KorAP: Find »[drukola/base=burgund & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 ...7 >

162 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

onorurile Audbert se încruntă: — Despre cine e vorba? Balamber făcu un semn vag cu mâna. — Nu-ți bate capul. O să afli la momentul potrivit. însă la acest mijlocitor trebuie să ajungem fără să fim observați, asta e important, fiindcă altfel burgunzi din toate satele de pe drum ne-ar sări în spinare ca niște câini și riscăm să nu mai ajungem deloc. Așa că tu vei fi călăuza noastră. Exact de asta se temea Audbert. Desfăcu brațele într-un gest de perplexitate și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
s-au încredințat, nu le poți să le ignori pur și simplu; el, însă, ar fi fost obligat să-l țină permanent sub ochi, pentru a-l împiedica să le facă vreo figură - să dispară, cine știe, pe furiș, la burgunzi și să le dezvăluie lucruri periculoase. Merseră, fără a scoate vreun cuvânt, traversând codrul ziua întreagă și ajunseră numai către apus să vadă Rinul, în punctul în care se găsea vadul bătrânului Fergal. Era, însă, prea târziu pentru traversare, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ce zăcea în praf. Zărindu-l, Geremar îi veni în întâmpinare, încă strângând în mână sabia însângerată. Făcu un semn cu capul către trupul bărbatului și anunță triumfător: „Waldomar!“. Gualfard părea la fel de încins, aproape euforic. Balamber își făcu loc printre burgunzi și cercetă cu atenție cadavrul, în jurul căruia se lățea o baltă consistentă, de un roșu aprins; se întoarse apoi către Audbert, pe care Khaba și Odolgan îl împinseseră între timp către el. — El e? întrebă. Marcomanul, cuprins de groază, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
seama că fuseseră trași pe sfoară. Nu încă. 13 Când soldații trimiși de Gualfard în urmărirea tânărului Waltan se întoarseră, mărturisind încurcați că îi pierduseră urma, iritarea lui Balamber se transformă în furie nestăvilită. îl luă imediat la rost pe burgund: Unde i-ai găsit pe tâmpiții ăștia? Au stricat totul. Livid la față, Gualfard își luă ochii de la el și începu să-i bruftuluiască pe cercetași, acoperindu-i de ocări și blesteme. Unul dintre ei, ridicând mâinile ca să se apere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
înapoi. N-are nici un rost să mai urli acum, îi spuse, privindu-l cu duritate. Nu trebuia să-l lăsați să scape. Sunteți niște incapabili! Discuția se transformă într-o ceartă. Odolgan nu putu să nu-și arate disprețul față de burgunzi, ceea ce îi stârni cumplit pe soldații lui Gualfard și mai ales pe unul dintre ei, care îl înfruntă cu duritate pe hun; Khaba interveni să-i despartă, pentru a fi, la rândul său, înconjurat de burgunzii cu inima înveninată, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
acela amărât și necioplit începuse să-i fie simpatic? Oricum ar fi fost, acum se căia amarnic pentru hotărârea pe care o luase. După ce aruncă o privire prudentă în spatele său, se apropie de cei doi prieteni, îndepărtându-se puțin de burgunzi, care nu înțeleseseră nimic. — Din lac în puț! mârâi. în cine de aici mai pot să mă încred? Și acum, ce mai așteptați? Nu se poate să fi ajuns departe. Găsiți-l și omorâți-l. Imediat! Din câteva salturi, Odolgan

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
imediat, iar hunul fu primul care găsi urme: pete de sânge pe frunzele arbuștilor de la capătul unei cărări prăfuite și adâncituri imprimate în noroi de copitele unui cal. Porniră hotărâți pe cărare, dar descoperiră repede că se bifurca; doi dintre burgunzi o luară la stânga, însă fără prea multă convingere, întrucât drumul se dovedi foarte abrupt și, cel puțin pe porțiunea de început, părea prea strâmt ca să poată trece un cal. Balamber, cu ceilalți trei, o luă la dreapta, afundându-se într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
scăzut și căutând, parcă, să fie convingător; nu-i fu, însă, cu putință să înțeleagă ce spunea. Totuși, ceea ce îl aștepta la capătul urcușului nu era tocmai ce se așteptase să vadă. într-un luminiș, o copilă îl înfrunta pe burgund strângând în mână un pumnal; Rutger descălecase și acum stătea cu picioarele desfăcute înaintea fetei, aplecat puțin în față, cu brațele deschise, gata să o prindă; părea pe punctul de a sări asupra ei, dar nu se atingea de sabie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Balamber făcu un semn cu capul înapoi. — E mort, anunță simplu. Imediat, Gualfard plecă de lângă el. Urmat de Geremar și de un alt războinic, din câțiva pinteni, urcă iute cărarea ce ducea la luminiș și se pierdu printre arbuști. Ceilalți burgunzi, rămași pe prundiș, comentau între ei cu exclamații de uimire, experiența hunului și nu puteau să-și dezlipească ochii de la el. Khaba arătă spre bandaj: — Ce ai pățit acolo? Am mâna opărită. Balamber se aplecă să-și dezlege, destul de chinuit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
lui. — Să se salveze, izbucni Odolgan. Chiar nu cred. Râul era umflat, curentul era vijelios, nu avea nici o speranță. Gualfard reapăru pe buza povârnișului și, împungându-și calul, coborî iute către torent. Geremar îl urmă curând. într-o clipă, nobilul burgund ajunse lângă huni. Chiar ai avut noroc, n-am ce să zic, făcu el către Balamber. Cum nu, spuse sentențios Odolgan, care știa câteva vorbe în dialectul germanic al burgundului. — E pentru prima oară când aud că scapă cineva de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
câțiva pași distanță: descălecaserăm ca s-o terminăm cu cei doi, însă... Gualfard tresări. — I-ați prins? întrebă stupefiat. Vizibil nemulțumit Balamber încuviință. — Da, îi aveam în mână, dar ne-a lovit trăsnetul. Un murmur de stupoare îi străbătu pe burgunzi. Gualfard, care făcea eforturi ca să-și revină după cele ce aflase, suspină adânc, pe un ton răgușit, încărcat de mânie: — Așadar, trăsnetul v-a lovit numai pe voi. Hunul răspunse, ridicând din umeri. — E limpede, spuse, schițând un zâmbet resemnat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
întunecos și ieșiră în lumina firavă a zorilor. în mijlocul curții, sub privirea atentă a soldaților din corpul de gardă, Sebastianus găsi una din gărzile sale așteptându-l, cu doi cai de căpăstru: minunatul său roib și dereșul lui Vitalius; doi burgunzi, urcați deja în șa, îl așteptau, în schimb, pe Ricarius, ținându-i calul. Cu pas hotărât, ofițerul se duse lângă roib și urcă în șa; în acel moment, auzi din nou, venind din stradă vocea lui Matauro: comandantul turma-ei striga

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
se ceartă, sunt furioși. Mânia se vede limpede, dar am putut vedea și rătăcire. Până și Gundovek, de obicei atât de hotărât, îmi pare tulburat, nesigur pe ce are de făcut. — La plecare, Magister militum m-a avertizat că printre burgunzi există o partidă puternică ce dorește neutralitatea, însă acum, în lumina acestei crime, ar trebui să fi fost redusă la tăcere. Din nou, Alpinianus scutură din cap: — Nu chiar. Ar fi cu siguranță așa dacă azi, după promisiunea lui Etius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
fiindcă alianța cu burgunzii era vitală. Cu toate acestea, hotărî să nu meargă prea departe cu minciuna: — Nu mai puțin de treizeci de mii de soldați și încă pe jumătate cavalerie! proclamă cu glas tunător. Păreri contradictorii se ridicară printre burgunzi, iar prin mulțime se porniră discuții aprinse. Mulți aprobau mulțumiți și comentau cu satisfacție acel anunț, neștiind că cifra era mai mult decât dublul celei reale. însă auzi pe cineva strigând că nici treizeci de mii nu erau de ajuns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
traversa lanțul nu foarte înalt al Munților Jura și cobora la miazăzi, spre Noviodunum, unde întâlnea celălalt mare drum, care, trecând pe la nord de Aventicum, lega direct Augusta de Genava. în fața pericolului iminent, controlul asupra acelui drum era vital pentru burgunzi. încă și mai tulburătoare erau veștile ce veneau de la miazănoapte, unde de acum hunii trecuseră Rinul și roiau prin Galii; se vorbea de jafuri teribile și sistematice, de masacre înfiorătoare și de tot felul de atrocități săvârșite de invadatori. Paștele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
și îngădui un moment ca să-și recapete suflul, Chilperic anunță: — O ștafetă de la Augusta. Cetatea a căzut. Se pare că Reinwalt a dat-o pe mâinile gepizilor și a trecut de partea lor, punându-se în fruntea unui detașament de burgunzi renegați, cei mai mulți dintre ei oameni de dincolo de Rin. Acelei armate i s-a alăturat și un contingent numeros de huni. Tatăl meu s-a luptat acolo, dar a fost înfrânt și se retrage spre Aventicum. Sapaudia e invadată. Pentru o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
sfârșiți de mersul îndelungat, se căzneau să înainteze cât mai iute și fără oprire, temându-se de sosirea, dintr-o clipă în alta, a hoardelor hune. Nici măcar vederea războinicilor lui Chilperic nu avu darul să-i mângâie. îi priveau pe burgunzi fără să se arate mai ușurați, continuând să meargă înainte cu capul în jos, de parcă le-ar fi fost frică să nu pățească, din partea acelor războinici îmbrăcați în armuri și cu înfățișare sinistră, necazurile de care scăpaseră până atunci. Mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
cele ale burgunzilor. Pentru moment, lui Sebastianus îi trecu prin minte că putea fi însuși Atila. „Ba nu! Ar fi într-adevăr o onoare prea mare pentru noi!“ își spuse cu amărăciune, aruncând o privire la fragila barieră alcătuită de burgunzi și căutându-l în special pe Chilperic; acesta, înconjurat de locotenenții săi, își punea în acel moment coiful pe capul blond. începea așadar bătălia. Pentru el, nu era, cu siguranță prima, dar, după toate probabilitățile, avea să fie cea din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
lung, blondiu, și cu o tăietură verticală pe obrazul drept. Gândindu-se că voia să-i găsească rănitului un ungher liniștit și adăpostit, Canzianus se apropie de el și îl ajută să-și facă loc prin mulțime. Conducându-i pe burgunzi, le îngădui să-și transporte tovarășul în dormitorul deja invadat de zeci de fugari care își înșiraseră peste tot lucrurile. Faceți loc! le spunea abatele, desfăcându-și brațele. Fiți buni, fraților, faceți puțin loc! în sfârșit, cu ajutorul celorlalți călugări, reușiră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
în cale, cine știe cum, de un băiat, îl împinse cu duritate îndărăt; tatăl acestuia, un om înalt și robust în haine de lucru, poate un tâmplar, se interpuse între ei, postându-se în fața războinicului. Mulțimea fu cuprinsă de un fior. Alți burgunzi se apropiară de tovarășul lor, o femeie scoase un strigăt, se dădură câțiva ghionți, dar în confuzia generală, se înălță, puternică, vocea lui Wisichart, care îl mustră pe un ton aspru pe tânărul impulsiv. Aprins de mânie și umilit, el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
față ne așteaptă Noviodunum, de ce ar trebui să pierdem vremea urcând munții? — Poți să trimiți doar un detașament și să lași aici grosul cu încărcăturile și cu răniții. Și pe urmă, sunt gata să pun rămășag că valea mișună de burgunzi fugari; vrei să-i lași aici? Dacă oamenii aceia cu adevărat vin de la Vesontio, observă băbește Odolgan, înseamnă că au luat cu ei lucrurile cele mai prețioase, nu? Oamenii s-au luptat și au dreptul la prada lor. Du-te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
avea fața în umbră, putea să-i distingă doar cu greu contururile. — Dar..., insistă el, lupta... Tânăra fu cea care îi răspunse: — Cum ai fi vrut să se încheie lupta? Hunii se mândresc că au ucis cel puțin trei sute de burgunzi. — După tot ce am văzut că au adus aici, adăugă Lidania, nu exagerează deloc. Jos la râu e un adevărat măcel. Oricum, dacă asta te poate mângâia, au murit și mulți huni. Iar noi ne-am petrecut toată după-amiaza oblojindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
pe răniții care au reușit să se târască până aici. Sebastianus se frământă în culcuș. — Și... Chilperic? Fiul lui Gundovek, ce soartă a avut? — Nu știu cine o fi acest Gundovek de care vorbești. însă hunii au învins, asta e sigur. Puținii burgunzi care au scăpat de acolo au fugit. După ce îi verificase bandajele, Lidania înmuia acum un petec de in în apa rămasă în ceașcă. Când i-l puse pe gât, contactul cu pielea chinuită îl făcu pe Sebastianus să tresară violent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
să-și pună pe deplin încrederea, până într-acolo - cel puțin, așa se spunea - încât să nu ia nici o hotărâre importantă înainte de a-i fi auzit părerea. Gepizi și hunii, împreună, călcaseră Rinul prin trădarea lui Reinwalt, îi copleșiseră pe burgunzi într-o luptă ușoară și devastaseră într-un mod cumplit Vesontio. Acolo drumurile lor se despărțiseră, căci, lăsându-i pe gepizi să termine jaful, Balamber plecase cu războinicii săi ca să împlinească misiunea specială pe care Utrigúr i-o încredințase, adică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
despărțiseră, căci, lăsându-i pe gepizi să termine jaful, Balamber plecase cu războinicii săi ca să împlinească misiunea specială pe care Utrigúr i-o încredințase, adică să coboare spre miazăzi, să preia controlul drumului spre Italia și să-i țină pe burgunzi sub teroare până când avea să fie chemat înapoi. Practic, mingan-ul său era extremitatea aripii stângi a imensei armate. El, să o spunem drept, avea tendința să interpreteze acele ordine în felul său. Chiar din ziua când, împreună cu Audbert, contemplase de pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]