286 matches
-
și Marelui Ducat al Lituaniei. Cele trei provincii, Polonia Mare, Polonia Mică și Lituania) erau împărțite în voievodate ("województwa"). Fiecare voievodat era condus de un voievod (guvernator). Voievodatele erau împărțite în "stărostii" conduse de un "staroste". Orașele erau conduse de castelani. Existau mai multe excepții de la aceste reguli. Vezi și Funcții administrative în Uniunea statală polono-lituaniană. Regiunile istorice ale uniunii erau: Granițele statului polono-lituanian variau mult după încheierea fiecărui tratat de pace, în special în părțile sudice și răsăritene. Deși s-
Uniunea statală polono-lituaniană () [Corola-website/Science/302091_a_303420]
-
, cunoscut sub numele de Petru Wlast sau "Włost", a fost un nobil polonez între anii 1080 și 1153, castelan al Wrocław (Breslau) și conducător ("możnowładca") al unei părți din Silezia. Din 1117 el a fost voievod ("palatyn") al regelui Poloniei, Bolesław III Wrymouth. A făcut parte din familia Łabędzie și a fost fiul lui Włostowic, ceea ce probabil îl leagă
Piotr Włostowic () [Corola-website/Science/330692_a_332021]
-
în luptele interne dintre nobilii feudali, în urma cărora a intrat în posesia familiei Bánffy. În 1319 este pentru prima dată atestat un „Castrum Volko”., într-o scrisoarea de danie a regelui Ungariei, Carol Robert de Anjou, catre Dezideriu de Elewanth, castelan al cetății Bologa. Atestarea este următoarea: ..."„Dar după o bună bucată de vreme, scăpând din robia lor cu ajutorul nostru, n-a încetat cu puteri recâștigate, de a bate cetatea zisului Bekch numită Valcău, a pomenitului Ștefan, numită Derguech, (cei doi
Cetatea Valcău () [Corola-website/Science/315033_a_316362]
-
Ungariei. Dezideriu de Elewanth, amintit mai sus, a atacat „cetatea zisului Bekch”, răzvrătit împotriva lui Carol Robert, pe care o cucerește și pe care o dăruiește regelui. La 1 mai 1329, Capitul din Pojon adeverește că văduva comitelui Kenez, fost castelan al cetății Valcău, împreună cu fiii săi și cu ginerele, au vândut două moșii. Un document din 27 septembrie 1341 pomenește „Welke”, odată cu punerea magistrului Donch în stăpânirea acestei moșii. Într-un document datat 27 septembrie 1341, domeniul cetății Valcău este
Cetatea Valcău () [Corola-website/Science/315033_a_316362]
-
ginerele, au vândut două moșii. Un document din 27 septembrie 1341 pomenește „Welke”, odată cu punerea magistrului Donch în stăpânirea acestei moșii. Într-un document datat 27 septembrie 1341, domeniul cetății Valcău este delimitat cu claritate. Se pomenește de un fost castelan al cetății, care îi scria regelui următoarele: "„... ține de moșia Valcău, moșia numită Nușfalău, Boghiș, Monorod (dispărut), Hușeni, Ban, Peceiu, Fizeș, Sâg, Aleuș, Halmășd, Tușa, Mykahaza și Thyreteluke (dispărute), Cizer, Stârciu, Meseșenii de Sus, Crasna, Recea, Drighiu, Zăuan, Oaia (cătun
Cetatea Valcău () [Corola-website/Science/315033_a_316362]
-
moșia Valcău, moșia numită Nușfalău, Boghiș, Monorod (dispărut), Hușeni, Ban, Peceiu, Fizeș, Sâg, Aleuș, Halmășd, Tușa, Mykahaza și Thyreteluke (dispărute), Cizer, Stârciu, Meseșenii de Sus, Crasna, Recea, Drighiu, Zăuan, Oaia (cătun al satului Crișeni, astăzi dispărut) pe care Chemburg, fostul castelan de Valcău,...”" Un document adresat în anul 1342 Capitulului din Oradea ilustrează organizarea satelor românești de pe domeniul cetății Valcau, mențiune consemnata cu ocazia unei ședințe de judecată: „... fiii pomenitului magistru Donch, au pus să se cosească de către Tihomir Românul (voievodul
Cetatea Valcău () [Corola-website/Science/315033_a_316362]
-
arătura, livezile și pădurile precum și de toate celelalte folosințe ale sale (după cum) a susținut și în pomenitele scrisori acel Napakur...”12 Se reliefează aici două realități pregnante: existensa cnejilor români, conducători ai comunităților obștești libere, cât și necesitatea relațiilor dintre castelanii regali de Valcau și cnejii 13 care „... înțelegeau să-și conserve sau să-și consolideze statutul social de sorginte arhaica, prestatala”.14 de altfel, unul din primii castelani ai cetății Valcau purta numele de Kenez, fiind probabil din rândurile cnejimii
Cetatea Valcău () [Corola-website/Science/315033_a_316362]
-
cnejilor români, conducători ai comunităților obștești libere, cât și necesitatea relațiilor dintre castelanii regali de Valcau și cnejii 13 care „... înțelegeau să-și conserve sau să-și consolideze statutul social de sorginte arhaica, prestatala”.14 de altfel, unul din primii castelani ai cetății Valcau purta numele de Kenez, fiind probabil din rândurile cnejimii românești din preajma cetății.15 Documentul care atestă acest lucru datează de la 1 mai 1329 eliberat de Capitul de la Pojon, care adeverește că „văduva comitelui Kenez, fost castelan al
Cetatea Valcău () [Corola-website/Science/315033_a_316362]
-
primii castelani ai cetății Valcau purta numele de Kenez, fiind probabil din rândurile cnejimii românești din preajma cetății.15 Documentul care atestă acest lucru datează de la 1 mai 1329 eliberat de Capitul de la Pojon, care adeverește că „văduva comitelui Kenez, fost castelan al cetății Valcau, Filip și Petru fiii acestuia, precum și Simion ginerele său, au vândut magistrului Petru zis Orrus, castelan de Pojon moșiile Dudagzeg și Anya”.16 La 27 septembrie 1341 este amintit un fost castelan al cetății, care stăpânea și
Cetatea Valcău () [Corola-website/Science/315033_a_316362]
-
care atestă acest lucru datează de la 1 mai 1329 eliberat de Capitul de la Pojon, care adeverește că „văduva comitelui Kenez, fost castelan al cetății Valcau, Filip și Petru fiii acestuia, precum și Simion ginerele său, au vândut magistrului Petru zis Orrus, castelan de Pojon moșiile Dudagzeg și Anya”.16 La 27 septembrie 1341 este amintit un fost castelan al cetății, care stăpânea și cele 22 de sate înconjurătoare și care se numea Chemburg. A doua zi, la 28 septembrie 1341, Capitul de la
Cetatea Valcău () [Corola-website/Science/315033_a_316362]
-
că „văduva comitelui Kenez, fost castelan al cetății Valcau, Filip și Petru fiii acestuia, precum și Simion ginerele său, au vândut magistrului Petru zis Orrus, castelan de Pojon moșiile Dudagzeg și Anya”.16 La 27 septembrie 1341 este amintit un fost castelan al cetății, care stăpânea și cele 22 de sate înconjurătoare și care se numea Chemburg. A doua zi, la 28 septembrie 1341, Capitul de la Oradea menționează că regele donează cetatea comitelui Doch de Crasna și urmașilor săi.17 Aceasta înseamnă
Cetatea Valcău () [Corola-website/Science/315033_a_316362]
-
de a supune pe infidelul voievod. Astfel, la 19 noiembrie, același an, regele promite negustorilor sași din Brașov că ,[...] dacă, așa cum speră, Țara Românească va ajunge în mâinile sale [...]“ va micșora taxele vamale. Ba din contră, într-un ordin dat castelanului de Orșova în 1382, prin care i se poruncea să nu lase nici un negustor străin să intre cu mărfuri în Țara Românească și să aibă grijă „zi și noapte“ la graniță raportând tot ce se petrecea, surprinzător, nu apare menționat
Radu I () [Corola-website/Science/298854_a_300183]
-
a sașilor transilvăneni din „Scaunul Sibiului” și mai apoi din Universitatea Săsească până în anul 1876. Prima atestare documentară a satului — 22 mai 1443 — se regăsește în actul de danie prin care voievodul Ioan de Hunedoara a donat lui Simion Magnus, castelanul Tălmaciului precum și urmașilor săi, jumătate din prediul (cătunul) Reken — Racovița de astăzi. Fiind localitate de frontieră, satul a fost asimilat de timpuriu în unitățile de plăieși și pușcași, culminând cu militarizarea sa totală în cadrul Companiei a VII-a a Regimentului
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
familia de preoți Florianu după 1855, dar s-au pierdut o dată cu dispariția familiei din sat. Prima atestare documentară a satului — 22 mai 1443 — se regăsește în actul de danie prin care voievodul Ioan de Hunedoara a donat lui Simion Magnus, castelanul Tălmaciului, precum și urmașilor săi, jumătate din prediul (cătunul) Reken — Racovița de astăzi — ceea ce arată că până la această dată localitatea constituia proprietatea coroanei maghiare. Anul 1443 a coincis cu perioada aparițiilor primelor incursiuni turcești în Transilvania, cu urmări din cele mai
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
miere etc. și așa zise-le "taxe „naturale”", oferite diferiților stăpâni cu prilejul sărbătorilor religioase, compuse din: lemne de foc, fructe, unt, păsări, pește etc. Astfel, racovicenii din „partea scăunală”, anterior anului 1700, erau obligați în fiecare iarnă să plătească castelanului de la Turnu Roșu: 50 de care de lemne, 4 care de fân și 16 "câble" de ovăz. În anul 1749 valoarea taxelor plătite a fost de 1458,47 florini, echivalent cu prețul a 140 de boi, în timp ce „partea iobăgită” a
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
nu au avut nici un adversar egal, omorând aproape toți nobilii din Cracovia și Sandomierz, în Bătălia de la Tursko (13 februarie) și în Bătăliile de la Tarczek și Chmielnik (18 martie), iar printre victimele sale au fost: voievodul de Cracovia, Włodzimierz și castelanul Clement de Brzeźnica. După toate acestea, Polonia Mică, inclusiv Cracovia și Sandomierz, au fost în mâinile mongolilor. Henric nu a așteptat ajutorul promis de conducătorii din vest și a început să-și concentreze trupele supraviețuitoare din Polonia Mică și din
Henric al II-lea cel Pios () [Corola-website/Science/330649_a_331978]
-
ciumați. La 25 mai 1603, în cetatea Sucevei are loc căsătoria fiicei lor Chiajna cu Mihai Wiszowiecki, rutean ortodox, unul dintre cei mai mari magnați ai Poloniei, Iar în urma acestei căsătorii, regele Poloniei a trimis doi delegați, un arhiepiscop și castelanul de Liov, la Ustie pentru a cerceta disputa dintre ostașii lui Simion și Ieremia. Delegații hotărăsc că ostașii care ocupau moșia trebuie să plece, iar domnului Moldovei sau fratelui Simion le-au dat un răgaz de șase luni pentru plata
Elisabeta Movilă () [Corola-website/Science/335667_a_336996]
-
ungară. Aceste evenimente au rămas în memoria locurilor până în ziua de astăzi, dovadă fiind numele localității Râu Bărbat, din Țara Hațegului. În secolele XIII-XV, procesul integrării Țării Hațegului în Regatul Ungariei se finalizează, iar puterea este exercitată în numele regelui de către castelanul de Hațeg, care câteodată a fost una și aceeași persoană cu vicevoievodul Transilvaniei . Cnezatele, formațiuni feudale timpurii, au funcționat în Țara Hațegului până în secolele XIII-XIV, când regiunea este integrată administrativ în Regatul Ungariei. Istoricul Radu Popa a identificat 11 „mari
Țara Hațegului () [Corola-website/Science/305695_a_307024]
-
a Țării Hațegului (1247). Pentru această datare pledează atestarea documentară a unui comite de Hațeg, la 1276, dar, mai ales, similitudinile dintre turnul de la Hațeg și cel al cetății regale a Visegrad-ului, ridicat la 1256. Cetatea Hațegului era locul de unde castelanul administra teritoriul districtului hațegan, în numele regalității ungare. Date fiind dimensiunile reduse ale cetății și menționarea frecventă a unui sediu administrativ al autorităților regale în târgul Hațegului, precum și a funcției de vicecastelan, istoricii dau ca sigură dublarea acestei fortificații de o
Țara Hațegului () [Corola-website/Science/305695_a_307024]
-
la suportarea diferitelor sarcini feudale. Mai mult decât atât, baștinașilor li s-a interzis să fugă de pe „"Pământul Crăiesc"” în cel al comitatelor și de asemenea, să-și pască vitele pe pământurile sașilor. O dată cu apariția cetăților feudale de pe domeniul Tălmaciului, castelanii au obligat locuitorii să le apere, împreună cu granițele țării în schimbul unor oarecare libertăți. Așa ajuns populația „"iobagiones castri"”(iobagi ai cetății) cu certe obligații militare, obligații regăsite de-a lungul timpurilor sub forma plăieșiei sau grăniceriei. Din acest moment, ca
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
curier, cu numele de de Curtean, se știe că presta serviciu pe lângă pârcălabul Tălmaciului și că era plătit de către comunitate cu 35 de florini ungurești pe an, sumă în care se includea și produsele naturale. Activitatea juridică era reprezentată de către castelanul de la Turnu Roșu și mai apoi de cel al Tălmaciului, ajutat de funcționari speciali și de către juzii satelor aparținătoare. Pe lângă puterea politică și administrativă, acesta deținea și puterea judecătorească, fiind președintele scaunului de judecată local. Scaunul de judecată era format
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
Turnu Roșu și mai apoi de cel al Tălmaciului, ajutat de funcționari speciali și de către juzii satelor aparținătoare. Pe lângă puterea politică și administrativă, acesta deținea și puterea judecătorească, fiind președintele scaunului de judecată local. Scaunul de judecată era format din castelan și câte doi reprezentanți ai fiecărei localități dependente. Aceștia se alegeau anual de către obște, ocazie cu care depuneau și un jurământ, ei urmând a participa la ședințele de judecată nu numai în calitate de martori ci și ca judecători, cu drept de
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
campanie de atragere de tineri pasionați de istorie pentru a începe campania de cercetări arheologice. Prima atestare documentară a satului - 22 mai 1443 - se regăsește în actul de danie prin care voievodul Ioan de Hunedoara a donat lui Simion Magnus, castelanul Tălmaciului precum și urmașilor săi, jumătate din prediul (cătunul) Reken - Racovița de astăzi - - ceea ce îndreptățește să considerăm că până la această dată localitatea constituia proprietatea coroanei maghiare. Anul 1443 a coincis cu perioada aparițiilor primelor incursiuni turcești în Transilvania, cu urmări din
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
avrigeni pentru muntele Suru|actului de zălogire]] al [[Vârful Suru, Munții Făgăraș|muntelui Suru]] către cămătarul Iacob Felekiensis din [[Avrig]], datat în anul [[1627]]. În conscripțiile secolului al XVIII-lea se menționează existența unor racoviceni care îndeplineau diferite funcții pe lângă castelanii de la [[Turnu Roșu]], pe lângă organele scăunale de la [[Tălmaciu]], precum și pe lângă cele două curți din sat, ca: plăieși, călărași, crainici, libertini etc., „slujbe” care implicau o minimală știință de carte. Ținând cont de aceștia dar și de faptul că în conscripțiile
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
și literatură. Ioan Sobieski s-a născut pe 17 august 1629 în Olesko, un mic oraș de lângă Liov în Galiția, acum Ucraina, atunci fiind parte din voievodatul Ruteniei în Regatul Poloniei. Tatăl său, Jakub Sobieski a fost voievodul Ruteniei și castelan al Cracoviei, iar mama sa, Zofia Teofillia Danilowic a fost nepoata hatmanului Stanisław Żółkiewski. Ioan și-a petrecut copilăria în Żółkwia. După ce a absolvit colegiul Nowodworski în Cracovia în 1643, tânărul Ioan Sobieski, a absolvit Facultatea de Filozofie a Universității
Ioan al III-lea Sobieski () [Corola-website/Science/303002_a_304331]