274 matches
-
cu un singur interpret În 1994 a apărut un volum mai puțin obișnuit, greu de clasificat, care (poate tocmai de aceea) nu a fost suficient comentat de criticii literari. Este vorba de volumul Parisul e o carte, în care Nicolae Balotă apare, pentru prima oară, în ipostaza de eseist-memorialist. Puține sunt în literatura română scrierile care să aibă atâta autenticitate a trăirii actului cultural, atâta lirism și atâta farmec. Așa cum miile de frunze ale unui arbore îi măresc acestuia, până la proporții
Nicolae Balota, un erou al culturii by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/8518_a_9843]
-
teoria despre falsificarea trăirii prin cultură cade (încă o dată), dezmințită concret de această fastuoasă demonstrație de extindere, intensificare și nuanțare a existenței cu ajutorul cărților citite. Este suficient să parcurgem, ca să ne convingem, eseul memorialistic Mirosurile Parisului. În cuprinsul lui, Nicolae Balotă inventariază parfumurile, izurile și miasmele din diferitele locuri ale faimosului oraș, dar cum?, nu folosindu-se exclusiv de mirosul său fin, ci activându-și imensa memorie culturală, care completează printr-un fel de reverberație mirosurile propriu-zise cu mirosuri abstracte, inaccesibile
Nicolae Balota, un erou al culturii by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/8518_a_9843]
-
Subiectele" sunt de fapt pretexte. Adevăratul scop al tratării lor îl constituie valorificarea culturală a existenței. Atitudinea solemnă, uneori sacerdotală a eseistului, marchează tocmai această intrare într-un alt spațiu, calitativ diferit de cel al vieții de fiecare zi. Nicolae Balotă face ordine în jungla de mesaje a lumii, aduce lumina raționalității în obscuritatea manifestărilor omenești iraționale - de la cele instinctuale și până la cele artistice. Este un raționalist care nu sacrifică însă complexitatea existenței, ci o face inteligibilă și suportabilă. Cărțile sale
Nicolae Balota, un erou al culturii by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/8518_a_9843]
-
spune Mița, (care acum "trebuie să fie dincolo de Filiași, în Orient-Express"), a plecat cu șeful gării, Bibicul ("Mangafaua eu"... eu sînt" recunoaște Agamemnon), deși după cum se demonstrează cu probe expresul nu mai trece prin Filiași, a fost deviat pe ruta Balota Strehaia Craiova Caracal... Caragiale este mereu pe-aproape, în piesele lui Horia Gârbea, până și în Pisica de lîngă Baskerville, unde, alături de Hercule Poirot și Ștrangulatorul din Boston, apare Ipingescu, care după ce participă la discuția firească despre rapiță ajunge la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
de atitudine, și anume cel cu Mircea Zaciu. Regretatul critic declară , calmant, că în jurnalul său transcrie "cu mare fidelitate ceea ce am simțit, trăit și însemnat în momentul respectiv". Adică fără a interveni ulterior, "așa cum procedează Livius Ciocârlie sau Nicolae Balotă sau alți autori de jurnale , adică să introduc paranteze, subsoluri sau adaosuri, care să arate atitudinea mea de astăzi față de evenimente, situații, personaje din trecut". Ar fi lăsat textul "așa cum l-am consemnat", dar, atît de precaut, "cu mici retușuri
Seductia dialogulu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8887_a_10212]
-
100 de persoane din lume cu maximă influență) o schimbare a unei asemenea mentalități primitive și obscurantiste nu poate veni decît printr-o largă și susținută campanie de lămurire și culturalizare. Ceva asemănător, păstrînd proporțiile, îmi spunea recent profesorul Nicolae Balotă referitor la ură, prejudecățile și anumite mentalități nostalgice retrograde care mai colcăie în România lui Gigi Becali sau Corneliu Vadim Tudor, cel cu bîlciul grotesc din parlament. La antipodul lor stau personalități exponențiale precum poeta Ana Blandiana de care îmi
Între dragoste și ură by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/9599_a_10924]
-
mai văzut, în anii cînd toți fotografiem, mai bine sau mai rău, perspective, înălțimi, pavajul unei străzi tras în poză. E, îngustîndu-se spre infinit, strada Matei Corvin, cea pe care calci, cea pe care au călcat, ilustrînd vorbele lui Nicolae Balotă despre un Cluj pierdut, și regretat. Un Cluj care are pietrele, dar și-a pierdut pașii. Mare parte din volum e din ecouri. Pe cît e amintirea unor vremuri de lipsuri cîrpite cu încredere (de pildă, memoriile lui Valeriu Anania
Arizona Dream by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7293_a_8618]
-
ai Evului Mediu ca Jacques Le Goff și Harold Zimmermann, dar și Paul Ricoeur ori personalități istorice precum regele Mihai. Să recunoaștem, universitatea clujană știe să aleagă. Din același număr al revistei, cronicarul recomandă cu căldură paginile semnate de Nicolae Balotă sub titlul „În laboratorul minotaurului ideologic”. „Familia“ la aniversară Revista orădeană FAMILIA serbează în acest an 145 de ani de existență și inaugurează, în numărul din septembrie 2010, un serial de felicitări primite de la prieteni. Luările de cuvînt din acest
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/5940_a_7265]
-
cititor, de o structură de realizare. Povestea ta nu mă poate ignora fără a-și pune în primejdie existența. Când cartea își spune jurnal, memorii, amintiri etc., cititorul știe ce are de făcut, în ce dispoziție interpretativă se instalează. Nicolae Balotă spune clar: „Caietele succesive ale acestui Jurnal trădează voința de a mă situa în acel loc unic în care - ca în solilocul unui vis rupt de lume - conștiința mea își proiectează adevărul său, un adevăr ce este al meu și
Minte-mă! – sau despre lectura confidențială by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5318_a_6643]
-
Nicolae Balotă Sunt ore, în această lungă seară a vieții mele, în care aprinzând lustrele amintirilor, revăd iarăși și iarăși rotindu-se în jurul meu acel cerc al prietenilor dispăruți printre care mi-am început viața. Viața întru literatură, căci cerchiștii din Sibiul
La nouăzeci de ani neîmpliniți by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/6691_a_8016]
-
Nicolae Manolescu Publicăm în numărul de față al revistei noastre câteva pagini din Abisul luminat, cartea de memorii la care Nicolae Balotă lucrează de ani buni si din care autorul ne-a încredințat în trecut si alte fragmente. Debutul în materie, Nicolae Balotă l-a făcut cu Caietul albastru( 1998), cuprinzând note zilnice din anii 1954-1955. Memoriile actuale se bazează, de altfel
Nicolae Balotă, memorialist by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6523_a_7848]
-
bine, redactorul-șef Aura Christi reușind să scoată revista din acea matcă plicticoasă și monomană în care aproape fiecare pagină era chemată să graviteze în jurul operei directorului publicației, Nicolae Breban. Cronicarul a putut citi articole cu miez semnate de Nicolae Balotă („Principiul poetic"), Stefan Borbely („În așteptarea cărții care va supăra multă lume: Ioana Macrea-Toma: Privilighenția") sau de Răzvan Voncu („Alte noi Rotonde 13"), precum și medalioanele critice dedicate lui John Fowles și Luigi Pirandello. Și cum după atîta delectare era nevoie
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6429_a_7754]
-
la stilul călinescian. Cu alte cuvinte, critica universitară ardeleană e fie fățis anti-călinesciană ( G. Bogdan Duică și D. Popovici), fie discret ostilă (ca în cazul cerchiștilor de la Sibiu, de la Ion Negoițescu și Cornel Regman, pînă la Ovidiu Cotruș sau Nicolae Balotă). Chiar și cei care își declară admirația față de Călinescu, așa cum e cazul lui Mircea Zaciu, o fac într-o manieră cu totul necălinesciană. Echinoxiștii fug de perechea Călinescu- Lovinescu căutînd salvarea într-o formă de comparativism european. Concluzia? „Ardelenii nici
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3105_a_4430]
-
Nicolae Balotă Citind acest titlu, unii se vor întreba, probabil: "Ce, a înnebunit Balotă? Scrie el însuși o cronică la propria sa carte?" Chiar și cei mai avertizați, culegându-și informațiile din lucrări de referință, cum ar fi marele Dicționar al scriitorilor
Din spuma mărilor... by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Imaginative/15420_a_16745]
-
presa literară, ar recunoaște poate, cu aceeași mirare, titlul , ce mi se atribuie în amintitele opuri și opuscule ca o carte de debut, mai exact volumul debutului meu în poezie. Indulgenți, cunoscătorii aceștia și-ar spune: "în definitiv, dacă vrea Balotă acum, la bătrânețe, să scrie despre încercările lui poetice din tinerețe, e treaba lui...". Atât doar că, acea carte, volumașul de poezii, Din spuma mărilor..., a apărut la Cartea Românească, într-o primă ediție, în 1929, poeziile fiind scrise mult
Din spuma mărilor... by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Imaginative/15420_a_16745]
-
numea tot ca mine, publicase și el pe vremuri un volumaș... Ce coincidență! în ziua în care, "România literară" îmi publica o poză din copilărie care mă înfățișa "marinar la patru ani", primeam o frumoasă fotografie înfățișându-l pe Nicolae Balotă la cincizeci de ani, purtător de decorații și însemne. Autorul versurilor Din spuma mărilor... avea acum pentru mine un chip: cum se cuvenea pentru acea carte de versuri marine, era chipul unui falnic marinar, căpitan de vas, comandant de cursă
Din spuma mărilor... by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Imaginative/15420_a_16745]
-
Aflați, dar, că viața marinarului e grea: e plină de mizerii și de primejdii!...Marinarul e martir!" Știm că sentimentele nobile, frumoase, înaltele mesaje nu fac neapărat bună o poezie. Și-apoi, martiriul condiției marinărești nu-l determină pe Nicolae Balotă să admire, să adore cu adevărat altceva decât Marea cu primejdiile-i cu tot. El nu se vede murind decât "la bord, în larg de mare" și funeraliile sale - în stilul eminescianului "nu voiu sicriu bogat" - nu și-le închipuie
Din spuma mărilor... by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Imaginative/15420_a_16745]
-
tensiuni sau forme de manifestare, a lui Arghezi la Dumnezeu, considerat motivul liric determinant. Criticul decide: ,sursa întregii opere a lui Tudor Arghezi este atracția spre principiul generativ absolut, metafizic, spre Tatăl" (p. 185). Ideea nu e o surpriză (Nicolae Balotă o folosește consecvent, cu o mult mai amplă bibliografie teologică și filosofică în cartea sa din 1979), interpretarea nu e radical înnoitoare în evoluția receptării operei argheziene, dar obstinația de a o urmări de-a lungul a șapte decenii de
Relectură, revizuire, rescriere by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11232_a_12557]
-
table de materii, titluri mult mai cunoscute, utile, se amuză (cred!) Marian Petcu, „unei mari diversități de specialiști” interesați de trecutul jurnalismului românesc. Iată câteva doar: „Ardeiul” (Tulcea), „Bomba cotidiană” (Brăila), „Bufnița” (Tecuci), „Bumbușca” (Orăștie), „Ciupagul” (Bucureș ti), „Ghilușul” (Comuna Balota), „Grăgarul” (Dorohoi), „Kikirezu” (Bucureș ti), „Kukurigu” (Brăila), „Măciuca” (Brăila), „Măseaua” (București), „Pantoful” (Brăila), „Scabergea” (Buzău), „Stamba” (Craiova), „Trenul român” (București) etc., etc. Se îndoiește cineva că aceste efemeride publicistice nu cuprind „informații relevante” privind istoria genului în cultura românească? Let
Enciclopedia ignoranței by Aurel Sasu () [Corola-journal/Journalistic/3839_a_5164]
-
am fost luat la cadre, ca monitor. — Dar pe atunci era voie să ai calculator? întrebă Stejeran 1. — Ei, voie! Cum să fie voie? răspunse Felix S 23. Nu era voie și, când m-au prins, m-au mutat la balotat la paie, dar nici aici n-am stat prea mult, că între timp se cumpărase licența calculatorului și m-au reabilitat. — Și la paie cum a fost? interveni Getta 2. — La paie cum să fie? Ca la paie. Știți cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
că-mi trimitea soră-mea. Episodul 24 Continuă mărturisirile lui Felix S 23 — După aceea - continuă robotul comandant Felix S 23 -, pe baza experienței dobândite la paie am fost trimis la stuf. Aici însă nu trebuia să tai sau să balotez, ci să fac din stuf hârtie. Proces tehnologic greu, care mi-a mâncat cei mai buni ani ai vieții. De-aia nu prea suport hârtia, fac alergie la cărți. Când văd o carte și știu cât stuf a fost tratat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
și mergeam încet, cu coatele pe volan, voiam să-mi aprind o țigare, fir-ar mama ei a diavolului să fie de buruiană spurcată, și parcă am văzut maldărul ăla de paie că mă întrebam cum de-a rămas de la balotat, tocmai adunasem palmele pumn la gură, să nu mi se stingă chibritul, că mergeam cu ușa deschisă, era cald de mă ustura pielea de la sudoare, aveam fața numai brazde albe, praf și urme de transpirație, și când să frec bățul
DE SILVIA OLTEANU de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1323 din 15 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/353119_a_354448]
-
se iniția în acei ani, de la o zi la alta. “Tribuna Românei” publica la Crăciun colinde iar la celelalte sărbători tradiții specifice. Vă dați seama: toți dizidenții șitoți fugiții de mai târziu, se luptut să apară, unde nume ca N. Balotă, bunăoară, publicau în mod curent. Ce vreau să subliniez este faptul că eu am făcut, în toate cazurile gazetărie culturală, dar nu am speculat din păcate, și latura practică, a cunoașterii celor mai importanți oameni de cultură ai vremii... Așa
INTERVIU CU SCRIITORUL ION MURGEANU de LUCREŢIA BERZINŢU în ediţia nr. 17 din 17 ianuarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/344940_a_346269]
-
în cele din urmă, am adormit. M-am trezit când se lăsase deja întunericul. Trecusem de Craiova. Când am privit pe geam, am avut impresia că sunt iarăși în Grecia. Trenul cobora spre Turnu Severin. De sus, de pe dealul de la Balota, se putea vedea bine Dunărea ale cărei ape se zbăteau între maluri. - Mai avem mult? - am întrebat iarăși, întoarsă oarecum cu gândul pe valurile Mediteranei. Le auzeam în mine. Tot acolo, vedeam luminile unui vapor ce spinteca marea, în fiecare
OLTENII UN FEL DE EVREI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 406 din 10 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346736_a_348065]
-
nu ar ascunde tragismul pușcăriei comuniste, de care a avut parte un Nicolae Steinhardt, atunci titlul pus cărții sale despre suferință, Jurnalul fericirii, ne-ar bine dispune ca aflîndu-ne în fața unui iad distractiv (era de un comic debordant mărturisește Nicolae Balotă interpretarea, în celula de la Jilava, a piesei lui Eugen Ionescu Cîntăreața cheală de același... fericit Steinhardt; de altfel, amintitul memorialist recunoaște că "n-am rîs niciodată cu mai multă poftă decît în anii siniștri ai tiraniei staliniste"). Dacă nu ar
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]