203 matches
-
că Allport e singurul dintre marii psihologi americani care au studiat în Germania (la școala gestaltistă a lui Wertheimeră, „exportând” din Europa opțiunea pentru unicitatea și înțelegerea intuitiv-globală a persoanei umane (inspirată de Sternă. S-a impus criticând psihanaliza și behaviorismul pentru maniera lor generală „nomotetică” de abordare a omului, pledând pentru înțelegerea „idiografică”. Ca metode de investigare; a propus studierea autobiografiei, a înregistrărilor verbale, interviurilor, analiza viselor și a confesiunilor, jurnalelor, scrisorilor, chestionarelor personalizate, scalelor cu ancore în direcția self
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
explorărilor psihosociale, s-ar cuveni ca psihologia să își însușească abordarea interculturală, în absența căreia demersul său semantic și operațional va fi sărăcit considerabil. 1.3. Psihologia interculturală: o altă modalitate de interpretare a societății Pentru o lungă perioadă, de la behaviorism pînă la cognitivism, demersul psihologic a fost îndreptat asupra individului izolat, privit printr-o structurare mai degrabă teoretică a personalității și dinamicii ei. începînd cu anii '30, s-au ridicat progresiv întrebări tot mai influente referitoare la modul în care
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
comportamentistă: copilul este neutru, părintele este agentul mediului Această perspectivă își are originea în lucrările lui J. Loke care a susținut că la naștere intelectul este „fabula rasa", diferențele dintre copii datorându-se acțiunii diferite a factorilor mediului social. Creatorul behaviorismului, J. Watson a susținut și el importanța influenței mediului în formarea personalității. Dar, B.F. Skiner este cel care a dezvoltat această paradigmă interpretativă, susținând ideea întăririi comportamentului dezirabil. Copilul nu este considerat ca fiind în mod natural rău sau bun
ROLUL STILURILOR PARENTALE ŞI AL FACTORILOR DE PERSONALITATE ASUPRA DEVIANŢEI COMPORTAMENTALE by Caliniuc Alina Mădălina () [Corola-publishinghouse/Science/522_a_875]
-
ceva mai ample au fost percepute ca niște montaje de situații - e cazul prozei În război un pogon cu flori (1972), considerată pseudomicroroman - și s-a vorbit chiar de o „tehnică muzicală” (Eugen Simion). Formula e, întrucâtva, cea a unui behaviorism selectiv, întemeiată pe ocultarea antecedentelor explicative și focalizarea deliberată pe bizarerie. Paradoxal, aceasta e un nou avatar, mai rafinat, al tipicului (al „exponențialului”, după Gabriel Dimisianu), în ultimă analiză recuperabil, între limitele firescului, printr-o explicație subiacentă de o mare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290480_a_291809]
-
rămas multă vreme în imersiune culturală: nepublicate, dar cunoscute și transmise prin discipoli. Ch. W. Morris continuă pe Peirce de la care preia și numele de 19 semiotică dat teoriei semnelor. Dar o face în contextul teoretic schimbat, față de Peirce, al behaviorismului. Consecința este că la el comportamentul și nu cunoașterea fundează semnificația. Și programul se modifică, extinzîndu-se : semiotica permite o reinterpretare a disciplinelor numite în mod curent Logică, Matematică și Lingvistică. Logica s-a vrut un Organon al științelor, dar s-
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
1980; Werner și Kaplan, 1963). Deși abordarea psihodinamică a elucidat, poate anumite aspecte ale creativității, teoria psihodinamică nu a ocupat un loc central în evoluția psihologiei științifice. Școlile de psihologie științifică de la începutul secolului XX, și anume structuralismul, funcționalismul și behaviorismul, nu s-au concentrat, practic, deloc asupra studiului creativității. Gestaltismul a investigat doar una dintre laturile creativității - revelația (insight) -, dar cercetările au vizat de regulă numai identificarea insight-ului, nu și caracterizarea fenomenului. Ulterior, cercetări izolate asupra creativității, teoria psihodinamică și
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
de studii referitoare la relația creativitate-inteligență între 1898 și 1950 au fost, de asemenea, semnalate de Guilford (1976a). Însă aceste lucrări nu s-au bucurat de analize științifice de durată și nici de o apreciere considerabilă, în parte din cauza apariției behaviorismului. Contrar contribuțiilor relativ sporadice (și neglijate) din prima jumătate a secolului XX, cei 25 de ani care au urmat inițiativei lui Guilford de mobilizare a forțelor s-au distins printr-un volum mare de cercetări legate de creativitate (prima epocă
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
research handbook, vol. 2, Hampton, Cresskill, NJ. Singer, J., Singer, D. (în curs de apariție), „Imagining possible worlds to confront and create realities”, în M.A. Runco (ed.), Creativity research handbook, vol. 1, Hampton, Cresskill, NJ. Skinner, B.F. (1975), About behaviorism, Knopf, New York. Smith, G.J.W. (1990), „Creativity in old age”, Creativity Research Journal, 3, pp. 249-264. Smith, G.J.W., Van der Meer, G. (1994), „Creativity through psychosomatics”, Creativity Research Journal, 7, pp. 159-170. Smith, G.J.W., Van der Meer, G.
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
un precendent în istorie, în lucrarea lui Titchener, Lectures on the Experimental Psychology of the Thought Process (1909), unde aspectele experențiale ale gândirii, precum reprezentările vizuale sau stările generate de o situație-problemă, au constituit principalul punct de interes. Odată cu afirmarea behaviorismului, astfel de metode și cercetări experențiale și fenomenologice au ieșit din uz. În ultimii ani, interesul față de experiențele personale, cu accent pe imagistica vizuală a început să ia amploare. Nu există însă dovezi convingătoare ale rolului proceselor de gândire în
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
sunt standardele colective ale valorii, codurile de comportament, matricele cu axiome încorporate care stabilesc regulile jocului și ne fac, pe cei mai mulți dintre noi, în majoritatea timpului, să mergem pe făgașurile obișnuinței - reducându-ne la condiția de automate calificate despre care behaviorismul susține că este unica stare a omului (p. 64). Punctul de vedere al lui James ar putea fi considerat o aserțiune relativ radicală privind rolul cunoașterii în gândirea creativă. El spune că doar în sensul cel mai larg cunoașterea este
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
1955-1980 Schema S O (sau A sau C) R 1980-1990 Studii asupra cunoașterii sociale și factorii contextuali care o determină Același proiect cuprinde toate aceste reorientări: o reducere de la complex la elementar, dorința de a fonda o știință a comportamentului (behaviorismul) sau a creierului (organism, natură). Dorința de a identifica gîndirea umană cu tipul de raționalitate al calculatoarelor explică de ce studiul cognițiilor a fost condus spre aceeași țintă, cel puțin în cazul unui segment important din cel fondat pe paradigma informației
by Jean-Marie Seca [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
opera literară ca sistem stratificat de norme lasă totuși neclarificat modul real de existență ai acestui sistem. Pentru a trata această problemă într-un mod adecvat, s-ar cuveni să soluționăm controverse ca acelea dintre nominalism și realism, mentalism și behaviorism - pe scurt, toate problemele principale ale epistemologiei. Totuși, pentru scopurile ce le urmărim, va fi suficient să evităm două atitudini opuse : platonismul extrem și nominalismul extrem. Nu trebuie să ipostaziem sau să "reificăm" acest sistem de norme, să facem din
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
de "sistem al limbii" și deci și noțiunea de operă literară în sensul folosit 205 de noi, sau oare nu o admite decât ca ficțiune utilă sau ca "descriere științifică", nu sesiaeaza de loc problema în litigiu. Principiile înguste ale behaviorismului consideră drept "mistic" sau "metafizic" tot ceea ce nu este conform cu o concepție foarte limitată a realității empirice. Totuși, a numi fonemul o "ficțiune" sau sistemul limbii doar o "descriere științifică a actelor vorbirii", înseamnă a ignora problema adevărului. *16 Noi
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
cantitativă ca metodă prin observație poate să meargă câteodată și dacă cercetarea confirmă experiențele cotidiene, E.G. Rossenthal și Zimmernon (1972) atunci pentru ce metoda prin observație este un sector subdezvoltat? Thorndike a fost un avocat al imitării instrumentale. Wathson fondatorul behaviorismului nu a avut mai mult noroc ca prin observația la animale (1908) el a invocat tot condiționarea clasică. În ciuda fluxului și refluxului de teme și de teorii, psihologii au acceptat învățarea prin observație pentru că au observat că, copiii învățau astfel
Învăţare motrică și sociomotrică by Radu Ababei () [Corola-publishinghouse/Science/1290_a_1899]
-
părților sau componentelor în sine la diagnosticarea personalității ca sistem. Menționăm, în treacăt, faptul că practica psihodiagnostică a rămas mult în urma cercetărilor științifice și teoriei actuale, fiind încă tributară concepțiilor mecanicist-asociaționiste, imanentist-fixiste (structuralismul), unilateral-deterministe (determinismul intern - psihanaliză - sau determinismul extern - behaviorismul). Adoptarea abordării sistemice, care s-a impus deja ca dominantă în planul cercetării psihologice fundamentale, ne obligă ca în strategia de desfășurare a activității de psihodiagnoză să includem și să ținem seama de următoarele atribute ale personalității: caracterul dinamic-evolutiv, caracterul
[Corola-publishinghouse/Science/2159_a_3484]
-
genetic”. Oricum, apare limpede că ființarea și practicarea axiologicului presupun disponibilități biologice; societatea există și se reproduce prin indivizi, iar, dacă asemenea disponibilități înnăscute n-ar fi prezente, n-ar putea exista nici valorile. Chiar cei mai extremiști reprezentanți ai behaviorismului - care explică totul prin învățare - acceptă date înnăscute. Ei recunosc însă doar câteva, centrală fiind disponibilitatea de a învăța. Disponibilitățile sunt genetice, dar conținutul axiologic este primordial sociocultural. De altfel, raportul de determinare biologic (genetic) - valoric trebuie înțeles nu numai
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
cele primare, ilustrează din plin interpretarea conducerii ca funcție a persoanei. Deplasarea preocupărilor de la persoană la situație s‑a datorat dezvoltării sociologiei și psihologiei sociale. Punctul de vedere situațional, inițiat și introdus în psihologia socială de ceea ce s‑a numit „behaviorismul social” (E. Tolman), a fost preluat atât de neofreudism (E. Fromm, K. Horney), cât și de teoria „acțiunii sociale” (T. Parsons), care pun accentul pe „mediul social” în care acționează oameni, pe „situația” în care se află „actorul”. Trecerea în
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
pornește în lucrarea sa de la aplicarea teoriei psihologice a comportamentului la organizații și economie. El consideră că în mediile organizaționale omul nu este nici așa de rațional cum postulau economiștii clasici, dar nici total influențat de mediu, așa cum pretindeau reprezentații behaviorismului tradițional. Dimpotrivă, în mediile organizaționale puternic orientate de obiectivele, scopurile care urmează a fi realizate, omul trebuie considerat ca având o conduită rațională, însă limitată și constrânsă de circumstanțe. Oamenii au cunoștințe, capacități, motivații nu numai diferite, dar și limitate
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
151-152). Privind motivația și satisfacția prin raportarea lor la exterior, la stimulii care le produc, precum și la efectele care se obțin, autorul nu greșește. Nu este greu însă să observăm în definirea celor doi termeni schema clasică SR a behaviorismului. Motivația și satisfacția apar ca fiind entități de sine stătătoare, diferențiate între ele, fără nici o legătură. Or, faptul că ele sunt intim corelate este de domeniul evidenței. Gellerman surprinde corect natura celor două fenomene (unul - impuls; celălalt - stare subiectivă de
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
ceea ce oamenii trebuie să facă, iar aceasta rezultă din structura și contextul instituțional, aceștia fiind adevărații factori cauzali. Instituționaliștii sunt adepții realismului descriptiv, pe linia școlii istorice germane, în timp ce neoclasicii sunt adepții realismului predictiv. Abordarea instituțională adoptă perspectiva psihologică a behaviorismului. Acesta din urmă vede rădăcinile acțiunii umane în norme, reguli, deprinderi și uzanțe instituționale, considerînd preferințele individuale ca derivate și subiective. Ele ar trebui studiate plecînd de la locul de naștere al individului. În opoziție, neoclasicii consideră că numai indivizii sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
conexionism”. Ajutat de colaboratori, Thorndike și-a renovat sistemul. Dar nu „din temelii”. El n-a renunțat la viziunea asociaționistă. Conexionismul thorndikean din Principiile fundamentale ale învățării (1932) și din Psihologia dorințelor, preocupărilor și atitudinilor (1935) este aproape confundabil cu behaviorismul. Marele psiholog a abandonat „legea exercițiului”, retrăgându-i statutul de „lege a învățării”; a păstrat-o doar cu semnificația de „funcție a repetării” într-un volum de legături întărite. Nici „legea efectului” nu a rămas nerevizuită. Thorndike i-a redus
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
care „a avut loc în trecut”. Conform behavioriștilor, trecutul, o dată consumat, nu mai poate avea „efecte”; acestea pot fi simțite numai în prezent și, cel mult, pot fi revelate de viitor. Critica este obtuză. Să nu uităm că, pentru fanaticii behaviorismului, conștiința, gândirea, memoria și imaginația nu există. Dar, și așa, criticii greșeau. „Efectul” lui Thorndike nu se „revelează anticipat” și nu este „evocat din memorie”; el e dat de probabilitatea apariției răspunsului atunci când apare din nou situația. Legea lui Thorndike
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
persifleze pe gestaltiști. Ba chiar a încercat să-și apropie sistemul de teoriile acestora. În 1935 și-a uimit discipolii prin adaptarea termenului de apartenență (belongingness), în jurul căruia a construit o teorie de legătură, o punte către psihologia europeană și behaviorism (Thorndike, 1935, pp. 59-61). La gestaltiști, „apartenența” este definită ca un principiu de organizare intrinsecă a configurației (Gestalt). Dar în conexionism? Thorndike l-a formulat ca o lege a învățării: „Dacă o reacție aparține situației, atunci conexiunea se învață mai
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
cei doi l-au întâlnit în Franța pe Pierre Janet - care i-a fascinat. S-au decis să traducă în engleză cartea acestuia Principiile psihoterapiei. Principles of Psychotherapy (1924) a stârnit un mare interes în rândul psihologilor americani, marcați de behaviorism, atât pentru ideile sale, cât și pentru curajosul traducător; ceea ce pare să fi contat și pentru armata SUA. În 1941 a fost numit consultant-șef pentru personalul Marinei americane de război; în anul următor a fost avansat ca psiholog al
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
ale învățării, în special. Principala sa contribuție științifică se datorează acestei aplecări personale spre abordarea nuanțată. El a introdus în psihologia americană conceptul de asociere prin contiguitate (association by contiguity), care a dinamitat tradițiile asociaționiste și a deschis noi orizonturi behaviorismului. Substantivul englezesc contiguity înseamnă, literal, „învecinare”, „alăturare”. În teoria contiguității învățării însă, el își atașează conotații mai subtile. Am putea numi teoria lui Guthrie în limba română „teoria învățării prin atingere”; dar cuvântul românesc „atingere” este polisemantic și poate deruta
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]