388 matches
-
magazinul” lacrimilor / durerilor lumii, poezia fiind transcriere de „stări care dor”, versul - „plâns” al condiției umane: «transcriu doar niște stări care mă dor / și scriu un vers atunci când nu-l pot plânge» ("Inevitabila poezie" - PS, 311). Trupul poetului nu este barbiana «foșnire mătăsoasă a mărilor cu sare», ci «un port la stranii mări»; poetul nu are «vreo pretenție de a urca / pe scări ierarhice, în veacu-acesta», în vârful piramidei sociale, dar el este mai mare decât împăratul, regele, președintele, decât omenirea
Adrian Păunescu () [Corola-website/Science/298514_a_299843]
-
un material poetic din 1920», cu care se deschide volumul "Joc secund", publicat de Ion Barbu în 1930, și poezia secundă a acestui volum, "Timbru", mai întâi «apărută cu titlul "Apropiat", în "Sburătorul", din noiembrie 1926», se constituie într-o barbiană artă poetică hermetic-parnasiană, „în două părți“: Cu privire la „prima parte“ de ars poetica, "Din ceas, dedus"..., George Călinescu evidențiază că «hermetismul lui Ion Barbu e adesea numai filologic», cele două catrene din „deschiderea“ "Jocului secund" fiind «o cugetare clară, în limbaj
Arta poetică () [Corola-website/Science/310217_a_311546]
-
din contingent "(din ceas)" în pură gratuitate "(mântuit azur)", joc secund, ca imaginea cirezii resfrântă în apă; e un nadir latent, o oglindire a zenitului în apă, o sublimare a vieții prin retorsiune» . Desigur, această primă parte a artei poetice barbiene grăiește despre faptul indiscutabil că "Poetul și Poezia" aparțin "sferei ceasului", adică prezentului, la mijlocul axei spațio-temporalității, în vectorizare paradoxist-geometric-lirico-semantică, între polul plus („plus-infinit“), al realului / istoriei, al cosmosului nostru, sugerat de calma creastă, zenitul, și polul minus („minus-infinit“), simetric, constituit
Arta poetică () [Corola-website/Science/310217_a_311546]
-
dinspre lumină spre întuneric; numai în acest chip istovitor, trăind / cunoscând profund marea vieții, se naște veritabila poezie, pura poezie, asemenea transparentelor meduze ivindu-se dintr-o foșnire mătăsoasă a clorurii de sodiu. În "Timbru", se continuă "ars poetica parnasiano-hermetică barbiană;" "cimpoiul" și "fluierul" (metonimie / sinecdocă: "Poet / Poezie") sunt instrumentele specifice rapsozilor pelasgo-daco-thraci / valahi (dacoromâni-arhaici), întregului neam al orfeicilor; "misia Poetului / Poeziei" este de a cânta «durerea divizată», durerea lumii întregi din fiecare "ens / ins" al ei; dar nu numai omul
Arta poetică () [Corola-website/Science/310217_a_311546]
-
dumnezeiască. Poezia trebuie să fie «cântec încăpător», atoatecuprinzător, ca «foșnirea mătăsoasă a mărilor cu sare», ori ca imnul edenic al îngerilor din clipa în care Dumnezeu a făurit pe Eva din coasta bărbătească a lui Adam. "Poezia pură" în accepțiunea barbiană se vrea "holo-cântec", ori "cântare a Genezei", a întregului cosmos. În "Operele imperfecte" (1979), Nichita Stănescu a publicat și poezia "Evocare", surprinzând un aspect fundamental al esteticii stănesciene, "revolta sublimă a semnificantului împotriva semnificatului", modul în care "semnificantul" „atrage“, „naște
Arta poetică () [Corola-website/Science/310217_a_311546]
-
ființei și lumii. Mulți dintre șaizeciști au preferat modelul blagian (Ana Blandiana, Ioan Alexandru, Gheorghe Pituț); alții au redescoperit - în prelungirea filonului gândirist din epoca interbelică - universul fantasticului popular (Ion Gheorghe); chiar Nichita Stănescu, în primele volume, absoarbe numeroase ecouri barbiene, argheziene, mai rar blagiene. În general, cu toții au fost mai mult sau mai puțin influențați de modelele moderniste interbelice, adepți așadar ai unor retorici „înalte”, străbătute de un spirit ceremonios, nesățios cu mijloacele de expresie, „obsedat de esențe, simboluri, sinteze
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
dar cu efecte imediate asupra destinatarului. Împrejurarea ar putea să surprindă, mai ales dacă avem în vedere că, în versurile sale, trăsăturile prea bine cunoscute ale liricii șaizeciste standard (confesiunea abstractă, transfigurarea realului, stilul scriptic, încifrarea mesajului în linia ermetismului barbian, subiectivitatea, patetismul și toate celelalte) nu dețin, nici pe departe, ponderea absolută, esențiale dovedindu-se de la bun început tentația fanteziei ironice și directitatea limbajului. Ceea ce a stârnit interes a fost mai cu seamă delimitarea tranșantă a poetului de o serie
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
cel care caută doar aburi lăptoși sau, viceversa, exclusiv narații baladești, ar găsi în lumea lui Șerban Foarță material pentru bucurii estetice enorme. Dacă poezia lui este, la prima vedere, o construcție în epură, o invocație de tip mallarméan sau barbian, adică oricum din zona pe care a încercat s-o descrie și s-o identifice abatele Bremond ca fiind a poeziei pure, în fond ea are o fascinantă anecdotică interioară, o anecdotică a limbii, o povestire a devenirii cuvîntului, o
La aniversară by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13623_a_14948]
-
glisează cu un minim control pe largi spații, făcînd să se ciocnească entitățile cele mai diverse. Conform opiniei lui Marin Mincu, optzeciștii ar prelua "tradiția textualizării", inaugurată de autorul Jocului secund și prin urmare ar fi nu mai puțin decît... "barbieni": Dacă se poate vorbi deci de o emulație în descendență barbiană, aceasta aparține în principal ultimelor două promoții care au asimilat, în sfîrșit, fie și la modul instinctiv, lecția textuală a marelui poet". Iar autorul Necuvintelor s-ar situa în
Dificultățile unei "panorame" (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8445_a_9770]
-
ciocnească entitățile cele mai diverse. Conform opiniei lui Marin Mincu, optzeciștii ar prelua "tradiția textualizării", inaugurată de autorul Jocului secund și prin urmare ar fi nu mai puțin decît... "barbieni": Dacă se poate vorbi deci de o emulație în descendență barbiană, aceasta aparține în principal ultimelor două promoții care au asimilat, în sfîrșit, fie și la modul instinctiv, lecția textuală a marelui poet". Iar autorul Necuvintelor s-ar situa în siajul lui... Bacovia: " Urmînd aceste tradiții bacoviene, instituite în prima jumătate
Dificultățile unei "panorame" (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8445_a_9770]
-
în satul Valea Hogii, actualmente în acest județ (altădată, aparținea județului Vaslui). Aveam cu mine România literară nr. 35, ca lectură în timpul călătoriei. Descopăr cu încântare noi subtilități, marca Șerban Foarță (stimulat inteligent de Ioana Pârvulescu), pe marginea "Jocului secund" barbian (după ce, într-un număr anterior, luam cunoștință, prin intermediul lui Gheorghe Grigurcu, despre marea artă a aceluiași Foarță în realizarea versiunii românești a câtorva poezii celebre privind micile feline). Parcurg în continuare revista și găsesc alte două pagini despre Ion Barbu
Cruzimea istoriei by Solomon Marcus () [Corola-journal/Journalistic/6880_a_8205]
-
Eu nu strivesc corola de minuni și concepția blagiană despre cunoașterea paradisiacă și cea luciferică, despre criptic și fanic etc. expusă în eseurile sale filosofice, Joc secund și concepția platoniciană, Ritmuri pentru nunțile necesare și elementele de astronomie corelate concepției barbiene privind treptele de cunoaștere, aspecte care fac accesibilă interpretarea nu doar a acestui poem și mergând până la noțiunile de logică (propoziții logice și erori logice, silogisme, paralogisme, truisme, paradoxuri etc.) necesare a fi înțelese și aplicate/evitate conștient pentru însușirea
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Daniela-Paula Epurianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1337]
-
paradigmă specifică anilor ’70, pentru care lirica de „semne” constituia modelul predilect: motive folclorice se suprapun pe o complicată rețea simbolică, mergând până la ermetism. Poemele, gravitând în jurul laitmotivului „apa vie”, asociat luminii, grefează o sensibilitate feminină livresc-aurorală pe o tradiție barbiană, regăsită de mai mulți poeți ai epocii. Însuflețită de un elan vitalist adolescentin, poeta își circumscrie un univers mitizat, populat de ființe simbolice precum șarpele, vulturul, cavalerul. Definitoriu pentru întreaga ei creație, conflictul dintre cultură și viață, dintre trăirea livrescă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290091_a_291420]
-
la ideal. Asceza îi asigura fecunditatea, canonul reducția întru puritate și concentrare la un singur sens. Nu la niciunul, idee profesată de adepții poeziei pure, în limitele căreia nu se înscrie Ion Barbu, cu atât mai mult Eminescu. Ermetismul canonic barbian exclude ireverența față de structurile lirice consacrate și, în general, față de tradiție, inclusiv cea a liricii populare. În acest sens, el este un inovator frapant, nu un răzvrătit. Ion Barbu supune moștenirea poetică unei metamorfozări întru abstracția și concentrarea versului împinse
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
canonic, chiar de către exegeți ca E. Lovinescu ori Tudor Vianu, ale căror studii în problemă Theodor Codreanu le disecă în toate fibrele, în cartea sa model de pătrundere literară și filozofică. Demersul său, menit întâi de toate a privi poezia barbiană prin prisma spirituală a ermetismului canonic, piatra din capul unghiului, este unul temerar. Dacă Mallarmé însuși declara că opera sa reprezintă un impas, să ne închipuim ce salt în gândire înseamnă ermetismul canonic al lui Ion Barbu. E diferența dintre
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Codreanu. Reputat exeget eminescian, preocupările literare ale criticului nu se mărginesc doar la studiul vieții și operei Marelui Romantic, ci abordează în egală măsură direcții noi în literatura română ca, de pildă, universul bacovian, teatrul lui Caragiale sau, recent, opera barbiană, care a fost pe rând contestată, neînțeleasă sau ignorată. Astfel, în volumul recent apărut la Editura Curtea Veche din București și intitulat Ion Barbu și spiritualitatea românească modernă. Ermetismul canonic, criticul purcede spre limpezirea în apelor în ce privește lirica poetului matematician
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Editura Curtea Veche din București și intitulat Ion Barbu și spiritualitatea românească modernă. Ermetismul canonic, criticul purcede spre limpezirea în apelor în ce privește lirica poetului matematician. Demersul criticului nu este unul simplu, el trebuind mai întâi să cunoască în profunzime lirica barbiană, să adune, să asimileze și să analizeze tot ceea ce s-a putut scrie sau spune despre poet, printr-o trecere în revistă extrem de minuțioasă a exegezei barbiene, urmată de decantarea firească a acestor informații, trecute prin filtrul gândirii și al
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nu este unul simplu, el trebuind mai întâi să cunoască în profunzime lirica barbiană, să adune, să asimileze și să analizeze tot ceea ce s-a putut scrie sau spune despre poet, printr-o trecere în revistă extrem de minuțioasă a exegezei barbiene, urmată de decantarea firească a acestor informații, trecute prin filtrul gândirii și al sensibilității proprii. De altfel, volumul este structurat în două părți, fiecare urmărind cele două etape enunțate mai sus. În prima parte, intitulată sugestiv Înfruntând critica, autorul trasează
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
gândirii și al sensibilității proprii. De altfel, volumul este structurat în două părți, fiecare urmărind cele două etape enunțate mai sus. În prima parte, intitulată sugestiv Înfruntând critica, autorul trasează într-o manieră obiectivă și strălucit documentată, toate direcțiile exegezei barbiene de la apariția poetului în peisajul liricii românești și până la cele mai recente studii consacrate acestuia. Așa cum însuși criticul mărturisește în Argument, această primă parte a eseului despre Ion Barbu îl vizează atât pe poet care, nu de puține ori s-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
arătat dezamăgit de felul în care a fost perceput de contemporani, reușind totuși să se impună definitiv posterității, cât și pe autor care își pregătește terenul pentru a doua parte a studiului unde își va expune propria viziune asupra liricii barbiene. Să le luăm așadar pe rând. Folosind ca instrument de lucru metoda transdisciplinară, criticul nu se limitează în prima parte a studiului la simpla trecere în revistă a modelelor de percepție a operei barbiene, ci aduce, de asemenea, în atenția
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
va expune propria viziune asupra liricii barbiene. Să le luăm așadar pe rând. Folosind ca instrument de lucru metoda transdisciplinară, criticul nu se limitează în prima parte a studiului la simpla trecere în revistă a modelelor de percepție a operei barbiene, ci aduce, de asemenea, în atenția cititorului numeroase aspecte care țin atât de contextul politic intern și de societatea românească contemporană poetului, cât și de contextul extern, prin raportarea la direcțiile din lirica occidentală la care se adaugă, bineînțeles, o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cu activitatea și preocupările literare ale poetului și care aduce un plus de lumină în înțelegerea creației acestuia. Rând pe rând, sunt analizate pertinent și bazându-se pe o documentație vastă, principalele direcții de interpretare (dacă nu toate!) ale liricii barbiene, începând cu teoria lovinesciană a sincronismului care propunea adaptarea la modelele culturale occidentale și care vedea în Ion Barbu un balcanic inadaptat, ignorând canonismul de factură modernă a poetului, continuând cu viziunea critică a lui Tudor Vianu care îl percepe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Vianu care îl percepe pe poet ca pe un ermetic de talia lui Mallarmé și Valéry, trecând, inevitabil, prin călinesciana Istorie a literaturii române, dar mai ales prin exegeza lui Marin Mincu, cea mai apropiată de altfel de adevărul lirismului barbian și ajungând până la mai recentele viziuni ale lui Eugen Simion, Basarab Nicolescu, Ioana Em. Petrescu, Mircea Coloșenco ori Nicolae Manolescu. Dând dovadă de erudiție și de o arie largă de documentare, autorul lămurește, în acest istoric al exegezei barbiene, o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lirismului barbian și ajungând până la mai recentele viziuni ale lui Eugen Simion, Basarab Nicolescu, Ioana Em. Petrescu, Mircea Coloșenco ori Nicolae Manolescu. Dând dovadă de erudiție și de o arie largă de documentare, autorul lămurește, în acest istoric al exegezei barbiene, o serie de concepte-cheie absolut necesare pentru înțelegerea operei lui Ion Barbu (cum ar fi ermetism, canonism, textualism și lista poate continua), fără a aluneca însă pe panta didacticistă, ci cu scopul de a scoate la iveală controversele numeroase și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
aluneca însă pe panta didacticistă, ci cu scopul de a scoate la iveală controversele numeroase și îndelungate stârnite în jurul poetului comparat în mod eronat cu nume din poezia franceză și germană. E drept că, și pentru criticul hușean, receptarea liricii barbiene devine de neconceput în lipsa raportării acesteia la nume precum Mallarmé, Rimbaud sau Rilke, dar numai în măsura în care aceste apropieri sunt menite a scoate în evidență unicitatea poetului român care, departe de a fi un epigon al acestora, devine un vizionar al
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]