322 matches
-
o fi făcînd?" În ciuda tradiției onorabile în care se înscrie (blagiană - Blaga cel din primele volume sau, alteori, soresciană), scufundarea în esențele lumii naște uneori umor - involuntar: "Nopțile mele/ Fără tine?/ Întreabă o mamă/ Despre durerile facerii" (p.107) sau caragialesc: "Mergeți șcuvinteleț/ Și spuneți-i că o ador" (p.35). Dar un ludic discret trece prin unele poezii de dragoste coborîndu-le spre "deșertăciune": "Îmi ceri să fiu bărbat/ Dar sunt!/ Mă bat cu cei de dinafară/ Și cred că semăn
Poezia și deșertăciunea by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17229_a_18554]
-
Dante, a primit în piept, fără repulsie și refuz, tablourile din Infern, în care era imposibil să nu se recunoască. Un infern populat de rude și apropiați. Un infern pe mai departe primitor. Un cu mult mai modest infern, cel caragialesc, a stârnit mânie în cercurile liberale ale epocii. Nu doar că scriitorul a fost exclus de la premiile Academiei, dar a mai fost, de la înălțimea autorității, moralizat. Edificat, I.L.Caragiale a părăsit țara. Unanim recunoscut ca geniu creator, pentru el nu
24 de ore din 24 by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17367_a_18692]
-
obsedat de urâțenia - iar de data aceasta și fizică și morală - a clasei "superpuse" cu mare greutate i se găsise un post de bibliotecar, mai apoi de vâslaș la galere, în presă. Astăzi, dacă ne punem întrebarea în ce măsură lumea personajelor caragialești - sau eminesciene - reprezintă un defect de optică a privitorului sau doar un unghi de privire, încă n-am avea curajul să opinăm că, prin purul efect artistic, acea lume era, totuși, mai frumoasă decât în realitate. Ceea ce nu înseamnă că
24 de ore din 24 by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17367_a_18692]
-
frecventat în proza noastră actuală: proza fantastică (cu accente fantasy în Întâmplări la marginea lumii), pe filieră rusească (Mihail Bulgakov). Vizita adună între copertele sale mai multe texte - de la povestiri la schițe de două pagini și chiar simple notații („momente” caragialești) - subsumate, toate, acestei categorii a fantasticului evocate mai sus. Cu deosebirea că textele din volumul de față aduc și o pronunțată latură autoficțională, afirmată însă cu o bună doză de umor și autoironie. Mai toate povestirile și schițele - la drept
Vizite cu incidente by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/2537_a_3862]
-
aventuri stranii. Nu mai pun la socoteală Vizita 3, în care e vizitat de însuși... Mircea Horia Simionescu, care, cu pipa lui inconfundabilă în colțul gurii, îi cere să-i reediteze o carte - Banchetul... Cauciucuri de vară e o schiță caragialescă, pur comică. Tocăniță e, în schimb, de un umor negru (soția, care-l bănuiește pe soț că flirtează cu studenta în gazdă, îl roagă să se „ocupe” de un cadavru, din care vrea să facă o tocăniță de dus în
Vizite cu incidente by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/2537_a_3862]
-
tot în „carnavalul pasiunilor” din O scrisoare pierdută, Cațavencu întruchipează „excesul retoric, enormitățile debitate sunt retorici și în spațiul ei iau naștere paradoxul la confiniile cu nonsensul”. Peste tot concluzii seducătoare, cum e aceasta: „nimic nu este monstruos în personajele caragialești ale Momentelor dacă sităm acest termen în contextul teratologicului sau al patologicului”. Angelo Mitchievici este convins că ceea ce este remarcabil la Caragiale ține de „conservarea celei de-a doua lecturi, al celui de-al doilea sens ca virtualitate și de
Prospețimi Hermeneutice by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2390_a_3715]
-
insensibil cu ștaif, se dărîma. La cîteva ore înainte de sosirea ei, profesorașul e o epavă: speriat, fericit, tulburat, panicat. El e pe cale de a-si întîmpină în Masenka trecutul, pe care se străduise atît să îl uite, dosindu-l în caragialești politicarde comentarii despre maica Rusie aflată pe moarte, despre soarta rusului în exil etc. Dar tot pe Masenka o așteaptă, cu amestec de bucurie stupefiata, oroare și melancolie contemplativa, un alt pesonaj al cărții, care ipostaziază intelectualul, aflat în cele mai multe
Nostalgia by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18188_a_19513]
-
cu precădere literar, însă în respectabilă parte și eroticesc, al Memoriilor de care ne ocupăm îl alcătuiește tabloul Bucureștilor de altădată. E un București la sfîrșit și la început de secol, în galopantă evoluție. Prima sa fază e una "patriarhală", caragialescă am spune, ghidîndu-ne după doza de umor ce intră în descrierea sa, apreciat, în pofida distincției între mahala și "centru" (distincție atît de relativă în lumea Miticilor omniprezenți!), pentru "dulceața vieții" și "pitorescul promiscuităților": "Viața în Bucureștiul de atunci era patriarhală
Memoriile unui hedonist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16697_a_18022]
-
Paul, care-l corectează precum un factor aparent neutru. Independent de cel ce visează, visul e o speță de poezie obiectivă. Prin mijlocirea sa, subiectivitatea pătrunde cu sfială, aparent fără a atenta la crusta realului de la suveranitatea căruia, în tradiție caragialescă, producția în chestiune se revendică mereu. E o subiectivitate care nu se mărturisește, ci fantazează. Adică am putea spune că se mărturisește indirect. În centrul poemelor lui T. O. Bobe se află un personaj pitoresc, "nea Gică, frizeru'". Pe de
Vis și delicatese by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16907_a_18232]
-
se întrevede un accent grav, general-omenesc? Firește, nea Gică dorește a-și depăși condiția. Altfel spus, se visează pe sine. E sentimental și i-ar plăcea să scrie versuri. Precum la Minulescu și Topîrceanu (ambii valahi, deci produse ale mediului caragialesc), superficialitatea afișată, redundantă, nu e străină de emoție, sub masca grotescă lunecă lacrimi. Comportarea arlechinului nu exclude misterele sufletești. Erosul dezlănțuie elanuri și stimulează inventivități în contrastanta materie ingrată a prozei părelnic iremediabile: Cînd eram tînăr, voiam să scriu pentru
Vis și delicatese by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16907_a_18232]
-
prezente, dacă nu se sprijină pe repere cifrice puse în circulație publică, pe grafice intuitive și statistici explicate cu răbdare, se expune goanei pentru știrea spectaculoasă a ziariștilor și demagogiei partidelor. Democrația poate fi trăită în gama minoră a farsei caragialești. Spectaculosul și demagogia eșuează inevitabil în farsă. Iar, deznodământul farsei nu poate fi prosperitatea: nici după 20 ani, nici după 50. Sau, democrația poate fi trăită în gama majoră a unei lupte de idei și a opțiunii între alternativele existente
Situarea României în lume by Matei Stârcea Crăciun () [Corola-journal/Journalistic/16961_a_18286]
-
Rodica Zafiu Între experimentele poetice ale lui Șerban Foarță - holorime, "placă (puțin) defectă", comentarii la tablouri, texte pentru Phoenix, versificare latină, arhaizare balcanică, limbaj caragialesc și atîtea altele - apăruse deja, în ultimii ani, și montajul din proza jurnalistică a știrilor senzaționale; recentul volum Erau ziare, evenimente (Timișoara, Brumar, 2000) grupează texte scrise în acest gen, integrîndu-le într-o structură care amintește de o compoziție muzicală
Poezie si limbaj jurnalistic by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15906_a_17231]
-
un președinte de formație intelectuală, dintre puținii miniștri ai cabinetului care realizaseră reforma în sectorul lor ar reface prestigiul firmei. Însă numai un președinte de formație universitară a putut să nu observe că fusese ales să schimbe totul pe tipicul caragialesc, mai pe șleau ca să întărească vechea, uzata conducere, formal retrasă, dar nu și resemnată. Acei politicieni își închipuiau - și e de crezut că și mai departe speră - că P.N.Ț.C.D.-ul va reveni în favoarea publică pe măsură ce puterea P.S.D.-istă
Privind înainte, cu seninătate by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/15978_a_17303]
-
umorul suculent, îl fac simpatic, nu neapărat în lumea de cafenea care ilustrează varianta joasă a speței. O atracție spre culoarea vie, spre exagerare pînă la "a se da în spectacol', le este însă comună balcanicilor de diverse spețe (de la caragialescul "văd enorm și simt monstruos' la pateticele confesiuni ale lui Alexandru George: "sînt victima tuturor falsificărilor posibile și a demersurilor necinstite' ' chair ale "tuturor'?). A numi pe cineva "balcanic' nu credem că ar fi mai puțin onorabil decît italic sau
"Supărarea" d-lui Alexandru George (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15604_a_16929]
-
un gest polemic, dar poate și un mimetism tineresc. Să fie Caragiale "mai" actual decît Maiorescu? Nu se poate pune problema așa. Și nici nu se poate judeca întoarcerea la real a generației '80, ca pe o întoarcere la realul caragialesc. "Caragialismul" deturnează atenția de la programe de notație poetică a realului extrem de complexe și de novatoare. Perspectiva critică asupra "caracteristicilor" pe care le-am enumerat mai sus este din ce în ce mai greu de acceptat fără comentarea adecvării lor. Dintre cele șase eseuri dedicate
Poezia optzecistă în stil academic by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15797_a_17122]
-
ca Gheorghe Ene a fost copleșit de o febră extraestetică. Cu binecunoscutele sale arme (jocul de cuvinte, mai ales) autorul s-a "placat" cu ironie pe real, pe cotidian. În prefață, Gheorghe Ene își enunță intenția de a resuscita atitudinea caragialescă în publicistică. Cît de benefică a fost această ieșire în lume? După lectura culegerii de articole Aromanul trandafirului, verdictul nu este ușor de dat. Ca și în cazul lui Gheorghe Iova, este foarte greu de înțeles constanța stilului indiferent de
Între ei, scriitorii by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16173_a_17498]
-
Pădurile (1949). În colaborare cu Victor Iliu, realizează pe un scenariu de Petru Dumitriu În sat la noi (1951), distins cu un Premiu de regie la Karlovy-Vary. I se acceptă intrarea în lucru cu alte filme inspirate de complexul univers caragialesc: Vizita, Lanțul slăbiciunilor, Arendașul român (1952). Șicanele de tot felul - mărunte și majore, stupide și aberante - îl pregătesc moralmente pentru a ataca în forță cea de-a doua capodoperă a sa ce se cere imperios reevaluată: Directorul nostru (1955). Taxat
Centenar Jean Georgescu by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16378_a_17703]
-
și comicul exagerat se altoiesc pe un realism de fond, pe toate micile realități de bîlci ale acestui deceniu colorat. Nu trebuie neglijat însă că autorul surprinde și o dimensiune delicată, lilială a unora dintre aceste realități. Dincolo de atitudinea preponderent caragialescă, care face forța și farmecul acestui roman, răzbate și un soi de lirism moldovean, dar numai pe alocuri și în cantități corecte. Dragostea dintre doamna Pelaghia și domnul necunoscut nu e doar un adulter între vecini, ci și o instabilă
Umor și metafizică by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/16065_a_17390]
-
ironie, după care etichetează scurt și violent: Deoarece nu înclinăm să atribuim profesorului de teologie atâta fantezie, ne întreabă cine-o fi gușatul care a putut să născocească în mzieria sa această incalificabilă minciună?" Răspunsul persiflant e dat în limbaj caragialesc, anunțând că abia de aici înainte se va retipări "nenorocita" scriere, spre a fi citită, într-o nouă ediție, "tocmai în cercuri teologice". Era vorba de Religie și spirit. Dacă a avut Blaga talentul literar de a scrie pamflet, nu
Lucian Blaga pamfletar by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/16100_a_17425]
-
pierdute, în acest interval, dar el a și fost �rescris� de o întreagă generație de creație. Optzeciștii și succesorii lor, încolonați la �ușa domnului Caragiale�, cum proclamase simbolic unul dintre ei, au preluat cu fervoare teme, situații, formule de limbaj caragialesc, cu sentimentul îndreptățirii pe care ți-o dă o apartenență filială. A lua de la părintele tău este cel mai firesc lucru. Nu numai prozatorii ci și poeții amintitei generații au luat, cu același sentiment filial, de la Caragiale, în special poeții
Învingător și învins by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/16111_a_17436]
-
nu atât ca expresii ale revenirii la democrație, cât ale mimării și parodierii acesteia, trimițând în linie directă la Caragiale. Și erau motive. Ne amintim caricatura de parlament numită CPUN, ne amintim vânzoleala din arena politică, brusc populată de personaje caragialești sută în sută. Ni-l amintim pe grotescul Dumitrașcu, emițător de sforăitoare tirade despre străbuni, ne amintim puzderia de Cațavenci lătrători, izolaționiști în tradiția al cărei început e de aflat în Scrisoarea pierdută ( Nu voi, stimabile, să știu de Europa
Învingător și învins by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/16111_a_17436]
-
Universității, ne amintim desigur tot acest mare spectacol caragialian la care s-a râs copios, frenetic. S-a râs, dar nu prea se mai râde. O ciudată și neliniștitoare, aș spune, modificare de optică a intervenit în ultima vreme. Personajele caragialești tipice ale politicii noastre nu mai apar drept comice, nu mai incită la râs, ca până de curând. Pe mulți îi exasperează sau îi dezgustă, dar pe și mai mulți, și aici este faptul neliniștitor, îi conving de bunele lor
Învingător și învins by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/16111_a_17436]
-
ironiile și vorbele abjecte, mahalagismul pătruns în cele mai adânci cute ale ființei, exprimarea vulgară, balcanică, tonul ridicat și accelerat cu care unii oameni - mahalagii - revarsă „frumoasele” cuvinte ale limbii române cu motivația apartenenței noastre latine, sunt manifestări de tip caragialesc, deci de prost gust, cu preponderență existente în plan politic ori social. Esteticianul, criticul și istoricul literar român Tudor Vianu (1897-1964) scria: ,,Cine vorbește «comunică» și «se comunică». O face pentru alții și o face pentru el. În limbaj se
ABJECȚIE ȘI MAHALAGISM de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2342 din 30 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/380097_a_381426]
-
realul mărunt al ultimilor cinci ani de experiență comunistă, ci pentru efectul lor memorabil, de mici construcții paradoxale desprinse complet de logica istorică. De abțibilduri pliate perfect peste cutele unei epoci. Minunată într-adevăr, pentru că asamblată pe un celebru pretext caragialesc, e ultima dintre povestirile primei părți. În drum spre happy-end e o încercare, plauzibilă cât cuprinde, de a oferi un răspuns problemei ridicate de Inspecțiunea lui I.L.Caragiale. Văzută din unghiul unui "nenea Anghelache" al anilor '80, care se sinucide
De ce, Petru Cimpoeșu? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8509_a_9834]
-
acea priză sensibilă la realitate care nu trădează niciodată. Moartea domnului Lăzărescu (2005) al lui Cristi Puiu cu plonjeul kafkian în labirintul instituțional al sistemului medical românesc ilustra prin revers antipoetic substanța dramatică a faptului cotidian exorbitat de un absurdism caragialesc al lui "simt enorm și văd monstruos"; din filmul lui Schnabel se desprinde, mai degrabă, o imagine idilizată a unui loc în care caritatea și devoțiunea fac corp comun - vezi scenele fantasmale cu împărăteasa Eugénie (Emma de Caunes) patroana spitalului
Fluturele din acvariu by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8638_a_9963]