69 matches
-
pînă la placiditate în care intimitatea autorului nu se dezvăluie aproape nicăieri. Un jurnal fără indiscreții, acesta e Odiseu fără Ithaca. Răboj ticsit de trimiteri culturale, dar golit de umoare irascibilă, autorul fiind un intelectual de limfă rece fără înclinații cabotine. Memoria cititorului nu reține nici o intimitate stînjenitoare și nici un episod remarcabil, și strategia aceasta, de estompare pînă la ștergere a personalității autorului, chiar dacă are ca efect o carte nemărturisitoare, și implicit nespectaculoasă, își are temeiul ei. Căci dacă medicul s-
Ochiul clinic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6241_a_7566]
-
față de tot ce e convenit, uzual, veștejit, a găsit în Gellu Naum "un temperament prin excelență apt să-l exprime cu mijloacele unui comediograf de superioară înzestrare, cu un subtil gust al înscenării discursului, manevrat în registre diversificate, cu alternanțe "cabotine" și acide ironii aduse în pragul sarcasmului, cu lentori studiate ale "povestirii" evenimentelor insolite (un ritm remarcat de poetul Cezar Baltag, după apariția versurilor din Athanor). Ceea ce s-a numit "plăcerea și știința de a divaga" (Eugen Simion), prezentă mai
Conștiința avangardei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14748_a_16073]
-
al savantului, autorul îi găsește unele circumstanțe atenuante: Nu cred că nu va fi suferit și pentru duplicitatea sa și a altora, duplicitate la care a fost silit aproape un întreg popor. Vianu nu reprezintă, câtuși de puțin, fața voios cabotină sau cinic profitoare a vârfurilor intelectualității române care au colaborat cu regimul comunist..." (p. 105). În felul acesta, fostul asistent al lui Tudor Vianu ia atitudine față de o afirmație a colegei sale de la "Europa liberă", Monica Lovinescu, potrivit căreia, tinerii
Spovedaniile unui exilat by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10425_a_11750]
-
este vorba, în nici un caz, de „singurătatea" romantică a lui René, Oberman și ceilalți eroi literari, amestec de poză, mal du siècle și exhibiționism literar. N-am nici o legătură, dar absolut nici una, cu această categorie literară perimată și nu o dată cabotină, tip „subiect de teză de doctorat". Pentru mine, singurătatea a fost, în primul rând, o formă de supraviețuire morală. O formă de baricadare și defensivă interioară, în împrejurări adesea extrem de dure. Din care cauză, mă declar solidar cu toate spiritele
Izolarea definitivă by Adrian Marino () [Corola-journal/Journalistic/6518_a_7843]
-
sunt numele cele mai invocate în paginile Cariatidelor. A treia trăsătură este că, în finalul volumului, pe întinderea a 50 de pagini, Ion Dur, dintr-un exeget sobru de la care te-ai fi așteptat la orice, dar nu la indiscreția cabotină de a scrie despre el însuși, se transformă în veritabil diarist. E o surpriză de proporții să vezi cum un om care și-a făcut din teorie un mediu de viață lasă deoparte doctrinele și trece la registrul mărturisirilor autobiografice
În contra presei de estradă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8372_a_9697]
-
cele despre Iustinian suspect de apropiate de cele "de partid" se oprește desprinderea de sistem a Soranei Gurian. Într-adevăr, în paginile jurnalului se consumă o luptă a scriitoarei cu sistemul ( își ascunde identitatea, dă mită, joacă teatru de mare cabotină, minte de stinge, totul pentru a convinge reprezentanții autorității s-o lase să plece), și o dramă a unui cuplu ( mai mult a lui, a lui Jo, nevoit să accepte divorțul și traiul într-un ménage à trois cu falsul
"Jurnalul meu din România" by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13923_a_15248]
-
în general, piciorul. Ori un picior are gleznișoară, pulpă dulce, genunchi cu rotulă fragedă, coapsă ocultă și fierbinte. Cam pe unde a pupat-o, stimate domn, Rodea? Eu zic că asta-i principalul, nu replica destul de cunoscută și suficient de cabotină: "Nu m-am plecat în fața ta, ci în fața întregii suferințe umane..." Mă rog, să se plece, dar de ce s-o ștampileze erotic pe cărniță? Știu, știu ce veți spune! Că nu pricep nimic. Dar 1) Ea e curvă 2) El
E în mine o poftă nebună de dragoste și ură by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13658_a_14983]
-
un pai, scenă cu o dulceață medeleniană fără a cădea însă în dulcegărie, pe cînd scena cu fanatica mătușă care aruncă cărți din bibliotecă și se instalează cu arme și bagaje în atașul motocicletei decolînd spre al Treilea Reich este cabotină. Filmul lui Gabrea, precum și cel al lui Nae Caranfil, deschid și către alte moduri de face film, onest, fără alegorisme obscure, fără derapaje stilistice, urmărind cu sensibilitate firul unei povești. Sentimentul cu care rămîi este că se putea face mult
Capul cocoșului decapitat by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8612_a_9937]
-
Afurisita umoare histrionică ne joacă feste tuturor: vrem să ne oglindim în alții chiar și atunci cînd jurăm că nu ne pasă de părerea lor. Numai că, în cazul lui Dragomir, varianta aceasta nu poate fi luată în calcul. Intenția cabotină de a-și vedea rîndurile ajunse sub ochii altora îi lipsea în întregime. Puține lucruri îi repugnau mai mult ca gândul de a-și pune în scenă ideile, rînduindu-le după regulile scrisului estetic. De aceea, amănuntul că cineva i-ar
Stilul lui Dragomir by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8349_a_9674]
-
și-o modulează de la interlocutor la interlocutor: cînd opac și politicos, cum se cuvine în fața unei figuri suspecte, cînd confesiv și duios ca în fața unui cunoscut. Experiența strînsă la Europa Liberă l-a învățat să discearnă lesne șerpii cu unsoare cabotină de cerbii cu puritate de suflet. Și fiindcă are fler discreționar, adică intuiția de a mirosi stofa oamenilor, le adulmecă imediat apele în care se scaldă. În genere, sentințele lui sunt sigure sub unghi moral și ideologic, știind să încadreze
Fabula finală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5696_a_7021]
-
cărturărească. Conferențiarul invoca persoane, cărți sau versuri cu plăcerea cu care alții degustă aroma unui vin bun. O bucurie nesimulată îi însoțea perorațiile, C. D. Zeletin digerînd cultura la propriu, ca pe o hrană propriu-zisă, fără ostentație și fără parăzi cabotine. De fapt, Zeletin secreta cultură cu ușurința cu care o glandă își secretă hormonii, porii pielii sale părînd anume dilatați pentru a emana particule olfactive de ordin spiritual. În prezența lui simțeai mirosul unui creștet vibrînd enciclopedic în interiorul unui orizont
Picături savante by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6513_a_7838]
-
trucuri scenice care nu au legătură cu textul. La final ieși din sală cu frustrarea celui căruia i s-a servit o farsă, silit fiind să asiste la o circăraie deșucheată. Nici urmă de spirit în toată parada de contorsionări cabotine, nici fărîmă de tensiune cu suspans intelectual. Un carnaval semidoct de la care spectatorii pleacă răsuflînd ușurați că au scăpat de o grosolănie. Cu gîndurile acestea în minte, dacă citești cartea lui Peter Brook, capeți confirmarea paraginii teatrale pe care o
Declinul scenei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2486_a_3811]
-
dulci... A doua observație, de azi, martie 2000, cînd bat rîndurile de față, după ce am văzut noaptea la televizor sărbătorirea actriței Elisabeth Taylor la împlinirea celor 65 de ani ai săi. Aceeași disimulare studiată. Încât, din două una: ori artificiala, cabotina, bătrâna Elisabeth Taylor era o Suzy intrată pe ascuns în regnul uman; ori Suzy era o Elisabeth Taylor sexagenară catalogîndu-se, fatal, prin efectul, prin caracterul simiesc al senectuții, în tabăra marilor antropoide... Viclenia amîndurora mă șocase. Asemănare, comică aproape. Trebuia
Los Angeles by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17097_a_18422]
-
dînd la o parte tot contextul concret, nu are sorți de izbîndă decît dacă interlocutorii reprezintă niște tipuri umane care sunt exact invers decît le cere televiziunea: adică nu sunt telegenici, nu sunt fast thinkers și nu-și etalează vîna cabotină. Și astfel, ceea ce rămîne dintr-un interviu după ce l-ai golit de coregrafia imaginii reprezintă tocmai substanța lui. Explicația stă în aceea că prea multă informație vizuală dăunează semnificației umane. Excesul de detalii imagistice desființează înțelesul, îmbîcsindu-l cu secvențe parazitare
Între patru ochi by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7927_a_9252]
-
cere ca libretul, partitura, actul regizoral și element mitic să se strîngă toate într-o liturghie laică pe care spectatorii s-o guste ca pe o epifanie. Cînd însă drama se preschimbă în cultură fără rădăcini cultice, ea devine scălîmbăială cabotină sau spectacol de cabaret. O astfel de dramă nu e „muzicală“ decît în latura partiturii, caz în care ignori voit libretul, viziunea mitică și intenția dramaturgică. Tocmai de aceea Wagner prefera, în locul platei Musikdrama, termenul de Theaterfest, un oficiu teatral
Ventrilocul lui Dumnezeu by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3650_a_4975]
-
Altfel spus, medicul are un ce aparte în ținuta lui, un soi de noblețe stilată, care îi dă imboldul de a se considera altfel în comparație cu restul. E alura și mîndria firească a omului cu ștaif. Nu e vorba de fumuri cabotine, ci de o conștiință a aristocrației bazate pe merit, dacă nu și pe stirpe. Iar conștiința aceasta are drept urmare o sporire a pretențiilor intelectuale. Iată de ce medicul caută rafinamente culturale și le cultivă cu bună-știință, ca semn al elitei căreia
Între caduceu și liră by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7148_a_8473]
-
Iată-l, în sfîrșit, pe G.Călinescu, distribuit tot în rolul judecătorului. Însă nici lui nu-i convine partitura, care-l obligă mai ales să asculte și să cîntărească, așa că o schimbă nonșalant cu aceea a procurorului, trasînd, cu gesturi cabotine și glas de stentor, un violent portret în aqua forte al răposatului". Nu putem a nu ne întreba la rîndu-ne: oare Alexandru Dobrescu, el însuși, "ascultă și cîntărește"? Oare îi convine "rolul judecătorului" sau îl schimbă și d-sa, rapid
Un duel cu aerul (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7705_a_9030]
-
rîndu-ne: oare Alexandru Dobrescu, el însuși, "ascultă și cîntărește"? Oare îi convine "rolul judecătorului" sau îl schimbă și d-sa, rapid, precum crede că ar proceda Divinul, cu cel al "procurorului"? Din politețe nu ne mai punem chestiunea dacă "gesturile cabotine și glasul de stentor" aparțin doar umorii călinesciene. Ca și, în concluzie, "deturnarea" amintită de îndată. Pentru a nu fi înțeles greșit, menționez o anume inteligență pe care o vădește discursul lui Alexandru Dobrescu, bine organizat și insistent în urmărirea
Un duel cu aerul (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7705_a_9030]
-
recurgi la rețeta amintirilor. Orice alt refugiu se dovedește derizoriu: prezentul e fad prin scăderea aderenței la actualitate, iar viitorul se îngustează prin stingerea elanului vital. Și atunci reminiscențele ex illo tempore devin principiu de regenerare lăuntrică, și nu formă cabotină de epatare a cititorului. De aceea e o eroare să vezi în memoriile lui Barbu Cioculescu un act de ostentație culturală, hrănit de ambiții publice, cînd de fapt la mijloc e refacerea identității prin dospire retrospectivă. Ochiul eruditului născut pe
Tacticos și mustuos by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4034_a_5359]
-
Anghel și "abilitarea" lui Mihai Beniuc și Șt. Aug. Doinaș. Prilej de teoretizări pe marginea ideii de jurnal a aforismului care "înfrunzește" seducător. "Caietul albastru" al lui Nicolae Balotă îi alimentează însă și tentațiile de a lua în răspăr mărturisirile cabotine ale diaristului. Despre amplul poem, "Anul 1940", de Nicu Caranica, publicat la editura "Eminescu" în 1997, (volum apărut cu mulți ani în urmă la Paris, în editura Ethos a lui Ioan Cușa) vorbește ca despre o veritabilă "mitologie lirică și
Ironie și franchețe by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/16283_a_17608]
-
cosit și abandonat pe scenă, în clipocitul lacului ce se intuiește dincolo de construcția pontonului, scenă totodată a Ninelor și a lui Treplev, în necuprinsul tristeților Mașei sfîșiată între acordurile desuete ale unei dramolete de operă prăfuită și automatismele gesturilor chapliniene, cabotine și tulburătoare din finalul spectacolului - corpul lui Treplev este băgat parcă în al ei, mort, inert, iubit la fel ca și cînd ar fi viu, ba mai mult, pentru că doar acum este al ei - în zbieretul neauzit al pescărușului, al
Fericire? Nefericire? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13350_a_14675]
-
natură. Și-a pus în cap Viena, Austria, teatre, festivaluri, edituri, directori. Dar omul acesta a fost pur și simplu obsedat de artă! De ce e serios, grav, dens, fundamental. Și-a îndulcit, uneori, afirmațiile dure cu ironie, multă, cu tonuri cabotine ca să nu eșueze în verdicte. Și-a salvat discursul artistic de la rigiditate prin complicitatea bufonului, a clovnului trist. Fraze sau replici greu de suportat își găsesc, nu departe în text, o detensionare într-o poantă pe muchie de cuțit, într-
Mecanisme și mecanica lor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5744_a_7069]
-
fi ea de reală, de unde și eșecurile rizibile ale scriitorilor lipsiți de un har adevărat. Vorbele generalului le reproduc exact. Așa se exprimase, iar mintea mea veșnic prezenta înregistrase totul, exclamația emfatica, ochii lăcrămoși, de vîrstă, dar și de emoția cabotina tipică palavragiilor, grafomanilor exaltați care nu fac decît să mimeze existența și să refuze realul... Atunci, nu stiu ce mi-a venit și m-am băgat în mica să biografie... Am zis așa; mi-am permis să-i spun așa: că de ce
Per modo di dire by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/18202_a_19527]
-
Asta îndreptățea pe Max să îmbrățișeze ideile cele mai riscate și potrivnice, în aparență, clasei sale. Era alintat ca banditul, declasatul familiei. Max era căsătorit cu o pianistă unguroaică dibuită pe la Cluj și care avea relații cu mediile cele mai cabotine, pretîndu-se la orice combinații. Astfel, fu într-o vară pianistă în mica orchestră a teatrului de vară "Volta-Buzești". Cu toate astea, Hangerliu pretindea că nevastă-sa este din familia conților Kălnoky din Ardeal, și un văr al său, care alcătuise
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
iradiind de plăceri trecătoare, dar mai adesea crispîndu-se de durerea jignirilor îndurate. Un demon lăuntric ațâță necontenit facultățile personajului, îi zgîndără îndeosebi vanitatea și arhitectul se mistifică deliberat - dar numai până la un punct - adoptând poze, comițând năstrușnicii, nedisprețuind atitudinile superior cabotine, complăcîn-du-se în postura de geniu bizar, neînțeles. La o examinare riguroasă, fondul originar stabil al caracterului ioanidian ni se revelă în candoarea omului rămas un copil, în ciuda complexității sale cu totul neobișnuite. Într-adevăr, tot ce săvârșește arhitectul, până și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]