201 matches
-
în 1939 alte câteva performante aviatice, care o fac cunoscută în epocă: În anul 1938, la manevrele militare de aviație, care s-au desfășurat la Galați, între 16-21 octombrie, au fost concentrate pentru prima dată în istoria aviației române cinci aviatoare: Marina Știrbey, pilot pe avionul bimotor sanitar Monospar, Nadia Russo, Maria Drăgescu, Virginia Duțescu și Irina Burnaia, pilot de legătură. Cele cinci avioane au corespuns misiunilor încredințate. Când a început cel de al doilea război mondial, Nadia Russo a participat
Nadia Russo () [Corola-website/Science/314661_a_315990]
-
1940, Nadia și colegele ei de zbor se antrenează pe avionul bimotor Monospar nr.1, antrenament terminat cu un brevet pentru bimotoare. Instructor a fost pilotul de linie N. Evghenovici, pierit pe 11 iulie în accident de avion împreună cu tinerele aviatoare Jeana Iliescu, Victoria Comșa, Maria Voitec și Maria Adam, care intenționau să intre ca voluntare în Escadrila Alba. Vara anului 1940, cu dezastrele teritoriale care au lovit România, îl va aduce la București, ca refugiat, pe Sașa Russo. În Basarabia
Nadia Russo () [Corola-website/Science/314661_a_315990]
-
care primiseră deja Crucea de Cavaler (Ritterkreutz) a Crucii de Fier, pentru ca reușise sa scufunde un vas britanic în largul coastelor Norvegiei. Thea Knor, pilotând un al treilea avion în calitate de angajata a firmei "Klemm", le-a însoțit pe cele doua aviatoare la București, unde a stat câteva zile, găzduită de Petre Stamatescu, reprezentantul din țara noastră al respectivei societăți. Cu aceasta ocazie, tanara aviatoare germana a vizitat câteva locuri emblematice sau doar pitorești ale capitalei noastre, însoțita de Nadia și Mariana
Nadia Russo () [Corola-website/Science/314661_a_315990]
-
Knor, pilotând un al treilea avion în calitate de angajata a firmei "Klemm", le-a însoțit pe cele doua aviatoare la București, unde a stat câteva zile, găzduită de Petre Stamatescu, reprezentantul din țara noastră al respectivei societăți. Cu aceasta ocazie, tanara aviatoare germana a vizitat câteva locuri emblematice sau doar pitorești ale capitalei noastre, însoțita de Nadia și Mariana. În iunie 1941 România intra în război contra Uniunii Sovietice. Nadia Russo participa, împreuna cu Mariana Drăgescu, Virginia Thomas și Virginia Duțescu, la
Nadia Russo () [Corola-website/Science/314661_a_315990]
-
primească 'Virtutea Aeronautica'. Vreau sa-i decorez pe toți, fiindcă au făcut acte de mare bravura". Prin Înaltul Decret Regal nr. 2712/ 12 septembrie 1941, publicat în Monitorul Oficial nr. 238/ 8 octombrie 1941, Nadia Russo, ca și celelalte trei aviatoare, este decorata cu Ordinul "Virtutea Aeronautica" cu spade, clasa Crucea de Aur. Participa, în continuare, la campania Odessei, până în noiembrie, zburând de pe aerodromul Tighina până aproape de linia frontului, la punctele de unde prelua răniții pentru a-i transporta înapoi la spitalele
Nadia Russo () [Corola-website/Science/314661_a_315990]
-
în continuare, la campania Odessei, până în noiembrie, zburând de pe aerodromul Tighina până aproape de linia frontului, la punctele de unde prelua răniții pentru a-i transporta înapoi la spitalele militare de la Tighina sau direct la București. Din august până în octombrie 1942, tânăra aviatoare va lua parte la campania Stalingradului, în cadrul Escadrilei Sanitare, denumita acum Escadrila 108 Transport Ușor. Avioanele acționau de pe aerodromul de la Kotelnikovo, la 60 km de Stalingrad. Din cauza condițiilor deosebit de grele în care locuia, Nadia s-a îmbolnăvit și a plecat
Nadia Russo () [Corola-website/Science/314661_a_315990]
-
aerodromul este sistematic vizat de sovietici. Astfel, în noaptea de 3 octombrie, avioanele sovietice mitraliază la sol terenul de zbor, iar pe 6 octombrie bombardierele inamice arunca douăsprezece bombe. Trei zile mai târziu, generalul Jienescu vizitează aerodromul și le cere aviatoarelor sa execute și zboruri pentru transportul corespondentei - la Rostov, Tacinskaja, Bucovskaja, Proletarskaja. Nesfârșitele întinderi prăfuite, purtând amprenta dezolantului pustiu asiatic, înconjurau micul aerodrom de la Plodovitoje. "La câțiva kilometri de Plodovitoje - își amintește Mariana Drăgescu - era un sat locuit de calmuci
Nadia Russo () [Corola-website/Science/314661_a_315990]
-
de calmuci, o rasa mongolă, blânzi și prietenoși. Nu cunoșteau limba rusa. Trăiau foarte primitiv; se hrăneau cu lapte de iapă și creșteau câteva capre. Satul se numea Tinguta." În ianuarie 1943, RWD-urile revin pe aeroportul Băneasa. Pentru tinerele aviatoare, campania Stalingradului se terminase. A fost ultima la care a participat Nadia Russo: în mai 1943 se va retrage dîn motive de sănătate. Avea 42 de ani. Legăturile cu aviația, fără a fi rupte, slăbesc ușor în intensitate. În septembrie
Nadia Russo () [Corola-website/Science/314661_a_315990]
-
femei. Din aceștia au fost scoși din cursă doi iugoslavi și un cehoslovac. De notat că România a avut cei mai mulți „singuri la bord”, din care merită elogii speciale, d-na Nadejda Russo, autoarea unei curse excepțional de merituoase. A doua aviatoare concurentă care s-a comportat de asemenea în mod strălucit este cehoslovaca Zeleznikova Anna care a pilotat un avion Zlin XII împreună cu Bejsovec Josef. Determinarea câștigătorului s-a făcut pe fiecare din categorii: I, A și B și II, A
Concursul aerian al Micii Înțelegeri () [Corola-website/Science/314527_a_315856]
-
București, unde ajunge cu bine. În acest traiect, Smaranda Brăescu a purtat pe cerul Europei tricolorul românesc. Botezat „Aurel Vlaicu”, avionul avea fuzelajul albastru, iar aripile erau vopsite în „tricolorul românesc”: albastru, galben și roșu, marcând încă odtă patriotismul inimoasei aviatoare. Avionul Miles M.2H Hawk Major, nr. de serie 150, YR-ADB, este înregistrat în registrul aeronautic român, numai în 10 martie 1936, când toate actele avionului au fost completate. După înregistrarea și înmatricularea „oficială”, execută în 26 aprilie 1936 raidul
Smaranda Brăescu () [Corola-website/Science/303800_a_305129]
-
răniților cu avioane pilotate de femei, i-a revenit prințesei Marina Știrbei (membră a Comitetului Central al Crucii Roșii din România). Unității înființate în anul 1940 i-au fost atributie mai multe tipuri de aeronave, în principal avioane poloneze. Primele aviatoare ale escadrilei au fost Nadia Russo, Mariana Drăgescu, și Virginia Thomas. Ulterior, acestora li s-au alăturat și altele. Deoarece inițial avioanele au fost vopsite în alb, având ca însemn crucea roșie, jurnalistul italian Curzio Malaparte, le-a denumit „”, denumire
Escadrila Albă () [Corola-website/Science/329190_a_330519]
-
Greu". "Secția I" a fost desființată în septembrie 1943, avioanele ei fiind preluate de "Secția II", care și ea s-a retras în țară la sfârșitul anului 1943 și și-a încetat activitatea la 25 august 1944. O parte dintre aviatoare au continuat să activeze ca instructoare, piloți de legătură sau piloți pentru avioane de transport. Dupa instaurarea regimului comunist, destinul aviatoarelor a fost închisoarea și deportarea, sau, în cel mai bun caz, eliminarea din aviație și marginalizarea, aviatoarele fiind readuse
Escadrila Albă () [Corola-website/Science/329190_a_330519]
-
retras în țară la sfârșitul anului 1943 și și-a încetat activitatea la 25 august 1944. O parte dintre aviatoare au continuat să activeze ca instructoare, piloți de legătură sau piloți pentru avioane de transport. Dupa instaurarea regimului comunist, destinul aviatoarelor a fost închisoarea și deportarea, sau, în cel mai bun caz, eliminarea din aviație și marginalizarea, aviatoarele fiind readuse în conștiința publicului abia după 1989. Convenția de la Geneva din 1929, a reglementat situația aviației sanitare aflate sub emblema Crucii Roșii
Escadrila Albă () [Corola-website/Science/329190_a_330519]
-
parte dintre aviatoare au continuat să activeze ca instructoare, piloți de legătură sau piloți pentru avioane de transport. Dupa instaurarea regimului comunist, destinul aviatoarelor a fost închisoarea și deportarea, sau, în cel mai bun caz, eliminarea din aviație și marginalizarea, aviatoarele fiind readuse în conștiința publicului abia după 1989. Convenția de la Geneva din 1929, a reglementat situația aviației sanitare aflate sub emblema Crucii Roșii pe timp de conflict armat. În urma unui raid efectuat în Suedia și Finlanda, prințesa Marina Știrbei (membră
Escadrila Albă () [Corola-website/Science/329190_a_330519]
-
o formație de avioane sanitare pentru transportul răniților, cu avioane pilotate de femei, după modelul organizației feminine finlandeze „Lotta Svärd”. Forțele Aeriene Regale ale României au fost receptive și au invitat la manevrele militare regale de la Galați din 1938 câteva aviatoare brevetate, pentru demonstrație. Au fost invitate Marina Știrbei, în calitate de membru în comitetul de conducere al Crucii Roșii Române, Mariana Drăgescu, Nadia Russo, Virginia Thomas, Virginia Duțescu și Irina Burnaia. Acolo au avut ocazia să zboare cu un avion echipat sanitar
Escadrila Albă () [Corola-website/Science/329190_a_330519]
-
militare pentru transportul răniților, cu avioane pilotate de femei. Memoriul a fost aprobat de subsecretarul de stat al Aerului din România cdor. av. Gheorghe Jienescu, și, la 25 iunie 1940, a luat ființă Escadrila Sanitară, având ca prime titulare pe aviatoarele stagiare Nadia Russo, Mariana Drăgescu și Virginia Thomas, lor alăturându-li-se în scurt timp și Virginia Duțescu. La comanda escadrilei era cpt. av. Gheorghe Valvarie. Sediul escadrilei era la aerodromul Băneasa. Deși erau considerate necombatante, iar zborurile erau considerate
Escadrila Albă () [Corola-website/Science/329190_a_330519]
-
Drăgescu și Virginia Thomas, lor alăturându-li-se în scurt timp și Virginia Duțescu. La comanda escadrilei era cpt. av. Gheorghe Valvarie. Sediul escadrilei era la aerodromul Băneasa. Deși erau considerate necombatante, iar zborurile erau considerate ca având caracter umanitar, aviatoarele aveau grad de sublocotenent, primeau soldă și purtau uniformă militară pentru a nu fi considerate spioane în caz de capturare. Inițial, escadrila a avut în dotare doar două avioane Monospar ST-25 Universal care aparținuseră prințului Nicolae, ambele pierdute în accidente
Escadrila Albă () [Corola-website/Science/329190_a_330519]
-
ordine: Nadiei Russo (nr. 1), Marianei Drăgescu (nr. 2) și Virginiei Thomas (nr. 3). Din totalul de 28 de aparate RWD-13 refugiate au mai fost alocate câteva escadrilei, în mai multe etape. Escadrila dispunea și de un aparat Potez 65. Aviatoarea Victoria Pokol s-a înscris voluntară în escadrilă împreună cu avionul ei personal Bücker Bü 131 „Jungmann”. La început avioanele erau vopsite în alb, având ca însemn crucea roșie, asemănător ambulanțelor, motiv pentru care jurnalistul italian Curzio Malaparte, aflat în 1941
Escadrila Albă () [Corola-website/Science/329190_a_330519]
-
vânătoarea adversă nu cobora, dar le ataca la sol. Ca urmare, în august 1941 ele au fost vopsite în culori de camuflaj, verde închis deasupra și albastru deschis dedesubt, iar crucile roșii au rămas în cercuri albe. Până în octombrie 1940 aviatoarele s-au familiarizat cu aparatele RWD-13S și au efectuat 45 de zile de practică la Spitalul Militar, unde au învățat să facă pansamente și injecții. La 1 aprilie 1941 escadrila s-a mutat de la Băneasa la Pipera. Cu puțin timp
Escadrila Albă () [Corola-website/Science/329190_a_330519]
-
escadrila s-a mutat de la Băneasa la Pipera. Cu puțin timp înainte de 22 iunie escadrila a fost trimisă pe aerodromul de la Focșani, iar în ziua începerii ofensivei escadrila s-a mutat la Tecuci. În acel moment din escadrilă făceau parte aviatoarele Nadia Russo, Mariana Drăgescu și Virginia Thomas, precum și adj. șef. av. Nicolae Popescu („Roată”), care pilota avonul Potez 65. La comanda escadrilei era lt. av. Traian Demetrescu. La 10 iulie escadrilei i s-au alăturat și av. Virginia Duțescu, infirmiera
Escadrila Albă () [Corola-website/Science/329190_a_330519]
-
făceau în zone neamenajate și staționările trebuiau să fie foarte scurte, pentru a evita ca avioanele să fie atacate la sol de către aviația sovietică. Virginia Duțescu nu a făcut față stresului și la 1 septembrie a părăsit escadrila. Pentru celelalte aviatoare campania din 1941 s-a încheiat la 6 noiembrie, când avioanele RWD-13 au fost aduse la aerodromul militar de la Pipera, urmând să intre în revizie generală. În timpul bătăliei de la Odessa au fost transportați răniți din din Zalci (), Baden (), Iaska (), Mihailovska
Escadrila Albă () [Corola-website/Science/329190_a_330519]
-
perioada 22 iunie - 31 decembrie 1941 au fost evacuați de pe front 5249 de răniți și bolnavi. Prin Înaltul Decret Regal nr. 2712/12.09.1941, publicat în Monitorul Oficial nr. 238/8.10.1941, toți aviatorii escadrilei, inclusiv cele patru aviatoare, au fost decorați cu Ordinul Virtutea Aeronautică cu spade, clasa Cruce de Aur. Ioana Grădinescu a fost decorată cu Medalia Aeronautică de Război, iar Gheorghe Ernest cu Crucea „Meritul Sanitar”. La 6 noiembrie escadrila a încheiat campania și a fost
Escadrila Albă () [Corola-website/Science/329190_a_330519]
-
av. Șerban Mănciulescu, serg. TR av. Ștefan Petrescu, adj. av. Gheorghe Cojocaru, pilot voluntar Victoria Pokol, pilot voluntar Maria Nicolae și pilot voluntar Smaranda Brăescu. Dotarea secției era 7 avioane RWD-13 și un avion Bücker Bü 131. La 15 mai aviatoarele Nadia Russo, Mariana Drăgescu și Virginia Thomas au fost decorate cu Ordinul Vulturul German clasa a III-a, iar la 18 mai apar pe coperta revistei "Hamburger Illustrierte", care publică în interior și un articol despre ele. În 18 august
Escadrila Albă () [Corola-website/Science/329190_a_330519]
-
august) - Melitopol - Stalino (19 august) - Nikolaevskaia (20 august) - aerodromul de la Kotelnikovo, la 160 km SV de Stalingrad (21 august). Secția II a escadrilei 108 a ajuns la 30 august la Tiraspol și apoi la Stalino. În afară de transportul răniților la Tiraspol, aviatoarele au executat și misiuni de recunoaștere, cum a fost cea efectuată în 4 septembrie de Mariana Drăgescu pentru identificarea unui teren de zbor. La 10 septembrie escadrila s-a deplasat pe aerodromul de la Plodovitoe (), 40 km S de Stalingrad. Deși
Escadrila Albă () [Corola-website/Science/329190_a_330519]
-
I au primit ordinul de retragere de la Plodovitoe la Kotelnikovo, iar în 24 octombrie au fost trimise cu trenul în țară pentru revizie generală la ICAR București. Personalul a venit în țară cu un avion Junlers Ju 52 al Grupului. Aviatoarele escadrilei au primit ordinul să urmeze Școala de Infirmiere Voluntare la Spitalul Militar „Regina Elisabeta”. Din august până în octombrie au fost transportați peste 300 de răniți, ceea ce însemna câte 3 zboruri pe zi pentru fiecare avion. Pentru eroismul în campania
Escadrila Albă () [Corola-website/Science/329190_a_330519]