251 matches
-
și maica Sofia. În anul 1870, aflându-se la Agafton, o întâlnește Ioan Drogli din Cernăuți, profesor de pedagogie, care o cere în căsătorie. La 7 ianuarie 1871 s-au căsătorit în primăria Cucorănilor. Ioan Drogli, materialist, i-a pretins căminarului ca zestre 2000 de galbeni, sumă ce l-a ruinat. Aglaia Aglaia era o femeie distinsă, cu ovalul feței prelung, șatenă, înaltă, zveltă, foarte elegantă. Avea talente de artistă, recita frumos, implicându-se în activități culturale. A avut ca și
VIAŢA LUI MIHAI EMINESCU ÎNTRE MISTIFICARE ŞI ADEVĂR de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 714 din 14 decembrie 2012 by http://confluente.ro/Viata_lui_mihai_eminescu_intre_mistifi_ion_ionescu_bucovu_1355472177.html [Corola-blog/BlogPost/351713_a_353042]
-
cu Eminescu, vom rămâne în cultură mai departe înfometați.” Mihai Eminescu (Mihail Eminovici) s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani și a decedat la 15 iunie 1889 la București. A fost al șaptelea dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de țărani români din nordul Moldovei, coborând (pe linie paternă) din Transilvania, de unde familia a emigrat în Bucovina, din cauza exploatării iobăgești și a persecuțiilor religioase. Aproape toți frații și surorile i-au murit. O
163 DE ANI DE LA NASTEREA LUI EMINESCU de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 745 din 14 ianuarie 2013 by http://confluente.ro/163_de_ani_de_la_nasterea_lui_eminescu_vavila_popovici_1358205476.html [Corola-blog/BlogPost/342343_a_343672]
-
torță de Țebea din Gorunul lui Iancu ultimul drum al lui Badea Cârțan în opinci și costum popular pornește spre Ipotești să aprindă drumul nemuririi unui popor multimilenar și se oprește la poarta Veronicăi Miclea să întrebe de copilul unui căminar cu năframa neagră pe cap și o sticlă cu aghiazmă îi înmânează o poezie ostoit de atâta drum Badea Cârțan se spală pe față într-o Ozana de cristal și întreabă de un prieten din copilărie ce a furat toate
ULTIMUL DRUM AL LUI BADEA CÂRŢAN de RADU LIVIU DAN în ediţia nr. 1084 din 19 decembrie 2013 by http://confluente.ro/Ultimul_drum_al_lui_badea_car_radu_liviu_dan_1387446089.html [Corola-blog/BlogPost/363458_a_364787]
-
de cristal și întreabă de un prieten din copilărie ce a furat toate cireșele din pom, Creangă Ion și află din păcate că hoțul de cireșe ajuns învățător culcând fânul Moldovei a plecat și el să-l caute pe copilul căminarului codrii de aramă răsună de strigăte de răzeși ulcele milenare cucuteni adună brume de lacrimi ai unor Flămânzi lucrători Ștefan cel Mare oricâte fiice ar da țarului tot în închisoare ar zăcea cu întreg neamul de moldavi sub flori de
ULTIMUL DRUM AL LUI BADEA CÂRŢAN de RADU LIVIU DAN în ediţia nr. 1084 din 19 decembrie 2013 by http://confluente.ro/Ultimul_drum_al_lui_badea_car_radu_liviu_dan_1387446089.html [Corola-blog/BlogPost/363458_a_364787]
-
vodă Sturza, spatar, iar la Mihai vodă, postelnic. Și fiul său Iorgu, fiind prezident la Putna și ispravnic de Iași, în 1848 l-au făcut postelnic. Pe Gheorghe, moșul postelnicului Costachi, prin mijlocirea nepotu-său, domnul Ioan Sturza l-au făcut căminar. Pe Neculai, fiul căpitanului Iordachi, văr primare cu postelnicul Costachi, tot Mihai vodă l-au făcut comis și Enachi, frate vitreg postelnicului Costachi, la Ioan vodă s-a făcut căminar; și, iată, o familie boierească nouă și răpede ridictă la
Lipan (familie de nobili) () [Corola-website/Science/312957_a_314286]
-
Costachi, prin mijlocirea nepotu-său, domnul Ioan Sturza l-au făcut căminar. Pe Neculai, fiul căpitanului Iordachi, văr primare cu postelnicul Costachi, tot Mihai vodă l-au făcut comis și Enachi, frate vitreg postelnicului Costachi, la Ioan vodă s-a făcut căminar; și, iată, o familie boierească nouă și răpede ridictă la înalte ranguri au sporit în țară. Pentru fericirea ei sau pentru a ei împilare.“
Lipan (familie de nobili) () [Corola-website/Science/312957_a_314286]
-
Raluca, mama poetului, a fost a patra fiică a lui Vasile și a Paraschivei Jurașcu. Gheorghe Eminovici s-a căsătorit cu Raluca Jurașcu în primăvara anului 1840, primind o zestre substanțială, iar la 12 mai 1841 a primit titlul de căminar de la vodă Mihail Grigore Sturza. Mihai Eminescu a fost al șaptelea dintre cei unsprezece copii ai lui Gheorghe Eminovici și al Ralucăi. Primul născut dintre băieți, Șerban (n.1841), studiază medicina la Viena, se îmbolnăvește de tuberculoză și moare alienat
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
Iosif Vulcan l-a întâlnit cu ocazia acestui turneu și a obținut de la Eminescu poeziile "La o artistă" și "Amorul unei marmure", publicate apoi în "Familia" din 18/30 august și 19 septembrie/1 octombrie. Văzând aceste poezii în "Familia", căminarul Gheorghe Eminovici află de soarta fiului său, rătăcitor în lume. Stabilit în București, Eminescu a făcut cunoștință cu I. L. Caragiale. Pascaly, fiind mulțumit de Eminescu, l-a angajat ca sufleor a doua oară și copist al Teatrului Național. În 29
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
Voievozi" din Ipotești nu a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Botoșani din anul 2004, dar mormintele familiei Eminescu din dreptul altarului se află pe această listă la numărul 513, având codul de clasificare . La 30 iulie 1847, căminarul Gheorghe Eminovici (1812-1884), tatăl poetului Mihai Eminescu, a cumpărat pentru suma de 4.000 de galbeni, două cincimi din moșia Ipotești de la Eufrosina Petrino, moșie cu 330 de fălci de pământ. La intersecția a două drumuri din centrul satului, Gheorghe
Biserica Sfinții Voievozi din Ipotești () [Corola-website/Science/320902_a_322231]
-
nouă din vălătuci și cărămidă, în locul unei case mai vechi și dărăpănate. În jurul casei se afla o curte destul de mare, o livadă, bisericuța familiei, o fântână, grajduri pentru animale, hambare pentru cereale și alte anexe gospodărești. În anul 1847, soția căminarului, Raluca (Iurașcu) Eminovici (1816-1876) a cumpărat mica bisericuță de lemn din cătunul Ipotești, cu 250 de galbeni, de la boierul Theodor Murguleț. Acest lucru este menționat într-o scrisoare din 14 aprilie 1909 a lui Matei Eminovici către Corneliu Botez (""Biserica
Biserica Sfinții Voievozi din Ipotești () [Corola-website/Science/320902_a_322231]
-
Biserica "Sfinții Voievozi - Grădini" din Fălticeni este o biserică ortodoxă construită în anul 1807 de către căminarul Tudorache Ciurea și soția sa, Elisabeta, în satul Tâmpești (azi cartierul Grădini al municipiului Fălticeni din județul Suceava). Ea se află situată în marginea de sud-vest a orașului Fălticeni, pe drumul spre Roman. Biserica Grădini nu este inclusă pe Lista
Biserica Sfinții Voievozi - Grădini din Fălticeni () [Corola-website/Science/311916_a_313245]
-
moșii cu Vasile Ciudin, dându-i jumătate din moșia Tâmpești pentru jumătate din moșia Bunești. Tudorache Ciurea a avansat în funcții, fiind întâlnit în 1801 cu rangul de clucer, în 1804 cu cel de paharnic, în 1814 cu cel de căminar. Satul se extinde la începutul secolului al XIX-lea. După ce în 1785 înglobase cătunul Cotești, în 1838 include și cătunul Stănigeni. În urma reorganizării ocoalelor, satul Tâmpești devine localitate componentă a Ocolului Șomuz. În urma reformei administrative din 1865, satul Tâmpești intră
Biserica Sfinții Voievozi - Grădini din Fălticeni () [Corola-website/Science/311916_a_313245]
-
însemnarea: "“Acest penticostar este al meu și este cumpărat de tatăl meu, la anul 1801, și este dăruit la biserica noastră”". Aceste două cărți au fost pierdute în timpul celui de-al doilea război mondial. La începutul secolului al XIX-lea, căminarul Tudorache Ciurea și soția sa, Elisabeta, au zidit o biserică nouă, cu hramul “Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil”, pentru a servi ca locaș de închinare pentru locuitorii satului Tâmpești. Lăcașul de cult a fost clădit în apropierea conacului boieresc pe
Biserica Sfinții Voievozi - Grădini din Fălticeni () [Corola-website/Science/311916_a_313245]
-
Paraschiv- duhovnic- Ulița Podul Mogoșoaia, fila 326, Popa Petre- popă de mir- Ulița Mogoșoaia, fila 336 nr. 2152, Diaconu Pană- diacon- Ulița Podul Mogoșoaia, fila 347 nr. 2218. - Tot aici, pe ulița Podul Mogoșoaiei, mahalaua Sfântul Vasile, este înregistrat și căminarul Toma Baltă, ctitor al actualei biserici, care s-a construit cu cea mai mare parte a cheltuielilor date de el. . Biserica veche a fost distrusă de cutremurul din 1838 și refăcută din zid la anul 1847, așa cum ne prezintă pisania
Biserica Sfântul Vasile cel Mare din Calea Victoriei () [Corola-website/Science/317281_a_318610]
-
1838 și refăcută din zid la anul 1847, așa cum ne prezintă pisania, scrisă cu litere chirilice, aflată pe peretele din dreapta al pronaosului. Înălțarea ei s-a făcut în timpul domniei lui Gheorghe Dimitrie Bibescu (1842-1848) și a Mitropolitului Neofit II, de către căminarul Toma Baltă - care locuia în Mahalaua Sfântul Vasile - suportând aproape în totalitate cheltuielile necesare construcției. Pe la anii 1870, se vor zidi în curtea din spatele bisericii câteva odăi de locuit pentru preotul paroh și pentru paracliser, pe cheltuiala doamnei Elena Filipescu
Biserica Sfântul Vasile cel Mare din Calea Victoriei () [Corola-website/Science/317281_a_318610]
-
din două ferstre înconjurătoare de ancadramente din piatre, distribuite pe trei nivele. S-a dorit să ia ființă în 1851, dar se deschide la 1 septembrie 1858. În primii trei ani a funcționat în mahalaua bisericii Sf. Nicolae, în casele căminarului Gh. Petrovici, rectoreul seminarului fiind Dimitrie Matcaș. În 1892 episcopul Melchisedec Ștefănescu și economul Ioan Ștefănescu Flur cumpără un local proipriu pentru funcționarea seminarului. În 1897-1914, după planurile arh. Alexandru Orăscu, clădirea se va completa cu noi spații (planul orașului
Seminarul teologic „Sf. Gheorghe” () [Corola-website/Science/332705_a_334034]
-
cu calități dramatice extraordinare." După zadarnica încercare de a obține de la Ministerul Școalelor o bursă pentru frecventarea cursurilor gimnaziului din Botoșani, Mihai Eminescu pornește din nou pe drumul Cernăuților, în luna martie 1864. Avea 14 ani. I-a asigurat tatăl, căminarul, subsidiile, I-au dăruit rude înstărite din Botoșani cu bani trebuitori? Biografii comentează cu vădită prudență, în absența documentelor. Temeinicul memorialist Teodor Stefanelli ("Amintiri despre Eminescu, București 1914") vorbește despre revenirea neașteptată a nestatornicului școlar în capitala Bucovinei, o dată cu primele
Compania Fanny Tardini-Vlădicescu () [Corola-website/Science/309926_a_311255]
-
din fiicele lui Iordache Panaite, Elena, era căsătorită cu banul Iordache Donici, despre care s-a pomenit mai sus. Există, de asemenea, informații potrivit cărora la începutul sec. al XIX-lea o anumită parte din moșia Temeliuți a aparținut și căminarului Zarti. Partea în cauză a revenit principelui Constantin Ilie Contacuzino, ca zestre în urma căsătoriei acestuia cu fiica lui Zarti - Ecaterina. Potrivit Actelor Comisiei pentru Cercetarea nobilimii din Basarabia la 1821 (publicate de Gh. Bezviconi) „Prințul Constantin Ilie, fiul lui Cantacuzino
Temeleuți, Călărași () [Corola-website/Science/305868_a_307197]
-
zestre în urma căsătoriei acestuia cu fiica lui Zarti - Ecaterina. Potrivit Actelor Comisiei pentru Cercetarea nobilimii din Basarabia la 1821 (publicate de Gh. Bezviconi) „Prințul Constantin Ilie, fiul lui Cantacuzino, 28 ani, în retragere, locuiește în Ținutul Iași, căsătorit cu fata Căminarului Zarti, Ecaterina, are o fată, Safta, de 1 an, stăpânește în Ținutul Iași moșia Temeleuți luată ca zestre și pe care sunt 70 curți de săteni”. În anul 1825, satul Temeleuți, parte a județului Orhei, figurează în documentele de arhivă
Temeleuți, Călărași () [Corola-website/Science/305868_a_307197]
-
Mavrocordat (fratele fostului său protector), care uneltea pe lângă Înalta Poartă pentru a obține tronul Moldovei. Ajuns domn, în iunie 1743, acesta l-a numit pe Dapontes șeful deplin al cancelariei princiare de la Iași și ulterior i-a încredințat dregătoria de căminar. În paralel, Dapontes deținea și titlurile de consul al Angliei (moștenit de la tatăl său) și ecleziarh al Patriarhiei Ierusalimului (începând din 1744). Preocupat preponderent de politică, în a doua lui perioadă de la Iași (1743-1746), Dapontes a acordat mai puțin timp
Constantin Dapontes () [Corola-website/Science/328317_a_329646]
-
inclus pe aceeași listă a monumentelor istorice, cu codul GL-II-m-B-03076. Potrivit istoricului Nicolae Stoicescu, Biserica "Sf. Gheorghe" din Călmățui ar fi fost construită înaintea anului 1809, ea apărând pe o catagrafie din acel an. Ea ar fi fost refăcută de căminarul Alexe Anastasiu (1801-1868), proprietar al moșiei Brehoaia, în perioada 1862-1865. După alte surse, Biserica "Sf. Gheorghe" ar fi fost clădită de căminarul Alexe Anastasiu în jurul anului 1830. Nu se cunosc cu exactitate anii construirii bisericii, dar se știe că aceasta
Biserica Sfântul Dimitrie din Călmățui () [Corola-website/Science/323996_a_325325]
-
construită înaintea anului 1809, ea apărând pe o catagrafie din acel an. Ea ar fi fost refăcută de căminarul Alexe Anastasiu (1801-1868), proprietar al moșiei Brehoaia, în perioada 1862-1865. După alte surse, Biserica "Sf. Gheorghe" ar fi fost clădită de căminarul Alexe Anastasiu în jurul anului 1830. Nu se cunosc cu exactitate anii construirii bisericii, dar se știe că aceasta a fost finalizată la 30 august 1865. Biserica l-a avut inițial ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. În interiorul bisericii se
Biserica Sfântul Dimitrie din Călmățui () [Corola-website/Science/323996_a_325325]
-
înălțarea, a fost preluat, în cele de renovare, anul 1727, iar pentru ctitori, numele lui Pătru și Radu Mușatescu, dar și Radu și Pârvu. Din catagrafia începutului de veac XIX, aflăm că biserica Sfinții Îngeri a fost făcută pe moșia căminarului Rasti, de către Petru Mușătescu. Același ctitor este atestat, pe frumosul clopot, cu chipurile sfinților de hram, Mihail și Gavril făcut, după slova inscripției, în 1797: "cu toată cheltuiala satului Valea Faurului, ctitori Jupânul Pătru Mușaț, David Dorin". Îl numește, fără
Biserica de lemn din Valea Faurului () [Corola-website/Science/319343_a_320672]
-
osteneala sa"". Tot ea a construit în anul 1777 și biserica din lemn a satului, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului". Vornicul Alexandru Callimachi (1781-1837), fiul lui Ioan Callimachi și al Ruxandrei Catargi, a moștenit moșia. El a îndeplinit funcțiile de căminar (1803), apoi vornic de Botoșani (1809), agă (1813), postelnic (1816-1817) și vornic al Țării de Sus (1820, 1827, 1834). El s-a căsătorit în 1801 cu Elena Conachi, fiica vornicului Gavril Conachi, cu care a avut doi copii: Xenofon (1801-1820
Capela Sfântul Teodor Sicheotul din Stâncești () [Corola-website/Science/321467_a_322796]
-
Sărac (biserică dispărută astăzi) în capătul Uliței Sârbești, astăzi Strada Lăpușneanu (teren ce ar corespunde azi parcării situate în fața Casei de Cultură a Tineretului și Studenților din Iași). Casa a trecut apoi în proprietatea Ecaterinei Balș, fiica polcovnicului, căsătorită cu căminarul Iordache Filipescu. În 1812 Ecaterinei Balș vinde casa banului Alecu Beldiman, cărturarul moldovean autor al scrierii în versuri "„Tragodia Moldovei întâmplare după răzvrătirea grecilor, 1821”". De acum înainte, deși schimbările de proprietar se vor succeda într-un ritm rapid, impunătoarea
Palatul Beldiman din Iași () [Corola-website/Science/326408_a_327737]