107 matches
-
tărăboiul veștilor le amortizează impactul, cartea se îneacă în propriul ei deznodămînt, așa cum o atestă insensibilitatea în creștere față de ropotele de mitralieră cu care este atacat publicul occidental. Numai semnalul de alarmă tras de către un despot oriental în fața unei cărți blasfematoare, publicată în Occident și care-l privește, a unei emisiuni scandaloase, a unei publicații care atentează la demnitatea poporului x sau y, mai aprinde din cînd în cînd scînteile stinse ale scandalului. Sînt acolo tulburări de import, provocate de scurtcircuitul
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
lățite și terciuite, cu blănile murdare de noroi și de sânge formând un purcoi grețos și oribil pe care l-am dus în fundul grădinii, făcându-i prohodul prin incinerare. Mirosul de carne arsă plutea printre copacii din livadă ca o blasfematoare cădelnițare asupra unor intruși ce-și primiseră pedeapsa binemeritată, fiind apoi absolviți de păcate doar post-mortem prin intermediul focului sacru și purificator al unui zeu aparținător unui cult religios barbar extraterestru. Un Auschwitz al șobolănimii la scară redusă. Dacă am crezut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
poate fi interpretat ca o izbucnire necontrolată, spontană, imprevizibilă a unei minți/inimi scăpate momentan de sub control. Dimpotrivă, el reprezintă manifestarea unei Încăpățânări sistematice, a unei Încremeniri calculate, deliberate și provocatoare. Blasfemul este emanația unei voințe de distrugere bine exersate. Blasfematorul persistă În refuzul revelației, al adevărului evident, manifestat sub ochii săi. „Duhul Sfânt” din fragmentele comentate nu trebuie interpretat ca a treia persoană din Treime, deși lucrurile nu pot fi tranșate „matematic”. El este lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu. A
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
aeriană, inadecvată. Evanghelia vorbește despre farisei, nu despre cei botezați, despre creștinii desăvârșiți. Așadar, Înapoi la farisei și la problemele lor! Întorcându-se la evanghelie, Atanasie insistă pe distincția, importantă În ochii săi, dintre „păcat” și „blasfemie”. „Păcătosul Încalcă Legea; blasfematorul Își Întoarce necredința (asebeia) Împotriva divinității Înseși.” Isus le reproșase fariseilor o mulțime de Încălcări ale Legii: arghirofilie, neglijarea Îndatoririlor față de părinți, respingerea cuvintelor profeților; transformarea Templului În prăvălie etc. Dar aceste derapaje se puteau „rezolva” prin pocăință. Atunci Însă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
Dei? În Omilia 71 totuși, Augustin insistă asupra faptului că omului i se dau toate șansele de iertare și răscumpărare până În ultima clipă a vieții. De aceea nimeni nu trebuie judecat pripit, „Înainte de vreme”, căci până și cel mai teribil blasfemator poate avea o sclipire de pocăință la un moment dat. Moartea, singură, pune pecetea asupra unui destin. Atâta timp cât omul trăiește, el se poate căi, așadar poate dobândi mântuirea. Păcatul iremisibil nu-i privește și nu-i afectează decât pe cei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
opinia critică arată că la apariția primului volum de versuri, Cartea de iarnă (Premiul Uniunii Scriitorilor), M. nu a dezamăgit speranțele puse în poezia sa, revigorate cu fiecare dintre poemele publicate, la mari intervale de timp, în presa literară. Dicțiunea blasfemator profetică, energia distructivă, muzicalitatea gravă, aspră, deseori cu inflexiuni psalmice, imagistica de o plasticitate pregnantă, brutală pe alocuri, au fost percepute ca semne indicând „o voce distinctă și penetrantă a tinerei poezii, o voce bogată în accente contrastante, în care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288306_a_289635]
-
cel mai puțin implicat, și cel care își redactează scrierea cel mai târziu. De departe, de la Efes sau de la Patmos, el a avut posibilitatea să așeze ciornele în ordinea de marș teologică. Nu există niciun martor partizan al lui Isus blasfemator, atunci când l-a interogat Caiafa: apostolii fugiseră deja, iar Petru, care urma micul grup, s-a amestecat printre gardieni, într-un colț al curții. Acest lucru nu l-a împiedicat pe Matei (XXVI, 63-64) să ne redea acest dialog la
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
vechile paroxisme? Suntem obligați să recunoaștem: mai nimic. Un nou tip de sărbătoare este pe cale să se impună: serbarea cuminte și edulcorată, fără excesele bacanalei. Aproape nimic din ceea ce ar putea semăna cu dezlănțuirile de ultragii și insulte, de grosolănii blasfematorii, cuvinte obscene și triviale, cu „bastonadele” și alte asemenea manifestări de răutate și de impudoare, tipice pentru festivitățile din timpul carnavalurilor 35. Carnavalul era perioada de veselie a „lumii pe dos” care se traducea prin divertismente în ruptură cu obiceiurile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
adevăr. Adevărul absolut trebuie practicat sau impus la modul absolut. Pentru războinicul care a incendiat biblioteca din Alexandria era clar: „Cărțile de aici conțin ceea ce se spune În Coran, și atunci sunt inutile; sau spun alte lucruri, și atunci sunt blasfematoare. În orice caz, merită să fie arse”. John Locke, cel ager la minte, a denunțat cercul vicios al fanatismului: „Se afirmă despre o doctrină că este o revelație deoarece se crede cu tărie În ea; se crede cu tărie În
[Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
fără rușine și remușcare, ci aproape cu bucurie și consolare. Fanatismul nu e altceva decât superstiția pusă În practică”. Calvin reprezintă un exemplu clar atunci când, În Apărarea credinței adevărate, scrie: „Cel care crede că e o nedreptate pedepsirea ereticilor și blasfematorilor devine În mod conștient vinovat și complice la aceeași crimă. Să-i lăsăm la o parte pe cei care hotărăsc pe pământ: Dumnezeu e cel care vorbește aici și e limpede ce dorește să păstreze În Biserica sa până la sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
am spus de atâtea ori, acționează independent de eul conștient. Încercările de respingere a gândurilor nedorite pot genera o luptă internă Îngrozitoare, angoasantă pentru subiect. Părintele simte adesea impulsul de a-și omorî fiul, o persoană religioasă poate avea gânduri blasfematoare. Eymieux, În cartea sa despre obsesie și scrupul, relatează povestea unei femei care, având oroare de praf, folosea șaizeci de litri de apă de colonie pentru a curăța tavanul casei. Își ducea viața urcată pe o scară și obișnuia să
[Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
de horror șocant, la fel cum, mutatis mutandis, va proceda Rebreanu în Adam și Eva). Totuși, trebuie să subliniez, odată cu Louis F. Peck, că "a încadra The Monk în tiparele literaturii deliberat pornografice este nedrept și fals; a-l numi blasfemator este irațional" (1961: 35). Ascensiunea și decăderea unui anahoret spaniol, Ambrosio, violează orice lege a verosimilității, dar este posibil ca tocmai enormitatea tribulațiilor sale să fi constituit elementul de bază al succesului imens de care s-a bucurat opera în
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
provoca și șoca cititorul - considerat, cu maliție, întotdeauna „burghez” - își găsește în insistența asupra unui subiect apreciat până nu demult ca fiind tabu una dintre armele cele mai redutabile. N. asociază, în spirit nihilist, sexul și religia în orgii verbale blasfematorii: „fiecare mătanie e o crispare sexuală/ [...] fiecare clopot e o invitare la obscen/ acum fiecare călugăriță iubește falusul singurătății”. Poeme cu conotații violent erotice se regăsesc și în următoarele două cărți, Libertatea de a dormi pe o frunte (1937) și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288373_a_289702]
-
în mod cert un personaj dubios. Niciun florentin nu a venit în ajutorul lui și nu a intervenit pentru el în ceasul sau de nevoie, în fața Celor Opt pentru Siguranța. Unul din documentele Companiei celor Negri îl numea "un mare blasfemator și un bătăuș de tată"; autorul priorista îi menționa sifilisul și îl numea un "om cu apucături de bestie"; Landucci a spus că era un jucător de noroc; și nicio sursă nu a spus nimic în favoarea lui, cu excepția tratamentului înțelegător
by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
blasfemia (spre deosebire de neobrăzare și nelegiuire) că un păcat împotriva lui Dumnezeu însuși și a religiei și credinței, iar pentru Toma din Aquino blasfemia era prin natura ei un păcat capital și cel mai grav dintre toate păcatele 91. Presupunerea că blasfematorii vor fi pedepsiți de Dumnezeu mai degrabă decât de oameni poate explica lipsa distincțiilor specifice, general acceptate dintre blasfemie și sacrilegiu în dreptul civil sau în cel canonic. Prima lege generală împotriva blasfemiei a fost în Novella lui Iustinian, care a
by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
pedepsiți de Dumnezeu mai degrabă decât de oameni poate explica lipsa distincțiilor specifice, general acceptate dintre blasfemie și sacrilegiu în dreptul civil sau în cel canonic. Prima lege generală împotriva blasfemiei a fost în Novella lui Iustinian, care a decretat că blasfematorii ar trebui pedepsiți mai întâi făcându-i nedemni de milă lui Dumnezeu și apoi prin tortură. Conform așa-numitului "epitome" al juristului Iulian, compilat la jumatatea secolului al XVI-lea, oricine blasfemia împotriva lui Dumnezeu va fi supus execuției 92
by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
lui Dumnezeu va fi supus execuției 92. În perioada medievală târzie și la începutul celei moderne, juriștii considerau în general că pedeapsa pentru blasfemie este moartea. Bertachinus, în Repertorium, publicat în 1539, a concluzionat că "în dreptul comun (de iure communi) blasfematorul este pedepsit cu pedeapsa capitală"93; și Domenico Toschi (m. 1620) a dedicat o secțiune specială din cartea sa răspunsurilor practice ale dreptului la întrebarea dacă blasfemia era un delict ecleziastic sau secular, si a decis, citându-l pe Giulio
by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
a decis, citându-l pe Giulio Claro (m. 1575), că era un delict mixt ce putea fi pedepsit în oricare curte, dar nu în ambele. În conformitate cu ambele legi, divină și civilă, a scris Toschi, moartea era pedeapsă pentru blasfemie, și "blasfematorul este pedepsit cu pedeapsa capitală și cea mai mare suferință"94. Aceste lucrări arată influență Vechiului Testament și a dreptului român, dar autorii lor nu au trăit exclusiv în sfera teoriei teologice și juridice. Ei recunoșteau că nu toți blasfematorii
by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
blasfematorul este pedepsit cu pedeapsa capitală și cea mai mare suferință"94. Aceste lucrări arată influență Vechiului Testament și a dreptului român, dar autorii lor nu au trăit exclusiv în sfera teoriei teologice și juridice. Ei recunoșteau că nu toți blasfematorii puteau fi executați, schițând așadar multe distincții în definițiile blasfemiei. Teologii scolastici divizau blasfemia în atributiva, derogativă și uzurpativă. Alessandro Tartagni (m. 1477) distingea între blasfemia simplă și cea repetată, care trebuia să fie comisă de mai mult de trei
by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
care trebuia să fie comisă de mai mult de trei ori și demonstrată de câțiva martori 95. Toschi, din nou citându-l pe Giulio Claro, a scris că pedeapsa cu moartea "nu era în mod obișnuit respectată... pentru că dacă toți blasfematorii ar fi condamnați la moarte, ar mai rămâne puțini oameni"96. Câțiva juriști susțineau că blasfemia rezultată din furie sau beție nu ar trebui să fie pedepsită deloc. În secolul al XV-lea, juristul florentin Marco Antonio Savelli de Modigliana
by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
rezultată din furie sau beție nu ar trebui să fie pedepsită deloc. În secolul al XV-lea, juristul florentin Marco Antonio Savelli de Modigliana, a cărui Summa diversarum tractatuum se baza pe surse timpurii, a spus că deși pedepsele pentru blasfematori includeau moartea "așa cum pedeapsă cu moartea este impusă de legea Cezarului", existau multe opinii diferite și excepții bazate pe tipul de blasfemie și statutul blasfematorului 97. Se știu foarte puține despre procese civile pentru blasfemie în orașele-stat italiene. Niciun caz
by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
cărui Summa diversarum tractatuum se baza pe surse timpurii, a spus că deși pedepsele pentru blasfematori includeau moartea "așa cum pedeapsă cu moartea este impusă de legea Cezarului", existau multe opinii diferite și excepții bazate pe tipul de blasfemie și statutul blasfematorului 97. Se știu foarte puține despre procese civile pentru blasfemie în orașele-stat italiene. Niciun caz de blasfemie nu a fost adus în fața Podestà în Bologna între 1385 și 1400. În secolul al XV-lea, blasfemia, la fel ca jocul de
by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
nu lipseau pedepsele severe; de obicei ele depind de circumstanțele individuale, ca în cazul bărbatului decapitat la Pisa în 1413 (menționat mai sus). O lege din secolul al XV-lea din Bădia Tedalda, un domeniu feudal sub protecția Florenței, pedepsea blasfematorii împotriva lui Dumnezeu și a Fecioarei cu o amendă de 10 lire în monedă comună, în timp ce blasfematorii împotriva "sfinților lui Dumnezeu" primeau o pedeapsă mai mică, echivalentul a 5 lire102. Un blasfemator din Florența a fost condamnat în 1512 la
by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
Pisa în 1413 (menționat mai sus). O lege din secolul al XV-lea din Bădia Tedalda, un domeniu feudal sub protecția Florenței, pedepsea blasfematorii împotriva lui Dumnezeu și a Fecioarei cu o amendă de 10 lire în monedă comună, în timp ce blasfematorii împotriva "sfinților lui Dumnezeu" primeau o pedeapsă mai mică, echivalentul a 5 lire102. Un blasfemator din Florența a fost condamnat în 1512 la trei ani de exil după ce a fost condus prin oraș cu o țepușa în limba 103. Conform
by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
Tedalda, un domeniu feudal sub protecția Florenței, pedepsea blasfematorii împotriva lui Dumnezeu și a Fecioarei cu o amendă de 10 lire în monedă comună, în timp ce blasfematorii împotriva "sfinților lui Dumnezeu" primeau o pedeapsă mai mică, echivalentul a 5 lire102. Un blasfemator din Florența a fost condamnat în 1512 la trei ani de exil după ce a fost condus prin oraș cu o țepușa în limba 103. Conform unei scrisori din 1543, Ducele Cosimo I de' Medici câteodată îi ierta pe blasfematori de
by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]