238 matches
-
de consolidare” potrivit expresiei lui Pierre Chaunu, pentru Răsărit el este un moment propice unui demaraj sui-generis. Modelul francez al monarhiei administrative se extinde treptat în centrul și estul continentului. Limba franceză câștigă tot mai mult teren, înlocuind italiana și castiliana, în sud, latina în Ungaria și în țările scandinave. Ea devine o limbă universală, ceea ce aduce cu sine implantarea culturii franceze în multe state ale continentului. Apogeul acestei francizări a elitei europene a fost situat, potrivit celor mai recente studii
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
aurul prinților și lanțurile robilor. Degetele mele au înlăturat mii de văluri, buzele mele au făcut să roșească mii de fecioare, ochii mei au văzut orașe stingându-se și împărății pierind. Din gura mea vei auzi araba, turca, dar și castiliana, berbera, ebraica, latina, precum și italiana vorbită, căci toate limbile, toate rugile îmi aparțin. Eu, însă, nu aparțin nici uneia. Eu sunt doar al lui Dumnezeu și al pământului, și la ei mă voi întoarce într-o zi nu prea îndepărtată. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în ochii supușilor săi. Dar, foarte curând, mulți începură să se întrebe dacă nu cumva, împingând regatul la un război cu sfârșit cel puțin nesigur, sultanul nu dădea dovadă de o ușurință criminală. Urmarea evenimentelor avea să le dea dreptate: castilienii ripostară punând stăpânire pe cea mai puternică fortăreață din partea dinspre apus a regatului, Alhama, înălțată pe un pinten stâncos. Iar strădaniile disperate ale sultanului de a o recuceri se dovediră zadarnice. A început astfel un mare război, un război pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dădu învins. S-a refugiat la Málaga, și-a adunat credincioșii în jurul lui și a pus la cale o revanșă împotriva fiului. Regatul era de acum împărțit în două principate vrăjmașe, care aveau să se sfâșie sub privirea amuzată a castilienilor. „Uite, s-au făcut deja șapte ani de război civil, își zicea maică-mea, șapte ani dintr-un război în care fiul își ucide tatăl, în care fratele își sugrumă fratele, în care vecinii se bănuiesc unii pe alții și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
am fost nevoiți să ucidem mii de capete de vite pentru a nu ne fi luate; Boabdil ar trebui să pună totul în mișcare pentru a le închide gura doritorilor de război și a cădea la o pace durabilă cu castilienii, înainte ca Granada însăși să fie încercuită. Cei care voiau războiul ziceau: dușmanul a hotărât o dată pentru totdeauna să ne nimicească și nu supunându-ne noi îl vom face să dea-ndărăt. Uitați-vă cum au fost aduși la sclavie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
aici, în Granada, nu doar pentru oamenii care respectă sabatul, ci și pentru musulmani! Cum putem împiedica acest lucru dacă nu prin rezistență, prin mobilizare, prin Jihad? De fiecare dată când ne-am bătut cu energie, am putut îngrădi înaintarea castilienilor, dar, după fiecare victorie, s-au găsit printre noi trădători care nu încercau decât să se împace cu dușmanul lui Dumnezeu, care-i plăteau tribut, care-i deschideau porțile orașelor noastre. Nu i-a făgăduit însuși Boabdil lui Ferdinand să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
turnuri din lemn în fața incintei și săpaseră un șanț pentru a-i împiedica pe asediați să comunice cu exteriorul. Cu toate astea, în ciuda superiorității lor numerice zdrobitoare ca oameni și muniții, în pofida prezenței la fața locului a lui Ferdinand însuși, castilienii nu izbuteau s-o cucerească, iar garnizoana efectua noapte de noapte ieșiri devastatoare. Astfel, rezistența înverșunată a apărătorilor cetății Basta, sub comanda emirului nasrid Yahya an-Najjar, ațâța elanul locuitorilor Granadei și le înfierbânta mințile. Boabdil nu era deloc bucuros de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mai aprigi. Revendica de altfel chiar tronul Alhambrei, pe care stătuse cândva bunicul său, și îl considera pe sultanul prezent un uzurpator. Chiar în ajunul Anului Nou, o nouă ispravă a apărătorilor Bastei le ajunse la urechi celor din Granada. Castilienii aflaseră, se spunea, că la Basta cam începeau să se împuțineze proviziile. Pentru a-i convinge de contrariu, Yahya imaginase o stratagemă: să adune toate merindele care rămăseseră, să le așeze la vedere în suk, apoi să poftească o delegație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să se confirme în ziua de Anul Nou, în cursul discuțiilor cu vizitatorii Alhambrei. Am aflat într-adevăr că Yahya, „Luptătorul pentru Credință“, „Paloșul Islamului“, hotărâse nu doar să dea Basta pe mâna necredincioșilor, ci și să se alăture trupelor castiliene spre a le deschide drumul către celelalte orașe ale regatului, în special Guadix și Almería, și, în cele din urmă, Granada. Îndemânarea supremă a acestui prinț fusese aceea de a le distrage atenția musulmanilor cu ajutorul așa-zisei sale viclenii pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ale lunii moharram, ne ajungeau la urechi veștile cele mai alarmante. Orașul Basta capitulă, urmat de Purcena, Almería, apoi de Guadix. Toată partea de răsărit a regatului, acolo unde partida războiului era cea mai tare, cădea fără luptă în mâinile castilienilor. Partida războiului își pierduse eroul, iar Boabdil scăpase de un rival stingheritor; cu toate astea, victoriile castilienilor reduceau regatul la nu prea mare lucru, doar Granada cu împrejurimile sale, ele însele fiind supuse la repetate incursiuni. Sultanul trebuia oare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Almería, apoi de Guadix. Toată partea de răsărit a regatului, acolo unde partida războiului era cea mai tare, cădea fără luptă în mâinile castilienilor. Partida războiului își pierduse eroul, iar Boabdil scăpase de un rival stingheritor; cu toate astea, victoriile castilienilor reduceau regatul la nu prea mare lucru, doar Granada cu împrejurimile sale, ele însele fiind supuse la repetate incursiuni. Sultanul trebuia oare să se bucure sau să se tânguiască? În astfel de momente, zicea unchiul meu, ies la iveală măreția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
rugăciuni pe care le-am repetat după el. Schelălăielile șacalilor păreau mai aproape. — Atitudinea lui Boabdil nu mă surprindea, reluă Khâli cu voce înseninată. Nu ignoram nici ușurătatea stăpânului Alhambrei, nici slăbiciunea lui de caracter, nici măcar ambiguitatea relațiilor lui cu castilienii. Știam că principii noștri erau corupți, că nici n-aveau de gând să apere regatul și că plecarea în surghiun avea să fie în curând soarta poporului nostru. Dar a trebuit să văd cu propriii mei ochi sufletul dezgolit al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Rabitei, la sud de Granada, și că egiptenilor li se alăturaseră turci și maghrebini. Dacă veștile astea n-ar fi adevărate, li se spunea de sus celor ce încă rămăseseră neîncrezători, atunci cum se explică faptul că de săptămâni bune castilienii își suspendaseră brusc atacurile în întreg regatul, în vreme ce Boabdil, odinioară atât de temător, lansa acum incursiuni după incursiuni pe teritoriul aflat sub stăpânirea creștinilor, fără urmă de represalii? O ciudată beție a victoriei pusese stăpânire pe orașul aflat în agonie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pe calea necredinței, însă unele dintre ideile sale îi zdruncinau. Mărturie stă afacerea cu tunul. Parcă ți-am mai povestit-o, nu-i așa? Era spre sfârșitul anului 896. Toate drumurile ce duceau spre Vega erau de acum în mâinile castilienilor, iar proviziile se făceau tot mai rare. Zilele Granadei nu mai erau punctate decât de șuierul ghiulelelor și tânguirile bocitoarelor; în grădinile publice, sute de nevoiași în zdrențe, lipsiți de cele necesare înaintea iernii ce se anunța lungă și aspră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pe cât de descumpăniți pe atât de dezlănțuiți, dădeau târcoale pe străzi în căutarea unui vinovat bun de pedeapsă. În jurul orașului împresurat, luptele erau mai rare, mai puțin violente. Călăreții și pedestrașii Granadei, decimați la fiecare dintre ieșirile lor de către artileria castiliană, nu mai cutezau să se aventureze în masă departe de metereze. Se mulțumeau cu mici lovituri în cursul nopții pentru a ataca vreo căprărie dușmană, a șterpeli arme sau a pune mâna pe niscaiva vite, acțiuni temerare, dar fără perspectivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ele sunt descrise în tabăra dușmanilor noștri. Pentru aceștia, importantă este data păcii, căci asediul îi costă scump; în ce ne privește, scopul nostru nu e de a întârzia inevitabilul deznodământ cu câteva zile sau cu câteva săptămâni, după care castilienii s-ar arunca asupra noastră cu înverșunare sporită; acum, când victoria nu ne mai poate aparține, printr-o hotărâre irevocabilă a Cerului care le cârmuiește pe toate, trebuie să încercăm să obținem cele mai bune condiții cu putință. Adică viețile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ne dăruiască victoria pe care tot El ne-o refuză astăzi. Deocamdată, situația este cea pe care o cunoașteți și este în zadar să ne continuăm discuția. Trebuie să ajungem la o hotărâre. Cei care aprobă încheierea unei înțelegeri cu castilienii să proclame deviza dinastiei nasride!“ Din toate colțurile sălii Ambasadorilor, își amintea tata, țâșni aceeași frază, „Doar Dumnezeu poate dărui victoria“, rostită cu hotărâre, dar fără nici o bucurie, căci ceea ce fusese odinioară un strigăt războinic devenise, în anul acela, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
întreagă aflase tot ce se spusese acolo. Atunci a început încercarea cea dură a așteptării, cu partea ei zilnică de zvonuri, toate învârtindu-se în jurul unei teme unice și deznădăjduite: care aveau să fie ziua și ceasul când vor intra castilienii în oraș. — În cursul ultimei săptămâni din luna safar, îmi povesti mama, era după sărbătoarea nașterii lui Mesia Issa - pacea fie cu el! -, Sara cea Bălțată a venit să mă vadă aducând o cărticică învelită cu grijă într-o eșarfă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
avea avantajul că nu trezea prea devreme bănuielile oamenilor din oraș. A doua zi de dimineață, ei se înfățișară la turnul Comarilor, unde Boabdil le-a încredințat cheile fortăreței. Curând sosiră, tot pe același drum ascuns, câteva sute de soldați castilieni care puseră stăpânire pe metereze. Un episcop a înălțat crucea pe turnul de pază, iar soldații au aclamat-o strigând de trei ori „Castilia“, „Castilia“, „Castilia“, ceea ce era în tradiția lor când se făceau stăpâni peste un oraș. La auzul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
acasă. Trei zile mai târziu, unul dintre vecinii noștri, un notar în vârstă de mai bine de șaptezeci de ani, care fusese luat ostatec o dată cu tatăl meu, a fost adus înapoi acasă; se prefăcuse că nu se simte bine, iar castilienii se temuseră că va muri în mâinile lor. Au aflat din gura lui pe ce drum o pornise trupa, iar maică-mea s-a hotărât să se ducă încă de a doua zi în zori să stea la pândă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cu el tot ce dorea. El a plecat așadar spre uitare, bogat, dar vrednic de milă, iar în momentul când străbătea ultima trecătoare, de unde încă mai putea vedea Granada, a rămas nemișcat o clipă, cu privirea tulbure și mintea amorțită; castilienii au numit acel loc „Ultimul suspin al maurului“, căci sultanul detronat vărsase acolo, zice-se, câteva lacrimi, de rușine și de remușcare. „Plângi ca o muiere un regat pe care n-ai știut să-l aperi ca un bărbat!“ i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
un regat pe care n-ai știut să-l aperi ca un bărbat!“ i-ar fi spus, se pare, Fatima, mama sa. — În ochii acestei femei, avea să-mi spună mai târziu tata, ceea ce se petrecuse nu era numai victoria castilienilor; era, poate mai presus de orice, și revanșa rivalei sale. Fiică de sultan, soție de sultan, mamă de sultan, Fatima era plămădită din politică și uneltiri, mult mai mult decât Boabdil, care s-ar fi mulțumit ușor cu o viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
zori, cântând cât îi ținea gura; mai aveau, pe deasupra, și nesuferitul obicei de a stropi cu apă toate străzile, ceea ce le făcea să fie alunecoase trei zile la rând. Acestor derbedei li se alăturaseră, în anul acela, sute de soldați castilieni, care năpădiseră încă de dimineață numeroasele taverne deschise după căderea cetății, înainte de a se risipi prin diverse cartiere. De aceea tatăl meu n-avea nici un chef să ia parte la distracții. Doar văicărelile mele și cele ale surorii mele, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
spre concubina sa, pe care a apucat-o zdravăn de cot spunând cu glas scăzut: — Să ne întoarcem acasă, Warda! În numele lui Issa Mesia, să ne întoarcem! Tonul lui era implorator, căci numitul Juan era înconjurat de alți patru militari castilieni în mod vizibil amețiți și înarmați la fel ca el, cu impunătoare halebarde; toți ceilalți trecători se dăduseră în lături, spre a asista la scenă fără să se amestece. Warda explică dintr-o suflare: — E fratele meu! Apoi îi zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
hoinarii se răriseră prin grădinile Granadei, iar florile nu mai aveau strălucire. Cele mai frumoase case din oraș se goliseră, prăvăliile din suk rămăseseră fără tejghele, vacarmul de pe străzi se stinsese, până și în cartierele sărace. În piețele publice, soldații castilieni nu mai treceau decât pe lângă cerșetori, căci toți musulmanii grijulii cu onorabilitatea lor, dacă nu plecaseră, se rușinau să se arate privirilor. Și ea mai adăugă, cu o voce covârșită de tristețe: — Atunci când nu asculți de voia Celui-de-Sus, e mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]