219 matches
-
Își făceau apariția dimineața, la ora nouă, cu două mașini: un Citroen C3 și-un Chevrolet Kalos, mici, albastre și înghesuite, ca niște buburuze. Săreau din ele artistic, portierele se deschideau toate odată, ca-n filmele cu gangsteri. Mașinile arătau boțite, încercările repetate și etern nereușite de parcare își spuneau cuvântul. Avocatele purtau pantaloni negri și pantofi sau cizme cu toc înalt; trei dintre ele ieșeau cu părul despletit, celelalte trei îl purtau strâns în coadă. Șuvițele fâlfâiau în vânt, blonde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
transportată și ușa dispensarului încuiată pe exterior, au sărit și ei în spate și-au tras prelata. Mașina a ieșit ușor din curte și-a luat-o la dreapta, prin zăpada bătătorită, spre Sinaia. A fost găsită a doua zi, boțită și-abandonată în nămeți, pe vârful Păduchiosu; parcă bușiseră pe cineva, pe drum. De vaccinuri sau bandiți, ca-n poveștile bune: nici urmă. A treia oară, hoții au lovit de Sfântu Ion. Deja apăruseră vorbe în stânga și-n dreapta, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
bleumarin. Și la buzunarul stâng, în dreptul inimii, avea întotdeauna, o batistă de un alb foarte curat, imaculat; dar, batista asta o ținea, însă așa, de paradă, fiindcă, iarna, când îi curgea nasul, scotea din buzunarul de la pantaloni, una mototolită și boțită, mare cât jumătate de prosop, în care-și prindea toată podoaba nasului, până la rădăcină și sufla, sufla de se cutremura catedra, apoi împăturea ușor toată pânza asta decolorată și-o îndesa iarăși în buzunarul pantalonilor. Știam de la seriile de dinaintea noastră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
invitați la bairam cînd ăia deschideau ușa să vadă ce se-ntîmplă sau măcar să primească o sticlă de vin. Spărgeau între dinți coaja semințelor pe care o aruncau într-una din grămăjoarele din jur. Uneori în spatele genunchilor unuia zăcea o sticlă boțită plină cu un lichid de o culoare dubioasă pe care o numeau vin sau secărică sau țuică, în funcție de inspirația de moment, și din care mai trăgeau cîte un gît zgomotos, plimbînd-o din gură în gură. Dacă se flutura prin preajmă
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
invitați la bairam cînd ăia deschideau ușa să vadă ce se-ntîmplă sau măcar să primească o sticlă de vin. Spărgeau între dinți coaja semințelor pe care o aruncau într-una din grămăjoarele din jur. Uneori în spatele genunchilor unuia zăcea o sticlă boțită plină cu un lichid de o culoare dubioasă pe care o numeau vin sau secărică sau țuică, în funcție de inspirația de moment, și din care mai trăgeau cîte un gît zgomotos, plimbînd-o din gură în gură. Dacă se flutura prin preajmă
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
ultimele sale momente...“ Cam acesta era tonul necrologului pe care l-a compus cu energie într-o jumătate de oră, imprimându-l pe foi de hârtie la masa lui de lucru, cu limba printre dinți, în halatul lui de baie boțit și purtându-și pe cap ciorapul femeiesc. Apoi ne-am dus în camera tatălui lui cu un dosar mare de carton, am încuiat ușa, am aprins lumina și am început să luăm la mână documentele Comisarului. Îmi dădea diverse hârtii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
i-am spus eu, vrând s-o aduc cu picioarele pe pământ. În schimb, n-am reușit decât să o fac să se Îmbufneze și să răspundă: — Exact! Expresia ei semăna cu cea a păpușilor acelora cu fețe de plastic boțit, care plâng la comandă, ori de câte ori le răsucești brațele la spate. Dacă mai făcea multe comentarii la adresa vârstei oamenilor, mă bătea gândul să Încerc eu Însămi manevra asta cu ea. — Are tot dreptul să fie geloasă, i-am atras eu atenția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
a lui William Eastcote. Își dădea părul pe spate, pieptănându-și cu degetele șuvițele ude, ușor rărite. Discuta cu un bărbat gras ai cărui chiloți de baie erau aproape invizibili sub pântecele proeminent. Bărbatul gras avea o față mare, cărnoasă, boțită, și un păr cărunt, des și țeapăn ca o perie, încă perfect uscat. Cum în acea clipă bărbatul își întoarse capul, George îl recunoscu pe John Robert Rozanov. Reîntorcându-se, din trei pași, îndărăt la bazin, George plonjă din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fetei. — Bineînțeles, răspunse Sarah ușor uimită. — Și eu, răspunse Antonio. Isus Hristos e adevărul și viața. Nesfârșită este mila lui. Și deja bara de la parcarea din gara Termini se ridica, iar lumina verde anunța POSTURI DISPONIBILE. Apăsătorul acoperiș din ciment armat, boțit ca În urma unui seism, Îl Întâmpina, și acum erau În imensa sală a caselor de bilete, Înconjurați de o avalanșă de valize, turiști, rucsacuri și navetiști. Era vineri. Oamenii plecau În week-end. Sau se Întorceau acasă. Doar Antonio nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
o clădire În care pe lângă locuințe funcționează și un hotel, dar te obișnuiești. Antonio introduse cheia În ușa mare de aluminiu care oprea accesul Înspre apartamente și deschise. Cele douăzeci și nouă de casete din tablă sclipeau În penumbră, opace, boțite, deteriorate. Tati nu luase corespondența de câteva zile. Din caseta familiei Buonocore plicurile dădeau pe dinafară. Le luă Valentina. Lui tati Îi scria banca, cei de la impozite, cei de la gaz - din câte se pare, nu și-a plătit facturile. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
picior, așa că jumătate de pantalon se bâțâia peste margine și se Înmuiase În ligheanul cu apă de clătit. Aproape că Îi venise să se lase păgubaș. Fata care Îl aștepta Întinsese mâna și-i luase prosopul. Îl așternuse peste cearceaful boțit. Se așezase pe el și o clipă picioarele Îi atârnaseră peste marginea patului. Apoi, În timp ce se rotea, Își săltase genunchii spre bărbie; Își cuprinsese picioarele În brațe, așteptându-l, Învăluită În lumina neîmplinită a dimineții. Soldatul Cătănuță, vrăjit de acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
dosită de ochii lumii. Îi punea Întrebări la care răspundea tot el și din când În când Îi ștergea gura cu o batistă Înmuiată În apă. După câteva ore se hotărî să plece. Se ridică de pe pat, Își Îndreptă veșmintele boțite și căută În buzunarele largi și adânci ale șorțului. Scoase două mere verzi și câteva nuci pe care le așeză lângă femeia care nu Încetase nici o clipă să privească În același loc de pe tavan. Pe trotuarul din fața spitalului avu vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
spațiul public se protejează cu grijă de intruziunile celui privat, și invers; civilizația le părea a fi însăși despărțitura dintre ele - paravanul portabil pe dinăuntru al omului. Credeau numai în autenticitatea stilată convenabil: noutatea ei eruptivă, contururile ei vâlvoi, lenjeria boțită a gesturilor spontane se cereau netezite după cuviință în arabescurile decorativului, tot așa cum, într-un motor, haosul exploziei se împleticește ordonator și fortuit prin tubulatura prevăzută în acest sens. Da, arta pune lumea în mișcare, dar trebuie bine strunită; domesticirea
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
fi fost o ușă rotativă de sticlă menținută în axa ei de chiar fuga statornică a lui și a celor ca el. XI Abia către sfârșitul verii, la revenirea din concediu, Ian găsi pe birou-i un plic alb cam boțit, conținând o notă redactată într-o olandeză pasabilă și imprimată pe o foaie format A4: "Stimate domnule Rechner, am dori să știm dacă planurile executate de biroul dumneavoastră pentru locuințele nomazilor din România pot fi achiziționate contra cost. Printr-o
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
că primii s-au înecat, iar ultimii au înghețat în posturile lor13. Revista Time din 21 aprilie 1947 conținea următorul reportaj: Pe Berlinerstrasse din Potsdam, în zăpadă și noroi, se înghesuiau doisprezece oameni obosiți... Fețele lor aveau aspectul palid și boțit al prizonierilor. În spatele lor mergea un soldat rus cu fața dură, rotundă, cu o mitralieră Thompson într-o mână și cu stepa ucraineană oglindită în ochii săi albaștri. Apropiindu-se de stația Stadtbahn, grupul s-a întâlnit cu un val
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
parfum de esențe tari. Mizeria în care sînt ținuți deținuții (avînd acces la apă caldă doar 3 minute pe săptămînă) pare consecința mizeriei în care mustește trupul angajaților de rang inferior. Puțind a transpirație nespălată de mult, cu hainele soioase, boțite și degradate, cu pantofii scîlciați și șapca decolorată, unii angajați par întruchiparea barbariei. Iar cînd peste ei se deșartă flacoanele de parfum ieftin în apropierea unor vizite, efectul este de un dezgust total. Doar printre femei se constată o creștere
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
dar mass media scoate la suprafață tot mai multe caractere imunde, infestate de germenii nimicitori ai lăcomiei, indiferenței, cinismului. Cum de am ajuns atât de strâmbi, atât de contorsionați, cum de ne-am pierdut reperele? Tabloidele scot la vânzare imagini boțite care confundă viața socială cu cea de budoar. Lumea acea needucată care a ocupat locul lumii rafinate, școlite, încă e vizibilă; „De două trei zile trăiesc în atmosfera oribilă a locatarilor ăstora care țipă, cer dreptate și se bat pentru
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
acestuia, oțelit în dureri, care a văzut și îndurat atâtea și atâtea vicisitudini,.. că nimic nu-l mai poate îngrozi. Din mulțimea adunată pe la porți, de frica securității, nimeni nu îndrăznea să facă un pas... O bătrânică, mărunțică, cu fața boțită și frântă de șale, îi ieși în cale cu un cofăel cu apă rece, atunci scoasă din „Fântâna lu’ Păun”, și i-l întinse... „ - Na, Gheorghiță, mămăică-mamă... că, ț’a ci tari săti, mamă..!”. Dar n-apucă să se apropie
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
convulsii incontrolabile. Umerii i se zgâlțâiau, iar omoplații se mișcau parcă ar fi fost acționați de un cutremur devastator. Unde era omul puternic și tare ce nu se temea de nimic? Fusese învins de un adversar superior: Moartea. Cu fața boțită și schimonosită de plâns era un om terminat. Gata. Silvica, draga tatei, Silvioara mea, unde pleci? Dumnezeule, Doamne! Înnebunesc...! Umblam pe vârfuri, în tăcere, înfricoșați, să nu trezim spiritele malefice care ar mai putea lovi o dată. Așa au trecut trei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
care i se lăsa mult peste mustață” - „indica originea sa [evreiască]” <endnote id="(785, p. 381)"/>. Și Leo Nafta, din romanul Muntele vrăjit, este un evreu galițian „de o urâțenie corosivă”, cu „nasul coroiat care-i domină fața”, cu „gura boțită” și cu „un aer atât de maladiv” cum „numai semiții pot avea”. „Are un nas de evreu, uită-te bine la el !”, spune un personaj neamț. „Și caldeenii aveau același fel de nas”, Îi răspunde altul <endnote id="(786, II
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Orientului, pare o glumă frumoasă. Simt o mînă ușoară pe umăr. Tresar. Un bătrîn smochinit, cu privirea ca un fir subțire, oblic și negru, mă cercetează pătrunzător și mă întreabă în rusește de unde vin. "Din România", zic eu și fața boțită se adună într-un zîmbet și din tot ce urmează înțeleg că a fost rănit în război și salvat de o ambulanță românească. Apoi, mă ia de mînă și mă duce la bătrînul cu turban mare și alb. Înțeleg că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
și ușa că ea n-aude. — Ai tu noroc să te-ncurci numai cu d-astea. Laur Își suflă nasul și trântește mucii cu năduf de cimentul din fața ușii. Își șterge degetul de turul raiaților săi noi, care arată deja boțiți și prăfuiți În ultimul hal, da’ cu dada Leontina știu că te-nțelegeai bine: ea te trăgea de curent și tu o văitai că cine-o mai fute-o și pe biata Leontina. Să-ți fi făcut pomană cu ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
panică. Printre asistenți erau chiar dl. General C. Ilasievici, Mareșal al Palatului (!), și însuși proprietarul mașinii nr. 2, dl. dr. C. Vereanu. Pentru a stimula în continuare automobilismul local, compus în prezent dintr-un parc de numai 2 (două) automobile, boțite (sic), s-a organizat spontan o chetă a cărei sumă, de 1000 lei, va fi împărțită în jumătăți egale între cei doi șoferi". Am citit și răscitit cronica. Personajele de pe terasă comentau: "Oameni, oameni de onoare... ce timpuri, domnule... generalul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
de Dumnezeu, care mi-ar asculta cu înțelegere durerile, doleanțele, dorințele. Dar poate că am coborât toate aceste trepte, până la tărâmul Proserpinei. Azi casa mi se pare nițel îmbătrânită, poate pentru că și eu arăt rău de oboseală. O biată față boțită, trasă, fără ruj pe buze; poftă nebună să mă duc să-l văd pe Tăticonț. Dar vai, n-am cum; poate că totuși se va întâmpla foarte repede. Să trecem peste asta. [...] Nu mai am vești de la prietenii tăi. Doar
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cu o afecțiune numai a mea, nu cu frânturi minuscule ca resturile care i se aruncă unui câine flămând. Himere, himere. Te iubesc, fetița mea, sper ca următoarea scrisoare să fie mai luminoasă; îmi întind către tine biata mea față boțită, ochii triști, gura cu colțurile lăsate: învață-mă să zâmbesc, să trăiesc. II 8 septembrie [1948], miercuri dimineață E de dimineață sumbru și înnorat. E ziua plecării tale. În casă niște tufănici roșii ca vinul pe biurou, pe măsuța ta
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]