5,989 matches
-
O întoarce pe dos. Nevasta nu-l părăsește nici o clipă (cel mult sparge oglinda de la baie într-o criză de isterie și neputință), refuză să-l reinterneze, îl ajută să-și domine boala, să se "reintegreze în societate", și, la bătrînețe, după o viață de iubire, lăcrimează, la decernarea premiilor Nobel, cînd, de pe scenă, El i se adresează direct: "Numai în misterioasele ecuații ale iubirii poți găsi logică și rațiune. Tu ești rațiunea mea!"... Filmul a cosmetizat confortabil adevărul, dar ar
Misterioasele ecuații by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15458_a_16783]
-
sine. E fascinant cum jonglează Russell Crowe cu vîrstele și cu "mințile" - de la tinerețea în stare de implozie, la maturitatea agresată de neliniște și boală (o boală care schimbă fizicul, gesturile, vocea, mersul, expresivitatea corporală), pînă la epuizarea autoironică a bătrîneții. 47 de ani din viața unui om, întîmplător și (fost) geniu. Un damnat învingător, cu un aer deopotrivă vinovat și inocent, cu irizații de umor, plin de bonomie și de blîndețe în tot calvarul. Într-un interviu, actorul descrie întîlnirea
Misterioasele ecuații by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15458_a_16783]
-
rude și strămoși. Acestea din urmă se dilată în partea răsturnată a cărții, unde Irina Nicolau scrie o lungă confesiune, nu personală cum sînt de obicei confesiunile, ci de neam. Nu sînt memoriile pe care și le scrie omul la bătrînețe, ci memoriile pe care și le scrie o etnie la bătrînețe. E o lungă și răbdătoare incursiune în lumea aromânilor, scrisă cu aceeași vervă, cu mîndrie nedisimulată și în același timp cu un fel de tristețe care, cum ar spune
Irina Nicolau, scriitoarea by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15514_a_16839]
-
a cărții, unde Irina Nicolau scrie o lungă confesiune, nu personală cum sînt de obicei confesiunile, ci de neam. Nu sînt memoriile pe care și le scrie omul la bătrînețe, ci memoriile pe care și le scrie o etnie la bătrînețe. E o lungă și răbdătoare incursiune în lumea aromânilor, scrisă cu aceeași vervă, cu mîndrie nedisimulată și în același timp cu un fel de tristețe care, cum ar spune poate Irina Nicolau în stilul deja adjudecat, te seacă la inimă
Irina Nicolau, scriitoarea by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15514_a_16839]
-
încerce șevreiiț să ne ducă până la disperare și atunci să nu ne învinovățească dacă focul aprins...". Pe de altă parte, în ceea ce privește biografia sa, Slavici mărturisește că singurul profesor (de la universitatea din Pesta) pe care îl agreea era evreu, iar la bătrânețe, arestat pentru colaboraționism, e plasat în aceeași celulă cu Saniel Grossman, cu care se împacă excelent (vezi închisorile mele. Scrisori adresate unui prieten din altă lume, scrisă în 1921). Analiza lui Cornel Ungureanu (deși prea entuziastă uneori, ca de exemplu
De la Mara la evrei and maghiari () [Corola-journal/Journalistic/14374_a_15699]
-
nu fusese ideea mea. Din fericire, am eșuat. Listele Grupului pentru Dialog Social n-au întrunit voturile necesare. Încolo, de ce-aș regreta că mi-am pierdut vremea? Toată viața am fost un inhibat. Și am trăit defensiv. Măcar la bătrânețe am avut și eu niște purtări de sectant, gata să sacrifice nuanțele de dragul unei credințe. Am pus pasiune și în prejudecăți, și în iluzii. Poate, de aceea decepțiile m-au costat pe mine mai mult decât pe alții, ceea ce m-
Octavian Paler by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14335_a_15660]
-
îmi lipsește. Altceva pot admite: că, practic, cam toate certitudinile mele sunt ciuruite de îndoieli, ca niște haine mâncate de molii. Această “decadență”, ca să zic așa, a venit cu vârsta. Nu îmbătrânesc foarte înțelept. Și, la drept vorbind, ideea că bătrânețea ar fi vârsta înțelepciunii mi se pare o glumă proastă. Cum să fii olimpian când simți că începi să devii o paragină biologică? Am avut un infarct și un atac cerebral. Nu pot spera într-o bunăvoință nelimitată a zeilor
Octavian Paler by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14335_a_15660]
-
făcut, de-a lungul timpurilor, "investiții pasionale" asupra eroilor (situațiilor, obiectelor, locurilor) din cărți, a ajuns la un tip de consens cultural care ne împiedică, de pildă, să susținem că Ema Bovary a trăit fericită împreună cu Charles pînă la adînci bătrîneți sau că Hamlet s-a căsătorit cu Ofelia. E drept, pe de altă parte, că epoca hipertextului încurajează asemenea experimente extravagante, însă acest fapt nu știrbește cu nimic farmecul narațiunilor "nemodificabile", după cum nici jam session-ul nu va reuși vreodată să
Umberto Eco și literatura by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/14449_a_15774]
-
figura lui Costea Nebunul din Cîntece de cîmpie sau a lui Constantin Pierdutul, vagabondul care rătăcea pe cîmpie și se spînzură de "umbra unui salcîm" în Iarna bărbaților și adolescentul proclamat rege al Insulei Cailor, geniu matematic, ajuns la o bătrînețe liniștită la Bodega Armeanului alături de Iapa-Roșie? în nici un caz nu e vorba de o evoluție în sensul romanelor clasice. Imaginația autorului "renaște din propria ei cenușă, reluînd mereu același personaj, din altă perspectivă; în alt context, sub altă formă; procesul
Scrisul și ipotezele by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14485_a_15810]
-
cei mai buni vorbitori din lume, pentru că discursul unui fotbalist e coerent și plăcut, ca și replica unui camionagiu sau a fermierului sau a poștașului, pentru că știu să vorbească bine încă din copilărie și nu uită arta conversației nici la bătrînețe. N-am văzut talk-showuri mai pasionante decît cele transmise de posturile de televiziune franceze, adevărate sărbători ale dialogului, n-am văzut atîtea jerbe de cuvinte de spirit și atîta bucurie de a spune și de a asculta ca în discuțiile
Se caută un poem by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14550_a_15875]
-
mă privește, mă feresc și eu cît pot de autorii care nu fac efortul de a fi înțeleși. Vă place bîrfa ? Precizez, pentru cititori, că întrebarea mea e inocentă și are doar tangență cu o frază din conferință. Acum la bătrînețe, nu mai îmi place. Prea adesea e o formă a răutății și invidiei. Dar nu mă pot împiedica să observ că fără bîrfă am ști prea puțin despre oamenii cu care avem de a face și că dacă din bîrfă
Toma Pavel: "Nouă ne place lumea asta păcătoasă, cu cărți..." by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14629_a_15954]
-
îi pusese distinsei sale soții, Doris, boieroaică și ea, numele eroinei populare din Commedia dell' arte. Dar, chiar și el care, între intimi, ținea să i se spună Georgică, - diminutivul parșiv bucureștean, - simțea o adevărată plăcere să se lepede la bătrânețe de clasa lui ca șarpele, din când în când, de piele... Poate că e un obicei recent al celor aleși, survenit după marile mișcări sociale ale secolelor trecute, să freieze dinadins vulgul, clasa opusă din care se născură caractere memorabile
Reflexe pariziene XII by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14656_a_15981]
-
spațiului și dramaturgiei irlandeze, un spectacol remarcabil și etalon nu doar pentru Brașov, ci pentru istoria teatrului. Un spectacol performant din toate punctele de vedere, foarte uman și de o mare sensibilitate, o investigație dezarmant de emoționantă în lumea singurătății, bătrîneții și izolării, a relațiilor, un spectacol ce ar trebui studiat, desfăcut și analizat de tinerii regizori și scenografi. Cu Frații, Teatrul Sică Alexandrescu a fost adus, iarăși, în centrul atenției, ca să nu mai vorbim de actorii Constantin Babii și Mircea
O etapă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14018_a_15343]
-
viața am trăit de pe urma lui, fiindcă toate posturile pe care le-am avut s-au datorat doctoratului în Drept, nu istoriei. Istoria am făcut-o în vacanță, seara, noaptea și după ce am ieșit la pensie; eu sunt un istoric "de bătrânețe"! - Care parte a istoriei v-a atras mai mult? - La început nu pot să spun că am avut o predilecție sau, dacă aveam, ar fi către evul mediu. Mă pasionau cavalerismul, cruciadele, mai mult decât antichitatea sau istoria contemporană; am
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
lemn care se răspîndește cu o repeziciune uluitoare, ca gripa, este locație. De la Ministrul Turismului pînă la studentele de la Litere, de la reprezentanții agențiilor imobiliare pînă la solistul vocal al formației Iris, de la nord la sud și de la tinerețe pînă la bătrînețe, toată lumea rostește cu un soi de mîndrie culturală noul cuvînt. Ca orice buruiană de gen și locația mănîncă seva altor cuvinte, infinit mai frumoase, mai precise și mai fragile, le omoară și le ia locul. Că fiecare înțelege prin acest
Sărăcie! by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14229_a_15554]
-
asemeni lor resping societatea burgheză și individualismul din anii când președintele Pompidou (numit în roman președintele Pompe!) i-a urmat lui De Gaulle. Treizeci de ani mai târziu, când fiecare dintre ei se vede încorsetat într-un prezent fad, când bătrânețea și nostalgia bat la ușă, Martin recuperează tot acest trecut, pe care îl transmite Mariei, tânăra ce nu știe mai nimic despre tatăl ei. Iar povestirea se țese și ea în cercuri concentrice, într-o continuă mișcare de revoluție, un
Tigru de hârtie(fragment de roman) by Elena-Brândușa Steiciuc () [Corola-journal/Journalistic/14181_a_15506]
-
Ce să spui despre Victor Rebengiuc?! Pentru ceilalți actori, el nu va deveni mare decât atunci când vor ajunge interior la un asemenea nivel, încât să-și dea seama de asta. Iar pentru public rămâne o legendă. Alexandru Dabija: Armată vicleană, bătrânețea lovește după reguli întortocheate și plictisitoare. Uneori o ia pe departe hărțuind laturile, alteori bate de-a dreptul, repede de nici nu știi ce se întâmplă. Alteori își ia seama și se ține deoparte, bine sfătuită de puteri tainice. Așa
VICTOR REBENGIUC, sărbătorit by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14288_a_15613]
-
acum nu mai aveți acces la ele? - Am scris de atâtea ori despre absurd - absurdul în teatru, absurdul în proză...Până la urmă am ajuns și eu un personaj absurd, produs al unui destin absurd, acum, după șaptezeci de ani, la bătrânețe. Nu mai văd decât vag conturul cărților, am început deja să uit unde sunt anumite titluri (înainte știam exact unde se găsește fiecare). Acum mă uit mai ales la partea din bibliotecă aflată în fața mea, unde se află cărți ce
Romul Munteanu: "Am ieșit din scenă ca un personaj mediocru." by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14255_a_15580]
-
și de proză, pe care n-am apucat să le parcurg și n-am să mai zăbovesc niciodată asupra lor. Cărți, de pildă, în limba germană pe care nici nu are cine să mi le citească. - Le-ați păstrat pentru bătrânețe, ca pe o rezervă spirituală, ca pe o desfătare târzie... - Era o rezervă conservată anume. Mi le puneam deoparte - le cumpăram eu însumi din străinătate sau le comandam la diverși editori. Mi-am făcut o rezervă de elită, pentru anii
Romul Munteanu: "Am ieșit din scenă ca un personaj mediocru." by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14255_a_15580]
-
din capul locului de două categorii de însemnări. Prima - și cea mai interesantă - o constituie notațiile din solitudinea müncheneză. Scrise de cele mai multe ori într-o stare vizibil depresivă, însemnările din această categorie se rotesc obsedant în jurul unor teme dramatice: singurătatea, bătrînețea, moartea, rolul hazardului în viață, ratarea, dispariția prietenilor, decadența culturii, eșecul existențial. Autoarea are sentimentul apartenenței la o lume dispărută (pe care o reface periodic, la capătul unor experiențe proustiene prilejuite de revederea unor filme de demult sau de apariția
Casa cu pereții de sticlă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14303_a_15628]
-
mediilor din urmă cu patruzeci de ani. Dincolo de cariere uneori extraordinare, de banii din bancă, de poziția căpătată între timp - acele îndepărtate note obținute cu peste patru decenii în urmă condiționează și astăzi comportamentul unor oameni maturi, aflați în pragul bătrîneții. Fenomen de arierare colectivă? Mă îndoiesc. Grupul nostru nu este nici măcar excesiv-nostalgic, ci pur și simplu realist: atunci, demult, la vîrsta de 14-15 ani, fiecare dintre noi am aflat despre ceilalți cum sunt. Ce s-a întîmplat după asta a
Mica Românie by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/15040_a_16365]
-
murit de moarte naturală, cei mai curajoși, datorită cruzimii principelui, puțini am fost, ca să spun așa, nu numai supraviețuitorii altora, ci și supraviețuitorii noștri, deoarece ne-au fost smulși din mijlocul vieții atâția ani în care am ajuns tineri la bătrânețe, bătrâni aproape de sfârșitul vieții în tăcere". Parcurgerea vieții în tăcere este o simplă supraviețuire biologică. Dacă vrem să revenim la mentalitatea europeană, trebuie să ne proclamăm public convingerile, să vedem realitatea așa cum este, căci, vorba lui Maiorescu, "primul semn de
Tăcerea by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/15125_a_16450]
-
ministru de Finanțe îi explică naivului aer de munte ("care îl asculta cu gura căscată, cum se cade să ne ascultăm semenii care reușesc în viață") toate șmecheriile și parvenirea lumii bune de azi, și promite să-și trântească la bătrânețe o vilă la munte, că-i place zona. Lucrurile cele mai banale și mai inedite în același timp se animează la Cătălin Mihuleac și preiau, metonimic, nimicniciile lumești. Altundeva, autorul dinamitează și estetica și psihanaliza, descriindu-ne cum își iubea
Iași by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15149_a_16474]
-
și criticul. La un prim contact, îl credeai pe bărbatul superb din fața ta un arogant. N-avea nimic din faconda meridională, din familiaritatea lui Ș. Cioculescu, dar nici nu voia să fie luat drept un Papă al criticii, precum, la bătrînețe, Călinescu. Era mai degrabă rezervat, de o deplină civilitate, distant, comportament prin care se apropia de T. Vianu. Fără geniul lui Călinescu ori perspicacitatea lui Cioculescu, fără volutele ipocrit-malițioase ale stilului lui Perpessicius, dar și fără recea chirurgie critică din
La centenar by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15185_a_16510]
-
prin ger un oraș străin. Cel care seamănă cu clipa aceea în care Jidovul încercuit vede căștile grele ale jandarmilor nemți. ACESTA este precum fiul regelui care a plecat o dată în oraș Unde a văzut lumea cea adevărată: mizeria, boala, bătrânețea și moartea. ACESTA poate fi comparat cu fața împietrită a aceluia care a înțeles că a fost părăsit pentru totdeauna. Sau cu vorbele doctorului ce nu îi mai dau nici o speranță. Pentru că ACESTA înseamnă zidul din stâncă pe care l-
Lirică poloneză contemporană by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/13426_a_14751]