35 matches
-
nu la noi. Cât despre celulare, nici nu putea fi vorba. Ca o consecință firească a acestor stări de lucruri, eram completamente rupți de realitatea din țară și de peste hotare. Cât timp am stat cu D.O. (domiciliu obligatoriu) în Bumbăcari, n-am văzut niciun ziar. Pentru prima dată am avut unul în mână la Timișoara, când, fiind arestați și închiși în vagonul de transportat animale, soții Sabina și Sandu ne-au oferit o plasă cu alimente ambalate în ziarul "Scânteia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
fără să vorbești, pătruns doar de momentul tragic al despărțirii de cel care va pleca pe ultimul drum. Era ultima mămăliguță! Era ultimul "regal culinar" pe care ni-l oferea mama într-o casă potopită de zăpadă în colonia penitenciară Bumbăcari din Câmpia Bărăganului. Mama a aprins o lumânare și mi-a întins-o. Hai cu mine, Titi. Da, mama. Am traversat holul și am intrat în camera cu valențe multiple. Eu țineam lumânarea. Nu știam ce intenționează mama să facă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
un polonic de dude coapte, intrând în comă alcoolică. Vai și-amar de capul lor! Vă spuneam mai sus că lampa cu petrol numărul 8 intrase în șomaj tehnic din lipsă de materie primă. Și iată de ce. În colonia penitenciară Bumbăcari, achiziționarea petrolului se făcea în conformitate cu legile trocului, practicat hăt pe vremea când încă nu se descoperiseră banii ca valoare de circulație universală, iar cumpărarea se făcea prin schimb de mărfuri. Adică: te prezentai la cooperativa agricolă de consum cu patru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
un zbor uluitor spre necuprinsul bolții cerești... Aiureli! În realitate, acești oameni erau get-beget ardeleni, din frumosul oraș transilvănean situat pe malul Someșului. Au fost deportați în tranșa a doua, așa că au ajuns ceva mai târziu în colonia penitenciară din Bumbăcari. O familie respectabilă de intelectuali, de o desăvârșită noblețe comportamentală, fizică și morală. Doamna Condor, de o statură mai degrabă submedie, cu niște ochi albaștri, în care citeai bunătatea infinită și mila față de semenii aflați în suferință, era o apariție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
undeva, îmi urmărește tacit, cu îngăduință ironică plină de adânci semnificații filozofice, temerara mea încercare cu veleități literare. Oprirea crivățului nu a însemnat pentru familia Aciocîrlănoaiei încetarea bruscă și totală a șirului de privațiuni la care eram supuși în ghetoul Bumbăcari, nici nu a însemnat intrarea triumfală în "epoca de aur", o gogoriță stupidă a regimului comunist; dar nici intrarea "dincolo", în raiul absurd și inexistent fabricat pe cale industrială de managerii echipați în haine lungi și cernite de culoarea cernoziomului hrănitor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
ar trebui uitate toate imaginile murdare, toate cuvintele triste auzite." (Jean-Paul Sartre) 5. Tentația rușinoasă sau diavolul nu face mănăstire Trebuie să vă mărturisesc vouă potențialilor mei cititori că stratificările sociale se făceau simțite chiar aici, în perimetrul concentraționar din Bumbăcari, unde regimul de viață era identic pentru toți deportații, indiferent de vârstă, sex, stare materială, religie etc. Aceste denivelări au existat și până atunci, s-au menținut și au continuat să se adâncească și aici, în spațiul acestui ghetou comunist
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
trasă de reni și nu s-a mai oprit până în Laponia cea înzăpezită unde închis în cămăruța lui de gheață a plâns trei zile și trei nopți la rând de mila tuturor copiilor nefericiți... ...Pentru prima dată am văzut în Bumbăcari o casă acoperită cu carton asfaltat aparținând unui deportat sârb, Moma sau Momcico. Ori de câte ori treceam pe acolo mă uitam minute în șir la această minunăție. Cel puțin la început, nu mi-a venit să-mi cred ochilor: am stat așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
la procesul decorticării semințelor de floarea-soarelui și extrem de curioși au făcut cerc în jurul nostru. De unde sunteți, măi copii? Întrebarea a fost adresată întregului grup, dar noi, știind cine este liderul nostru, ne-am uitat toți trei la Mircea. Din comuna Bumbăcari. Sunteți deportați? Da. Li s-au lungit fețele, ca la babuini, într-o uimire paroxistică, nevenindu-le să creadă că înaintea lor se află, în carne și oase, patru dintre cele mai feroce exemplare de "dușmani ai poporului". Aceștia patru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
o sobă înghețată) este descrisă cu aceeași incredibilă minuție și cu putere evocatoare, reconstruind, din detalii exterioare sau lăuntrice, scene care par să se petreacă sub ochii cititorului. Este ca și cum ai asista la un film -în-film." Mirela STĂNCIULESCU Casa din Bumbăcari și familia: Lică, mama, Țuki, tata cu Bebi, Mircea, unchiul Vizireanu și Radu. La acoperitul casei: Țuki, Lică, Victor (Titi), Mircea, Axa Petrov, Radu. La săniuș cu tata, Silvica, Lică, Mircea și Victor (Titi). Pe o stradă în Cernăuți, mama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
agravat, scăpând de septicemie doar datorită intervenției lui Virgil Lungeanu. Pe la mijlocul lui august 1954 a fost dus la Târgu Ocna, alături de Oprișan și alți trei deținuți. A trecut și prin Aiud, fiind eliberat în 1957 cu domiciliu obligatoriu în comuna Bumbăcari, unde a ajuns pe 19 iulie. A muncit la strânsul recoltei, la cărat și împrăștiat bălegarul pe câmp și ca paznic. Perioada de libertate a fost foarte scurtă, pentru că, înainte de a se căsători religios, pe 19-20 septembrie 1958, a fost
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]