KorAP: Find »[drukola/base=batav & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 >

68 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

să învingă. Cuvintele prezicătoarei continuau să-i răsune în urechi, mai puternice decât gândul că o ucisese pe marea vrăjitoare a acelui ținut, pe care toți o venerau și o ascultau. Și care, pe deasupra, era sora lui Julius Civilis, regele batavilor. Dintr-odată, oroarea crimei sale îl îngrozi. Înfipse repede pumnalul în zăpadă, să-l curețe de sânge. Dacă batavii se răsculau tocmai acum, când avea nevoie de o alianță cu ei? Dacă soldații lui, care o venerau pe Velunda, aveau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
vrăjitoare a acelui ținut, pe care toți o venerau și o ascultau. Și care, pe deasupra, era sora lui Julius Civilis, regele batavilor. Dintr-odată, oroarea crimei sale îl îngrozi. Înfipse repede pumnalul în zăpadă, să-l curețe de sânge. Dacă batavii se răsculau tocmai acum, când avea nevoie de o alianță cu ei? Dacă soldații lui, care o venerau pe Velunda, aveau să-l părăsească? O porni din nou pe cărare. Nu trebuia doar să scape nepedepsit, trebuia să pară că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
trap pe cărarea care când intra în pădure, când ieșea din ea. Cerul era limpede. Puține mile îl despărțeau de satul lui Julius Civilis, locul la care visase atât. Mersese multe zile și nopți ca să ajungă din Pannonia până în ținutul batavilor. Mersese multe mile, nu doar să-l vadă pe prietenul său Julius Civilis și să-i înmâneze cele două scrisori ascunse într-un buzunar interior al traistei. Una era din partea legatului Valerius, iar cealaltă, din partea lui Antonius. În dimineața plecării

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
văzut scena. Își dădu seama că-i era foame. Comandantul escortei se apropie de Vitellius: — Nici unul dintre noi nu se va atinge de trupul preotesei. Pot s-o atingă doar cei din poporul ei. Voi trimite doi soldați în satul batavilor, să-l înștiințeze pe Julius Civilis. Preoteasa e sora regelui batavilor, știi asta, nu? — Și ucigașul? Legați-l, să nu fugă. — N-o să fugă. — Dar ar putea s-o facă. — Îl cunoaștem cu toții. E Valerius Galul, medicul. — Eu știu doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
se apropie de Vitellius: — Nici unul dintre noi nu se va atinge de trupul preotesei. Pot s-o atingă doar cei din poporul ei. Voi trimite doi soldați în satul batavilor, să-l înștiințeze pe Julius Civilis. Preoteasa e sora regelui batavilor, știi asta, nu? — Și ucigașul? Legați-l, să nu fugă. — N-o să fugă. — Dar ar putea s-o facă. — Îl cunoaștem cu toții. E Valerius Galul, medicul. — Eu știu doar că a ucis-o pe preoteasa batavilor. Crima lui e foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Preoteasa e sora regelui batavilor, știi asta, nu? — Și ucigașul? Legați-l, să nu fugă. — N-o să fugă. — Dar ar putea s-o facă. — Îl cunoaștem cu toții. E Valerius Galul, medicul. — Eu știu doar că a ucis-o pe preoteasa batavilor. Crima lui e foarte gravă. — Valerius Galul nu poate să ucidă pe nimeni - comandantul escortei susținu privirea lui Vitellius. Te previn, imperator... Nu voi fi singurul convins de nevinovăția lui. — Mă sfidezi? — Valerius Galul e cunoscut în ținuturile acestea, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
la bucătărie, și sclavul surdo-mut care știa totul despre vinuri și despre obiceiurile tainice ale lui Vitellius. Soldații sunt agitați - Allius Cerpicus împinse deoparte tava pe care i-o întindea Listarius. Nu cred că medicul a înjunghiat-o pe preoteasa batavilor. Oare lupul aplecat deasupra mielului nu are nimic de-a face cu moartea acestuia? surâse Vitellius, apoi își șterse sosul care îi picura pe bărbie și-și linse degetele. — Medicul nu avea nici un motiv s-o ucidă pe vrăjitoare. Mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
încerca să-și scoată dintre dinți un os de pește. Nu-i ucizi pe cei pe care îi iubești. — Zău? rânji Vitellius. Și cum rămâne cu gelozia? — Îți spun doar că soldații o venerează pe preoteasă la fel de mult ca și batavii. După cum știi, în rândul batavilor femeile se bucură de un mare respect, mai ales preotesele. Faima Velundei era mare, dar mare e și faima medicului. Mulți soldați au fost vindecați de el și îl respectă. Vitellius se ridică. Se aplecă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
dinți un os de pește. Nu-i ucizi pe cei pe care îi iubești. — Zău? rânji Vitellius. Și cum rămâne cu gelozia? — Îți spun doar că soldații o venerează pe preoteasă la fel de mult ca și batavii. După cum știi, în rândul batavilor femeile se bucură de un mare respect, mai ales preotesele. Faima Velundei era mare, dar mare e și faima medicului. Mulți soldați au fost vindecați de el și îl respectă. Vitellius se ridică. Se aplecă să vomite în vasul pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Poruncește și am să mă supun. — Plătește pe cineva să se ducă în celulă și să-l înjunghie pe medic. Așa n-o să fiu eu cel care-i hotărăște soarta și soldații nu-mi vor fi ostili. La rândul lor, batavii vor afla că cineva a vrut să răzbune moartea preotesei și se vor liniști. Mi-e teamă de batavi. Listarius se întoarse spre împărat: — Și cum o să intre cineva în celulă ca să-l ucidă pe medic? Du-te să vezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
medic. Așa n-o să fiu eu cel care-i hotărăște soarta și soldații nu-mi vor fi ostili. La rândul lor, batavii vor afla că cineva a vrut să răzbune moartea preotesei și se vor liniști. Mi-e teamă de batavi. Listarius se întoarse spre împărat: — Și cum o să intre cineva în celulă ca să-l ucidă pe medic? Du-te să vezi, Vitellius... Celula e înconjurată de soldați, și mai sunt o mulțime de oameni acolo, afară. Nimeni n-ar putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Soldații nu m-ar mai respecta dacă aș anula ordinele pe care le-am dat. Autoritatea mea ar avea de suferit. — E adevărat. Aș putea da dovadă de clemență... — Clemență?! Femeia ucisă e preoteasă, nu una oarecare. Ce-ar spune batavii dacă ai da dovadă de clemență față de cei pe care îi consideri vinovați? 17 Un bărbat se aplecă deasupra lui Valerius, care stătea întins pe pardoseală. Prin ferestruică pătrundea un fir de lumină. — Valerius, șopti bărbatul, sunt eu, Maktor. Valerius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
torță. — Potrivit cărui obicei? repetă cu glas tunător. Îl urma un șir de cavaleri, unii tineri, alții bătrâni, ce mergeau unul lângă altul pe caii lor albi. Toți aveau torțe în mâini. — Spuneți-i împăratului că eu, Julius Civilis, regele batavilor, doresc o întrevedere cu el. Se opri în fața eșafodului și îi întinse torța lui Valerius. Ia-o, îi porunci, și ține-o sus până la întoarcerea mea. La un semn al lui Julius, cavalerii săi înconjurară eșafodul. — Nimeni să nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Galul. Se întoarse spre comandantul gărzilor: — Sunt sigur că Vitellius mă așteaptă. Du-mă la el. Mulțimea se dădu înapoi. Julius Civilis trase de hățuri și se îndepărtă încet de eșafod. Nimeni nu părăsi piața. Tăcuți, oamenii așteptau ca regele batavilor să se întoarcă după întrevederea cu împăratul. Așteptarea nu fu lungă. Luna încă nu răsărise când Julius Civilis ieși din Pretoriu. Calul său alb înainta la trap în lumina torțelor. Julius Civilis se opri lângă eșafod și-i făcu semn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
vinovați de fapte nedemne - de minciună, în primul rând, și de furt - erau aruncați în mlaștini, să fie acoperiți de noroi. Uciderea unei preotese era însă o crimă teribilă - atât de teribilă, încât în triburile germanice, inclusiv în cel al batavilor, nu se cunoștea pedeapsa pentru ea. În popoarele germanice și celte, precum și în toate popoarele barbare care venerau femeile ca ființe aflate în contact cu divinitatea, nimeni nu ucisese vreodată o preoteasă. Preotesele erau omorâte de străini, iar în acele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
loc. — La noi nu se obișnuiește ca un bărbat să vrea să moară pentru că femeia pe care o iubește a murit, zise cel mai bătrân dintre preoți, ridicând mâna. Nu se obișnuiește. Valerius lăsă capul în jos. Fiindcă nu era batav, nimeni nu râse la vederea lacrimilor care îi brăzdau chipul. După o tăcere îndelungată, se auzi din nou glasul lui Julius: — Femeile plâng. Îl obligă pe Valerius să ia cupa. — Bărbații sunt făcuți nu să plângă, ci să-și aducă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
viața pentru că acum ți se pare că fără Velunda nu poți trăi? Nu, am fi complici la slăbiciunea ta. Știi prea bine că noi nu suferim lașitatea, după cum nu suferim corupția, camăta și multe alte obiceiuri ale romanilor. Noi suntem batavi, încheie el mândru. — Suntem singurul trib de germani pe care romanii îl respectă într-atât, încât ne pun să luptăm alături de soldații lor împotriva dușmanilor. Suntem singurii care nu trebuie să plătească tribut Romei. Suntem oameni liberi și drepți. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
urât dintotdeauna, chiar dacă, printr-o veche alianță, mulți dintre noi luptă alături de ei. Nu plătim tribut, în schimb ne-au impus să le dăm soldați. Unii fac parte din trupele auxiliare, alții ajung chiar să lupte în legiuni. Acum, mulți batavi de-ai mei sunt în trupele lui Flavius Valens, iar alții sunt alături de Caecina Alienus. Din păcate, printre oamenii mei sunt și spioni. Pe mulți i-am spânzurat, dar apar alții, dintre războinicii mei cei viteji, fiindcă romanii ne-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
luna străluci puternic deasupra pădurilor. În cea de-a treia noapte, când corbii înțelepți ce au în grijă ciclul lunar începuseră, potrivit credinței populare, să micșoreze discul luminos, lovindu-i marginile cu ciocul, un om ieși pe furiș din satul batavilor. Câteva ceasuri mai târziu se afla într-o tavernă, în fața unei siluete masive înfășurate într-o mantie. În localul luminat de strălucirea câtorva lămpi și de focul din cămin nu mai era decât hangiul. — A avut loc o adunare, la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
în cinstea preotesei, spunea bărbatul în timp ce hangiul îi punea în față un vas cu mâncare de grâu. Ia spune, Hector, medicul a fost judecat? Vitellius își scoase mantia. Nu. Tribul meu consideră că e nevinovat. Însă medicul le-a transmis batavilor vești importante de la Roma, despre care tu nu ai știință. Oare mesagerii mei sunt mai înceți decât ucigașul ăla? — Mai întâi răsplata mea. Vitellius aruncă pe masă un săculeț burdușit. Hector se uită înăuntru, apoi vârî săculețul sub haina de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
in și ieșise pe stradă, în mijlocul mulțimii. Dăduse peste pretorienii înarmați și amenințători, incitați de Otho. Aceștia se repeziseră la el și îl trăseseră afară din lectică; nimeni nu sărise în ajutorul împăratului care cădea sub loviturile pumnalelor. Numai niște batavi încercaseră să ajungă la el, dar, cum nu cunoșteau orașul, greșiseră drumul; în vremea asta, Galba era omorât de mulțime. Pretorienii îi tăiaseră capul dintr-o lovitură. Pentru că nu putea să-i țină în mână capul chel, un soldat vârâse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ta cu legiunile din Pannonia, din Maesia și din toată Illiria. Te consideră un uzurpator. De partea lor sunt și guvernatorii Africii, în primul rând Vespasianus. Și ce-a hotărât regele tău? întrebă Vitellius mânios. — Regele meu îi lasă pe batavii din legiunile tale să-i urmeze pe Valens și pe Caecina. Acum e prea târziu să-i cheme înapoi. Sau, poate, crede că te vor trăda într-un moment dificil... Nu uita că ținea la Galba. La Roma, doar batavii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
batavii din legiunile tale să-i urmeze pe Valens și pe Caecina. Acum e prea târziu să-i cheme înapoi. Sau, poate, crede că te vor trăda într-un moment dificil... Nu uita că ținea la Galba. La Roma, doar batavii erau dispuși să-l apere. — Dar el, Julius Civilis? — Regele meu comandă o armată puternică, formată din bărbați curajoși, și a hotărât să se alieze cu dușmanii tăi, cu legiunile de Pannonia și Illiria. După cum știi, nutrește o ură adâncă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
adâncă împotriva ta. — Pentru mine, ura unui barbar împuțit contează mai puțin decât osul ăsta, zise Vitellius strâmbându-și gura unsuroasă și aruncă în foc piciorul de iepure de pe care rosese toată carnea. 19 Se crăpa de ziuă. În satul batavilor, câțiva preoți măturau în rariștea de pe malul izvorului lângă care se afla coliba lui Julius Civilis. Mânuiau cu grijă măturile din crengi de mesteacăn și frasin, deoarece cu ele alungau spiritele rele din locul acela unde, în noaptea cu lună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
de pe Rhenus acum, când împăratul Vitellius pornise spre miazăzi cu armata sa. Îi dădea lui Julius Civilis însărcinarea să respingă atacurile populațiilor sălbatice din interior, gata oricând să facă incursiuni de jaf în provinciile romane. De asemenea, îi cerea regelui batavilor să-i fie credincios și loial. — Credincios și loial? - ochiul drept al lui Julius Civilis scăpăra de mânie. La noi se obișnuiește ca aceste virtuți să fie puse în practică numai dacă și celălalt face la fel... Ești credincios celui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]