69 matches
-
unde îi strălucesc ochii? L-au ridicat de câțiva ani buni. Cum au venit comuniștii la putere, cum au și început să-i culeagă. Unul câte unul. Nu se mai știe nimic de ei. I-au ridicat pe Vrăbioi, pe Catârcă și pe popa Amaicei. Au luat și câțiva elevi din ultimul an de liceu. Cică au simpatizat cu legionarii... Înseamnă că au început să arate că-s stăpâni de adevăratelea! - s-a mirat Costăchel. Dacă tot a venit vorba de
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
acela mă Învățaseră o droaie de lucruri și mă făcuseră să casc bine ochii, totuși nu eram decât un puștan curios care descoperea lumea cu uimire, Încercând să nu piardă nici un amănunt. În ce privește careta, am auzit Întâi copitele celor două catârce și zgomotul roților care se apropiau din spatele nostru. La Început nu le-am dat nici o atenție; uruitul trăsurilor și caleștilor era ceva obișnuit pe acolo, Întrucât strada era cale obligatorie de trecere spre Piața Mare și Palatul Regal. Dar, ridicând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
neg că Îi așteptam apariția, care avea loc pe strada Toledo cam la aceeași oră, de două sau de trei ori pe săptămână. Era neagră, tapisată cu piele și catifea roșie, iar vizitiul nu stătea pe capră, mânând cele două catârce, ci călare pe una din ele, cum se obișnuia la acest tip de vehicul. Careta avea un aspect solid, dar discret, tipic proprietarilor care se bucurau de o bună poziție socială, dar nu aveau dreptul, ori dorința, de a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
regelui. Pentru mine, fata bălaie din caretă era numai o viziune cerească, miraculoasă, tot atât de departe de biata-mi condiție mortală pe cât puteau fi soarele sau cea mai frumoasă stea de colțul acela al străzii Toledo, unde roțile vehiculului și copitele catârcelor stropeau cu noroi, arogante, pe oricine le ieșea În cale. Dar În dimineața aceea ceva le-a tulburat rutina. În loc să treacă pe dinaintea tavernei, ca de obicei, continuându-și drumul În sus pe stradă și oferindu-mi fugara viziune a blondei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Íñigo Balboa, slujitorul dumneavoastră, m-am bâlbâit, reușind totuși să dau cuvintelor mele o Întorsătură pe care am socotit-o galantă. Paj În casa căpitanului don Diego Alatriste. Impasibilă, tinerica mi-a susținut privirea. Vizitiul urcase la loc pe spinarea catârcei și Îi da ghes să pornească. Vehiculul se urni. Am făcut un pas Înapoi, ferindu-mă de stropii aruncați de roți, și chiar atunci ea și-a sprijinit o mână mică, perfectă, albă ca sideful, de cadrul ferăstruicii, iar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
din spatele perdeluțelor; iar vânzătorii ambulanți dădeau fuga să le ofere răcoritoare și alte bunătăți. Uitându-mă mai bine Într-acolo, mi s-a părut că recunosc unul din vehiculele acelea: era de culoare Închisă, fără blazon pe portieră, cu două catârce bune la ham. Vizitiul sporovăia Într-un grup de curioși, așa că m-am putut apropia de scărița caretei fără să mă Împiedice careva. Iar acolo, chiar lângă gemuleț, o privire albastră și niște zulufi aurii În tirbușon Îmi confirmară că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
cufundau în cortine de zăpadă, sub un soare arzător. Sulițele ploii străpungeau norișori galbeni, agate înmănușate în mușchi, păducei trandafirii. Puma, iepurele sălbatic și vipera erau aristocrația munților. Caii suflau zgomotos, dădeau să se împiedice și trebuiau să facă popas; catârcile erau îndărătnice. Mărșăluiau îndelung, străjuiți de culmi din mică. Ce să faci ca asemenea panorame să pară veridice?” (p. 23) Deși desfășurarea narativă lipsește aproape complet, undeva la mijlocul cărții există un climax evident. Rugendas, ignorând avertismentele prietenului și însoțitorului său
Neputința de a zugrăvi orizontul by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/4593_a_5918]
-
erau cei din p.d.d., care, cu un aer de cunoscători, făcând cu ochiul unii către alții, se felicitau pentru excelența tehnicii pe care o folosise șeful, cea care fusese desemnată prin curioasa expresie când-bățul-când-morcovul, aplicată pe timpuri predominant măgarilor și catârcelor, dar pe care modernitatea, cu rezultate mai mult decât apreciabile, o reabilitase pentru uz uman. Câțiva, totuși, din tagma fanfaronilor și lăudăroșilor, considerau că prim-ministrul ar fi trebuit să termine discursul în punctul în care a anunțat declararea iminentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
goală, buricol gol dar cu mobil de ultimul tip dimineața pe vila primarului, o cioară suspectă vânător la apă câinele cu pălăria în gură rage, mă privește apoi dă din cap: tu nu știi să cânți, mă’?! oprită de mult, catârca silabisește numele bodegii ajutoare - într-un suman jerpelit, buletinul primarului nevasta mă ceartă pe micul ecran ciocănitoarea Woody țăranul modern cară bălegar la camp vorbind la mobil Borsec: turiștii își umplu peturile; al meu e cu vin moțata pe cuib
POEME CU OCHII ÎNGUŞTI de ION UNTARU în ediţia nr. 294 din 21 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356519_a_357848]
-
sau, mă rog, de ce l-a părăsit ea, baba (cum o alintă subiectul): că nu făcea politica lui; că, la ultima votare, baba "s-a pitit" pe lîngă urna de vot și tot nu l-a votat pe Iliescu; și, catîrcă în opțiunea ei, dusă a fost de la casa fanaticului iliescian; casă pe care el o îndestulase cu de toate. Și, în timp ce gazda Surprizelor rîdea cu rujul pîn' la urechi de corecția aplicată babei de către ilician, gîndul m-a dus, reconfortant
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
de pozitivă, inocența nu trebuie să devină o slăbiciune, transformându-se în credulitate sau lașitate. Persoana trebuie să se călească, să devină mai puternică, dar fără să-și piardă din candoare. Dificultatea sarcinii sale constă tocmai în această misiune. Măgar, catârcă, catâr Măgarul are mai mult o semnificație negativă, de prostie și ignoranță. Faimoasa bonetă cu urechi de măgar, teroarea elevilor neatenți sau leneși, și-a lăsat amprenta în inconștientul colectiv. În plus, la fel ca și catârul, măgarul este cunoscut
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
dreaptă, iar celorlalți calea pierzaniei! Unchiul meu n-a mai rămas la Granada decât trei luni, cât să schimbe discret câteva bunuri în monede de aur ușor de transportat. Apoi, într-o noapte fără lună, având un cal și câteva catârce, plecă împreună cu mama sa, nevasta, cele patru fiice și un servitor spre Almería, unde obținu de la castilieni permisiunea de a se îmbarca alături de alți emigranți spre Tlemcen. Numai că gândul lui era să se instaleze la Fès, unde aveam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
o să mă alătur și eu. Mi-am măritat ieri cele două fete mai mari, în vârstă de paisprezece și treisprezece ani, ca să aibă grijă de ele niște soți, și mi-am vândut casa unui soldat al regelui în schimbul a patru catârce. Adăugă apoi în chip de scuză: — Dacă rămân, Salma, o să-mi fie frică în fiecare zi, până la moarte, și în fiecare zi mă voi gândi la plecare, dar nu voi mai putea pleca. Chiar dacă ești convertită? se miră maică-mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
te supui Celui-de-Sus pentru a-L asculta mai bine, mormăi el, ca și cum vorbea cu sine însuși, sau poate direct cu Ziditorul lui. Am plecat a doua zi înainte de rugăciunea din zori, tata călare, mama și cu mine pe spatele unei catârce, bagajele noastre fiind înghesuite pe alte cinci animale. Spre poarta dinspre Najd, în sudul orașului, ne-am alăturat altor câtorva zeci de călători, cu care am străbătut drumul împreună, pentru o mai mare siguranță. Bandiții erau numeroși în preajma orașului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
baracă mare, ostilă și dărăpănată. Fès era altceva, iar eu am avut la dispozițe întreaga tinerețe ca s-o aflu. De la prima noastră întâlnire, în anul acela, nu mi-au rămas decât amintiri încețoșate. Mă apropiasem de cetate călare pe catârcă, jalnic cuceritor pe jumătate adormit, sprijinit cu o mână fermă de tata, căci toate drumurile erau în pantă, uneori atât de abruptă încât animalul nu mai putea înainta decât cu pas nesigur și șovăielnic. La fiecare zdruncinătură mă îndreptam de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
o ia pe o scurtătură care avea să ne facă să câștigăm, se jura el, două zile mari și late. O lua pe acolo în fiecare lună, știa și cea mai măruntă neregularitate a drumului la fel de bine cum cunoștea spatele catârcii sale. Atât de bine s-a priceput să-și înfățișeze argumentele încât, la jumătate de ceas de când debarcaserăm, ne aflam deja pe drum, tata și cu mine pe un animal, mama pe un altul, cu grosul bagajelor, iar Warda și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
izbucnit apoi amândoi într-un râs zgomotos. Prietenul meu nu greșea, căci, într-adevăr, cu bălegar era încălzită apa băilor turcești din Fès. În ziua aceea chiar eram în măsură s-o știm, pentru că patronul băii ne trimisese, cu două catârce după noi și înarmați cu câțiva dirhami, să dăm ocol grajdurilor din cartier și să cumpărăm bălegarul adunat. Îl căraserăm în afara orașului, într-un loc pe care ni-l arătase. Ne aștepta acolo un om ca să ia în primire încărcătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Nu mai locuiam sub același acoperiș, nu mai aveam aceleași jocuri. Când o întâlneam, cuvintele noastre nu mai erau complice, nu ne mai înțelegeam din priviri. A fost nevoie, în anul acela, ca ea să mă strige de sus, de pe catârca pe care era cocoțată, pentru ca eu s-o văd din nou, s-o privesc, să-mi amintesc de fetița la care țineam și pe care o băteam până începea să plângă. Era la începutul verii, într-o livadă de măslini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
agravată de pierderea uneia, apoi a celeilalte soții. De acum făcea proiecte, trecea la provocări, avea pumnii pregătiți de luptă, ochii priveau iarăși pofticioși. Pentru acest drum călăream pe cal la fel ca el, însă femeile erau urcate pe niște catârce, așa că eram nevoiți să înaintăm în ritmul lor. La un moment dat, Warda s-a apropiat de Mohamed. M-am întors în dreptul lui Mariam. Ea a încetinit, pe nesimțite. Părinții se îndepărtau: — Hassan! Încă nu-i adresasem vreun cuvânt de când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cu mama lor așa cum vorbește unchiul tău cu Salma? — Da, fără îndoială. — Ai să vii des la ea? Ai s-o întrebi dacă e sănătoasă? Ai să-i asculți păsurile? — Da, Mariam, da! Ea trase atunci brusc de hățuri și catârca se ridică în două picioare. M-am oprit. S-a uitat fix la mine: — Dar atunci de ce nu-mi vorbești niciodată? De ce nu vii să mă întrebi dacă plâng noaptea? De toți ceilalți bărbați trebuie să mă tem. De tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să mă întrebi dacă plâng noaptea? De toți ceilalți bărbați trebuie să mă tem. De tatăl meu astăzi, de bărbatul meu mâine, de toți cei ce nu sunt rudele mele și de care trebuie să mă ascund. Slăbi frâul și catârca o porni iarăși în trap mărunt. M-am grăbit ca să pot rămâne alături de ea. Continuam să nu-i vorbesc, dar, ciudată senzație, mă temeam pentru ea, o învăluiam cu privirea într-o afecțiune neașteptată. Mi se părea că o pândește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
propriii mei bani. Fără să știu prea bine dacă făceam o afacere bună sau proastă, am acceptat cu entuziasm. Mi-a înmânat așadar suma în monezi de aur și mi-a împrumutat un cal pentru drum, doi slujitori și nouă catârce, sfătuindu-mă să fiu iute și precaut. Ca să nu plec cu animalele fără nici o povară, adunasem toți banii de care puteam dispune, economiile mele, cele ale mamei și o parte din banii lăsați moștenire Fatimei de către Khâli, cu totul patru sute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Cu toate astea, nu m-am putut împiedica să mă opresc pentru început în fața șantierului palatului meu. Era exact ca atunci când îl părăsisem, doar iarba mai crescuse, învăluind zidurile neterminate. Mi-am întors iute ochii, cât și pe cei ai catârcei care mă ducea în spate, a cărei privire era mai uscată decât a mea, îndreptând-o spre casa lui Khâli, aflată la câțiva pași mai încolo. Am bătut la ușă. Dinăuntru mi-a răspuns glasul unei femei pe care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Nu vorbesc de Abu Taher. Cel mai frumos elogiu care i se poate face unui cadiu nu este acela de a-i lăuda calitățile, ci spiritul de dreptate al celor pe care-i are În seamă. Or, În ziua sosirii, catârca mea suise cu greu ultima coastă care duce spre Poarta Kish, iar eu Însumi de-abia pusesem piciorul pe pământ, când un bărbat a intrat În vorbă cu mine. „Bine-ai venit În acest oraș“, mi-a spus el, „ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
umblau de colo-colo și, de jur-Împrejur, pe două caturi, cu odăi pentru călători. Bărbatul a spus: „Vei putea să rămâi aici oricât poftești, o noapte sau vreme mai Îndelungată, În acest loc vei găsi pat și hrană, și nutreț pentru catârca ta“. Când l-am Întrebat ce este de plată, s-a simțit jignit. „Aici ești invitatul stăpânului meu.“ „Și unde se află această gazdă atât de mărinimoasă, ca să-i pot adresa mulțumirile mele?“ „Stăpânul meu a murit de mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]