KorAP: Find »[drukola/base=cadiu & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 ...7 >

156 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

cheltuială totală de patru sute de dinari. Mai puse de asemenea să se împartă trei mii de dinari săracilor, mai ales celor care locuiau la moscheea al-Azhar și la monumentele mortuare de la Karafa. În urma acestor măsuri, Kansoh îi chemă iarăși pe cadii și le ceru să ia măsuri pentru ca în toate moscheile din țară să fie înălțate rugi fierbinți spre tămăduirea ochiului august. Doar trei magistrați au putut răspunde apelului: al patrulea, cadiul malekit, trebuia să-și îngroape în ziua aceea doi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Karafa. În urma acestor măsuri, Kansoh îi chemă iarăși pe cadii și le ceru să ia măsuri pentru ca în toate moscheile din țară să fie înălțate rugi fierbinți spre tămăduirea ochiului august. Doar trei magistrați au putut răspunde apelului: al patrulea, cadiul malekit, trebuia să-și îngroape în ziua aceea doi dintre copiii săi mai mici, victime ale ciumei. Dacă sultanul ținea atât de tare la rugăciunile astea era pentru că acceptase în cele din urmă să fie operat, ceea ce se întâmplă, la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
straie bogate din catifea roșie garnisite cu zibelină, primite în dar din partea suveranului recunoscător. Slujbașii de rang înalt purtau cu toții eșarfe din mătase galbenă, iar la ferestrele străzilor străbătute de cortegiu atârnau țesături de aceeași culoare, în semn de bucurie. Cadiii cei mari își împodobiseră porțile cu muselină țesută cu fir de aur și presărată cu boabe de chihlimbar, iar chimvalele răsunau în citadelă. Interdicția privitoare la ora stingerii fiind ridicată, muzica și cântecele răsunară la asfințitul soarelui în toate colțurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
mea, Harun a venit într-o seară să-mi bată la ușă, însoțit de încă trei locotenenți de-ai lui Barbă Roșie, printre care un turc pe care-l salutasem la Bougie în cortul corsarului. Iscoditorul era serios ca un cadiu. — Avem un mesaj pentru tine din partea Înălțimii Sale Victorioase al-Qaim bi-amrillah. Era titlul pe care-l primise ca răsplată Barbă Roșie după ce-i tăiase beregata emirului Algerului. Îmi cerea să plec la Constantinopol pentru a duce un mesaj sultanului, vestindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
hotărâse să plece în Siria, în întâmpinarea trupelor otomane, apoi, în temeiul unor informații liniștitoare, își anulase expediția. Regimentelor care primiseră ordin s-o pornească la drum, li se ceruse să se întoarcă în cazărmi. Califului și celor patru mari cadii li se ceruse în două rânduri să se pregătească să-l însoțească pe suveran la Alep; de două ori cortegiile acestora se îndreptaseră spre Citadelă în vederea marii plecări și de două ori li se transmisese să se întoarcă acasă. Pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
a sosit la fortăreață, gâfâind și plin pe praf: se dăduse o bătălie la Marj Dabek, nu departe de Alep. Sultanul participase, purtând pe cap o mică tocă, înveșmântat în mantie albă, cu baltagul pe umăr, înconjurat de calif, de cadii și de cei patruzeci de purtători ai Coranului. La început, oastea Egiptului fusese triumfătoare, capturând de la dușman șapte steaguri și mai multe piese mari de artilerie montate pe care. Dar sultanul fusese trădat, îndeosebi de Khairbak, cârmuitorul din Alep, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

pictase de câteva ori. Într-o albă zi de vară se oprise însăși „Sultana“ (regina Maria) în dreptul cafenelei lui, dar tocmai atunci se întâmplase că zăcea bolnav de friguri, n-a văzut-o decât când se depărta cu pașalele, odabașalele, cadii și primarele Balcicului, în alai, la saraiul ei. Trăia singur, într-o cămăruță la poarta cimitirului. Nimeni nu putea să-ți spună ceva despre el. Decât doar că era tăcerea întruchipată, supușenia desăvârșită și docilitatea perfectă. Începuse să bea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544

vrut s-o evoce pictorul anonim care, cu mult mai târziu, s-a apucat să ilustreze manuscrisul Rubaiatelor? Oare nu tot pe ea o păstrează În gând Omar, În vreme ce e condus către cartierul Asfizar, unde Își are reședința Abu Taher, cadiul cadiilor din Samarkand? Și-n sinea lui, Își spune neîncetat: „Nu voi urî acest oraș. Chiar dacă femeia care se scălda nu e decât o vedenie. Chiar dacă realitatea poartă chipul omului cu cicatrice. Chiar dacă această noapte răcoroasă se vădește a fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
s-o evoce pictorul anonim care, cu mult mai târziu, s-a apucat să ilustreze manuscrisul Rubaiatelor? Oare nu tot pe ea o păstrează În gând Omar, În vreme ce e condus către cartierul Asfizar, unde Își are reședința Abu Taher, cadiul cadiilor din Samarkand? Și-n sinea lui, Își spune neîncetat: „Nu voi urî acest oraș. Chiar dacă femeia care se scălda nu e decât o vedenie. Chiar dacă realitatea poartă chipul omului cu cicatrice. Chiar dacă această noapte răcoroasă se vădește a fi cea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
culoarea fildeșului În lumina candelabrelor Îndepăratate. De Îndată ce a intrat, două străji de vârstă mijlocie l-au apucat strâns de umeri, ca și cum ar fi fost un apucat primejdios. Și, ținut astfel, așteaptă În apropierea ușii. Așezat la celălalt capăt al Încăperii, cadiul nu l-a observat, isprăvește de judecat o pricină, discută cu pârâșii, Îi dă dreptate unuia, Îl dojenește pe celălalt. O veche ceartă Între vecini, se pare, pizme repetate, cârcoteli nînsemnate. Abu Taher sfârșește prin a-și manifesta zgomotos plictiseala

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
a-și manifesta zgomotos plictiseala, le poruncește celor doi capi de familie să se Îmbrățișeze, acolo, În fața lui, ca și cum nu i-ar fi despărțit nicicând nimic. Unul dintre ei face un pas, celălalt, un colos cu fruntea Îngustă, se Împotrivește. Cadiul Îl pălmuiește cu toată forța, făcându-i pe privitori să tremure. Uriașul privește lung la acest personaj rotofei, iute la mânie și plin de neastâmpăr, care a trebuit să se Înalțe ca să ajungă până la el, apoi lasă capul În jos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
apropie. Acestea Își prezintă pe nerăsuflate raportul, răspund la câteva Întrebări, se străduiesc să arate de ce au lăsat să se creeze o asemenea Îmbulzeală pe străzi. După aceea, este rândul omului cu cicatrice să se justifice. El se apleacă spre cadiu, care pare să-l cunoască de multă vreme, și se lansează Într-un monolog Însuflețit. Abu Taher Îl ascultă cu atenție, fără a lăsa să i se ghicească părerea. Apoi, rezervându-și câteva clipe de reflecție, poruncește: — Spuneți mulțimii să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
avându-i ca martori doar pe propriii săi oameni de Încredere, Abu Taher rostește această frază enigmatică de Întâmpinare: — E o onoare să-l primesc În acest loc pe ilustrul Omar Khayyam din Nishapur. Nici ironic, nici afectuos nu e cadiul. Nici cea mai mică urmă de emoție. Ton neutru, voce calmă, turban În formă de lalea, sprâncene zbârlite, barbă cenușie, fără mustață, nesfârșită privire scrutătoare. Primirea este cu atât mai ambiguă cu cât Omar se afla acolo de un ceas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
a lui Avicenna și că, odată Întors la Nishapur, ai reprodus-o cuvânt cu cuvânt, din memorie? Khayyam e măgulit că reișita sa, autentică, este cunoscută În Transoxiana, dar asta nu-i risipești temerile. Referirea la Avicenna În gura unui cadiu de rit șafeit n-are nimic liniștitor; de altfel, până una-alta, n-a fost invitat să se așeze. Abu Taher continuă: — Nu numai isprăvile tale se transmit din gură-n gură, Îți sunt puse În seamă și niște catrene

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
fiu al lui Ibrahim, fabricant de corturi din Nishapur, nu știi oare să recunoști un prieten? În această frază există o notă de sinceritate care-l Încurajează pe Khayyam. „Să recunoști un prieten?“ Analizează problema cu gravitate, privește Îndelung fața cadiului, Îi examinează rictusurile, freamătele bărbii. Încet, se lasă invadat de Încredere. Trăsăturile i se destind, i se relaxează. Se desprinde de străjile care, la un gest al cadiului, nu-l mai opresc. Apoi merge să se așeze, fără să fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
Khayyam. „Să recunoști un prieten?“ Analizează problema cu gravitate, privește Îndelung fața cadiului, Îi examinează rictusurile, freamătele bărbii. Încet, se lasă invadat de Încredere. Trăsăturile i se destind, i se relaxează. Se desprinde de străjile care, la un gest al cadiului, nu-l mai opresc. Apoi merge să se așeze, fără să fi fost poftit. Judecătorul zâmbește cu cumsecădenie, dar Își reia fără păsuire iscodeala: — Ești tu oare necredinciosul pe care-l zugrăvesc unii? Mai mult decât o Întrebare, e un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
mă minunez În fața frumuseții Creației, a perfecțiunii alcătuirii sale, a omului, cea mai frumoasă operă a Ziditorului, a minții sale Însetate de cunoaștere, a sufletului Însetat de dragoste, a simțurilor sale, a tuturor simțurilor, treze sau amorțite. Cu ochi gânditori, cadiul se ridică, vine să se așeze alături de Khayyam, punând pe umărul acestuia o mână părintească. Străjile schimbă priviri uimite. — Ascultă, tinere prieten, Preaînaltul ți-a dăruit tot ce poate dobândi mai de preț un fiu de-al lui Adam, inteligența

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
Trăim În epoca tainei și a fricii, trebuie să ai două fețe, una s-o arăți mulțimii, iar pe cealaltă ție și Creatorului tău. Dacă vrei să-ți păstrezi ochii, urechile și limba, uită că ai ochi, urechi și limbă. Cadiul tace, tăcerea-i este aspră. Nu din acele tăceri care cheamă vorbele celuilalt, ci dintr-acelea care vuiesc și umplu spațiul. Omar așteaptă, cu privirea-n pământ, lăsându-l pe cadiu să aleagă dintre cuvintele care i se Îmbulzesc În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
și limba, uită că ai ochi, urechi și limbă. Cadiul tace, tăcerea-i este aspră. Nu din acele tăceri care cheamă vorbele celuilalt, ci dintr-acelea care vuiesc și umplu spațiul. Omar așteaptă, cu privirea-n pământ, lăsându-l pe cadiu să aleagă dintre cuvintele care i se Îmbulzesc În minte. Dar Abu Taher respiră adânc și le dă oamenilor săi un ordin tăois. Aceștia se Îndepărtează. De Îndată ce au Închis ușa, el se Îndreaptă către un colț al divan-ului, ridică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
formă În mintea ta, ori de câte ori se va apropia de buzele tale, căutând să iasă, Înăbușă-l fără cruțare, scrie-l mai bine pe aceste file, care vor rămâne tăinuite. Iar când Îl scrii, gândește-te la Abu Taher. Știa oare cadiul că, prin acest gest, prin aceste cuvinte, dădea naștere uneia dintre tainele cele mai bine păstrate din istoria literaturii? Că au trebuit să treacă opt secole până ce lumea să descopere poezia sublimă a lui Omar Khayyam, până ce Rubaiatele sale să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
Zandan. Și un mesaj șoptit. — Stăpânul te așteaptă după rugăciunea din zori. Sala de primire e deja ticsită, reclamanți, milogi, curteni, apropiați, vizitatori de toate rangurile și, printre ei, Studentul-cu-Cicatrice, venit, fără Îndoială, după vești. De Îndată ce Omar deschide ușa, glasul cadiului Îndreaptă asupra lui priviri și murmure: — Bun-venit imamului Omar Khayyam, bărbatul pe care nu-l Întrece nimeni În cunoașterea tradiției Profetului, autoritatea pe care nimeni n-o pune la Îndoială, glasul de care nimeni nu se Îndoiește. Unul după altul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
pe care oricare cetate dorește să-l primească Între zidurile sale, pe care orice principe speră să-l atragă la curtea sa, a fost atacat, ieri, pe străzile din Samarkand! Se ridică exclamații indignate, urmate de un vuiet pe care cadiul Îl lasă să crească puțin, Înainte de a-l domoli printr-un gest și de a continua: — Fapt Încă și mai grav, În bazar a fost cât pe ce să izbucnească o răzmeriță. O răzmeriță, În ajunul vizitei preaslăvitului nostru suveran

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
venit să-mi dea de știre. Îl arată cu degetul pe Studentul-cu-Cicatrice și Îl poftește să se ridice: Cum de l-ai recunoscut pe imamul Omar? În loc de răspuns, câteva silabe bolborosite. — Mai tare! Uncheșul de aici nu te aude, strigă cadiul, arătând spre o venerabilă barbă albă de la stânga sa. — L-am recunoscut pe strălucitul oaspete datorită elocinței sale, rosti cu greutate omul cu cicatrice, și l-am iscodit În privința numelui, Înainte de a-l aduce acasă la cadiul nostru. — Bine ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
te aude, strigă cadiul, arătând spre o venerabilă barbă albă de la stânga sa. — L-am recunoscut pe strălucitul oaspete datorită elocinței sale, rosti cu greutate omul cu cicatrice, și l-am iscodit În privința numelui, Înainte de a-l aduce acasă la cadiul nostru. — Bine ai făcut! Dacă răzmerița ar fi continuat, s-ar fi ajuns la vărsare de sânge. Vino, așadar, să te așezi lângă oaspetele nostru, ai meritat-o. În timp ce omul cu cicatrice se apropie, cu un aer aparent supus, Abu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
pentru mine. Iar când mă voi gândi, mai târziu, la orașul acesta, voi păstra În suflet o cu totul altă imagine, imaginea unui om minunat. Nu vorbesc de Abu Taher. Cel mai frumos elogiu care i se poate face unui cadiu nu este acela de a-i lăuda calitățile, ci spiritul de dreptate al celor pe care-i are În seamă. Or, În ziua sosirii, catârca mea suise cu greu ultima coastă care duce spre Poarta Kish, iar eu Însumi de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]