55 matches
-
nu aveau șansa să întâlnească. E drept că aveau informații că acolo sus pe malul lacului s-ar afla un mic refugiu cu numai două încăperi. Și mai știau că a încerca să pleci într-o asemenea expediție fără un călăuz din sat ar fi echivalat cu o sinucidere. Le-a fost recomnadat pentru aceasta Pilu lui Gheorghe Budac, fecior fain care cunoștea bine potecile muntelui pentru că ciobănea pe coastele Laitei, Bâlii și Doamnei de când avea treisprezece ani și care mai
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
pereche de tineri laponi lângă igloo-ul lor din nesfârșitele întinderi albe de dincolo de cercul polar. De aceea parcă nici nu s-au bucurat prea tare atunci când în mai puțin de zece ore, surprinși că timpul trecuse atât de repede, ciobănașul, călăuzul lor a apărut victorios cu cheia dela ușa cabanei pe care le-a deschis-o și i-a invitat înauntru ca un veritabil maistru de ceremonii nupțiale. Niciodată nu și-a putut explica tânăra doamnă de atunci, cum drumul pe
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
secolului XIX-lea se duce pe acolo să-și caute, după mai multe decenii, rubedeniile, pe care le-a găsit, lucru ce l-a bucurat mult. Din cele relatate de Constantin Folea al nostru, socialistul, aflăm că a existat un călăuz al ardelenilor ce doreau să ia drumul Dobrogei, bun cunoscător al traseelor ce treceau prin așa zisele «vămi ale Cucului». E vorba de Petru Resiga, om din Vidra de Jos, care el însuși, până la urmă și-a luat familia și
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
Urcușul concentrat într-un sumar Și-o geometrie care, parcursă de partid, L-a corectat pe Euclid Plantând într-o secantă un nou mărgăritar.“ („O proaspătă fântână“, Contemporanul, 2 decembrie 1977) „Te voi numi braț, frunte, ochi și gând Și călăuz semeț în primul rând, Și ctitorul acestei țări de vis Unde-n rotundul faptei ești înscris.“ („Urare simplă“, România literară, 21 ianuarie 1982) „Figura-i luminată cu ochi ce văd departe, Un dar frumos al harnicei naturi, Și blânda energie
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
l-ar fi primit cu stâlpări. E de mirat numai cum, pe lângă generalii ruși, care-l înconjurau, experiența unor comandanți germani, ca Janus și Rönne, n-a știut mai mult decât atâta. Moldovenii nu puteau fi astfel, măcar niște buni călăuzi”. Istoricul a semnalat faptul că țarul a pierdut prea mult timp în Polonia cu „nunta leșească”, la Iaroslav. După sosirea la Iași, a pierdut zile întregi cu cercetarea monumentelor orașului și cu petreceri în care monarhul rus întrecea pe oricine
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
adică pe când era Șvițera cea adevărată, cea neprofanată de spiritul de speculă a civilizației moderne. Așadar, a doua zi în zor de ziuă noi câteșipatru: tinerii însurăței, Iacob Negruzzi și eu, călări pe câte un catâr și întovărășiți de doi călăuzi și un purtător de merinde, am plecat să urcăm Pierre-à-voir (2467 metri înălțime). Urcarea nu-i tocmai grea, nici periculoasă, deși muntele e cu aproape 500 metri mai înalt ca Ceahlăul, însă pe titva lui încoronată cu niște stânci colosale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
simplă expresiune, și așa de ușoare, că ai fi putu rădica câte două într-o mână. Pe două tălpi era fixată o scândură pentru ședere cu o răzămătoare îngustă așazată curmeziș la spate; în loc de oiște erau două hlube 198 pentru călăuz, care n-avea trebuință să tragă sania la vale, ci numai s-o oprească în puterea călcăilor și să-i deie direcția la dreapta sau la stânga, întru atâta era drumul de pravalatic 199, un drum anume croit ca să lunece sania
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
-i deie direcția la dreapta sau la stânga, întru atâta era drumul de pravalatic 199, un drum anume croit ca să lunece sania de la sine pe pământ gol. Ne-am urcat deci fiecare câte într-o așa-zisă sanie cu câte un călăuz între hlube în loc de cal și... să dea Dumnezeu bine!... Lunecam în jos cu o iuțeală amețitoare, așa că de multe ori eu, care eram în frunte, când mă uitam îndărăpt la cei ce veneau în urma mea, mi se părea că au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
la cei ce veneau în urma mea, mi se părea că au să-mi cadă în cap. În 45 de minute am scoborât muntele pe care îl suisem în 6 ceasuri. Cursă fantastică, în care era de admirat ghibăcia și puterea călăuzilor care, cu picioarele mereu încordate, nu pășeau, ci lunecau brăzdând pământul cu călcăile fără să îngenuncheze o singură dată, ceea ce ar fi avut de efect răsturnarea săniei și căderea noastră în prăpastie. Mă rog, când m-am văzut jos, mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
sala de mâncare sta aninată pe părete o tabelă pe care erau însemnate prețurile tuturor escursiunilor din împrejurimi. Urcarea pe Mont Blanc era taxată atunci cu o mie de lei de persoană în care preț erai obligat a lua doi călăuzi și un purtător de bagaje. Această sumă era cu mult prea mare pentru modestele noastre pungi. Văzând așa, ne-am hotărât a întreprinde trecerea Mărei de gheață care, după Mont Blanc, ne-a ațâțat mai mult curiozitatea. Închipuiți-vă spațiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
înălțime de 2000 metri, aveam să călătorim pe o așa-zisă Mare de gheață ne înflăcăra imaginația. Această escursiune, pe lângă caracterul ei original, avea și avantajul de a fi ieftină, deoarece noi câteșipatru nu eram ținuți a angaja mai mulți călăuzi decât doi. În mai puțin de trei ore am ajuns în vârful muntelui Montanvert de unde dominam întreaga Mare de gheață, care steclea la lumina soarelui, de ne lua ochii. Acolo am găsit un mic restaurant unde am îmbucat câte ceva, apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
de ne lua ochii. Acolo am găsit un mic restaurant unde am îmbucat câte ceva, apoi încalțați cu cizme țintuite și înarmați cu câte un toiag ferecat am plecat înșirați unul după altul pe Marea de gheață, întovărășiți de ambii noștri călăuzi care luase câte o scândură în spate, ca să ne serve drept punte peste crăpături. Ce ne trebuia nouă punte? Săream peste crăpături ca niște căprioare fără leac de grijă, fără nici o conștiință de primejdie, pănă când, cînd sfârșit, franțuzoaica, curioasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
peste crăpături ca niște căprioare fără leac de grijă, fără nici o conștiință de primejdie, pănă când, cînd sfârșit, franțuzoaica, curioasă ca toate femeile să afle tot, întrebă pe unul dintre călăuzi cam ce adâncime pot avea crăpăturile aceste. O! răspunse călăuzul cu mare sânge rece. Depinde, adâncimea lor poate să fie între 500 și 1 000 de metri. Când am auzit aceasta, nu s-a zborșit părul în vârful capului. Am renunțat imediat la gimnastica noastră de sărituri, ba nici chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
trece prin Mauvais-Pas. Nici noi n-am fi îndrăznit să ne riscăm pe acolo, dacă tânăra franțuzoaică, care vroia să facă pe viteaza, nu ne-ar fi adus la ambiție, înaintând ea cea dintăi pe scoborâșul prăpăstios. Hei, doamnă! strigă călăuzul din urmă; închideți cortelul, ca să nu-l umfle vântul și să pierzi echilibrul. Atunci, sumeața noastră tovărășiță, venindu-și în fire și văzând că cararea pe care se angajase era mult mai amețitoare decât își închipuise, se opri în loc, închise
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
venindu-și în fire și văzând că cararea pe care se angajase era mult mai amețitoare decât își închipuise, se opri în loc, închise cortelul, dar, cuprinsă de frică, n-a mai vroit să facă un pas înainte pănă când amândoi călăuzii n-au luat-o fiecare câte de-o mână și au dus-o la vale mai mult de-a târâșul. Când am ajuns jos, biata femeie era atât de istovită și impresionată de fiorosul coborâș, încât n-a mai avut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cari am uitat a le aminti. Erau litografiile institutului Albinei românești, binișor executate, unele copii de pe tablourile maestrilor străini, altele originale. Așa, capul lui Crist în cunună de spini de Guido Reni, Belizar, generalul lui Justinian, ducând în brațe pe călăuzul său mușcat de șerpe, Arhangelul Gabriel și, în dreptunghi, ambasadorii Constantinopolei aducând coroana și mantia regale lui Alesandru cel Bun, Dochia și Traian, într-un colț portretul litografic al Domnului țării, Mihail Grigore Sturza, și într-un colț, într-un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ce se vor comice nu au nici un haz. Alte cărți ale lui T.-R., cele despre Spania (Nopți barceloneze, diferită ca factură, are iz de roman polițist), Abisinia, Argentina, sunt masiv descriptive, de configurație monografică, tinzând să servească eventual de „călăuz”. Transformat în ghid, globe-trotterul vrea să vorbească despre tot și toate - străzi, monumente, muzee, felul îmbrăcăminții, distracții (corida), moravuri, „sufletul”oamenilor locului, grupați, când e cazul, în „tipuri”. Ariditatea nu e compensată, decât rareori, de abundență. Cam peste tot, aceeași
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290169_a_291498]
-
mai amarilor, Cu jalea Ardealului, dinspre Sibii, în uluiri carpatine Până la casa popii, dinsus, pe-o uliță a Rășinarilor. Pot prăfui margini de târg, neamuri turcite, dând Văcăreștilor Loc de popas, cu martiri și scurtări, și schimbări de domnie, Un călăuz, cântăreț, fiul popii din lumea poveștilor A răsărit ca un mag, după drumuri prin nemărginirea pustie. Cuprins de neliniști, într-un octombrie umbros, potrivindu-mi pașii Cu vedenii și gânduri, sub cobilițe-nclinat ori după butoiul cu braga, Coboram pe
Poezie by Ion Horea () [Corola-journal/Imaginative/4141_a_5466]
-
întregii vieți și învață din ea rostul vieții tale. Și invers: citește numai viața ta și descifrează din ea hieroglifa vieții universale." Schopenhauer e maestrul spiritual, e călăuza care propune regasirea Eului. Spune Nietzsche: "Schopenhauer însuși pentru noi - adica acel călăuz care ne conduce din peșteră deprimării sceptice... sus pe culmea contemplației tragice sub cerul nocturn, infinit, înstelat, si care s-a călăuzit cel dintâi pe șine pe acest drum. Este un act de măreție că s-a postat că un
Slavici si arta autodistrugerii la români by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/18026_a_19351]
-
Garcian: În acel Criticon se găsește însă o istorie de o actualitate permanentă, pe care ne permitem a o reproduce pentru cititori fiind un fel de alegorie a timpului de față! Critil și Andronius sunt în lungă călătorie și un călăuz numit Desengano (deziluzia) le esplică lucrurile ce le văd ei în calea lor. Călăuzul nu găsi de lăudat decât pe frânghieri, pentru că numai ei merg, în meșteșugul lor, în sens invers cu ceilalți oameni. Când ajunseră într-un oraș mare
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
care ne permitem a o reproduce pentru cititori fiind un fel de alegorie a timpului de față! Critil și Andronius sunt în lungă călătorie și un călăuz numit Desengano (deziluzia) le esplică lucrurile ce le văd ei în calea lor. Călăuzul nu găsi de lăudat decât pe frânghieri, pentru că numai ei merg, în meșteșugul lor, în sens invers cu ceilalți oameni. Când ajunseră într-un oraș mare li se trezi luarea aminte prin zgomot. Priviră de jur împrejur și zăriră pe
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
să zică cineva că nu-i așa, că, Doamne, prost ar mai fi. Aplaozele degradate se sporiră și mai mult și Andronie făcea ca toți ceilalți. Critil însă nu mai putea să sufere și era să izbucnească. Se întoarse către călăuzul amuți[t] și-i zise: - Oare mult își va mai bate joc omul acela de răbdarea noastră și mult om mai tăcea? Obrăznicia asta ordinară întrece toate marginile. {EminescuOpVIII 595} Călăuzul răspunse: - Aibi răbdare pîn-ce se va rosti timpul; el
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
să sufere și era să izbucnească. Se întoarse către călăuzul amuți[t] și-i zise: - Oare mult își va mai bate joc omul acela de răbdarea noastră și mult om mai tăcea? Obrăznicia asta ordinară întrece toate marginile. {EminescuOpVIII 595} Călăuzul răspunse: - Aibi răbdare pîn-ce se va rosti timpul; el va descoperi adevărul ca totdauna. Așteaptă numai ca dihania să ne-ntoarcă spatele și-atunci vei vedea că cei ce-l admiră [î]l vor da dracului. Tocmai așa se și-ntîmplă
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
și să strige: " Uriașul, uriașul! Grozavul uriaș! " Atunci începură să ploaie asupră-i dubloane și el zise: "Aceasta e înțelepciunea vieții. Lui Critilo-i venea să-și iasă din fire. - Nu mai pot, îmi vine să strig! zise el. - Taci, spuse călăuzul, nu alerga spre pieirea ta. Așteaptă numai ca uriașul să-ntoarcă spatele și vei vedea cum o să meargă. Într-adevăr, abia piticul își săvârși rolul său de uriaș și se retrase în garderobul de lințolii și-ndată toți începură: - Bre
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
vă rog să rețineți pentru totdeauna că nu Împotriva evreilor, ca etnie, trebuie să se Îndrepte lupta necruțătoare a unui legionar autentic, ci contra celor ce fac rău României și Bisericii Creștine.» Crezul acesta umanist și naționalist-creștin sublinia venerabilul meu călăuz s-a confundat cu un principiu, de la care nu s-a abătut nici măcar o dată. Lângă el Încheie bătrânul meu dascăl legionar te simțeai În siguranță. De nimic nu te temeai. Cel puțin pentru mine personalitatea lui impunătoare reprezenta un nu știu ce
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]