42 matches
-
prin numărul mare de soliști. Concertul în re minor și cel în fa minor pentru clavecin și orchestră au deosebită frumusețe tematică, variate efecte timbrale și bogăție expresivă, fiind construite în tiparul clasic al timpului. În afară de pasajele solistice din Concertele brandenburgice (1721), Bach a utilizat vioara ca instrument solistic în două Concerte și în Concertul pentru două viori și orchestră în re minor. Marea dezvoltare a tehnicii violonistice, datorată școlii italiene, precum și cultivarea virtuozității de către maeștrii germani au pregătit drumul creației
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
melodii cantabile și pasaje de virtuozitate. Prin atribuirea de rol solistic clavecinului, acesta va putea diversifica expresia prin resursele sale polifonice și armonice. Dacă până la Bach orchestra avea doar un rol de acompaniament în concertele "grossi", în cele șase Concerte brandenburgice orchestra realizează un dialog cu grupul concertino. În Concertul nr. 1, grupul concertino se contopește aproape integral cu "ripieni", iar în Concertul nr. 3 dispare cu totul masa orchestrală, fiind alcătuită din trei grupuri: viori, viole și violoncele, fiecare având
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
corn. Fundamentul armonic este realizat de un bas și cu "basso continuo". Și în Concertul nr. 6, scris fără violine, diferențierea dintre "concertino" și "ripieni" este foarte puțin conturată. În creația sa, orchestra capătă o expresivitate proprie. Atât în Concertele brandenburgice, cât și în cele patru Suite (intitulate „Uverturi”, 1717-1725), descifrăm viitoarea orchestră simfonică, care va deveni principalul mijloc de exprimare în timpurile ce vor urma. Concertele brandenburgice definesc tipul de "concerto grosso" din Barocul târziu, prin numărul de trei părți
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
puțin conturată. În creația sa, orchestra capătă o expresivitate proprie. Atât în Concertele brandenburgice, cât și în cele patru Suite (intitulate „Uverturi”, 1717-1725), descifrăm viitoarea orchestră simfonică, care va deveni principalul mijloc de exprimare în timpurile ce vor urma. Concertele brandenburgice definesc tipul de "concerto grosso" din Barocul târziu, prin numărul de trei părți (în patru dintre ele), prin alternarea mișcărilor (repede, rar, repede) și a tonalităților, a doua parte fiind adusă în altă tonalitate. Pentru fiii săi, pentru a doua
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
mai cumpătat în unele concerte de clavecin. Ne atrage elanul romantic din Aria Suitei a III-a, din Andantele Concertului în Mi major pentru vioară sau din aria „Îndură-te” din Patimile după Matei, dar și arhitectura clasică a Concertului brandenburgic nr. 3 sau a fugii din Uvertura Suitei în si. În cele mai sobre compoziții polifonice, întrezărim și freamătul patetic al improvizatorului, iar în cele libere descifrăm logica sa componistică. Tributar vechii polifonii, el îmbină limbajul muzical al trecutului cu
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
Grupul concertistic a lui Corelli era alcătuit din două viori, violoncel și orchestră de coarde. Amândouă erau acompaniate de un "basso continuo" asigurate de clavecin, orgă sau lăută. Händel a compus câteva colecții de "concerti grossi" iar câteva dintre Concertele brandenburgice ale lui Bach se bazează puțin pe forma de "concerto grosso". La sfârșitul secolului al XVIII-lea, forma de "concerto grosso" a fost înlocuită de concertul solo și de "sinfonia concertante" iar noi lucrări aparținând acestei forme nu au mai
Concerto grosso () [Corola-website/Science/318888_a_320217]
-
au condus printre altele spre orchestre precum: Orchestră Radio München, Filarmonica George Enescu București, Orchestră Națională Radio din București, Orchestră Națională de Cameră Radio din București, spre Orchestră Filarmonicii Montevideo, Orchestră Filarmonicii din Zagreb, Orchestră Națională Simfonica din Buenos Aires, Orchestră Brandenburgica de Stat din Frankfurt și către Orchestră Filarmonicii din Nissa.
Walter Hilgers () [Corola-website/Science/317474_a_318803]
-
ai epocii muzicale moderne”. În anii 1960 Casals a predat în cadrul unor master classes în întreaga lume, de pildă la Gstaad, Zermatt, în Toscana, la Berkeley, la Marlboro, Vermont (unde a dirijat și înregistrat unicele versiuni ale celor șase concerte brandenburgice) . Mai multe din aceste master classes au fost difuzate la televizor. Concertul la Casa Albă din 1961 a fost înregistrat și difuzat ca album. Casals a fost și compozitor. Lucrarea sa cea mai apreciată este "La Sardana", pentru un ansamblu
Pablo Casals () [Corola-website/Science/330865_a_332194]
-
1060-1062), două concerte pentru trei clavecine (BWV 1063 și 1064) și un concert pentru patru clavecine (BWV 1065). Două alte concerte includ pasaje pentru clavecin solo: concertul BWV 1044 care are pasaje solo pentru clavecin, vioară și flaut și Concertul brandenburgic nr. 5. În plus există un fragment de nouă măsuri dintr-un concert pentru clavecin (BWV 1059) care adaugă și un oboi în grupul de instrumentiști. Se crede că toate concertele pentru clavecin ale lui Bach (cu excepția Concertului brandenburgic) sunt
Concertele pentru clavecin (Bach) () [Corola-website/Science/331461_a_332790]
-
Concertul brandenburgic nr. 5. În plus există un fragment de nouă măsuri dintr-un concert pentru clavecin (BWV 1059) care adaugă și un oboi în grupul de instrumentiști. Se crede că toate concertele pentru clavecin ale lui Bach (cu excepția Concertului brandenburgic) sunt aranjamente ale unor concerte mai vechi compuse probabil în Köthen pentru instrumente melodice. Oricare ar fi cazul, doar versiunile pentru clavecin mai există astăzi. Din 1729 până în 1741 Bach a fost director la "Collegium musicum" din Leipzig, o societate
Concertele pentru clavecin (Bach) () [Corola-website/Science/331461_a_332790]
-
BWV 1052-1057 erau intenționate pentru a fi un set de șase după cum poate fi observat în maniera tradițională din manuscrisul lui Bach care începe cu 'J.J.' ("Jesu Juva") și se încheie cu 'Finis. S. D. Gl.' ("Soli Deo Gloria"). În afară de Concertele brandenburgice este singura astfel de lucrare din opera lui Bach. Se crede că acest concert pentru clavecin este un aranjament al unui concert pentru vioară în Re minor acum pierdut care mai târziu a fost aranjat ca un concert pentru orgă
Concertele pentru clavecin (Bach) () [Corola-website/Science/331461_a_332790]
-
treia parte provin probabil dintr-un concert pentru vioară în Sol minor iar partea a doua provine probabil dintr-un concert pentru oboi în Fa major; această parte este și partea Sinfonia din cantata BWV 156 Un aranjament al Concertului brandenburgic nr. 4, BWV 1049. Deoarece include părți pentru două flauturi, acesta este un concerto grosso. Bach a plasat probabil intenționat acest concert ultimul din set ca fiind apogeul seriei datorită bogăției culorilor instrumentale produse de cele trei familii de instrumente
Concertele pentru clavecin (Bach) () [Corola-website/Science/331461_a_332790]
-
acest concert este pentru trei instrumente melodice (fiind uneori numit concertul triplu al lui Bach), clavecinul are rolul cel mai proeminent și cel mai mult material; sunt câteva cadențe și pasaje virtuoze pentru instrument. Concertul este aproape identic cu Concertul brandenburgic nr. 5, BWV 1050, deși caracterul este puțin diferit. Prima și a treia parte sunt adaptate după Preludiul și fuga în La minor pentru clavecin, BWV 894. Partea a doua este adaptată după Sonata trio pentru orgă în Re minor
Concertele pentru clavecin (Bach) () [Corola-website/Science/331461_a_332790]
-
Cele șase concerte brandenburgice, conform originalului din germană, [Die] Brandenburgische Konzerte (BWV 1046 - 1051) de Johann Sebastian Bach, sunt o colecție de lucrări instrumentale prezentate de Bach contelui (în original "Margrave" ori "Margraf") Christian Ludwig de Brandenburg-Schwedt în 1721, dar foarte probabil compuse anterior
Concertele brandenburgice () [Corola-website/Science/336318_a_337647]
-
prezente la voci diferite, pe pulsații vecine, iar în ultimele măsuri diversitatea timbrală este evidențiată cu măiestrie prin secționarea orchestrei pe pulsații succesive în bași, oboi, și coarde înalte. În cadrul acestui concert se remarcă și singura apariție a cornilor în Brandenburgice, instrumente cu o puternică semnificație socială pentru acea vreme, fiind simboluri ale vânătorii, așadar ale nobilimii. Concertul prezintă un conflict fățiș între anumite instrumente cu scopul de a ieși în evidență sau a părăsi centrul atenției, îndeosebi în cazul cornilor
Concertele brandenburgice () [Corola-website/Science/336318_a_337647]
-
cu toții un contrapunct lipsit de retorică. Acest tip de conflict este valabil pentru Violino Piccolo Concertato căruia, pe tot de-a lungul părții a treia, i se refuză să devină solistul principal al lucrării, în ciuda eforturilor continue ale instrumentului. Primul Brandenburgic este și singurul din colecție care rupe tiparul de concert în trei părți (dacă nu luăm în considerare chestiunea Adagio-ului din Concertul nr. 3). De fapt, o versiune mai veche a acestei lucrări se regăsește în Simfonia în Fa
Concertele brandenburgice () [Corola-website/Science/336318_a_337647]
-
BWV 1052” de Bach (trio și orchestră), a creațiilor de trio ale lui Jacques Loussier intitulate „Gavotte în Re Major” și „Play Bach”, ne-a fost oferită în epilogul recitalului o versiune pentru Trio de jazz și orchestră a „Concertului Brandenburgic nr. 5 în Re Major BWV 1050” - interpretare reprezentând după opinia noastră momentul summum al programului. Dacă pianistul a răspuns așteptărilor atât ca executant al partiturilor cât și ca artist creativ, iar bass-istul s-a impus ca un instrumentist
Vocalissimo by Florian Lungu () [Corola-other/Journalistic/83630_a_84955]