89 matches
-
Prusia. Britanicii au considerat aceasta un act de ostilitate și au atacat Copenhaga în 1801 și 1807, într-unul din cazuri distrugând flota daneză, iar în celălalt incendiind părți din capitala Danemarcei. Aceasta a dus la așa-numitul Război al Canonierelor, dar faptul că britanicii controlau căile maritime dintre Danemarca și Norvegia s-a dovedit dezastruos pentru economia uniunii și în 1813, Danemarca-Norvegia a intrat în faliment. Uniunea dano-norvegiană a fost dizolvată prin tratatul de la Kiel în 1814. Norvegia a intrat
Danemarca () [Corola-website/Science/297801_a_299130]
-
se alătura atașamentului militar 21st Lancers care lupta în Sudan sub comanda generalului Herbert Kitchener. În această perioadă a întâlnit doi ofițeri cu care va colabora în Primul Război Mondial: Douglas Haig, pe atunci căpitan și David Beatty, locotenent de canoniera. În Sudan, a participat la Bătălia din Omdurman din septembrie 1898 și a fost corespondent de război pentru ziarul "Morning Post". În octombrie 1898 s-a întors în Marea Britanie și a început să scrie "The River War", operă în două
Winston Churchill () [Corola-website/Science/297866_a_299195]
-
în rezervă - 1944, căpitan de rangul 2 - 26 octombrie 1950, căpitan de rangul 1 - 21 iunie 1951, contraamiral - 1953, degradat la gradul de sergent major în rezervă - 1959, contraamiral (r). Voluntar (febr. 1938), îmbarcat pe Distrugătoarele "Mărășești" și "Ferdinand" și Canoniera "Stihi" (mai 1938 - 1944). Lider al Sindicatului Marinarilor din Portul Constanța și marinar pe nave portuare (1944 - 1948). Secretar al Comitetului Județean Tulcea al P.M.R. (1948) și locțiitor politic al directorului Canalului Dunăre - Marea Neagră. Membru al Consiliului Militar și locțiitor
Mihail Nicolae () [Corola-website/Science/307552_a_308881]
-
funcția de comandant al Marinei Române (1934-1937). a absolvit cursurile Școlii Militare de Artilerie, Geniu și Marină. După absolvirea școlii de ofițeri de marină, a deținut funcțiile de comandant ale navelor "Vedea" și "Teleorman" (1902), al torpilorului "Smeul" (1903), al canonierei "Grivița" (1906), al vedetei fluviale "Călinescu" (1910), iar apoi între anii 1917-1919 s-a aflat la comanda crucișătorului "Elisabeta". În anul 1923 este numit în funcția de comandant al Forței Navale Fluviale, iar în anul 1931 a preluat comanda Diviziei
Ioan Bălănescu () [Corola-website/Science/307463_a_308792]
-
în țară în anul 1945, reia cursurile Politehnicii bucureștene, obținând diploma de inginer de drumuri și poduri. După absolvirea facultății, a activat pe monitorul „Bucovina” din cadrul Flotilei Fluviale Galați, apoi comandant de pluton la Depozitele Marinei de la Constanța, îmbarcat pe canoniera „Lepri”, ajutor cu navigația și transmisiunile pe canoniera „Dumitrescu” și transmisionist la bordul distrugătorului „Regina Maria”. Ulterior a fost numit în funcția de ofițer cu navigația și transmisiunile, respectiv ofițer secund la bordul navei-bază "Constanța". A avansat pe scara ierarhică
Grigore Marteș () [Corola-website/Science/307464_a_308793]
-
bucureștene, obținând diploma de inginer de drumuri și poduri. După absolvirea facultății, a activat pe monitorul „Bucovina” din cadrul Flotilei Fluviale Galați, apoi comandant de pluton la Depozitele Marinei de la Constanța, îmbarcat pe canoniera „Lepri”, ajutor cu navigația și transmisiunile pe canoniera „Dumitrescu” și transmisionist la bordul distrugătorului „Regina Maria”. Ulterior a fost numit în funcția de ofițer cu navigația și transmisiunile, respectiv ofițer secund la bordul navei-bază "Constanța". A avansat pe scara ierarhică a Marinei Militare Române, devenind comandant secund al
Grigore Marteș () [Corola-website/Science/307464_a_308793]
-
la bordul torpilorului "Zmeul", ofițer secund la bordul remorcherului "Lt. Vârtosu". Până în perioada postbelică a lucrat aproape neîntrerupt la Serviciul Hidrografic, cu excepția perioadei 1925-1926. Pe timpul campaniilor de vară a activat ca ofițer cu navigația pe torpilorul "Zborul", ofițer secund pe canoniera "Stihi", respectiv "Cpt. Dumitrescu", comandant de companie în cadrul Batalionului de Recruți al Bazei Navale, șef de cart pe canoniera "Alba Iulia", șeful Serviciului Hidrografic, subdirector la Oficiul Hidrografic și Aerofotogrametric, comandant pe canoniera "Lt. Comandor Stihi", comandantul canonierei "Cpt. Dimitrescu
Emil Grecescu () [Corola-website/Science/307466_a_308795]
-
Serviciul Hidrografic, cu excepția perioadei 1925-1926. Pe timpul campaniilor de vară a activat ca ofițer cu navigația pe torpilorul "Zborul", ofițer secund pe canoniera "Stihi", respectiv "Cpt. Dumitrescu", comandant de companie în cadrul Batalionului de Recruți al Bazei Navale, șef de cart pe canoniera "Alba Iulia", șeful Serviciului Hidrografic, subdirector la Oficiul Hidrografic și Aerofotogrametric, comandant pe canoniera "Lt. Comandor Stihi", comandantul canonierei "Cpt. Dimitrescu", comandantul canonierei "Stihi", șeful Oficiului Hidrografic, ofițer secund și comandant secund al distrugătorului "Regina Maria", șeful Biroului IV din
Emil Grecescu () [Corola-website/Science/307466_a_308795]
-
navigația pe torpilorul "Zborul", ofițer secund pe canoniera "Stihi", respectiv "Cpt. Dumitrescu", comandant de companie în cadrul Batalionului de Recruți al Bazei Navale, șef de cart pe canoniera "Alba Iulia", șeful Serviciului Hidrografic, subdirector la Oficiul Hidrografic și Aerofotogrametric, comandant pe canoniera "Lt. Comandor Stihi", comandantul canonierei "Cpt. Dimitrescu", comandantul canonierei "Stihi", șeful Oficiului Hidrografic, ofițer secund și comandant secund al distrugătorului "Regina Maria", șeful Biroului IV din C.F.N.M., director de studii la Școala Navală, comandantul Grupării Navelor de Mare. Din data
Emil Grecescu () [Corola-website/Science/307466_a_308795]
-
secund pe canoniera "Stihi", respectiv "Cpt. Dumitrescu", comandant de companie în cadrul Batalionului de Recruți al Bazei Navale, șef de cart pe canoniera "Alba Iulia", șeful Serviciului Hidrografic, subdirector la Oficiul Hidrografic și Aerofotogrametric, comandant pe canoniera "Lt. Comandor Stihi", comandantul canonierei "Cpt. Dimitrescu", comandantul canonierei "Stihi", șeful Oficiului Hidrografic, ofițer secund și comandant secund al distrugătorului "Regina Maria", șeful Biroului IV din C.F.N.M., director de studii la Școala Navală, comandantul Grupării Navelor de Mare. Din data de 25 august 1949, comandorul
Emil Grecescu () [Corola-website/Science/307466_a_308795]
-
respectiv "Cpt. Dumitrescu", comandant de companie în cadrul Batalionului de Recruți al Bazei Navale, șef de cart pe canoniera "Alba Iulia", șeful Serviciului Hidrografic, subdirector la Oficiul Hidrografic și Aerofotogrametric, comandant pe canoniera "Lt. Comandor Stihi", comandantul canonierei "Cpt. Dimitrescu", comandantul canonierei "Stihi", șeful Oficiului Hidrografic, ofițer secund și comandant secund al distrugătorului "Regina Maria", șeful Biroului IV din C.F.N.M., director de studii la Școala Navală, comandantul Grupării Navelor de Mare. Din data de 25 august 1949, comandorul Emil Grecescu a girat
Emil Grecescu () [Corola-website/Science/307466_a_308795]
-
de război în U.R.S.S. (sept. 1944 - apr. 1945), militar în Secția tehnică din cadrul Diviziei 2 Infanterie voluntari "Horia, Cloșca și Crișan" (apr. - iul. 1945), locțiitor politic de baterie în Divizionul de Artilerie de coastă (sept. - oct. 1945) și pe Canoniera "Stihi" (oct. 1945 - mart. 1946). Responsabil al Secției Militare Regionale Constanța (apr. - dec. 1946), instructor al C.C. al P.C.R. (dec. 1946 - sept. 1947), secretar al Comitetelor județene P.C.R. Tulcea (sept. 1947 - febr. 1948) și Slatina (febr. 1948 - oct. 1949). Locțiitor
Florea Diaconu () [Corola-website/Science/307472_a_308801]
-
1866-1871) și apoi comandant pe nava «România», nave aflate în dotarea Flotilei Române în perioada respectivă, fiind avansat la gradul de locotenent (1869) și apoi la gradul de căpitan (1871). În anul 1873, căpitanul Murgescu a fost numit la comanda canonierei «Fulgerul», noua navă a flotilei române, construită în șantierele din Toulon (Franța), fiind însărcinat cu aducerea în țară a acesteia și comandând astfel pentru prima dată o navă românească de război în Marea Mediterană și în Marea Neagră. La sosirea în România
Ioan Murgescu () [Corola-website/Science/307470_a_308799]
-
în timpul campaniei de vară a anului 1889 și crucișătorul «Elisabeta», noua navă de război maritimă intrată în dotarea Corpului Flotilei. În anul 1890, s-a format prima diviziune de mare a Flotilei Române, compusă din crucișătorul "Elisabeta" împreună cu bricul "Mircea", canoniera "Grivița", torpiloarele "Sborul" și "Năluca", iar col. Urseanu a fost numit comandant al acesteia, precum și comandant al crucișătorului "Elisabeta". Cu această navă, el a străbătut în perioada 1890-1891 Marea Mediterană, Oceanul Atlantic, Marea Nordului și Marea Baltică, făcând astfel cea mai lungă călătorie efectuată
Vasile Urseanu () [Corola-website/Science/307471_a_308800]
-
România, i s-a conferit și disctincția " Semnul onorific pentru 25 de ani de serviciu" . În anul 1891, are loc separarea Diviziei echipajelor de Depozitul flotilei, col. Vasile Urseanu rămânând la comanda Diviziei echipajelor compusă din crucișătorul "Elisabeta", bricul "Mircea", canoniera "Grivița", puitorul de mine "Alexandru cel Bun", torpiloarele "Sborul", "Smeul", "Năluca", "Șoimul", "Vulturul" și salupa "Rândunica". În anul 1894, este numit în funcția de director al Direcției a V-a a Flotilei, nou înființată, îndeplinind această funcție în paralel cu
Vasile Urseanu () [Corola-website/Science/307471_a_308800]
-
numit în funcția de comandant al Diviziei de Mare. În același an, este decorat cu Ordinului autro-ungar Coroana de Fier de clasa a 2-a în calitate de comandant al unei Divizie de Dunare formată din torpiloarele "Smeul", "Sborul" și "Năluca" și canonierele "Oltul", "Siretul" și "Bistrița", care a participat la festivitatea prilejuită de inaugurarea deschiderii navigației prin canalul Porțile de Fier. La data de 1 aprilie 1898, Vasile Urseanu a fost numit în funcția de Inspector General al Porturilor, fiind înaintat la
Vasile Urseanu () [Corola-website/Science/307471_a_308800]
-
de cazaci de pe Don, un total de 630 de militari, inclusiv cei 7 ofițeri. Cam 250 de cetățeni ai orașului au format un detașament de "miliție locală". Pe 22 mai 1855, o escadră de 17 vase cu aburi înarmate și canoniere au apărut în față Taganrogului. Autoritățile locale au primit un ultimatum pentru predarea orașului și a tuturor rezervelor aflate în depozite, ca și a proprietăților statului. Guvernatorul general, Egor Tolstoi a replicat că ""... rușii nu-și predau niciodată orașele"". Acest
Asediul Taganrogului () [Corola-website/Science/303248_a_304577]
-
aliată a început un al doilea bombardament al orașului Taganrog, care a durat trei săptămâni. Pe 12 iulie, o nouă încercare a aliaților de a urca pe râul Don a fost stopată de vasul cu aburi "Taganrog" și de două canoniere rusești. În aceeași zi, H.M.S. "Jasper" a eșuat pe bancurile de nisip de lângă Taganrog, după ce un pescar rus a mutat balizele indicatoare în apele puțin adânci. Vasul eșuat a fost luat cu asalt de cazaci care, după ce l-au cucerit
Asediul Taganrogului () [Corola-website/Science/303248_a_304577]
-
intimidare în fața Copenhagăi, britanicii au capturat cea mai mare parte a flotei danezo-norvegiene în timpul celei de-a doua bătălii de la Copenhaga (august-septembrie 1807). Acest fapt a pus capăt neutralității, danezii atacând flota britanică din apele daneze și norvegiene cu mici canoniere, într-un război care poate fi catalogat ca unul de gherilă navală. Acest război a luat sfârșit odată cu victoria britanică din bătălia de la Lyngør din 1812, în timpul căreia au fost distruse ultimele nave daneze. A Șaptea Coaliție (1815) i-a
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
de Pressburg, la nici 40 de kilometri distanță, cu peste 13 000 de oameni. De partea franceză, după ce aceștia au construit poduri ranforsate și o flotilă de vase de desant, ei reușesc să captureze și o flotilă dunăreană de zece canoniere, mijloace ce vor fi utilizate pentru traversare. În urma unor diversiuni spre nord și nord-vest, prevăzute pentru 2 și 4 iulie, inamicul ar urma să fie nesigur cu privire la locul traversării, planificată pentru data de 5 iulie, în timpul nopții, în dreptul brațului Stadlau
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
mareșalul Berthier. La ora 21, căpitanul Baste a pornit în fruntea flotilei sale. Douăzeci de vase transportând cei 1 500 de oameni ai brigăzii Conroux (divizia 1 din Corpul al II-lea) au părăsit podul de la Ebersdorf escortate de opt canoniere și s-au lăsat purtate de curent până la insula Hansel-Grund. Se făcuse deja noapte când flotila s-a apropiat de insulă. La 21:30, austriecii și-au dat seama de prezența francezilor și au deschis focul. Canonierele au replicat, marcând
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
escortate de opt canoniere și s-au lăsat purtate de curent până la insula Hansel-Grund. Se făcuse deja noapte când flotila s-a apropiat de insulă. La 21:30, austriecii și-au dat seama de prezența francezilor și au deschis focul. Canonierele au replicat, marcând astfel începutul bătăliei. Bateriile franceze de pe insulele aflate pe micul braț al Dunării au deschis și ele focul. Austriecii nu au rămas pe poziții și au abandonat insula Hansel-Grund, lăsând trei piese de artilerie oamenilor lui Conroux
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
succes a Campaniei Gallipoli, care i-a obligat pe otomani să renunțe la ruta maritimă pentru transporturi. Între aprilie și decembrie 1915, un total de nouă submarine britanice și patru franceze efectuaseră 15 patrulări, scufundaseră un cuirasat, un distrugător, cinci canoniere, 11 transportoare de trupe, 44 de nave de aprovizionare și 148 de vase cu pânze, pierzând doar opt submarine Aliate scufundate în strâmtoare sau în Marea Marmara. Pe timpul campaniei, a existat permanent un submarin britanic în Marea Marmara, și uneori
Campania Gallipoli () [Corola-website/Science/311584_a_312913]
-
cu care a navigat în Extremul Orient. În septembrie 1906, a fost transferat pe crucișătorul USS Baltimore(C-3); și pe 31 ianuarie 1907, după doi ani petrecuți pe mare ca subofițer, a fost numit sublocotenent. A servit succesiv pe canoniera Panay, distrugătorul Decatur și crucișătorul Denver. Distrugătorul Decatur în Filipine la 7 iulie 1908 a eșuat pe un banc de nisip când era sub comanda sublocotenentului Nimitz. În ziua următoare distrugătorul a fost eliberat de pe banc. Curea marțială l-a
Chester W. Nimitz () [Corola-website/Science/311044_a_312373]
-
Canoniera "" a fost una dintre primele nave de luptă ale marinei militare române, construită în 1873 în Franța. A rămas în istorie ca prima navă militară care a purtat drapelul românesc în Marea Mediterană și în Marea Neagră . Nava avea un deplasament de
Fulgerul () [Corola-website/Science/309907_a_311236]