55 matches
-
voioșie de trecutul ei - comedia, vodevilul, farsa au predominat în această epocă, slujind, prin evidențierea aspectelor negative, la „îndreptarea moravurilor”. S-a afirmat că „în zorii literaturii noastre moderne, primele întrupări ale genului comic se suprapun celor dintâi exerciții de caracterologie, îngemănare menită parcă să confirme teza 10 bergsoniană care susține că într-un anume sens, adică sub specia automatismului, orice caracter este comic.”<footnote Ștefan Cazimir, Caragiale. Universul comic, București, Editura pentru Literatură, 1967, p. 64. footnote> La începutul secolului
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
astfel are loc ,,laicizarea’’ în dublu sens a sacrului. Disputa tensionantă între spiritul satanic și cel uman dezvăluie decizia fiecăruia de a se substitui celuilalt demonstrându-și în acest mod superioritatea. Întreaga construcție se raportează la statutul moral și la caracterologia celor două personaje centrale ale nuvelei: Kir Ianulea și consoarta sa, Acrivița. Machiavelli îl integrează în infernul său de fantezie ca arhidiavol, în timp ce Caragiale face din el un simpatic Aghiuță, care se ascunde la chemarea lui ,,Dardarot, împăratul diavolului’’, parcă
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
inerției decât de un refuz rațional. Nu e vorba de a acuza persoanele, de a le ridiculiza pentru lenea congenitală și șocanta lipsă de vocație, pe scurt, de a "psihologiza" această stare de fapt legând-o de personalități particulare. Această caracterologie naivă e inacceptabilă. În joc sunt locul real al elevului în școli și, mai general, procesul educațional într-o societate. Trebuie să ne plasăm la intersecția a două modele sociologice, care se întâlnesc tot mai mult în cadrul constructivismului, în ciuda aparenței
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
e un teritoriu inaccesibil cititorului comun, pentru că presupune coduri culturale pe care acesta, de regulă, nu le stăpânește. Mentalitatea medievală prelungită în spațiile orientale sau periferic orientale care se poate desprinde din scrierile vechi îi prilejuiește autoarei pagini întregi de caracterologie, în fericită tradiție călinesciană: portretele cronicarilor se construiesc pe baza consemnărilor din letopisețe, esența spirituală se decantează din scris, printre protagoniștii cu portrete vii se numără și naratorii. Nu întâmplător autoarea îl alege pe Miron Costin și pentru o prezentare
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
devine un repertoriu de teme, personaje și situații-tip pentru uzul autorilor dramatici. Ca atare, accentul pus pe reprezentare transformă narațiunea într-o simplă funcție a portretului, reductibil și acesta, în ultim resort, la o singură trăsătură dominantă, ca în caracterologia clasică (de unde și nota caricaturală, acuzată de recenzenți). Dar, cum omul e o ființă dialogală, psihologia sa trebuie integrată într-o structură generică, transindividuală (situația "dramatică" cea mai simplă presupune existența a trei "roluri", i. e. a unui "triunghi"), care să
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
încît îl reprimăm adesea, cu aceeași ușurință. Pe de altă parte, oamenii despre care tratează literatura nu sînt oameni adevărați. Sînt creaturi fabricate, alcătuite din fantezie, imitație, memorie: oameni de hîrtie, fără carne și sînge. Faptul că nu există nici o caracterologie satisfăcătoare și coerentă se datorează probabil acestui aspect uman. Personajul nu este o ființă umană, dar se aseamănă cu o ființă umană. Nu are un psihic real, personalitate, ideologie, competența de a acționa, dar posedă caracteristici care fac posibile descrierile
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
1924. Grenchen, oraș în NV Elveției, cantonul Solothurn. Purgatoriul, VI, 76. Vezi Don Quijote, I, 22. Fr.: La Rhune. Fr.: Saint-Jean-Pied-de-Port. Juan Huarte de San Juan (1529?-1589?), filozof și medic spaniol, autor al unui celebru și foarte influent tratat de caracterologie și psihologie, Examen de ingenios para las ciencias. E considerat precursor al frenologiei, dar și al psihologiei moderne. Fr.: Saint-Jean-de-Luz. Fr.: La Nivelle. Mai sus, Unamuno a folosit și forma franceză. Sebastien Le Preste de Vauban (1633-1707), inginer militar francez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
1838, ilustrând parcă pățania preotului Maior XE "Maior" : C-a veni bărbatu’ beat Și-ț’ va pune mâna-n cap! Culegătorul acestor versuri era tot un june paroh greco-catolic, preotul Nicolae Pauleti XE "Pauleti" . Un alt tip semnificativ al acestei „caracterologii” morale a clerului unit, asemănător celui anterior, este cel al tânărului profesor de seminar, posesor al unei solide formații intelectuale și, după 1830, al unei sensibilități contaminate de romantism, sufocat Însă În atmosfera filistină a Blajului. În ce măsură Înțelegea acesta să
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
nivelul unor structuri intime ale imaginarului țărănesc. Ca o mărturie vie a moștenirii comune, ele se regăsesc adeseori În celălalt capăt al Europei, la populațiile neo-celtice remanente, cum sunt bretonii, welșii, scoțienii din Highlands și, firește, irlandezii. Din perspectiva unor caracterologii etnice desuete, această Îndepărtată platformă comună ar putea fi invocată În vederea explicării Înrudirilor temperamentale și de mentalitate care i-ar apropia pe români de irlandezi. De asemenea, atenția pe care primii o vor acorda mai târziu unor modele și exemple
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
esențial, în pofida nevoii de revizuire și amendamente - pe măsura înaintării în lectură, evaluările noastre probabilistice se cer retușate - este că ne asumăm acest gen de deducție, pe seama unor date textuale destul de firave, și atunci cînd vizăm înțelegerea personajelor. 4.4. Caracterologie pe baza unor trăsături distincte Armonizarea interactivă a faptelor și ideologiei textuale cu faptele și ideologia extratextuală pe care am schițat-o mai sus este, ca și metoda identificării evenimentelor, descrisă la finalul Capitolului 2, un tip de procesare "cu
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
ale manifestării atributelor, operațiunea în sine ar însemna îndepărtarea, într-un fel, de simplitatea analitică a tehnicii de bază. Această tehnică, cu toate limitele ei, este interesantă fiindcă scoate în evidență diferențele esențiale dintre personaje, așa cum le vede analistul. În "caracterologia” trăsăturilor distinctive nu este nevoie (precum în analiza standard a trăsăturilor distinctive întreprinsă de mai mulți analiști ai aceluiași dialect) ca toți analiștii-cititorii să considere semnificativ același ansamblu de trăsături și să cadă de acord asupra prezenței sau absenței lor
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
intră în dezbaterea teoretică generală, fie căutând să se integreze într-un sistem al științelor despre om, fie deservind de la o distanță "pedagogică" un rezervor de înțelepciune care se hrănește din lumina exemplului personal al unei autorități. În ambele situații, caracterologia trăită și apoi dedusă discursiv poate fi supusă verificării (fie în pragmatică oglindire reciprocă, fie în confruntarea "ideologică" a interpretărilor) pentru ca apoi să îngăduie un progres cu două fețe (una a concluziilor înregistrabile și alta a unui productiv demers aplicativ
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
de funcționarea diverselor viscere ale organismului, de activitatea sistemului nervos, cu accent tot mai crescut pe funcțiile scoarței cerebrale, pe rolul glandelor cu secreție internă ș.a. Toate aceste încercări au avut un debușeu aplicativ comun, îndreptat spre psihologia personalității, spre caracterologie, spre tipologia temperamentală, spre psihotehnică, spre psihopatologie și în final spre psihoterapie. În conformitate cu metodologia și regula generală de lucru însușită cu mare entuziasm în primele decenii ale veacului XX, toate fenomenele psihice trebuiau să aibă un corespondent material aflat în interiorul
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
a psihismului uman, căreia îi nega aplicațiile asupra conștiinței, pe cele psihoterapeutice, în tratarea tulburărilor de comportament psihonevrotice sau de alt fel, îi interzicea orice pretenție de a se extinde asupra culturii umane, de a-și exercita aplicațiile interdisciplinare, împreună cu caracterologia, cu pedagogia, cu estetica, cu sociologia, cu istoria artelor și literaturii, cu mitologia și folcloristica, cu istoria religiilor, cu istoria civilizațiilor. Făcea acest lucru ca parte a unei strategii mai generale, de apărare a reflexologiei pavloviene, cea acceptată de sistem
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
normale și nu de la cele psihiatrice, de patologie. Interesul său a fost îndreptat constant spre complexitatea vieții psihice, considerată ca un tot unitar. În anul 1921 publică prin-cipala sa lucrare, cu titlul Tipologiile psihice, în care sunt puse fundamentele unei caracterologii propriu-zise, prin care să se detașeze teoretic de Freud și de Adler. Este lucrarea în care a fost lansată tipologia introvertitului, ci opusă extravertitului. Jung a avut grijă să-i diagnosticheze pe cei doi concurenți adversari au săi, pe Freud
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
personajelor importante pentru punctul de vedere sau interesul cărții ; și de aceea este de obicei combinată cu tratarea "plată" a personajelor din planul al doilea care alcătuiesc "corul". *18 Există, evident, o oarecare legătură între caracterizare (ca metoda literară) și caracterologie (teoriile despre caracter, despre tipurile de personalitate). Există o serie de tipologii aparținând unele tradiției .literare, iar altele antropologiei populare, la care romancierii fac apel uneori. In romanul englez și american din secolul al XIX-lea găsim personaje oacheșe, bărbați
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
sau islam: credința creștină i se va potrivi mai bine unui imaginativ sau unui original. Individul căruia îi place să acționeze în acord cu conștiința se va simți mai bine printre luterani. Conformistul, omul ordinii, la moschee. Sau despre aleatoriul caracterologiilor și misterul afinităților... Sunt oare pasibile aceste divinități concurente, de a figura într-un clasament ad vitam aeternam? Mă îndoiesc. Pasibile de un concurs în materie de adevăr? Cu siguranță, nu. Adevărul nu are sens în acest context, credințele religioase
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
dureze în timp și în conștiințe, pentru a participa mai deplin la viața poporului, pentru a ne implica prin operă și destin în edificarea culturii socialiste.“ (România liberă, 2 august 1978) POPA Marian „ În fond, eseul de acest tip continuă caracterologia tradițională cu perfecționările cerute de contemporanitatea politică: în acest sens volumul cuprinde pagini excepționale de psihologie și moralism pe care le-ar fi semnat fără șovăire Marc Aureliu, La Bruyère sau Erasmus, având însă ca particularitate fervoarea invitației la demnitate
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
Și vutci și vișinapuri și cofeturi; Coconi cari golesc mereu paharul. Și veseli toți... Și pot ei să nu fie, Lîngă-un arcuș ce multe taine știe, Arcușul cui? Lui Barbu Lăutarul. Proza este tot atât de interesantă, amestec de fantezie, lirism și caracterologie labruyeriană. Jean, franțuzitul român, e atât de fanatic, încît când moare contele de Chambord el se căinează: "Mon pauvr' roi Henri!" O. CARP, IOAN N. ROMAN, N. D. POPESCU Gheriștii făceau mare caz de Doina lui O. Carp (dr. G.
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
sunt bogați. Încolo, lăsând la o parte buna poziție observatoare, literatura scriitoarei respiră adânc feminitatea. Se constată în ea întîi oroarea de promiscuu și degenerat, de unde o galerie întreagă de schilozi fizici și morali (paralitici, isterici, gemeni, hibrizi, copii nelegitimi). Caracterologia e înlocuită cu examenul sanitar. Eroii sunt bine născuți sau degenerați, sănătoși ori bolnavi. Boala îndeosebi e climatul în care trăiesc personagiile, și locul predilect de desfășurare - sanatoriul. Congestia cerebrală, neurastenia, septicemia, tuberculoza, cancerul, ulcerul stomacal, anemia pernicioasă, iată câteva
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
în general se rezumă la propoziția că femeia are dreptul să-și caute fericirea chiar printr-o desăvârșită libertate sexuală. CAMIL PETRESCU Camil Petrescu este în roman un anticalofil, partizan al dicteului automat, în marginile permise de gen, dușman al caracterologiei clasice și fixe. Bergsonian și proustian, înțelege să cultive fără stânjenire "fluxul amintirilor" și, gidian, să respecte autenticul în jurnale în care pretinde a nu modifica nimic din cursul amintirii, mergând până la a compune în corecturi și a dubla textul
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
categorie morală și socială dezavuată de mulți alți scriitori, întru totul caracteristică vremurilor tulburi, de tranziție. Autorul pare să aibă în preajmă (și nu numai aici) diatribele lui I. Heliade-Rădulescu împotriva ciocoilor și a ciocoismului, dar ajunge să dea acestei caracterologii o interpretare literară cu un timbru individualizat. Ca posibilă întrupare a arivismului este ales un „slujnicar politic”, Mitică Râmătorian. Pornit pe calea ascensiunii cu orice preț, insul, vulgar, incult, dar ținând să treacă drept sensibil și citit, practică poltroneria sentimentală
FILIMON-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286992_a_288321]
-
Premiul Academiei Române (2001). A fost numit Cavaler al Meritului Republicii Italiene (1978) și Comandor al Meritului Republicii Polone (1999). Nuvelistica și reportajul literar reprezintă în scrierile lui G. două direcții relativ distincte, cu toate că o serie de caracteristici le sunt comune (caracterologia convențională, plantată pe corpul unei anecdotici colorate sumar, perspectivarea etică în funcție de dezideratele ideologice ale momentului). Oricum, cert e că notorietatea autorului derivă din reportaje. Reporterul a cutreierat planeta și pe baza acestei ocupații de observator activ și mobil a produs
GRIGORESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287357_a_288686]
-
teroarea Gulagului, dar și despre antiutopii, alegorii, parabole, având ca temă „edificarea” omului nou de tip comunist), iar în partea a doua ca o receptare sociologică a memorialiștilor români. Aici, câteva subcapitole urmăresc istoria Gulagului românesc, analizează o tipologie (o caracterologie, ar fi mai exact) a membrilor aparatului de represiune, schițează „o încercare de fenomenologie” a torturii (reeducarea de la Pitești, descrisă în mecanismele cele mai obscure, cu finețe extremă) și revelează componentele comportamentale și de mentalitate ale rezistenței înăuntrul și în afara
CESEREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286176_a_287505]
-
ca expresie a unei depline purități și candori. Filonul liric ce străbate Cartea nunții anticipează și poeme ca Epitalam sau Vino din Liban, mireasă, din ultimul volum de versuri al autorului, Lauda lucrurilor. Toate ideile lui C. despre roman și caracterologie, despre „indiferență” și „obiectivitate”, despre mediul (citadin) se reîntâlnesc în Enigma Otiliei, epos de factură aproape demonstrativ balzaciană, care contrazicea practic proustianismul și experimentalismul, neagreate de scriitor: subiect și conflict bine închegate, construcție solidă, personaje, mai curând caractere, întru totul
CALINESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286041_a_287370]