KorAP: Find »[drukola/base=calaican & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 >

59 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810

westernurile americane, fusese visul lui de o viață. Dealtfel stetsonul îi amintea de gospodăreasca pălărie a strămoșilor genovezi, care, înainte de căderea Bizanțului, colonizaseră Crimeea, Cetatea Albă, Chilia și tot țărmul de nord-vest al Mării Negre. În plus, din obscure motive politice, Calaican găsea respingătoare utilizarea ca acoperământ al capului a acelei revoluționare șepci proletare a secolului XX, astfel că, încă din liceu, prefera o beretă lăbărțată, purtată îndeobște de tagma artiștilor plastici. Bereta îi conferi, sporind-o, înfățișarea-i originală, precum și prilejul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
sporind-o, înfățișarea-i originală, precum și prilejul de a se autopersifla, spunând, într-o frazare poticnită, specifică lui și la fel de originală: decât șleapcă, mai bine prefer pleașca asta, ca o balegă de pictor! În felul lui defectuos, cu silabe sacadate, Calaican voia să zică despre pleașca lui că e identică beretei unui pictor și are dimensiunea caracteristică unui final de digestie bovină. Ieșea, însă, în zisele sale, mereu altceva, cu efect hilar, latură pe care, la timpul respectiv, el însuși o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
sale, mereu altceva, cu efect hilar, latură pe care, la timpul respectiv, el însuși o sesiza, hlizindu-se. Intrând, intempestiv și fără să bată la ușă, în biroul spațios, rezervat compartimentului financiar și, totodată, slujind de anticameră pentru biroul directorului, Calaican se repezi cu întrebarea-i specifică și care devenise obsesie pentru el: Sa-lut, Vladi-mire! Când pornim la Ierusalim, măi Vladi-mire? În vremea aceasta, contabila se ridicase cu o tresărire vizibilă, salutând: S'trăiți, tov secretar!... Imediat, roși pentru gafa făcută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
și care devenise obsesie pentru el: Sa-lut, Vladi-mire! Când pornim la Ierusalim, măi Vladi-mire? În vremea aceasta, contabila se ridicase cu o tresărire vizibilă, salutând: S'trăiți, tov secretar!... Imediat, roși pentru gafa făcută, corectându-se rușinată: S'trăiți, domnule Calaican! Mă scuzați! mai adăugă ea, rămânând în picioare. Calaican, care, de pe când fusese secretar de partid în unitate, știa că i se spune, primejdios de flatant, Tartorul, se răsti la ea amenințător, în poticnitele-i silabe: -Măi, fa-tă, un-de te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
pornim la Ierusalim, măi Vladi-mire? În vremea aceasta, contabila se ridicase cu o tresărire vizibilă, salutând: S'trăiți, tov secretar!... Imediat, roși pentru gafa făcută, corectându-se rușinată: S'trăiți, domnule Calaican! Mă scuzați! mai adăugă ea, rămânând în picioare. Calaican, care, de pe când fusese secretar de partid în unitate, știa că i se spune, primejdios de flatant, Tartorul, se răsti la ea amenințător, în poticnitele-i silabe: -Măi, fa-tă, un-de te trezești? Ia vezi, că o-n-curci cu mi-ne! Își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
stetson către Vladimir, care își scruta cu atenție ceasul de la mână: Deci, Vladi-mire, iar pleci la tocat banii cu curvele în București!? Parcă aici n-ai avea destule pa-rașute! zise el mustrător. În gară, înainte de a coborî din jeep, Nae Calaican îl blocă, pe loc, mai multe minute, ținându-l de mâneca paltonului, pentru a-i aminti cu verb căznit, poticnindu-se în sacadate gâfâituri: Tot spui că plecăm în pelerinaj dar te eschivezi mereu. Așa ai făcut și a-tunci, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
depunerea jurământului militar. Considerații golănești și infecte, de masculi pizmuitori și de parașute cu imaginație bolnăvicioasă! conchise, pe loc, Vladimir. La întoarcerea acasă, în orașul natal, înveșmântat în albul zăpezii timpurii, pe parcursul unei dispute bahice de la restaurantul Miorița, avută cu Calaican, care-i reproșa, ca de obicei, faptul că nu se decide să pornească spre Țara Sfântă în hagialâc, Vladimir emisese părerea: Acum, referitor la nevastă-sa, despre care un mâncător de ciuperci zisese, într-un rând, că ar fi nimfomană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
că ar fi nimfomană, eu nu știu ce să gândesc! Cele proferate de palavragiu le-am luat drept camaraderie erotică. Altfel privind lucrurile, nici nu am avut ocazia să o cunosc pe distinsa soție a magnatului coruptei noastre orânduiri de tranziție... Nae Calaican rânjea neîncrezător, ca omul care știa el ce știa despre fasonul de escamotare a lui Vladimir în privința aventurilor sale extraconjugale: La-să, măi, Vladi-mire, că pricep: vrei să o faci pe cavalerul cruciat... Nu era chiar așa, dar, în faimoasa noapte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
yala, extrăgând-o dintr-o văgăună a patului cu baldachin. Purcese de la Sans-Souci, atacând pe o coastă și cobâlțâindu-și whisky-ul din el. (Măi Vladi-mire, când te repezi așa, par-că ești fotbalistul ăla, brazilian, Ga-rincha! observa, cu umor, amicul Nae Calaican, ori de câte ori îl prindea într-o astfel de stare). Într-adevăr, Vladimir demară vijelios, ca un fotbalist din naționala Braziliei, năzuind, prin noapte și prin zăpadă, în direcția unde bănuia că ar fi halta de la Sans-Souci. Crucindu-se de paraponul nejustificat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
știți că ar dăuna grav sănătății dumneavoastră. Să nu uitați: alcoolul este strict interzis! Până la noi ordine!... Pe când Zoe, cu o schimă permanentă de extaziată stupoare, nu-i lăuda conduita lui nouă, de teamă să nu producă dispariția mirajului, Nae Calaican, furios că temperanța lui Vladimir favoriza rafale de morală îndreptate către el de feciorul său, își înfunda mai tare pe cap faimosul lui stetson, replicând, cu nestrămutată convingere: Nu mă aburi, măi Ani-bale! Nu cad eu în cur de la atâ-ta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
bune cazuri, prin simple aprecieri disprețuitoare: nu face nici două parale, vă zic eu! Și ce dacă a absolvit Cibernetica și Informatica? Nu două, cât o fi având el, poa' să aibă și șapte facultăți, că tot aia-i! Nae Calaican, care stătea de vreme îndelungată la pândă, așteptând, cu răbdare, ca lui Vladimir să i se vindece și să i se cicatrizeze ulcerările pornirilor contra păcatelor și elanurile de înfrânare de la cele rele, îl recuperă din mlaștina caznelor și a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
nu dăunează nimănui și că niște ciorbagii sosiți din Turcia fac furori în restaurantele selecte din orașul lor. Cică tur-caleții ăștia prepară un ke-bab de-ți lasă gura apă, măi Vladi-mire. Cântărind lucrurile, după ce văzu simptomul întoarcerii oii pierdute, Nae Calaican îi făcu invitația lui tradițională: Cât o să mai amânăm plecarea, măi Vla-dimire? Tre' să rupem mâța, că nu-i chip! De atunci, timp de câteva săptămâni, se văzură la un whisky și la un kebab, în fiecare după-amiază. Dealtfel, Nae

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
îi făcu invitația lui tradițională: Cât o să mai amânăm plecarea, măi Vla-dimire? Tre' să rupem mâța, că nu-i chip! De atunci, timp de câteva săptămâni, se văzură la un whisky și la un kebab, în fiecare după-amiază. Dealtfel, Nae Calaican avea acea virtute rară de a fi dostoievskian fără să fi citit vreo carte care aparține acelui mare romancier al dezastrului sufletesc, marcând unele puncte cu întrebarea: Cum vrei să mergi, măi Vla-dimire, în pelerinaj, să te ușurezi de pă-cate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
românii, de la aceiași saxoni. De fapt, pentru mine, goldana induce o categorie mai largă de impresii, cu însușiri susceptibile de suavitate, care conferă grație misterioasă topografiei Țărilor române, adevărate și râvnite fructe de aur, goldane pline de farmec. Copleșit, Nae Calaican privi cu o neprefăcută nostalgie în fundul paharului de whisky, zicând, ca și cum ar fi fost pe cale de a fi descifrat o ghicitoare: Măi Vladi-mire, tu le cam ai cu astea: am impresia că tu știi și toa-ca din cer, măi... Așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
oraș pentru a marca o oarece aniversare de serie de absolvenți ai unei universități. Ca și odinioară, când partidul, împingându-l în funcția unui factotum de instituție, îl promovase pe culoarele absurdei democrații comuniste, ca secretar de organizație politică, Nae Calaican nu avu decât vulgare accese de premoniție, la fel ca pe vremuri, când se avânta pe linia strădaniilor lui de a-și sistematiza și de a-și etala cunoștințele-i precare: Ăștia pro-babil că vin din niscaiva republici sovietice din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
cu accent modificat: Gaudeamus igitur Iuvenes dum zumus... Când sesiză cum foștii studenți din salonul de onoare rosteau sempre sint in flores, în alt fel (zempre zind in flores!) depistarea pronunției germane îl dumiri și pe el, și pe Nae Calaican: Ăștia sunt nemți, zise Vladimir. Nae îl privi cu duioasă admirație, catalogându-l iarăși: Măi Vla-dimire, tu știi și toa-ca din cer, măi. Priviră curioși la deplasarea prin restaurant a unora dintre musafiri care se strecurau, printre mese, către postamentul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
obârșiei lor. Nu se găsi decât un singur mesean în tot restaurantul care să nu priceapă că musafirii din salonul de onoare erau oarece israelieni, originari din orașele Moldovei, mânați în locurile natale de dorul patriei de obârșie. Firește, Nae Calaican, ca și atunci când în liceu se forța să priceapă bazele Calculului diferențial, căută să nu-și tulbure mintea cu împovărări inutile. Până într-un final anume, el rămase unicul dintre cei care nu avură acces la respectiva identificare a provenienței

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
Glăsuirea viorii, isonul pianului și vocile potrivite pentru acel fel de cântare făceau să răsune bătrânele bolți ale crâșmei: Hai ti za makai, Hai ti za makai... Zeks! tir-li-tam Zeks! tir-li-tam... Când îl văzu pe Vladimir, revenind de la toaletă, Nae Calaican, care adormise în scaun, tresări și își ridică repede capul din piept, pentru a-i comunica miracolul lingvistic: Vladi-mire, să știi, măi, că e ma-re minu-ne! Măi, Vla-di-mire, măi: eu în-cep să pricep nemțește! As-cultă cum cântă pianistul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
o să ne îndreptăm către sud, către miazăzi! De cald ce o să ne fie, o să ne aruncăm paltoanele de pe noi... Sau, mai bine, nu! Le vindem la bazar, la Giurgiu, înainte de a trebui să trecem Dunărea, măi... Da, măi Vla-dimi-re! încuviință Calaican. De mân-care fa-cem rost, că nu ne grăbim: dru-mețim apostolește, cum e rânduiala! Eu îmi iau și ar-ma de vânătoare: împușc o rață, o facem friptură! Împușc o gâscă, o frigem! Fri-gem doi iepuri, ne ajunge pe pa-truzeci-șiopt de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
ne ajunge pe pa-truzeci-șiopt de o-re! Hai-da, hai, hai-da hai! nu-ma' ce se văd în zare turle-le și foișoare-le Ierusalimului,măi. Vladimir îl studie încruntat la inteligență: examinarea fu atât de transparentă, încât IQ-ul lui Calaican se opri cuminte în stand-by, așteptând evaluarea. După un răgaz, Vladimir clătină din cap a negare: Ne, ne, ne, ne, ne! Stai, stai, stai, stai! Încă nu se vede Ierusalimul!... Cum, măi, Vla-di-mire, da-i în-a-poi? Nu vrei să rupem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
stand-by, așteptând evaluarea. După un răgaz, Vladimir clătină din cap a negare: Ne, ne, ne, ne, ne! Stai, stai, stai, stai! Încă nu se vede Ierusalimul!... Cum, măi, Vla-di-mire, da-i în-a-poi? Nu vrei să rupem mâ-ța? se tângui dezamăgit Calaican. Vladimir numai nu turbă, ascultându-i nedreapta imputare. Abținându-se, totuși, socoti că e mai bine să-l ia cu vorba dulce: Păi să n-o luăm mecanic, totuși, Năică! Măi, Năică, măi, mai trebuie să alternăm apostoleasca, făcând autostopul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
Nae, care deja transpirase de atâta chibzuială, de atâtea eforturi abstracte, necăjindu-se, îl înduplecă să statornicească, de fiecare dată, la fa-ța locului, funcție de situație, măi! Apoi, bucuros că găsise o chichiță, prin care avea să-l depășească pe Vladimir, Calaican anunță orgolios: Eu port la mi-ne pe-rma-nent pașaportul. Îl am la dispoziție două-zeciși patru de o-re din douăze-ciși patru. Parcă îl și vedea pe Vladimir cum avea să se plesnească cu palma peste frunte, dându-și pumni în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
dându-și pumni în cap și râzând mânzește... Confratele lui de călătorie, însă, îl deziluzionă, pe loc, scoțând documentul evocat și băgându-i-l în nas: Uite-l, colega, de asemenea, pașaportul meu de serviciu e tot timpul la mine! Calaican făcu ochii mari, achită nota de plată, alcătuită verbal de ospătar, sughiță de două ori, aburcându-se pe nesigurele-i picioare și ridicându-se de plecare... Lunile următoare au fost bântuite mereu de știri și de vești contradictorii despre plecarea pelerinilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
la bariera de sud a orașului, potrivit unei Hărți a Raiului, ținuseră drumul drept către Istanbul, către Mediterana și către uriașii cedri ai Libanului. Așa trebuie să se fi petrecut lucrurile, de vreme ce au fost ajunși amândoi din urmă de Anibal Calaican, odrasla care îi luase urma lui taică-său, prin toate cârciumile, pe unde se auzea vorbă despre pelerinii porniți apostolește spre Pământul Sfânt. Anibal ajunse, în cele din urmă, la restaurantul Bucovina, unde chelnerii, după ce-și primiră dreptul, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
stejarii șoselei Cadrilaterului, se văzură două siluete de pelerini, ce se îndreptau mereu către sfânta lor țintă din Țările Calde. Ceată de bețivani nebuni! urlă la ei Anibal. Unde ați luat-o la picior pe vremea asta de iarnă!? Nae Calaican, care mergea în somn, mărșăluind în formație, la fel ca infanteriștii români aflați în retragerea de pe frontul sovietic din Cotu-Donului, fu capturat din goana jeepului: Anibal deschise portiera, îl culese pe taică-său din zăpadă și înșfăcându-l de după cap

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]