144 matches
-
ar trebui să se desprindă de Regatul Unit și să devină un stat independent și suveran. Această ideologie este promovată îndeosebi de partidul naționalist galez Plaid Cymru. Țara Galilor și-a căpătat o individualitate politică și culturală distinctă față de alte regiuni bretone, în Evul Mediu timpuriu. După cucerirea normandă a Angliei, în 1066, normanzii au penetrat în Țara Galilor și și-au extins gradual controlul asupra unor părți din regiune. Moartea lui Llywelyn Cel din Urmă, în 1282, a condus la cucerirea ultimului
Independența Țării Galilor () [Corola-website/Science/320752_a_322081]
-
întoarcere clandestină și nocturnă”. După cinci ani de martiriu, și-a regăsit pământul natal, dar a fost imediat închis începând cu 1 iulie în închisoarea militară din Rennes. El a fost adus la 7 august în fața curții marțiale din capitala bretonă, la liceul din Rennes (astăzi, ). Generalul Mercier, vârful de lance al antidreyfusarzilor, a intervenit constant în presă, pentru a reafirma corectitudinea primei judecăți, susținând constant că Dreyfus era vinovatul. Dar imediat, au apărut disensiuni pe marginea apărării lui Dreyfus. Cei
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
fiică, Isabela. Este probabil că ea a învățat să citească și să scrie în franceză și poate puțin în latină. Contrar a ceea ce este uneori susținut, era puțin probabil ca ea a învățat limba greacă sau ebraică și nu vorbea bretona. A fost crescută de o guvernantă, Françoise de Dinan, Lady de Chateaubriant și prin căsătorie contesă de Laval. În plus, ea a avut câțiva tutori, inclusiv majordomul ei și poetul curții, Jean Meschinot, despre care se crede că a învățat
Anne de Bretania () [Corola-website/Science/317480_a_318809]
-
masculină era stinsă. Tratatul de la Guérande din 1365 a stabilit că în absența unui moștenitor masculin din Casa de Montfort, moștenitoarea Ioana de Penthièvre ar fi succedat. Atunci când Anne s-a născut, tatăl ei era singurul moștenitor masculin al Casei bretone de Montfort, și moștenitorul Blois-Penthièvre era o femeie, Nicole de Blois, care în 1480 și-a vândut drepturile asupra Bretaniei regelui Ludovic al XI-lea al Franței pentru suma de 50000 de scuzi. Lipsa unui moștenitor de sex masculin a
Anne de Bretania () [Corola-website/Science/317480_a_318809]
-
natura ca parte definită a poemului. În următorul episod care vizează latura umană, putem sesiza filosofia înfrățirii cu natura, prin actul morții, element care a însoțit și creația lui Mihai Eminescu ("Mai am un singur dor"). Versiunea literară în limba bretonă (considerată și cea originală) utilizează rime împerecheate în patru versuri a câte 12 silabe fiecare. Cântecul breton aduce în expunerea orchestrală elemente din aria Sfinxului ("Oedipe"), dar asemenea unui ecou. Episodul 2, care încă păstrează un discurs liniștit, este urmat
Vox Maris () [Corola-website/Science/336367_a_337696]
-
francă, "Hruodland"; d. 15 august 778), denumit și Contele , a fost un lider militar franc din timpul lui Carol cel Mare devenit una din principalele figuri ale ciclului literar denumit "Matière de France". Roland a fost guvernator militar al mărcii Bretone, responsabil de apărarea frontierei Regatului Franc împotriva bretonilor. Singura atestare istorică despre el provine din "Vita Karoli Magni" de Eginhard, în care este denumit "Hruodlandus Brittannici limitis praefectus" („Roland, prefect al hotarelor Bretaniei”) și în care se narează moartea sa
Roland () [Corola-website/Science/323422_a_324751]
-
la sud de Mont Saint-Michel sunt astăzi împărțite între Normandia și Bretania. Cultura distinctă a regiunii păstrează actuala limbă gallo și legende despre eroi locali cum a fost Roland. Succesorul lui Roland în "Brittania Nova" a fost Guy al Mărcii Bretone, care, ca și Roland, nu a reușit să promoveze expansiunea franceză în Bretania și doar a susținut o prezență bretonă în Imperiul Carolingian. Conform legendei, Roland a fost înmormântat la Blaye, lângă Bordeaux. Roland a fost o figură legendară foarte
Roland () [Corola-website/Science/323422_a_324751]
-
și legende despre eroi locali cum a fost Roland. Succesorul lui Roland în "Brittania Nova" a fost Guy al Mărcii Bretone, care, ca și Roland, nu a reușit să promoveze expansiunea franceză în Bretania și doar a susținut o prezență bretonă în Imperiul Carolingian. Conform legendei, Roland a fost înmormântat la Blaye, lângă Bordeaux. Roland a fost o figură legendară foarte populară în Europa medievală. În următoarele secole, Roland a devenit o „vedetă” a culturii menestreilor medievali. Conform mai multor legende
Roland () [Corola-website/Science/323422_a_324751]
-
La Tène (începând cu 450 î.en.). Epoca Fierului a provocat apariția triburilor celtice răsfirate în Europa nord-vestică și centrală. Celții alcătuiau o confederație de triburi separate, dar cu culturi comune, ca triburile galice din din Franța, precum Arvenii , triburile bretone ca Icenii din Britania, triburile germanice ca cimbrii din Germania, celt-iberienii din Spania, ilirii și tracii, geto-dacii din nordul Peninsulei Balcanice. Celții s-au dezvoltat ca agricultori tribali uniți în jurul fortificaților, a căror unitate era asigurată de căpetenii și druizi-preoți
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]
-
Lambert I a fost între anii 818 și 831 conte de Nantes și prefect al mărcii bretone, desprinsa din vechea Neustria, fostă formațiune a francilor, iar între 834 și 836 duce de Spoleto. Pentru posesiunile din Bretania, Lambert a succedat tatălui său, Guy. El a luat parte la o expediție inițiată de împăratul occidental Ludovic Piosul în
Lambert I de Nantes () [Corola-website/Science/324772_a_326101]
-
Pentru posesiunile din Bretania, Lambert a succedat tatălui său, Guy. El a luat parte la o expediție inițiată de împăratul occidental Ludovic Piosul în 818 împotriva bretonilor, care îl proclamaseră că rege pe Morvan Lez-Breizh. În 822, o nouă căpetenie bretona s-a răsculat, Wiomarc'h, însă s-a supus carolingienilor în luna mai 825, venind personal la Aachen. Pe drumul de întoarcere al lui Wihomarc'h către Bretania, Lambert a dat ordin să fie asasinat. În 831, Lambert s-a
Lambert I de Nantes () [Corola-website/Science/324772_a_326101]
-
element al unui diftong). Exemplu: > [kaxtivus] > franceza veche "chaitif" > fr. mod. "chétif" „plăpând, firav”, > *[kaxsa] > fr. mod. "caisse" „ladă”. Vocala [y] exista în limba galilor și s-ar putea ca franceza să o fi moștenit din aceasta, ca și limba bretonă, cea occitană și cea francoprovensală. Limba galilor avea și consoana africată [t͡s], care va evolua în [s]: galică *[t͡sukka] > fr. mod. "souche" „buturugă”. Fărâmițarea teritorială a latinei s-a accelerat după căderea Imperiului Roman de Apus
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
mâinile bisericii, și atât cât se face în popor, se face în idiomurile locale, care își pierduseră orice prestigiu. Ele sunt numite "patois", un termen care corespunde aproximativ termenului „grai”, dar se folosește și pentru limbi ca occitana, basca și bretona, având o conotație depreciativă. Elitele adoptă definitiv limba franceză, iar parțial și păturile mai modeste ale populației. În sud numai aristocrația renunță la limba occitană. În orașele din regiunile cu idiomuri "oïl", oamenii de rând vorbesc acele idiomuri și înțeleg
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
1830 se înființează un învățământ de stat neobligatoriu în franceză, deschis tuturor și menit să contribuie la realizarea unității politice și sociale prin limba națională. Combaterea idiomurilor locale devine din ce în ce mai intensă prin intermediul învățământului. O înverșunare deosebită se exercită împotriva limbii bretone. "Regulamentul școlilor primare elementare din arondismentul Lorient" adoptat în 1836 și aprobat de inspectorul general în 1842 interzice elevilor să vorbească bretona chiar și în recreații, interzicând totodată în școli și orice carte în bretonă Totuși, în 1863, mai sunt
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
prin limba națională. Combaterea idiomurilor locale devine din ce în ce mai intensă prin intermediul învățământului. O înverșunare deosebită se exercită împotriva limbii bretone. "Regulamentul școlilor primare elementare din arondismentul Lorient" adoptat în 1836 și aprobat de inspectorul general în 1842 interzice elevilor să vorbească bretona chiar și în recreații, interzicând totodată în școli și orice carte în bretonă Totuși, în 1863, mai sunt încă 7,5 milioane de locuitori, din aproape 38 de milioane, care încă nu cunosc franceza. Momentul hotărâtor pentru impunerea ei este
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
deosebită se exercită împotriva limbii bretone. "Regulamentul școlilor primare elementare din arondismentul Lorient" adoptat în 1836 și aprobat de inspectorul general în 1842 interzice elevilor să vorbească bretona chiar și în recreații, interzicând totodată în școli și orice carte în bretonă Totuși, în 1863, mai sunt încă 7,5 milioane de locuitori, din aproape 38 de milioane, care încă nu cunosc franceza. Momentul hotărâtor pentru impunerea ei este adoptarea în 1881 a legii propuse de ministrul învățământului Jules Ferry. Aceasta instituie
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
franceză. În acest fel se ajunge ca practic toți locuitorii să cunoască franceza, cu prețul înăbușirii idiomurilor locale. La începutul secolului al XX-lea, în școlile, autobusele și alte locuri publice din Bretania se putea vedea inscripția „Interzis vorbitul în bretonă și scuipatul pe jos”. În școli, copiii erau pedepsiți dacă vorbeau bretona. Totuși, idiomurile locale nu dispar. În acea perioadă, la sate sunt încă mijlocul de comunicare cotidian. Deși astăzi franceza s-a impus pe tot teritoriul Franței și în
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
franceza, cu prețul înăbușirii idiomurilor locale. La începutul secolului al XX-lea, în școlile, autobusele și alte locuri publice din Bretania se putea vedea inscripția „Interzis vorbitul în bretonă și scuipatul pe jos”. În școli, copiii erau pedepsiți dacă vorbeau bretona. Totuși, idiomurile locale nu dispar. În acea perioadă, la sate sunt încă mijlocul de comunicare cotidian. Deși astăzi franceza s-a impus pe tot teritoriul Franței și în țările francofone, ea nu se vorbește la fel în toate regiunile. Variantele
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
(Bretonă: "Roazhon") este un oraș situat în nord-vestul Franței, în estul Bretaniei. Este capitala regiunii și prefectura departamentului Ille-et-Vilaine. Populația orașului la recensământul din 2012 era de 209,860 locuitori. Populația întregii regiuni metropolitane (Franceză: "aire urbaine") la recensământul din 2012
Rennes () [Corola-website/Science/297745_a_299074]
-
se întâlneau negustori din multe regiuni. Majoritatea limbilor vorbite pe teritoriul Franței sunt galoromanice (limbi "oïl", limba occitană, limba francoprovensală), dar sunt și alte limbi romanice (limba catalană, limba corsicană), precum și limbi neromanice: limba alsaciană, limba neerlandeză, limba bască, limba bretonă. Din aceste limbi au pătruns în limba franceză cuvinte precum "canevas" „canava” (din limba picardă, una din limbile "oïl"), "brioche" „cozonac” (din limba normandă, altă limbă "oïl"), "oie" „gâscă” (din limba "oïl" vorbită în Champagne), "gamin" „puști” (din limba "oïl
Lexicul limbii franceze () [Corola-website/Science/331267_a_332596]
-
dialect al limbii occitane vorbit în Gasconia), "béret" „beretă” (din dialectul occitan vorbit în Béarn), "airelle" „merișor” (din dialectul occitan vorbit în Cévennes), "cadenas" „lacăt” (din dialectul occitan vorbit în Provence), "bizarre" „bizar” (din limba bască), "bijou" „bijuterie” (din limba bretonă). Încă din secolele al VIII-lea și al IX-lea, numită perioada „renașterii carolingiene”, deci de la începuturile limbii franceze, aceasta începe să se îmbogățească cu cuvinte din limba latină medievală, prin intermediul limbii scrise a clericilor cărturari. Astfel, în cursul Evului
Lexicul limbii franceze () [Corola-website/Science/331267_a_332596]
-
laiurile sale (les lais), povestiri în versuri scrise în franceza veche, mai exact în anglo-normandă. aparține pe de o parte generației de autori care ilustrează în literatură dragostea de curte și pe de altă parte celor care adaptează legendele orale bretone. Este prima femeie care a scris poeme în franceză. Este prima femeie scriitor de expresie franceză cunoscută. Nu se știe nimic despre ea, doar ceea ce a scris ea însăși în epilogul fabulelor sale: « Marie ai num, si sui de France
Marie de France () [Corola-website/Science/329730_a_331059]
-
gen de literatură (poeziei); înainte de acesta a tradus din latină, din istoria veche. Dar după ce și-a dat seama că cei mai mulți dintre scriitorii vremii sale făceau același lucru a abandonat acest proiect pentru a se consacra în întregime căutării laiurilor bretone. După aceea a început să scrie fabule, lucru care a făcut din ea prima femeie franceză autoare de fabule. Ea redă în versuri în franceză, sau mai exact în dialectul anglo-normand, legende bretone, cărora le dă numele de Lais. Laiurile
Marie de France () [Corola-website/Science/329730_a_331059]
-
a se consacra în întregime căutării laiurilor bretone. După aceea a început să scrie fabule, lucru care a făcut din ea prima femeie franceză autoare de fabule. Ea redă în versuri în franceză, sau mai exact în dialectul anglo-normand, legende bretone, cărora le dă numele de Lais. Laiurile (1160-1175) sunt compuse din douăsprezece povești scurte scrise în versuri de opt silabe cu rime plate, de dimensiuni variabile (118 versuri pentru "Lai du Chèvrefeuille" și 1184 de versuri pentru "Eliaduc"). Marie spune
Marie de France () [Corola-website/Science/329730_a_331059]
-
i (în latină "Britto", (eventual de la celticul "Brith" - viu colorat, diferit, sau de la "Pryden" - numirea de sine a picților) în engleză "Britons", în bretonă "Brezhoned", în galeză "Brythoniaid") au fost un trib celtic, care a format populația principală a Marii Britanii din secolul al VIII-lea î.Hr. până în secolul al V-lea. Înainte de cucerirea romană au trăit preponderent într-un sistem comunal tribal. Opunîndu-se romanizării
Britoni () [Corola-website/Science/326633_a_327962]