89 matches
-
să interacționeze cu profesioniștii și tehnica pe care le-au admirat pe parcursul celor 3.5 ore de spectacol . Program: 11:00 11:15 Evoluție avioane de înaltă acrobație acrobație Extra 300L (solo) 15 Aeroclubul României 11:15 11:25 prezentare Catamarane demonstrație pentru flotabilitate și manevrabilitate ambarcațiune 10 Bărci în Bagaje 11:25 11:35 Hidroavion,evoluție skyjet/bărci prezentare aeronavă sincronizat cu nautic 10 MOA Avio / MOA Boats 11:35 11:45 Motodeltaplane (formație) salt cu parașuta 10 C.S. Acvila
AeroNautic Show 2011, pe 7 mai, deasupra Lacului Morii () [Corola-journal/Journalistic/70236_a_71561]
-
nepoților lui nu le-ar fi folosit la nimic dacă n-ar fi dispus de materia primă necesară, pe care le-o asigurau acești copaci. De aceea, atunci când primi de pe buzele venerabilului Hiro Tavaeárii sarcina de a construi un mare catamaran, cu care războinicii insulei să poată porni în aventură recuperării fetelor, a prințesei, a perlei sfinte și a centurii regale, primul lucru pe care il făcu fu să se întâlnească cu viitorul său căpitan, pentru a afla exact ce fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
că pirogile „cusute“ în atelierele din golful lui Farepíti suportau loviturile marilor valuri care se sparg de recif fără să se zdruncine măcar. Dar ceea ce se construia acuma nu era o piroga mică și compactă de pescuit, ci un imens catamaran, ale cărui carene aveau treizeci de metri lungime, doi lățime și trei înălțime fiecare, ceea ce, daca ne gândim la lungimea scândurilor din care erau făcute, presupunea sute de cusături și mii de găuri. Tot acest edificiu era întărit prin interior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
deja terminate și observa șirul de bușteni care coborau până în apă și, la mijlocul distanței, placa mare de lemn, prevăzută cu găuri în care să-i prindă legăturile, îi deveni clar că urma să moară strivit de chila stânga a uriașului catamaran, care, cu cele patru tone ale lui, avea să-l zdrobească și să-l transforme într-o bucată de carne însângerata. Păru să fie chiar ușurat, căci știa, încă din clipă când fusese capturat, că nu mai avea cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cocoloș de carne însângerata, care se zbătea în cea mai cruntă agonie. Hiro Tavaeárii se grăbi să dea semnalul eliberării Mararei din legături, iar această alunecă rapid peste corpul sălbaticului, punându-i în acest fel capăt suferințelor. Provele gemene ale catamaranului despicară în sfârșit valurile, legănându-se apoi ușor pe apele liniștite ale golfului lui Farepíti și, pentru prima oara în viața sa, Tevé Salmón își aținti ochii nu pe vasul lui, ci, la fel ca și majoritatea celor prezenți, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
atat de multe... Chiar dac-aș trăi zece vieți n-aș putea învăța nici macar jumătate din câte știe Miti Matái și chiar dac-aș ajunge să învăț, tot n-aș ști cum să aplic cunoștințele... Arată spre chila stânga a catamaranului și întreba aproape agresiv: Ți se pare ca valurile astea sună altfel decât celelalte? Bună femeie se concentra, străduindu-se să perceapă vreo nuanță diferită în clipocitul valurilor care se loveau de scânduri, dar până la urmă ridică din umeri, recunoscându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să-i salveze! După câteva clipe îndrăzni să întoarcă puțin capul. Pe suprafața valurilor se distingea clar amenințătoarea înotătoare dorsala a uriașului rechin care venea de-a dreptul spre ei. Dintr-o singură mușcătură, ar fi putut zdrobi chila uriașului catamaran că pe o simplă scobitoare. Într-adevăr, era Teatea Maó, ferocele Rechin Alb, creatură cea mai sângeroasă de pe planetă, coșmarul navigatorilor din Pacific, care preferau să înfrunte cel mai teribil ciclon decât să întâlnească fiara cu o mie de dinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
în jurul navei. Prima lumină a zorilor îi găsi la mai puțin de opt mile de o coastă înverzita și joasă, care se pierdea din vedere înspre nord, iar aceste mile fură cele mai lungi pe care le parcurseseră vreodată, desi catamaranul zbura pe deasupra valurilor cu aproape șapte noduri pe oră. Curând putură distinge coloanele de fum, colibele și pirogile de pe plajă și, cănd traseră, în sfârșit, în mijlocul unei lagune largi și puțin adânci, scoaseră cu toții un suspin de ușurare, înțelegând că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
se află în drumul lor îi întărea convingerea lui Miti Matái că și sângeroșii lor dușmani se lăsau împinși tot de alizeul de sud-est, iar timpul trecut de la această întâmplare îi dovedea că Marara înainta mai repede decât cele patru catamarane. Pentru a putea duce la bun sfârșit o călătorie atât de lungă, navele lor trebuie să fie foarte grele, îi explicase lui Roonuí-Roonuí, în prezența majorității oamenilor de pe vas. Și, în plus, trebuie să se oprească din loc în loc, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de pericol te referi? Cu cât îi ajungem mai repede, cu atat mai repede ne putem întoarce. —Să ne întoarcem? repeta Navigatorul Căpitan, apăsând cuvintele. Ce șanse de victorie am putea avea dacă ne-am înfrunta în larg cu patru catamarane pe care se află cel puțin de două ori mai mulți războinici decât ai noștri? Clatină din cap convins. Nici una. Singura noastră șansă este să-i atacăm prin surprindere pe propria lor insula, la fel cum ne-au atacat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
că într-un vis, prinși de amețeala acestui vârtej nebunesc, care părea să-i conducă de-a dreptul spre hotarele universului. Nici ploile, nici curenții, nici macar perioadele de calm apăsător ale după-amiezilor zăpușitoare nu reușeau să oprească goana nebună a catamaranului, care uneori naviga ore întregi plutind pe o singură chila, si era un spectacol demn de văzut cum incredibilul Miti Matái reușea să-l mențină în echilibru mile întregi, pentru ca să-l îndrepte dintr-odată, să realizeze o manevră complicată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
atât carul, cât și acul se găseau în așa de temutul Al Cincilea Cerc. De aceea, într-o dimineață, pe când marea părea acoperită cu ulei, iar căldură primelor ore anunță o zi sufocanta, în care soarele avea să transforme puntea catamaranului într-o plita de sobă, Miti Matái își strânse oamenii istoviți și îi anunță fără ocolișuri: Azi-noapte am traversat hotarul celui de-al Cincilea Cerc, astfel că nici eu, nici nimeni altcineva născut în insulele din sud nu poate măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
niste munți, capabili să prindă și cea mai mica briză care ar fi bătut peste ocean. Ce ambarcațiune era aceea - dacă într-adevăr era vorba despre o ambarcațiune - și ce fel de uriași o cârmuiau? Desigur că nimeni de pe bordul catamaranului nu mai văzuse așa ceva, nici macar nu mai auziseră vorbindu-se de existența unei asemenea nave și, cu toate că unii dintre ei susținură că trebuie să fi fost vorba de o simplă halucinație sau de o iluzie optică, Miti Matái îi porunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cu o scurtă patina care mă ajută s-o echilibrez, folosindu-mă de jumătate din catarg și de ceea ce mai rămăsese din vele. Iar restul l-am abandonat. Îl priviră plini de admirație. —Ai fost în stare să transformi un catamaran într-o piroga, tu singur, în larg? — Viața mea depindea de astă, răspunse. Și nimeni nu descoperă de ce este în stare cu adevarat decât atunci când trebuie să înfrunte moartea. Zâmbi, ca și cum ar fi spus o glumă copilăreasca. Până la urmă, întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
împingă la țărm, unde însoțitorii lor se aruncară asupra vaselor cu apă și a nucilor de cocos, bând cu o asemenea nerăbdare, încât era clar că fuseseră pe punctul de a pieri de sete și că fără sosirea providențiala a catamaranului n-ar mai fi rezistat mult timp. Tapú Tetuanúi și Chimé din Farepíti urmăreau scenă, neputându-se hotărî dacă să înainteze către insula sau să se-ntoarcă la bord, ca și cum ar fi fost niște pești orbiți de o lumină prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
avea s-ajungă niciodată - la fel ca atâtea altele care urmaseră această rută - la destinația să din insulele Filipine. În cele din urmă compasiunea învinse teamă, mai ales că bieții oameni păreau mai degrabă cadavre ambulanțe decât pirați agresivi, iar catamaranul se apropie de țărm. Femeile putură să-și dea frâu liber sentimentelor, îngrijindu-se de bieții nenorociți, care arătau ca si cum ar fi fost deja cu un picior în groapă. De fapt, o parte a plajei era deja semănata cu morminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nisip negru, protejată de un mic promontoriu care pătrundea că un deget murdar de stâncă în albastrul oceanului. Soarele încă nu se dezlipise de linia orizontului, când deja înconjuraseră întregul perimetru al insulei, asigurându-se că nu se zarea nici un catamaran - care să le indice că aceasta ar fi fost insula de pe care au pornit sălbaticii lor agresori - și, curând, putură să-și dea seama că nici măcar nu era locuită de oameni ai mării, căci, în mod bizar, colibele nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
în liniște și se așezară sub cocotierii de pe plajă, pana cand lângă pielea sălbaticului nu mai rămase decât cel care părea să fie șeful lor, si care se vedea clar că era dezarmat. Doar atunci le făcu semn celor de pe catamaran să se apropie. De această dată, Roonuí-Roonuí nu mai lăsa pe nimeni să meargă în locul lui și, aruncându-se în apă, înota cu mișcări viguroase până în locul în care îl aștepta căpetenia. Discuția fu lungă și mai ales dificilă, dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ar fi Navigatorul-Căpitan al insulei lor, care ar fi încântat să îi explice căpitanului Mararei cum putea ajunge până acolo. Căzură așadar de acord că Roonuí-Roonuí să rămână pe uscat în calitate de ostatic, în vreme ce Navigatorul-Căpitan al insulei avea să urce pe catamaran, unde avea să petreacă noaptea, pentru a-i putea explica lui Miti Matái calea pe care trebuia s-o urmeze pentru a ajunge, fără greș, pe coastele sângeroșilor Te-Onó. Tapú Tetuanúi asista de aproape la discuția lungă pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Roonuí-Roonuí îl surprinse totuși cu vestea că patru războinici locali, cărora Te-Onó le decimaseră familiile cu ceva timp in urma, doreau să se alăture expediției și, pentru această, pe lângă armele lor, aveau să aducă și o mică piroga pe care catamaranul o putea trage după el, precum și o importanță cantitate de carne și de fructe proaspete. Miti Matái accepta propunerea, nu numai pentru că era conștient că fructele erau binevenite dacă nu dorea că echipajul să înceapă să-și piardă vigoarea, din cauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
o mare parte din valoare odată ce trecuse prin mâinile sălbaticilor. În plus, oricât de mare ar fi fost o perla, ea nu era decât un biet obiect vulgar și neînsemnat în fața frumosului clopot, care îi fascina pe toți cei de pe catamaran. Aceștia aproape că îl venerau, deși, în același timp, îl detestau. Nimeni nu putea rezista tentației de a-l face să sune, însă pe toți îi deranja când îl băteau alții. Era evident că sunetul lui ascuțit îi enervă ori de câte ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
dispuși să continue cu orice preț. A doua zi vântul slab se opri de tot, iar zăpușeala ajunse la limite insuportabile, dându-le tuturor senzația că Marara plutea nu pe apă, ci pe un ocean de mercur. Până la ultimul, ocupanții catamaranului ramaseră ore întregi că într-o letargie, până când, dintr-odată, Miti Matái își bagă mâna în apă, îi calcula temperatura, privi cerul, trase adânc aer în piept și murmura că pentru sine, deși mulți dintre ceilalți îl auziră și ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
primele frunze de palmier începuseră deja să zboare prin aer. Cand din Marara nu mai rămase decât scheletul, așa cum ieșise din mâinile lui Tevé Salmón, Miti Matái dădu ordin că acesta să fie umplut cu apă. În câteva minute, imensul catamaran dispăru de la suprafața lagunei, pentru a se odihni pe patul sau de nisip. Deși ar putea părea o manevră absurdă, căpitanul ei știa foarte bine că acela era cel mai sigur loc în care s-ar fi putut afla pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
și că oamenii aceia n-ar avea nici o legătură cu bestia îl îngrozea și doar spre dimineață, cănd Roonuí-Roonuí reuși să afle de la una dintre femei că grosul războinicilor porniseră în urmă cu doi ani la bordul a cinci uriașe catamarane, se mai liniști cât de cât. Vetéa Pitó, care avusese norocul să nu participe direct la masacru, făcu tot ce-i stătea în putință ca sa-si consoleze prietenul, explicându-i că, dacă Te-Onó n-ar fi fost dintotdeauna un neam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
iar restul zilei îl dedicară delicatei sarcini a ridicării Mararei de pe fundul lagunei. Pentru asta, scoaseră mai întâi din ascunzișul ei mică piroga, care nu fusese prea mult afectată de taifun, si se îndreptară, în ea, spre punctul unde scufundaseră catamaranul, pentru că Vetéa Pitó și cei mai buni scufundatori să extragă una cate una pietrele cu care umpluseră cele două carene. Odată eliberată de greutate, ambarcațiunea se ridică singură la suprafața apei, suficient pentru că oamenii să poată aruncă apoi apă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]