1,317 matches
-
mine-acasă. Diferența între cele două cărți este însă fundamentală în plan existențial. Robert Șerban este un bon viveur. Raporturile sale cu realitatea sunt relaxate, privirea sa este una preponderent ludică. Ecranul său este unul foarte bine luminat, umorul și ironia candidă trimit spre niște secvențe de comedie. La Livia Roșca imaginile sunt în penumbră, mărturisirea iese dureros dintr-un soi de inhibiție, presiunea existențială este adesea strivitoare, gravitatea nu o părăsește nici o secundă, umorul lipsește cu desăvârșire. Corespondentul cinematografic al liricii
Reverii și depresii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10386_a_11711]
-
pentru că a pierdut totul. Spaima de ratare se cere compensată. Se înșeală cu bună știință când își exersează cu voluptate gândirea umoristică. Știe că "râsul e un act nerentabil și chiar riscant", dar găsește în el o formă de revanșă. Candid, personajul central din Adio, Europa!, e victima râsului său cunoscător, cu îndreptățire superior. Zeci și sute de propoziții sau întregi analize ale râsului pot fi excerptate din roman, încât să umple o antologie asupra acestui răspuns al său. Pentru că râsul
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
dar și cariera intelectuală mutată în posteritate. Regresiunea într-un trecut imposibil de regăsit are valoare testamentară. Răul naște nostalgia binelui, dar obosește spiritul, oricât de scăpărător ar fi. În romanul Adio, Europa! "râsul bezmetic" al unui profesor de filosofie, Candid, în fața unui afișaj de conferințe, unde numele marelui mincinos Karl May, autorul lui Winettou, era înlocuit din greșeală, automat, cu numele lui Karl Marx. Râsul cu valoare culturală devine cauza nenorocirii personajului. E un "râs total, zgomotos", care a făcut
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
pentru îndoctrinare întru ascultare. E aici sinteza unei atitudini, esența unei credințe de la care intelectualul n-a abdicat. El va plăti pătimind în numele tuturor pentru imprudența de a fi râs "în plină amiază revoluționară". Râsul în fața afișului, spune mai târziu Candid, în timpul anchetelor, "este fapta diavolului responsabil cu dosarul și soarta mea". Dar, cu râsul său, credea și personajul lui Kundera, "diavolul sugera absurditatea lucrurilor". Candid râdea pentru că eroarea din afiș răzbuna involuntar revolta lui mocnită, ignorând prezența, în spatele lui, a
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
imprudența de a fi râs "în plină amiază revoluționară". Râsul în fața afișului, spune mai târziu Candid, în timpul anchetelor, "este fapta diavolului responsabil cu dosarul și soarta mea". Dar, cu râsul său, credea și personajul lui Kundera, "diavolul sugera absurditatea lucrurilor". Candid râdea pentru că eroarea din afiș răzbuna involuntar revolta lui mocnită, ignorând prezența, în spatele lui, a "agenților auriculari". Râsul lui a fost considerat un grav delict politic; "a râs independent de un act oficial - mai mult decât atât: a râs de
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
hybris ce atrage pedeapsa, în condițiile date. E, în fapt, un eseu asupra râsului, scris cu plăcerea de a cita teorii despre râs, cum e cea a lui Bergson și altele. Exact ca în viața reală a lui Gary, și Candid crede că își poate îmblânzi anchetatorii jucându-le în față spectacolul științei lui, lămurindu-i, ca un psiholog, că "râsul e un act de eliberare. Iluzorie, cu consecințe, totuși de eliberare". în dialog cu Sommer face o istorie erudită a
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
bietul homo ridens, folosește acest act rezervat numai lui, și ca semn de luciditate, dar și ca "opozant politic al plânsului". Speculațiile pe temă sunt nenumărate și ele ar putea să pară un episod parazitar al romanului, dacă râsul lui Candid nu i-ar fi declanșat drama. Ne despărțim de trecut râzând", spune Candid, iar Sommer, cinic, îi răspunde: "indivizi care îndrăznesc să râdă azi, hic et nunc, se despart sigur de viitorul lor", că râsul și plânsul sunt de aceeași
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
luciditate, dar și ca "opozant politic al plânsului". Speculațiile pe temă sunt nenumărate și ele ar putea să pară un episod parazitar al romanului, dacă râsul lui Candid nu i-ar fi declanșat drama. Ne despărțim de trecut râzând", spune Candid, iar Sommer, cinic, îi răspunde: "indivizi care îndrăznesc să râdă azi, hic et nunc, se despart sigur de viitorul lor", că râsul și plânsul sunt de aceeași esență. Iar în jurul lor, molipsite de tema dialogului, râdeau toate obiectele, râdeau și
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
în ceruri, pe tronul de lumină s-a așezat și stă peste catapeteasma de ape din văzduhuri unde cete de îngeri fulgerători adastă... Tu ești Regina lor, Măicuță îngerească! În alba ta ținută, ești floarea cea cerească și orice suflet candid va vrea să te iubească... În noaptea cea amară tu ești lumina noastră! În cer și pe pământ. Măicuța Domnului, nu mă lăsa! Măicuța Domnului, ajută-mă în toate, dă-mi acea libertate de dincolo de libertate, alungă satana din preajma mea
Poezii by Marius Ianuș () [Corola-journal/Imaginative/4893_a_6218]
-
Adrian Popescu Știu un loc Știu un loc unde, după ce ieși dintr-o piațetă, care se umple spre seară de vocile copiilor, dai de murmurul micii biserici din Bogliasco, ritmând seară de seară murmurul mării. Chipurile femeilor au toate riduri candide vocea lor acoperă vocea valurilor, un drum, deasupra apei, o ia, pe lâng-un zid strălucitor, acolo, dacă te grăbești, cobori pe o mică plajă, pentru maximum două perechi, îngustă, pietroasă, cum sunt plajele pe-aici, în Liguria. Da, altceva e
Poezie by Adrian Popescu () [Corola-journal/Imaginative/7123_a_8448]
-
să-i înfulece: în ajunul Crăciunului își va mărturisi căpcăunitudinea și se va arunca într-un cazan cu apă clocotită pentru a se oferi, la rându-i, ca hrană micuților urmași inocenți ai monstruoaselor sale prânzuri. Copiii se vor delecta, candizi, veseli și zgomotoși, cu carnea de căpcăun servită pe platourile circului. Devotatul Carciofi va afla însă îngrozit ce fusese în spatele sublimului gest sinucigaș de "mea culpa" al inadaptatului Balthus: un străvechi blestem al căpcăunilor spunea că oricine mânâncă carne de
Orori între copertele Bibliotecii Iad (II) by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12082_a_13407]
-
1. Uneori muzica savantă cară cu ea conotații ale semnelor de punctuație, fapt ce îl resimte deopotrivă ca o destindere și ca o povară, ori care îi permite, în mod paradoxal, atât escaladarea hotărâtă a tărâmului normalității, cât și deambularea candidă pe cărările stranietății. 2. Destindere pentru că totul se leagă, totul este necesar, mărturisind totodată că nimic nu este statornic, definitiv, că nu există decât convenții, reguli de înlănțuire a evenimentelor și fenomenelor ori că dorința poate fi mai plină de
... și punctuație by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12117_a_13442]
-
supusă zilnic limba română. Se scrie prost și neprofesionist". Despre presa literară: "[...] Nu se mai poate face fără deschidere spre o problematică socială, politică, antropologică". Despre raportul literatură română / receptare occidentală: "O asemenea operație nu se poate face printr-un candid 'hei, rup' instituțional. Micile ingeniozități de gașcă, inflația privată a leului și veleitarismul genialoid nu fac nici o impresie pragmaticului editor european". Despre sentimentul tranziției la români: "Construim frecvent cu sentimentul că 'n-o să țină', iar cînd construcția ține, totuși, ne
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12124_a_13449]
-
febra căreia pamfletarul repetă la nesfârșit adjective menite să îngroașe ridicolul adversarului: "voluminos, dolofan, cărunt, naiv, sedentar, umflat" etc. Analizând portretul nedrept și inadecvat făcut de critic lui Aurel Vlaicu, Camil Petrescu numește foarte bine tehnica portretelor din Memorii: "ferocitate candidă" (p. 80). Dar miza și frumusețea polemicii (dacă polemică e uneori, când nu e pamflet) ar fi stat în altă parte decât în acest regim superficial al atacării vieții particulare și a aspectului fizic al adversarului. Ar fi fost Camil
Camil Petrescu furios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12157_a_13482]
-
tonalității re minor. Pe scena încărcată de mai multe tipuri de limbaje teatrale aleargă rotindu-se într-o continuitate strânsă a mișcărilor, reacțiilor, contrastelor de caractere, aleargă disperările Elvirei (Wittinger Gertrůd), zburdălnicia delicioasă a Zerlinei (Hercenik Anna, dulce, dolofănică, senzual candidă în grația cântului), violența unui amor irepresibil pentru ucigașul tatălui ei Donna Anna (Gonzales Monica, mai mult crâncenă decât patetică) , ridicolul întruchipat de Mazetto (Habétler András), Comandorul lovit mortal de o mână înarmată pe care o pândește și o răpește
Wagner și Mozart la Opera din Budapesta by Ada Brumaru () [Corola-journal/Journalistic/12164_a_13489]
-
un implacabil punct, o poveste de dragoste de care te atașezi, cu toate că nu ajungi să afli prea multe despre cei doi rămași până la capăt ascunși sub un văl de discreție. Versurile - să le zicem așa - au o mare doză de candid, sunt netrucate de travaliul poetic ("firesc" este un cuvânt recurent) și, prin asta, (re)capătă o bună forță de expresie. Căci un merit al cărții este retorica din Cântarea Cântărilor, supralicitată de-a lungul istoriei poeziei, dar abordată aici fără
Jurnal de viață și dragoste by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12639_a_13964]
-
dogmaticii. Au dogme, intransigențe pe fleacuri și stele polare pe care noi, laicii și spiritele libere, nu le vedem pe cer". Și încă mai rău, acești "dogmatici letargici", cu toate că "au suflet", "pot deveni asasini oricît ar fi de delicați și candizi". Cîțiva "revoluționari de profesie" pe care i-a cunoscut autorul constituie "ilustrațiile în text" ale caracterizării generale. Iosif Broz Tito, primit la noi, în 1956, ca "noul Papă la Roma III", "este numai un comitagiu balcanic, o unealtă oarbă, cînd
Glose la Petre Pandrea (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12756_a_14081]
-
existența intrauterină la momentul în care distanțarea de părinți de la maturitate este ireversibilă și produce ușoară inchietudine. Dacă Fișă de înregistrare înseamnă nașterea Vladei, experiența erotică așa-zis intrauterină, în Pianissimo avem rememorarea unui moment din copilărie, când sexualitatea infantilă, candidă și misterioasă (memorabilă scena din baie cu îmbrățișarea erotică a rochițelor!) este ușor incertă, atracția pentru același gen fiind foarte puternică, iar Fortissimo și Achtung! surprind pendularea între doi bărbați: unul care o iubește, celălalt pe care îl iubește. Cam
Prima tentativa de roman fracturist by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12806_a_14131]
-
Sibilla, ca să nu mai spunem că nu reușeșete să își amintească nici măcar propriul nume. De aceea, la întrebări incomode pentru el, de tipul "Cum te numești?" e gata să împrumute câte o mască livrescă, așa cum se întâmplă atunci când îi răspunde candid doctorului neurolog "Mă numesc Arthur Gordon Pym". Pe scurt, iată un pretext cum nu se poate mai potrivit pentru Eco de a-și asalta cititorul cu un tir continuu de citate și aluzii livrești (multe dintre ele având în centru
Postmodernism á l'italienne by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12316_a_13641]
-
de rigorile ridicole ale acestei nobile meserii de curte. Doar curtea mi-a lipsit - trăiesc în bloc, la Craiova, rîsul e considerat un act nerentabil și chiar riscant". Știe el ce știe. "Să rîdem, tovarăși, dar să rîdem organizat". Personajul Candid Desiderius din Adio, Europa! (parabolă autobiografică) este arestat pentru că își permite să rîdă în fața unui afiș "aprobat cu trei ștampile, cinci vize și șapte iscălituri" în care numele lui Karl May este înlocuit (eroare? ignoranță? exces de zel?) cu acela
Octombrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/12405_a_13730]
-
natura când nu este în armonie cu omul, domină schimbând locul cu acesta la fel cum se dau copiii huța în balansoar: când o parte se ridică, coboară cealaltă și tot așa, împlinindu-se reciproc. Un desen animat rural, expresiile candide și grozave de poveste, de lemn aprins în sobă, de stihie a naturii (loan Măric,Bacău și Gheorghe Ciobanu, Iași).Astfel, m-am plimbat printre costume populare, păpuși și coșulețe din foi de porumb (pănușă) - Balint Iulia,Odorheiul Secuiesc.Un
Două evenimente by Violeta Ion () [Corola-journal/Journalistic/12474_a_13799]
-
foto, în afișul mediocru al unui spectacol vechi.Modernism- Nostalgie. Generația în blugi printr-un reprezentant tributar stilului unei epoci, prinsă în geometria actuală prin asimetria interioară: cap și cadru, bust neimportant ca detaliu, căci ceea ce contează aici este expresia candidă, formula, rezervarea proprie a spațiului, narcisismul adolescentin gătit în savoarea compasului din aparat (Geometrical bullcrap). Mâinile prinse la spate și dolarii de pe piept merg în amprenta dusă până la tulburare a imaginii de mare forță care este realismul contemporan. Dâra de
Două evenimente by Violeta Ion () [Corola-journal/Journalistic/12474_a_13799]
-
Tudorel Urian Scriitorul pare a juca în permanență rolul unui savant candid și cam zăpăcit, care amestecă substanțe aparent incompatibile, mirîndu-se singur de rezultatul experimentelor sale. Ficțiunea și memorialistica, regionalismele de limbaj și tehnicile narative ale postmodernității, flexibilitatea temporală și geografică, viii și morții, Occidentul și satul bănățean tradițional (cu specificitatea sa
Balul fantomelor blajine by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12509_a_13834]
-
socotește ,madeleine a sa din adolescență"). David Mc Neil își vede foarte rar tatăl, care se cam înstrăinase de el: ,artiștilor nu le plac bărbații" îl scuză fiul, dar pe un ton în care răsună, pianissimo, amărăciunea. Întreg textul este candid, cu un zâmbet abia schițat și o umbră transparentă de nostalgie. întreaga scriere ascultă, parcă, de vorba bunicii lui Sartre din superba sa carte Les mots (,Cuvintele") ,glissez, mortels, n-appuyzez pas" (lunecați ușor, muritori, nu apăsați). Finalul mi se pare
EL by Dina Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/11442_a_12767]
-
cît mai extravagant un obștesc manechin. Nu mi-a trebuit mult să înțeleg că era o pedanterie protocolară, ce cobora de pe versanții inundați de aerul tare al unei conduite existențiale exemplare. Articolele dumneavoastră despre fenomenul muzical deconspirau, înainte de toate, o candidă curiozitate. Vă și vedeam uitîndu-vă prin gaura cheii unei porți ce duce miraculos la cei ce modelează frecvențele, duratele, timbrele și intensitățile, transformîndu-le, grație întocmirilor savante ori restituirilor fidele, în mirabile efluvii sonore. Pe de altă parte, simțeam că aceste
Scrisoare deschisă by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11484_a_12809]