253 matches
-
se dedau la cele mai umilitoare ascultări și munci pentru un ban (...). Am ajuns cerșetori ai Europei și ai lumii întregi. Brațul cel mai ieftin de muncă este al bietului român. În ce umilință a ajuns neamul acesta creștinesc..., se căina bătrînul duhovnic, sperînd ca generațiile noi de fii duhovnicești, cei ca Daniel Corogeanu, nu vor lăsa țara să-și piardă credința strămoșească și-i vor întoarce acasă pe tinerii care plecau la muncă prin toată Europa. Iată că părintele Daniel
„Adevărata poveste a unui exorcism“ by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4470_a_5795]
-
răzbunarea soartei provocată de propriile ei vorbe, că nu mai avu putere și se rezemă de Cerboaică. E aici prefectul? se interesă nora. Ni s-a spus că-i aici. Aici, aici, maică, dar ce să ne facă el? se căină bătrâna. Face și el ce poate, spuse altcineva. Dacă pleca și dumnealui cu autoritățile... Dacă pleca, se ghiftuia în altă parte... De ce vorbiți așa!? Înaintau cu greu, prinse în trupul mișcător al mulțimii, cu neputință să facă ce voiau ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
nicicând întrerupt!" Afirmația lui Ilie Constantin din Scurta istorie a poeziei române (Editura Albatros, 2005) poate fi luată ca un adevărat laitmotiv al criticii, atunci când vine vorba de poezia lui Gheorghe Grigurcu. Aproape toți exegeții de ieri și de azi căinează statutul de defavorizat al poetului Gheorghe Grigurcu, în raport cu - se presupune - mult mai cunoscutul și apreciatul critic omonim. O idee, pe cât de generalizată, pe atât de falsă. Dovada? Faptul că poetul Gheorghe Grigurcu se poate lăuda cu un dosar de presă
De veghe în Amarul Târg by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8728_a_10053]
-
întrucât "așa au ei obicei să omoare mâțe, pentru trecere de vreme". Dar surpriza e când francezii o pun în gamelă s-o fiarbă. Ajuns în Macedonia, unde prizonierul avea să-și petreacă cele mai aspre zile, el nu se căinează, nu se vaită, ci închină un fals imn celebrului ținut, pedalând pe jocul contrastelor: "}inut binecuvântat de Dumnezeu, numai spini și piatră seacă..." Sau: "Macedonie, pământ cu trecut istoric, unde civilizația antică s-a înfiltrat odată, de jos în sus
G. Topîrceanu, memorialist by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8790_a_10115]
-
în negru. Deschizînd volumul, și dînd de Spovedanie, te gîndești că de la Arghezi încoace poezia noastră își pune foaia de lichidare la început. De fapt, e-o mărturisire voioasă, de păcătos mucalit înaintea Postului Mare, de băutor priceput care se căinează în romanțe: "Dar când va fi să las această lume,/ În care m-am ținut de chef și glume/ Și clipa ceea m'o găsi mahmur,// Voi da cu tifla'n omenirea toată,/ Intrând apoi, cu plosca ridicată,/ În turma
Soiuri busuioace by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9846_a_11171]
-
întinsul zăpezii fecundate de lună îmi sună în urechi din copilăria uitată. scârțâitul de os al saniei urnită doar de fornăitul și aburul cald al celor doi cai. departe, în urmă, sau înainte, plânsetul lupilor era însuși plânsetul nopții albite, căinându-și neodihna și veghea. pe-o astfel de noapte nu-i chip să adormi. glasul tatei e singurul bici pe crupele cailor. mâinile mamei, uscate și calde, sub cojocul mițos, mă strâng ca un clește milos, iar glasul ei, strecurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
și să filosofezi. O legătură de sînge - la propriu, sîngele îl folosește Voronca spre a-și lipi imaginile - se încheagă între trecerile repezi de la o poveste la alta, atît de pripite, uneori, încît își fărîmă conținutul. Omul perfect fericit se căinează, pe el Arlechino care cade bucăți, ofrandă lumii de care se ascunde. Fericirea e înțelepciunea unui șir de cedări, anestezierea părerilor de rău pentru hălcile de carne pe care, ca în povestea cu pajura care te duce dintr-un tărîm
Literatura moare rîzînd by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9596_a_10921]
-
femeile Danielei Rațiu, la fel ca și moartea, fericirea este o chestiune care, de la un anumit moment încolo, le privește numai pe celelalte. Le admiră, le invidiază, bănuiesc că viața lor este o continuă fiestă și, în același timp, își căinează propria nefericire. Au impresia că opțiunile lor nu au fost cele mai fericite, că au negociat greșit anumite situații, că șansa le-a ocolit în momentele decisive și că eșecul vieții lor nu este decât un accident personal. În realitate
Decalogul nefericirii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9699_a_11024]
-
atenționat moș Dumitru. Stai! Stai! Adică pe mine mă faci mincinos și pe Didina sau Dina - cum o alinta patronul - o crezi? Ia seama, Dumitre! Dar Georgel ce spunea? a întrebat Ion Cotman. El? El nu spunea nimic. Incă o căina față de cunoscuți. „Sărăcuța Didina! Tare mult mai muncește. Da’ și patronul, ce om de treabă! O aduce acasă cu birja, chiar și după miezul nopții...câteodată!” Aflați, dragii mei, că patronul o lua cu el și peste hotare, când avea
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
Dumitru. Ii drept ce spui, Dumitre. De multe ori ajungea acasă chiar după miezul nopții, obosită peste măsură. Ii plângeai de milă nu alta. Si mototolul ce spunea? a întrebat Ion Cotman. „Săraca! Are un sărvici așa de greu!” o căina el - a sfârșit povestea Pâcu, în râsul zgomotos al cărăușilor. Vedeți să nu răsturnați ceva peste voi - i-a atenționat moș Dumitru în șagă Nu te teme, moș Dumitre! Aici toate sunt înțânate al dracului de bine. Doar oala ceea
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
81 de ani se plînge Într-un ziar central că nu e băgată În seamă de conducerea teatrului pe care l-a slujit cu succes, timp de 63 de ani. E dreptul ei. Dreptul meu e acela de a-i căina pe actorii, la fel de mari, care n-au apucat vîrsta asta ; și de-a o da ca exemplu pe marea Aura Buzescu care, după pensionare, s-a automarginalizat, refuzînd să mai urce pe scenă. CÎți directori de teatru din ultimele decenii
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
cântă, bată-l să-l bată... Da’ ce-i vinovată pasărea, săraca? Cântă și ea pe limba ei. Așa o lăsat-o Dumnezeu. Doamne, de când o plecat Petruță și n-o scris un rând!... Unde o fi, săracul? s-a căinat bătrânul. Nici unul n-o scris, tată, nu numai Petruță. Asta nu-i a bună. Se întâmplă ca în 1917, ferească Dumnezeu. Nici atunci nu ne-o dat voie să scriem înainte de atacul de la Mărăști. Nici pe urmă nu ne-o
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
Le-a dat binețe, dar n-are ce face omul și întreabă: Unde ai fost, mătușă, pe o căldură ca asta?... Apoi... am fost cu nora mea la Buhai și amu’ ne întoarcem acasă... Gospodarul - mustăcind a râde - le-o căinat: Ei, dacă o trebuit, o trebuit! Nu te poți încontra cu nevoia!”... Am râs pe înfundate, comentând spusa babei. În cele din urmă, l-am luat peste picior pe caprari: „Măi Tânjală! Moartea-i cât capra pe tine și tu
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
care cu chiu cu vai am reușit să-i amăgesc cu te miri ce. Dar ce credeți?! că eram singura gură În casă? Da de unde! Miau luat-o Înainte Încă șase-șapte guri, care au băgat spaima În mama, care se căina mereu și se Întreba: ”De unde Doamne, să fac rost de atâta mâncare?!” Și credeți voi că aceste făpturi făceau cea mai mare gălăgie? Greșit! Total greșit. La casa noastră, cel mai tare urla săracia. Pe la toate colțurile dădeai peste ea
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
au învelit-o într-o bucată de folie din polietilenă și au așezat, totul, cu mare grijă, mai la o parte. Între timp s-a luminat de ziuă. Dezastrul rulotei săracilor cutremura pe orcine venea și vedea nenorocirea. Care îi căinau, pe săracii loviți atât de crunt, de către natură; care, doar ridicau din umeri, și părăseau, locul răspânditor de jale. Cei doi și-au luat fetița de mână, au apucat ligheanul, unul de o toartă, altul de cealaltă, și au pornit
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
de 81 de ani se plînge Într-un ziar central că nu e băgată În seamă de conducerea teatrului pe care la slujit cu succes, timp de 63 de ani. E dreptul ei. Dreptul meu e acela de a-i căina pe actorii, la fel de mari, care n-au apucat vîrsta asta ; și de-a o da ca exem plu pe marea Aura Buzescu care, după pensionare, s-a automarginalizat, refuzînd să mai urce pe scenă. Pe Lev Dodin cred că l-
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
n-o să mai aibă cine juca bătrînii În spectacole. Se va găsi, zic eu, iar septagenarul, oricum e prins În atîtea telenovele, Încît nu văd o moarte a sa prin inaniție, curîndă. În fine, o histrioancă autoexilată În provincie, Îi căina pe bieții Radu Beligan și Ion Lucian, care au niște pensii de mizerie... Rezerva mea vine dintr-o cunoaștere tristă, a realității foarte bunilor actori de provincie, condamnați să trăiască cu 7-800 de lei pe lună, după 15 ani de
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
slavă, m-am pomenit Însă pipăind contururile beznei, Înfășurat Într-o cădere fără de sfârșit. E noapte. Plouă și, din când În când, În depărtare, nervul luminos al unui nor Înțeapă pământul. Bătute de vânt, tufișurile din spatele peretelui de sticlă se căinează, prinzându-și frunțile tremurătoare În palme de nuiele, iar foșnetele lor Îngrijorate se Împletesc cu miriadele de frunze care colportează zvonuri de furtună. Cu fracul scoarței tras peste tulpină, agitându-și coroana superioară, Încă păstrătoare de șuvițe verzi, salcia din
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
fiscale, iar seara, Întors acasă În solitudinea mea plină de cifre, să calculez neîntrerupt impozite și contribuții la casa de sănătate. Și iată-mă, câștigând abia cât să cumpăr două sticle de vodcă pe zi... — Bietul de tine, m-a căinat Vera, așezându-mi domol palma pe ficat. — ...căci ticălosul, deși am arsuri la stomac, n-a ezitat o secundă să mă transforme Într-un alcoolic. N-a contat că aveam platfus, sciatică și suflu sistolic, la fiecare pagină Îmi scotea
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
o îngrămădire de boarfe strînse laolaltă de niște derbedei, că nici măcar un revoluționar n-a reușit să pună mîna pe o armă de foc. Ce prostie că m-am descotorosit și eu atît de ușor de pistolul din dotare, se căinează, din ieșirile astea zgomotoase și dezorganizate ale maselor nu se alege nimic bun niciodată. Noi sîntem mulțumiți că am fost acolo, spune Gulie, senzațiile alea meritau trăite măcar o dată-n viață, zice, dar degeaba, Roja nu poate scăpa de demonii
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
convins că pentru doctorul Forester nici nu fusese nevoie de șantaj. Dușmanii apelaseră doar la virtuțile lui, la orgoliul lui de intelectual, la umanitarismul lui abstract. Or, nimeni nu poate iubi „umanitatea“; pot fi iubiți doar oamenii. Nimic! Nimic! se căina domnul Prentice, plimbîndu-se de colo pînă colo prin Încăpere, cu picioarele-i subțiri și țepene. Apropiindu-se de o fereastră, dădu la o parte perdeaua și privi afară. Nu se mai vedea decît o stea - celelalte se topiseră pe bolta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
totdeauna când noi, detectivii, trebuie să le dăm o veste proastă clienților, aceștia știu deja despre ce-i vorba. Noi doar le furnizăm dovada de care au nevoie. Ei știu deja, nu le spunem nimic nou. — Chiar și așa, îl căină Mma Makutsi. Bietul om! Bietul om! — Da, poate, adăugă Mma Ramotswe, dar ține minte, la fiecare nevastă din Botswana care-și înșală soțul, sunt cinci sute cincizeci de bărbați care-și înșală nevestele. Mma Makutsi fluieră. — Ce cifră impresionantă, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
la Poșta Centrală să‑și cumpere mărci. Ca apoi, după‑masă, sorbindu‑și cafeaua În fotoliu, cu un nepoțel lângă el, să le rânduiască cu o pensetă fină În album. Uneori, În momentele de deznădejde, Își plângea soarta și‑și căina bătrânețile; cum nu‑l ajutase Dumnezeu să urmeze școli Înalte și cum o să se ducă pe lumea cealaltă un neisprăvit, căci nu văzuse nici opere de artă, nici marea n‑o văzuse omenește sau alte orașe, nimic din ceea ce văzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
a replicat: Așa-i mamă, când e ciurul nou, apoi și-a strâns baticul sub bărbie cu un gest hotărât, pe urmă cine știe cum o să fie, a mai zis și a mângâiat părul de pe ceafă al Elei, cu durere, parcă o căina deja pentru viitoarele ei pătimiri. Lui Dimitrie am să-i spun diseară că am venit la tine, el o să mă înțeleagă și o să-mi spună: vezi dacă nu vrei să-ți iei carnet de conducere, mașina stă în curte iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o îngrămădire de boarfe strînse laolaltă de niște derbedei, că nici măcar un revoluționar n-a reușit să pună mîna pe o armă de foc. Ce prostie că m-am descotorosit și eu atît de ușor de pistolul din dotare, se căinează, din ieșirile astea zgomotoase și dezorganizate ale maselor nu se alege nimic bun niciodată. Noi sîntem mulțumiți că am fost acolo, spune Gulie, senzațiile alea meritau trăite măcar o dată-n viață, zice, dar degeaba, Roja nu poate scăpa de demonii
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]