74 matches
-
României în toamna anului 1943. Acestea au fost denumite oficial TAs (Tun de Asalt). În februarie 1945, 13 tunuri de asalt încă erau în inventarul armatei. Nici un exemplar din această livrare nu a prins sfârșitul războiului. În 1947, 31 de autotunuri TAs erau în inventarul armatei române. Majoritatea erau StuG III, existând însă și un număr mic de Panzer IV/70 (V), denumite oficial TAs T4. Aceste StuG III proveneau din stocurile de captura ale Armatei Roșii, precum și din repararea unor
Sturmgeschütz III () [Corola-website/Science/319747_a_321076]
-
Majoritatea erau StuG III, existând însă și un număr mic de Panzer IV/70 (V), denumite oficial TAs T4. Aceste StuG III proveneau din stocurile de captura ale Armatei Roșii, precum și din repararea unor unități scoase din lupta în timpul războiului. Autotunurile au fost folosite până în 1950, când au fost înlocuite cu ȘU-76 de fabricație sovietică. Până în 1954, toate tancurile de origine germană au fost casate. În 1942, a fost luată decizia de a monta un obuzier de 105 mm pe modelul
Sturmgeschütz III () [Corola-website/Science/319747_a_321076]
-
României în lunile iulie și august 1944, însă datorită producției insuficiente și evenimentelor survenite după 23 august 1944, comanda nu a fost onorată. 75 de vânători de tancuri Hetzer au fost livrați Ungariei în decembrie 1944 și ianuarie 1945. Două autotunuri Hetzer au fost capturate în timpul luptelor pentru eliberarea Transilvaniei (septembrie-octombrie 1944). Acestea au fost folosite de trupele române pentru o scurtă perioadă, însă au fost predate mai târziu Armatei Roșii conform termenilor armistițiului semnat pe 12 septembrie 1944 între Uniunea
Jagdpanzer 38(t) () [Corola-website/Science/319760_a_321089]
-
proiectat în luna august a anului 1941 de Vasili Grabin la fabrica nr. 92 Gorki. Practic, pe sașiul tractorului Komsomoleț Ț-20, era montat un tun antitanc de calibru 57 mm tip ZiS-2. Au fost fabricate aproximativ o sută de autotunuri ZiS-30.
Komsomoleț T-20 () [Corola-website/Science/320182_a_321511]
-
Grigore Stratilescu. Comisia trebuia sa prezinte armatei un raport despre unde se puteau produce în industria privată din România materiale de război pentru armată și să propună îmbunatățirea industriei private. De asemenea comisia a recomandat înbunătățirea Arsenalului Armatei. Tancurile și autotunurile vândute de către Germania nazistă Regatului României : Avioanele de vânătoare cumpărate, fabricate sau capturate de către România în timpul celui de-la Doilea Război Mondial :
Înarmarea României () [Corola-website/Science/320186_a_321515]
-
cauzate de minele antitanc. Pierderile datorate acțiunilor inamice au fost foarte reduse, datorită protecției mari oferite de blindajul gros, vehiculul fiind aproape imun la focul armamentului sovietic. Majoritatea vehiculelor distruse sau capturate au fost abandonate de către echipaj datorită defecțiunilor. Multe autotunuri Ferdinand imobilizate au fost permanent abandonate, deoarece erau prea grele pentru vehiculele de tractare germane. Altele au fost pierdute datorită defecțiunilor apărute în timpul retragerii cauzate de contraatacul sovietic. Puținele vehicule care au supraviețuit au fost folosite ulterior pe frontul de pe
Elefant (vânător de tancuri) () [Corola-website/Science/320243_a_321572]
-
datorită greutății de 70 tone nepotrivite pentru majoritatea drumurilor și podurilor din peninsulă. Din cauza nevoii permanente de piese de schimb, majoritatea unităților nu au fost pierdute în luptă, ci mai degrabă abandonate și distruse de către propriile echipaje. O companie de autotunuri Elefant a participat împotriva sovieticilor la Ofensiva de pe Vistula-Oder din Polonia, iar ultimele vehicule care au supraviețuit au fost folosite lângă Zossen în timpul Bătăliei pentru Berlin. Ferdinand/ Elefant a fost probabil cel mai bun vânător de tancuri folosit în timpul războiului
Elefant (vânător de tancuri) () [Corola-website/Science/320243_a_321572]
-
("Samokhodnaya Ustanovka 76", în traducere: afetul autopropulsat) a fost un autotun fabricat și utilizat pe scară largă de Uniunea Sovietică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Bazat pe sașiul modificat al țancului ușor Ț-70, a fost fabricat în număr mare, fiind cel mai numeros vehicul blindat sovietic utilizat în
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
Ț-70. Noul sașiu avea un galet suplimentar pentru fiecare senila. O suprastructura complet închisă proteja echipajul și tunul. Prototipul, denumit ȘU-12, a fost testat cu succes în vara anului 1942. Producția a început în luna decembrie a anului 1942, autotunul fiind denumit oficial ȘU-76. Primele autotunuri ȘU-76 foloseau două motoare GAZ 202, câte unul pentru fiecare senila, pentru a propulsa vehiculul. Deși această soluție a fost implementată inițial și la tancurile Ț-70, ulterior motoarele au fost montate în linie
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
galet suplimentar pentru fiecare senila. O suprastructura complet închisă proteja echipajul și tunul. Prototipul, denumit ȘU-12, a fost testat cu succes în vara anului 1942. Producția a început în luna decembrie a anului 1942, autotunul fiind denumit oficial ȘU-76. Primele autotunuri ȘU-76 foloseau două motoare GAZ 202, câte unul pentru fiecare senila, pentru a propulsa vehiculul. Deși această soluție a fost implementată inițial și la tancurile Ț-70, ulterior motoarele au fost montate în linie, din cauza problemelor legate de fiabilitate. ȘU-76
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
mitralieră Degtyaryov de calibru 7,62 mm. GAZ a fost principalul producător al tunului autopropulsat ȘU-76. Alți producători au fost Fabrică Nr. 38 din Kirov și Fabrică Nr. 40 din Mîtișci. La sfârșitul războiului, producția în masă a fost oprită. Autotunul ȘU-76i era complet diferit de ȘU-76. Acest vehicul avea la bază sașiul țancurilor capturate Panzer III sau StuG III, fiind înarmat cu un tun ZiS-5 76,2 mm montat într-o suprastructura nouă, de tip cazemata. Aproximativ 1200 de autotunuri
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
Autotunul ȘU-76i era complet diferit de ȘU-76. Acest vehicul avea la bază sașiul țancurilor capturate Panzer III sau StuG III, fiind înarmat cu un tun ZiS-5 76,2 mm montat într-o suprastructura nouă, de tip cazemata. Aproximativ 1200 de autotunuri ȘU-76i au fost transformate la Fabrica Nr. 38. ȘU-76 a fost proiectat pentru a fi folosit ca vânător de tancuri, ca un tun de asalt ușor și că artilerie autopropulsata. Totuși, tunul ZiS-3 de 76,2 mm era deja depășit
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
țeavă tunului. ȘU-76 putea fi folosit la nevoie și că artilerie autopropulsata, având un câmp de tragere vertical care îi permitea o bătaie maximă de aproape 13 kilometri. Proiectilul exploziv nu era însă suficient de performant pentru acest rol, desi autotunul avea cea mai mare bătaie dintre toate tunurile de asalt sovietice. ȘU-76 a înlocuit tancurile de sprijin ale infanteriei. Că tun de asalt ușor, vehiculul era foarte apreciat de infanteria sovietică, fiind mult mai bine înarmat decât tancurile ușoare ale
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
mecanicul conductor stătea practic lângă motoare, nefiind separat de acestea) sau de manevrat (echipajul era expus intemperiilor). ȘU-76 era poreclit "Suka" ("cățeaua") sau "Golozhopiy Ferdinand" ("Ferdinand în fundul gol") de către echipaje din cauza acestor neajunsuri. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, autotunul ȘU-76 a fost utilizat doar de către URSS, Polonia (Armata Poloneză din URSS) și Germania nazistă (vehicule capturate). Autotunul a mai fost folosit în Războiul din Coreea (de către trupele chineze și nord-coreene) și în Revoluția ungară din 1956. ȘU-76 a fost
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
era poreclit "Suka" ("cățeaua") sau "Golozhopiy Ferdinand" ("Ferdinand în fundul gol") de către echipaje din cauza acestor neajunsuri. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, autotunul ȘU-76 a fost utilizat doar de către URSS, Polonia (Armata Poloneză din URSS) și Germania nazistă (vehicule capturate). Autotunul a mai fost folosit în Războiul din Coreea (de către trupele chineze și nord-coreene) și în Revoluția ungară din 1956. ȘU-76 a fost livrat către unele țări membre ale Pactului de la Varșovia. Autotunurile ȘU-76 au fost în dotarea Armatei Române între
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
Poloneză din URSS) și Germania nazistă (vehicule capturate). Autotunul a mai fost folosit în Războiul din Coreea (de către trupele chineze și nord-coreene) și în Revoluția ungară din 1956. ȘU-76 a fost livrat către unele țări membre ale Pactului de la Varșovia. Autotunurile ȘU-76 au fost în dotarea Armatei Române între anii 1950 și 1998. În 1990, România avea 326 de tunuri autopropulsate ȘU-76, conform Institutului Internațional de Studii Strategice.
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
și dulapuri metalice, diverse construcții metalice prelucrate; - reparații utilaje speciale pentru minerit, foraje, amenajări funciare. Număr de angajați: Cifra de afaceri Compania a fost înființată în 1951 și a avut inițial ca obiect principal de activitate reparația de tancuri și autotunuri. Ulterior a asimilat în producție și piese componente și subansamble pentru tancuri și autotunuri, precum și un pachet de modernizare a tancului T 55, de proveniență sovietică (până în anii '70 asimilându-se în fabricație piese de schimb pentru tancuri și platforme
MFA Mizil () [Corola-website/Science/321072_a_322401]
-
funciare. Număr de angajați: Cifra de afaceri Compania a fost înființată în 1951 și a avut inițial ca obiect principal de activitate reparația de tancuri și autotunuri. Ulterior a asimilat în producție și piese componente și subansamble pentru tancuri și autotunuri, precum și un pachet de modernizare a tancului T 55, de proveniență sovietică (până în anii '70 asimilându-se în fabricație piese de schimb pentru tancuri și platforme specifice, în proporție de 80%). După 1970, MFA a declanșat un proces de diversificare
MFA Mizil () [Corola-website/Science/321072_a_322401]
-
Un tun de asalt este un autotun utilizat pentru sprijinirea infateriei prin foc direct asupra trupelor și fortificațiilor inamice. Unitatea de foc a vehiculului constă într-un tun normal sau un obuzier. Primele tunuri de asalt protejate complet de blindaj erau construite prin fixarea piesei de artilerie
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
mm. Spre sfârșitul războiului, fiindcă blindatele germane erau rare, armata americană a folosit vânătorii de tancuri în sprijinul infanteriei. După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, au existat puține vehicule proiectate special pentru sprijinirea infanteriei. Armata americană a folosit autotunurile M56 Scorpion, M50 Ontos și M551 Sheridan. Totuși, ele nu au fost proiectate că tunuri de asalt: M56 Scorpion și M50 Ontos erau vânători de tancuri, iar M551 Sheridan era un vehicul de recunoaștere. Armata sovietică a folosit autotunurile ASU-57
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
folosit autotunurile M56 Scorpion, M50 Ontos și M551 Sheridan. Totuși, ele nu au fost proiectate că tunuri de asalt: M56 Scorpion și M50 Ontos erau vânători de tancuri, iar M551 Sheridan era un vehicul de recunoaștere. Armata sovietică a folosit autotunurile ASU-57 și ASU-85, însă acestea erau vânători de tancuri ușori, meniți să sprijine trupele aeropurtate.
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
de alte formațiuni. O divizie Panzer era constituită dintr-un regiment de tancuri, două regimente motorizate de infanterie (inclusiv un batalion mecanizat), un regiment de artilerie cu tunuri tractate de camioane sau autoșenile (spre sfârșitul războiului au fost folosite și autotunuri) și câteva batalioane de sprijin motorizate: de recunoaștere, antitanc, antiaerian și de pionieri. Teoretic, o divizie Panzer avea 16.000 de soldați și între 135 și 209 tancuri, însă numărul tancurilor a scăzut pe parcursul războiului. Diviziile Panzer nu aparțineau exclusiv
Divizie Panzer () [Corola-website/Science/320775_a_322104]
-
cădeau de pe vehicule din cauza propriei greutăți și din cauza vibrațiilor vehiculului. Zimmeritul nu avea proprietăți antimagnetice propriu-zise, materialul din care era compus împiedica contactul dintre mina magnetică și suprafața metalică. Zimmeritul a fost aplicat pe suprafața unor tancuri și a unor autotunuri (acoperite complet de blindaj) din decembrie 1943 până pe 9 septembrie 1944. Pe vehiculele de luptă blindate care nu erau închise complet era foarte rar aplicat. Vehiculele aveau un aspect nefinisat distinct când erau dotate cu Zimmerit. Aplicarea pastei antimagnetice se
Zimmerit () [Corola-website/Science/320764_a_322093]
-
vehiculului în cadrul Armatei Române este asemănătoare unei mașini de luptă a infanteriei, este clasificat ca fiind un transportor blindat șenilat de către ONU și Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS), din cauza blindajului și armamentului ușor. Vehiculul blindat are la bază șasiul autotunului sovietic SU-76, fabricat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. MLVM este un vehicul specializat, destinat formațiunilor de vânători de munte. Carcasa este asemănătoare mașinii sovietice de luptă a infanteriei BMP-1, însă este modificată substanțial. Turela montată pe MLVM este
MLVM () [Corola-website/Science/321663_a_322992]
-
din elemente ale diviziilor 3 Panzer, 25 și 26 SS. 21 de tancuri R-2 au fost transformate în vânători de tancuri la Atelierele Leonida între luna iulie a anului 1943 și luna iulie a anului 1944. Denumirea oficială a acestor autotunuri era TACAM R-2 (Tun Anticar pe Afet Mobil R-2).
Panzer 35(t) () [Corola-website/Science/317368_a_318697]