea cea mai mare bătaie dintre toate tunurile de asalt sovietice. ȘU-76 a înlocuit tancurile de sprijin ale infanteriei. Că tun de asalt ușor, vehiculul era foarte apreciat de infanteria sovietică, fiind mult mai bine înarmat decât tancurile ușoare ale
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
mecanicul conductor stătea practic lângă motoare, nefiind separat de acestea) sau de manevrat (echipajul era expus intemperiilor). ȘU-76 era poreclit "Suka" ("cățeaua") sau "Golozhopiy Ferdinand" ("Ferdinand în fundul gol") de către echipaje din cauza acestor neajunsuri. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, autotunul ȘU-76 a fost utilizat doar de către URSS, Polonia (Armata Poloneză din URSS) și Germania nazistă (vehicule capturate). Autotunul a mai fost folosit în Războiul din Coreea (de către trupele chineze și nord-coreene) și în Revoluția ungară din 1956. ȘU-76 a fost
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
era poreclit "Suka" ("cățeaua") sau "Golozhopiy Ferdinand" ("Ferdinand în fundul gol") de către echipaje din cauza acestor neajunsuri. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, autotunul ȘU-76 a fost utilizat doar de către URSS, Polonia (Armata Poloneză din URSS) și Germania nazistă (vehicule capturate). Autotunul a mai fost folosit în Războiul din Coreea (de către trupele chineze și nord-coreene) și în Revoluția ungară din 1956. ȘU-76 a fost livrat către unele țări membre ale Pactului de la Varșovia. Autotunurile ȘU-76 au fost în dotarea Armatei Române între
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
Poloneză din URSS) și Germania nazistă (vehicule capturate). Autotunul a mai fost folosit în Războiul din Coreea (de către trupele chineze și nord-coreene) și în Revoluția ungară din 1956. ȘU-76 a fost livrat către unele țări membre ale Pactului de la Varșovia. Autotunurile ȘU-76 au fost în dotarea Armatei Române între anii 1950 și 1998. În 1990, România avea 326 de tunuri autopropulsate ȘU-76, conform Institutului Internațional de Studii Strategice.
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
de alte formațiuni. O divizie Panzer era constituită dintr-un regiment de tancuri, două regimente motorizate de infanterie (inclusiv un batalion mecanizat), un regiment de artilerie cu tunuri tractate de camioane sau autoșenile (spre sfârșitul războiului au fost folosite și autotunuri) și câteva batalioane de sprijin motorizate: de recunoaștere, antitanc, antiaerian și de pionieri. Teoretic, o divizie Panzer avea 16.000 de soldați și între 135 și 209 tancuri, însă numărul tancurilor a scăzut pe parcursul războiului. Diviziile Panzer nu aparțineau exclusiv
Divizie Panzer () [Corola-website/Science/320775_a_322104]
-
Un tun de asalt este un autotun utilizat pentru sprijinirea infateriei prin foc direct asupra trupelor și fortificațiilor inamice. Unitatea de foc a vehiculului constă într-un tun normal sau un obuzier. Primele tunuri de asalt protejate complet de blindaj erau construite prin fixarea piesei de artilerie
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]