1,033 matches
-
întreaga Palestina, de către Imperiul Român de Răsărit, cunoscut și ca Imperiul Bizantin. După ce armata bizantina a lui Heraclius a fost distrusă de armată musulmană a lui Khalid ibn al-Walid în Bătălia de la Yarmouk și orașul creștin Ierusalim a capitulat în fața califului Umăr, Acra a fost ajuns sub stăpânirea Califatului arab începând din anul 636 sau 638, Sub Omeiazii din Damasc, califul Muawiyah a folosit instalațiile rămase din vremea bizantinilor și a construit la Akka o flotă destinată cuceririi Ciprului și expedițiilor
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
distrusă de armată musulmană a lui Khalid ibn al-Walid în Bătălia de la Yarmouk și orașul creștin Ierusalim a capitulat în fața califului Umăr, Acra a fost ajuns sub stăpânirea Califatului arab începând din anul 636 sau 638, Sub Omeiazii din Damasc, califul Muawiyah a folosit instalațiile rămase din vremea bizantinilor și a construit la Akka o flotă destinată cuceririi Ciprului și expedițiilor spre nordul Africii. În secolul al IX-lea Akko a ajuns că întreaga țară în mâinile lui Ahmed Ibn Tulun
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
Monarhiile teritoriale au luat naștere prin impunerea stăpânirii unui grup cu potențial militar ridicat asupra unui teritoriu întins și asupra unei populații cu un număr mare de producători, majoritatea agricultori. Monarhul care conducea purta titluri diverse ca : împărat, rege, șah, calif, sultan, țar, cneaz, domn, principe. Formele de structurare a societății erau diverse. Societatea era divizată în monarhul care își pretindea originea divină și dreptul familiei/dinastiei sale de a domni; categorii cu statut social privilegiat, cu atribuții speciale în funcționarea
Evul Mediu () [Corola-website/Science/297797_a_299126]
-
monarh și divinitate. Marele Incaș se consideră "Fiul Soarelui", în multe state politeiste, suveranii declarându-se descendenții zeilor. În statele europene creștine s-a adoptat practica ungerii monarhului, ca formă de transmitere a unui har de origine divină. În Islam, califii erau considerați locțiitori ai profetului și șefi ai comunităților credincioșilor, exponenți ai voinței lui Allah. Afirmarea rolului monarhului de promotor al păcii și garant al justiției încuraja supușii de a se adresa justiției regale ce era o formă de de-
Evul Mediu () [Corola-website/Science/297797_a_299126]
-
expediție sub comanda lui Hulagu (1256 - 1260), reprezentând una dintre cele mai mari cuceriri ale armatei mongole îndreptate împotriva musulmanilor din Orientul Mijlociu, unii istorici (Rene Grousset, , Lev Gumiliov) numind-o cruciada galbenă. Bagdadul este cucerit de mongoli în 1258, în timpul califului Al-Mustasima. După cucerirea Bagdadului a început campania siriană a mongolilor. La începutul lunii septembrie 1260 a avut loc Bătălia de la Ain Jalut între armata sultanatului mameluc egiptean (condusă de Saif ad-Din Qutuz și armata imperiului mongol condusă de noyanul Kitbuqa
Invaziile mongole () [Corola-website/Science/330127_a_331456]
-
au supraviețuit în Europa pe parcursul Evului Mediu prin afirmarea unor secte creștine dualiste de influență maniheistă cum ar fi paulicianismul și bogomilismul. De asemenea, maniheismul s-a răspândit și în Orientul Extrem, după dispariția sa din Persia cauzată de persecuțiile califilor abbasizi și a răspândirii islamului. Aici, maniheismul a avut un mare succes mai ales după ce a fost declarat religie de stat a Hanatului Uigur (744-840). Dat fiind că preoții manihei erau totodată reprezentanți diplomatici ai uigurilor, autoritățile chineze au permis
Maniheism () [Corola-website/Science/306512_a_307841]
-
vadă familia după lungul drum parcurs și după toate frământările pe care le-a îndurat. Comisia serbării se bazează pe fapte istorice reale "(Postfață Aprilie spulberat, p. 476)". Agasat de manifestările de independență ale micii nobilimi albaneze, Mahmud II, sultan, calif și iman, emite un firman de la Istanbul prin care anulează toate decretele emise în timpul luptelor și proclamă un unic, înalt firman. Pentru a restabili vechile raporturi cu Albania, se declară amnistie generală pentru toate căpeteniile albaneze care au arătat nesupunere
Aprilie spulberat () [Corola-website/Science/316975_a_318304]
-
generalul persan Shahrbaraz au convenit asupra condițiilor de retragere ale trupelor persane din provinciile est-bizantine ocupate în 629, trupele arabe și bizantine se confruntă la Mu'tah. Mohammed a murit în 632 și a fost urmat de Abu Bakr, primul calif și liderul de necontestat al întregii Peninsule Arabe după succesul din războaiele civile din 632 și 633, succes care a dus la consolidarea unui stat puternic musulman în întreaga peninsulă. Conform biografilor musulmani, Mohammed (după ce a primit informații că forțele
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
Imperiul Persan a fost cucerit. În această situație au avut loc primele expediții militare arabe în Africa de Nord din inițiativa localnicilor Egiptului. Aceste expediții au loc timp de mai mulți ani și au ca rezultat răspândirea islamului. În 644, la Damasc, Califul Umar (Omar) a fost urmat la domnie de Uthman ibn Affan (Othman). În timpul acestuia, arabii au stăpânit Armenia, Cipru și întreg Iranul, care au fost alipite imperiului islamic în creștere; Afganistanul și Africa de Nord au suferit invazii majore, iar incursiunile musulmane
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
creștere; Afganistanul și Africa de Nord au suferit invazii majore, iar incursiunile musulmane pe mare au fost din Rodos până pe coastele sudice ale Peninsulei Iberice. Marina bizantină a fost învinsă în estul Mării Mediterane. Prima incursiune în Africa de Nord a fost ordonată de către califul Uthman bin Affan în 647. Mărșăluind din Medina, Arabia, 20.000 arabi s-au unit în Memphis, Egipt, cu alți 20.000 arabi. Această armată a fost condusă în regiunea bizantină Exarchatus Africae de către Abdallah Ibn al-Sa'ad. Tripolitania
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
un stat vasal pentru musulmani. Campania a durat cincisprezece luni și armatele lui Abdallah s-au întors în Egipt în 648. Toate cuceririle musulmane au fost întrerupte datorită unui război civil între facțiunile rivale arabe care a dus la uciderea califului Uthman ibn Affan în 656. El a fost înlocuit cu Ali Ibn Abi Talib, care la rândul său a fost asasinat în 661. Dinastia Umayyazilor - o dinastie seculară de califi și ereditar arabă - s-a auto-restabilit la Damasc și califul
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
civil între facțiunile rivale arabe care a dus la uciderea califului Uthman ibn Affan în 656. El a fost înlocuit cu Ali Ibn Abi Talib, care la rândul său a fost asasinat în 661. Dinastia Umayyazilor - o dinastie seculară de califi și ereditar arabă - s-a auto-restabilit la Damasc și califul Muawiya a început imediat consolidarea imperiului de la Marea Aral la granița de vest a Egiptului. El a numit guvernator în Egipt, la Al-Fustat, creând astfel, pentru următoarele două secole, o
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
califului Uthman ibn Affan în 656. El a fost înlocuit cu Ali Ibn Abi Talib, care la rândul său a fost asasinat în 661. Dinastia Umayyazilor - o dinastie seculară de califi și ereditar arabă - s-a auto-restabilit la Damasc și califul Muawiya a început imediat consolidarea imperiului de la Marea Aral la granița de vest a Egiptului. El a numit guvernator în Egipt, la Al-Fustat, creând astfel, pentru următoarele două secole, o nouă putere subordonată califului. El a lansat apoi mai multe
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
s-a auto-restabilit la Damasc și califul Muawiya a început imediat consolidarea imperiului de la Marea Aral la granița de vest a Egiptului. El a numit guvernator în Egipt, la Al-Fustat, creând astfel, pentru următoarele două secole, o nouă putere subordonată califului. El a lansat apoi mai multe atacuri în Sicilia și în Anatolia (Turcia) în 663. În 664 musulmanii au cucerit Kabul, Afganistan. Apoi, în perioada 665 - 689 a început o nouă campanie în Africa de Nord. Ea a început, potrivit istoricului american
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
Tanger), cucerind ceea ce a fost odată provincia romană Mauretania Tingitana. Dar aici generalul a fost oprit și parțial respins. Între timp, un nou război civil arab a izbucnit în Arabia și Siria. Aceasta a dus la o serie de patru califi între moartea lui Muawiya în 680 și ascensiunea la tron a lui Abd Al-Malik (Abdalmalek) în 685 și nu s-au terminat până în 692 odată cu moartea liderului rebelilor. Terminarea războiului civil a permis califatului să repornească cuceririle din Africa de Nord, începând
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
berberi unite și disciplinate de regina Cahina au împins arabii conduși de guvernatorul Hassan înapoi în Egipt. Cuceririle arabe au fost pierdute într-o singură zi în fața berberilor. Cinci ani au trecut până când Hassan, guvernatorul Egiptului, a primit întăriri de la calif. Între timp, stăpânirea berberă a adus numai distrugeri în orașele din Africa astfel încât arabii au fost întâmpinați cu bucurie. Regina Cahina a fost ucisă în prima luptă. În 698, arabii au cucerit cea mai mare parte a Africii de Nord
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
de forță de muncă și de cereale. A fost o lovitură enormă și pentru că în urma acestei campanii s-a încheiat pentru totdeauna prezența romană pe continentul african. O armată de 4000 arabi condusă de Amr Ibn Al-Aas este trimisă de califul Umar, sucesorul lui Mohamed, pentru a răspândi religia islamică în vest. Arabii sosesc din Palestina în Egipt în decembrie 639 și avansează rapid în Delta Nilului. Garnizoanele imperiale bizantine se retrag în fortificații unde se apară cu succes mai bine
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
a recapturat Egiptul după o serie de campanii strălucite împotriva perșilor sasanizi, doar pentru a pierde din nou, zece ani mai târziu, în fața armatei califatului Rashidun. Cucerirea arabă a Egiptului și Cirenaicăi a avut loc în perioada 639-646. În 674 Califul umayyazilor Muawiyah a asediat Constantinopolul aflat sub conducerea lui Constantin al IV-lea. În această bătălie, Umayyazii nu au reușit să străpungă zidurile Theodosiene și au ridicat o blocadă de-a lungul râului Bosfor. Amenințarea iernii a forțat asediatorii să
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
este considerat a fi unul dintre cele mai sfinte locații din Istanbul). Victoria bizantină a oprit expansiunea umayyazilor în Europa pentru aproape treizeci de ani. Conflictul inițial s-a stins în timpul domniilor împăratului bizantin Leon al III Isaurianul și a Califului umayyazilor Umar ibn Abd al-Aziz, după asediul arab al doilea din Constantinopol în 717-718, când forțele arabe terestre conduse de Maslamah au fost învinse de zidurile Constantinopolului și de sosirea la timp a forțelor aliate bulgare în timp ce flota umayyazilor a
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
-lea Copronimul a lansat o serie de campanii împotriva arabilor și bulgarilor într-o încercarea de a mai recupa din uriașele pierderi teritoriale. Un război civil izbucnește în Imperiul Bizantin, de multe ori cu sprijinul arab al Califatului Abbasid. Cu ajutorul califului Al-Mamun, arabii conduși de generalul bizantin Toma Slavul au invadat Imperiul Bizantin, astfel încât în câteva luni, doar două provincii bizantine din Asia Mică au rămas loiale împăratului Mihail al II-lea Amorianul (Bâlbâitul). Toma a capturat Salonicul, al doilea mare
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
a fost o campanie de proteste politice panislamice lansată de musulmanii din India Britanică cu scopul influențării guvernului britanic în sensul protejării Imperiului Otoman după înfrângerea acestuia din urmă în Primul Război Mondial și pentru diminuarea consecințelor acestei înfrângeri. Poziția califului după semnarea armistițiului de la Mudros în octombrie 1918, ocupația militară a Constantinopolului și pacea de la Versailles din 1919 a devenit nesigură, iar existența Imperiului Otoman a fost pusă la îndoială. Mișcarea s-a întărit după semnarea Tratatului de la Sèvres (august
Mișcarea Khilafat () [Corola-website/Science/327008_a_328337]
-
a imperiului și tendințele de democratizare interne. El la trimis pe emisarul personal Jamaluddin Afghani în misiune în India Britanică. Cauza monarhului otoman a fost întâmpinată cu simpatie politică și susținere religioasă de către musulmanii indieni. Dat fiind statutul său de calif, sultanul era în mod oficial liderul religios și politic suprem al tuturor musulmanilor din lume. În ciuda acestei poziții oficiale, sultanul nu s-a folosit efectiv niciodată de autoritatea sa calif. Un mare număr de lideri religioși musulmani a început să
Mișcarea Khilafat () [Corola-website/Science/327008_a_328337]
-
susținere religioasă de către musulmanii indieni. Dat fiind statutul său de calif, sultanul era în mod oficial liderul religios și politic suprem al tuturor musulmanilor din lume. În ciuda acestei poziții oficiale, sultanul nu s-a folosit efectiv niciodată de autoritatea sa calif. Un mare număr de lideri religioși musulmani a început să activeze pentru întărirea conștiinței islamice și pentru dezvoltarea participării musulmanilor la activitatea politică favorabilă califatului. Liderul musulman Maulana Mehmud Hasan a încercat chiar să organizeze un război național de independență
Mișcarea Khilafat () [Corola-website/Science/327008_a_328337]
-
Otoman, care s-a aliat cu Puterile Centrale în timpul Primului Război Mondial, a suferit o înfrângere majoră la sfârșitul conflictului mondial. Tratatul de la Versailles (1919) a redus teritoriul imperiului și influența sa politică, dar puterile învingătoare au primis să protejeze statutul de calif al sultanului. Prin Tratatul de la Sèvres (1920), teritorii precum Palestina, Siria, Liban, Irak și Egipt au fost răpite Imperiului Otoman. În Turcia a apărut o mișcare revoluționară și naționalistă - Mișcarea națională turcă - care avea să declanșeze Războiul de Independență al
Mișcarea Khilafat () [Corola-website/Science/327008_a_328337]
-
Khilafat sau a Ligii Musulmane. Lovitura finală a venit din partea lui Mustafa Kemal, ale cărui forțe au învins atât armatele intervenționiste occidentale, dar și partizanii monarhiei. Victoria kemaliștilor a dus la proclamarea unei republici seculare, independente, care a abolit rolul califului și a nu a mai avut nevoie de sprijinul indienilor musulmani Conducerea Khilafat s-a fragmentat, liderii ei adoptând linii politice diferite. Syed Ata Ullah Shah Bukhari a creat Majlis-e-Ahrar-e-Islam cu sprijinul lui Chaudhry Afzal Haq. Dr. Ansari, Maulana Azad
Mișcarea Khilafat () [Corola-website/Science/327008_a_328337]