215 matches
-
are și ea sentimente, dorințe, dreptul de a iubi și de a fi iubită, nu crezi? Doctorul o privi câteva clipe și în ochii lui apăru o licărire care putea fi asemuită cu un sentiment de milă. Părul ei de catran răspândit pe perna albă iriza o lumină fluorescentă care o înnobila. Vă spuneam în una din serile trecute că vreau un copil. L-aș face singură, dar vă dați seama că nu e posibil. Nu voi destăinui nimănui niciodată numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
în șatra mea!, gândi el. Trecuse lesne peste incident. Alte noianuri de gânduri îl împresurau acum. Luna se ascunsese de câtăva vreme după un nor fumuriu, încât nu se vedea nici un colț din talerul ei de aramă. Împrejurimile deveniră de catran. Căruțele așezate una după alta așteptau numai primul bici al bulibașei, drept semnal de pornire, Iorgu afându-se în capul coloanei. Clipa sosi nesperat de repede. La îndemnul bunicului ei, Voica, nepoata favorită a bulibașei, care nu mai putea de dragul de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
oprindu‑se În arcada pleoapelor, după care se scurgeau precum lacrimile În găvanele străvezii ale ochilor, ca apoi să fie zăgăzuite de genele ochilor hieratici. Dar ei tot nu se trezeau. Surzi, cu auzul pecetluit de plumbul somnului și de catranul beznei, zăceau neclintiți, privind În bezna lăuntrică, În bezna vremii veșnice care le Împietrise inimile adormite, care le oprise respirația și contracția plămânilor, care le Înghețase susurul sângelui În vene. Numai că, dăinuind În jilăveala grotei și În tihneala trupului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
se Însuflețise, dar și pântecele avea să se Însuflețească, apoi plămânii și chiar ochii ferecați de plumbul somnului, ca și mădularul său adormit și rece, Înstrăinat precum se Înstrăinase păcatul de el. Apoi reveni cu cugetul În inima peșterii, În catranul vârtos al beznei, deslușind clepsidra veșniciei timpului, pentru că vroia să‑și strămute vremelnicia pământeană În timp, să‑și statornicească trupul și cugetul În miezul timpului, ca să se Întoarcă În vremea dinaintea somnului și a peșterii. Mai Întâi Își aminti de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
să intri în pâine, gata cu leneveala și nu uita, îmi ești datoare vândută. Aceeași ființă deplorabilă, cu o altă pieptănătură. Își încrețise părul scurt și-l ridicase spre înalturi, nu mai înainte de a-l vopsi într-o culoare de catran. La scurt timp, cum vechea denumire a postului nu se mai justifica, veni adresă de la minister cu înștiințarea că funcția de dactilografă se transforma în aceea de referent. Această depeșă lăsa la latitudinea șefilor stabilirea atribuțiilor noului post. Nuța înnebuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
viața ei de familie. Dar în ziua aceea, amestecul acela de soare ce promitea și întărâta speranțele, mirosul de clor, genunchiul Mariei dezgolit, mâinile desfăcute în poală, relaxate ca după un efort teribil, oglinda jupuită, pereții vopsiți de un verde catran, toate îi creaseră o senzație nelămurită de silă, un gen de irascibilitate tulbure, se gândea cu dezgust la toate aceste stereotipii, viață, moarte, asimilație, dezasimilație. Ce stupiditate, spuse, când și cum să mai crezi în vorbe frumoase, să-ți mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de la Cetatea Neamțului, s-a prezentat în fața Măriei Sale regele de Polonia, duce de Lituania și suveran de Letonia. Măria Ta! Noi cetatea nu ți-o dăm! Bogății și grâne nu avem într-însa. Dar pușci, sacalușuri, obuzuri, plumbi, bolovani și catran avem câtă trebuință pentru orice vrăjmaș, care-și zice și creștin pe deasupra, dar se dedă la prădăciuni de odoare creștinești!.. Mai bine le-ai înturna bisericilor jefuite! Spânzurați-l la vederea pârcălabului din cetate! Nu, Luminăția Ta! Au nu cunoști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
poate - orologiul său l-ar fi prevăzut. Sigur! Trăiască Pitpalacul! La ușa atelierului au fost aduse, drept prețuire, damigene cu vin și clondire cu șliboviță. O roată de cașcaval și un purcel fript. Un rând de haine. Cineva a turnat catran peste toate. Orologiul a bătut iar de-abia pe la jumătatea lui decembrie. Venise iarnă grea, cum nu se mai pomenise de mult. După viscole ce conteneau doar pentru a porni iar, mai aprig, s-a lăsat gerul. Pe sub pomi, dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
o mie de ani așa cum o văd acum, la trei de di-mineață la ceasul meu de mână: un cartier cu ateliere și garaje care se înmulțesc pe maidane, și dezordinea revărsării cu asprimea și rezonanța sa de tunel, înaintând pe catran până pe pragul ușii. Și la fel cum aici, în Alcântara, în acest moment din noapte, în timp ce tu, taică-tău și mătușa ta dormiți în acele prăpădite paturi de săraci, la fel cum aici, Iolanda, îmi vine în minte gustul neplăcut
António Lobo Antunes - Dulci miresme, blânzi morți by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/7462_a_8787]
-
belci/ Cu bordeiul la ureche/ Scoțînd fum ca pe zăvelci/ Printr-un ciur mușcat de streche". Un animal fantastic, descris într-o limbă care nu seamănă cu nimic. Imaginea căpitanului din Undeva, o călătorie, care "binoclează timpul prin norii de catran" e chiar aceea a îndrăgostitului lui Baudelaire, de "țări și țărmi himerici". Un poet. În 1937 apare Spre țara închisă în diamant, la fel de coaptă întru suprarealism și pozele lui de-o gentilețe neînțeleasă. Diafană, vis pur de crîșmă sordidă, e
Vise rele by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7816_a_9141]
-
dansul haotic al crepusculului,/ murmurul bezmetic al celulelor, inelul obscen al/ anilor, brațul de aur coclit al/ neputinței. Nu mai cred/ în șerpuitul ei de felină, în privirea ei de somnambulă/ inocentă.... Ca un foc negru, ca o flacără de catran/ ard ochii ei în cuibul îmbălsămat al anotimpului, în/ rama roasă de carii a vârstei. Nu-mi cere să mă/ resemnez și să fiu fericit. Condeiul e obosit și scrie șire/ fără de sens. "in my beginning is my end". Poetul
Soarele alb, soarele negru by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7595_a_8920]
-
cameră albă/ doar pianul negru ține de urât insomniei, /orgoliului său de-a-nvia fantomele verii./ Pe clape se așează râuri,/ coline de piatră,/ și vise pentru încă două vieți. / Totul. Nimic. Și iarăși totul./ Clape albe, clape negre, lupi de catran/ ce sugrumă demonii somnului (...) Mâna ce se așează pe umăr/ e de zăpadă,/ alătură ce nu-i de alăturat, / clapele albe, clapele negre/ și complicitatea lor într-o cameră albă. / Te rog nu renunța, / se înnoptează,/ poate se face lumină
Soarele alb, soarele negru by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7595_a_8920]
-
de acum, pentru care nu mai e loc de metaforă și minciună, poezia a parcurs drumul rugăciunii: "Iartă-mă Doamne că atunci nu știam/ că sunt fericită!/ Că acum, fără el, soarele se despoaie de raze/ și pâinea se face catran..." ( Atunci nu știam) Moartea celui drag aduce un aprilie de răstignire "pe-un gol plin de piroane", poezia e o tulburătoare Scrisoare dintr-un spațiu intermediar: "Nici cu totul aici, nu încă Acolo./ Timpul și-a schimbat brusc unitățile de
Din familia înalt-țintitorilor by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7497_a_8822]
-
Caragiale a descris totul de mult, magistral. Oricum, cetățeanul care ne-a umplut ecranele televizoarelor sâmbătă seara și care-l confunda pe medicul Arafat cu pașnicul orășel de la Dunăre sau, poate, cu materialul de reparat navele (câlți, cârpe îmbibate cu catran, cu care se astupă spărturile la bordaje și la pun- țile de lemn) părea picat direct din textele lui Caragiale: „Eu cu cine votez?!”, „Amice, ești... idiot!”. Cu sârguință, zi de zi, îl rescriem pe maestru. Ce caută lumea în
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4979_a_6304]
-
nu avea să-i găsească nimeni”. Ochii lui Jackson se rostogoleau ca niște mici luni, marmorate cu vene, înotând într-o mucoasă groasă, translucidă. Avea dinți negri tot atâția câți albi, și multe goluri între ei. Trupul îi duhnea a catran de pin, din acela care se amesteca cu cânepă veche pentru a se face câlți. Firește, Billy refuzase această întâlnire. - Miroase a moarte, a zis el. Cunosc mirosul ăsta. - Nu trebuie să-l bagi în seamă, a spus Herman. Faptul
Jay Parini Rătăcirile lui Herman Melville by Luana Schidu () [Corola-journal/Journalistic/3102_a_4427]
-
meu/ e lung și rărit,/ chipul brăzdat de trecerea vremii./ Am o pelerină uzată./ În mână, sticla farmaceutică arămie./ Scot dopul torn soluția pe față/ aprind bricheta. Părul arde și/ se stinge primul, fără să doară. Sfârâind,/ scoate zgomote de catran./ Mi se topește lobul urechii drepte./ Pielea deasupra sprâncenei,/ pleoapa. Prin fantele/ create iese-ntunericul ca dintr-un android.// Am părul scurt, revigorat, rănile se mai estompează. Îndărătul frunții, junglă. Peste jungla dendritelor, țipete” (p. 11). Ca și la Geo
Bonobo, om sucit by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3199_a_4524]
-
o mînă, ceață ceață și vînt numai șoapte glasuri șerpi metafizici răvășindu-mi pielea șuvoiul sîngelui dorința țîșnind iar conturul tău aproape că s-a răsucit acum înspre mine aripa ta albă mă-nvăluie apoi sosește aripa ta de fum și catran ai adormit întreaga noapte în brațele mele, ascultînd lipăitul pescărușilor, vîntul în zori ai pătruns tăcută sub pielea mea de-atunci te port ca pe un semn ciudat și greu de-nțeles te port stînd în fotoliu, pîndind conturul tău
Poem de Judith Meszáros by Ion Paul Sebastian () [Corola-journal/Imaginative/15294_a_16619]
-
acum un deșert cu venele trandafirii își agăța de moliciunea craniului ventuzele mestecîndu-mi trecutul scuipîndu-mi obosit viitorul și urletul poros a spart sticla ferestrelor și dopul de parafină a umplut țestele și labele jupuite ale țipătului au zdrobit tunelul de catran în timp ce vocea de 26 de ani a mamei bubuia ca un picamer sfredelind nefericirea de-a mă ști dintr-un pîntec de care atîta s-a rugat să nu fie să nu mai fie... și leșinul meu de carton alb
Poezii by Ioana Nicolaie () [Corola-journal/Imaginative/16297_a_17622]
-
meu e lung și rărit, chipul brăzdat de trecerea vremii. Am o pelerină uzată. În mînă, sticla farmaceutică arămie. Scot dopul torn soluția pe față aprind bricheta. Părul arde și se stinge primul, fără să doară. Sfîrîind, scoate zgomote de catran. Mi se topește lobul urechii drepte. Pielea deasupra sprîncenei, pleoapa. Prin fantele create iese-ntunericul ca dintr-un android. Am părul scurt, revigorat, rănile se mai estompează. Îndărătul frunții, junglă. Peste jungla dendritelor, țipete. Prins în capcană - și-au bătut
Poezii by Ștefan Manasia () [Corola-journal/Imaginative/3371_a_4696]
-
lăcaș tot mai gol Un fragil păcat la buza oaselor, mă-nțeapă cu-atâta vânt și-atâta singurătate, încât sufletu-mi pare foarte greu de parcă atârnă de el un înger Gândul începu să-și dea ultima suflare, așezat pe mâna catranului miop sărutându-și ecoul strigătului de ajutor. Tu ești... Ochii tăi înăuntru țin o corabie și mi-o dau plină cu velur de privire goală și rubine sfărâmate de visuri, de căderi, de degete. Azi-dimineață un demon a prins aripi
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
o căpriță, care ne dădea în fiecare an câte doi iezi. Mama n-avea serviciu. Îngrijea grădina și vindea celor de la bloc roșii, garoafe și lapte de capră. Într-o seară, tata a venit de la Combinat încruntat, cu o față de catran. - Șeful mi-a spus că mă dă afară. „Ăștia” pot să mă bage chiar la pușcărie dacă nu cedez. Vor să facă blocuri și în curtea noastră. Zic că m-au lăsat destul. A plâns mama, am plâns și eu
CAPITOLUL 1 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2208 din 16 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383075_a_384404]
-
unui drum ce duce către seară. Pe fruntea rece, mi se-așează Toamna, Cu norii coborâți peste pământ; Mă doare-nsingurarea și regretul, Mă doare orice vorbă, orice gând. Aud cum vântu-mi șuieră din spate; E ceas târziu, o noapte de catran. Întind cu teamă, mâna printre ierburi, Biet cuc stingher, căutând un cuib...și-un ram. Citește mai mult La umbra ta, m-aplec, pădure,Cu osteneala zilelor cu brumă; M-apasă vântul, ploaia mă-ncovoaie,La geamul vieții, ciorile, îmi scurmă
FLORINA EMILIA PINCOTAN [Corola-blog/BlogPost/385232_a_386561]
-
unui drum ce duce către seară.Pe fruntea rece, mi se-așează Toamna,Cu norii coborâți peste pământ;Mă doare-nsingurarea și regretul,Mă doare orice vorbă, orice gând.Aud cum vântu-mi șuieră din spate;E ceas târziu, o noapte de catran.Întind cu teamă, mâna printre ierburi,Biet cuc stingher, căutând un cuib...și-un ram.... IV. PE-NSERAT, de Florina Emilia Pincotan , publicat în Ediția nr. 2328 din 16 mai 2017. Pe-nserat, când blânda-lună Se-oglindește-n luciul mării, Plâng egretele și
FLORINA EMILIA PINCOTAN [Corola-blog/BlogPost/385232_a_386561]
-
Acasa > Poezie > Delectare > AM DREPTUL LA VIAȚĂ Autor: Mihai Mircea Matei Publicat în: Ediția nr. 1912 din 26 martie 2016 Toate Articolele Autorului AM DREPTUL LA VIAȚĂ Mă macină grijurile, unele sunt negre pline de catran, altele sunt grele aducând în ele plumbul vremii. Mă macină grijurile, gândurile-mi sunt răvășite e un frig artic, mă strâng oasele din încheieturi stau zămislit și răpus. Mă macină grijurile, sper încă la viață, tânjesc după-o vară fierbinte
AM DREPTUL LA VIAȚĂ de MIHAI MIRCEA MATEI în ediţia nr. 1912 din 26 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383262_a_384591]
-
Mai avem încă timp să colorăm,Să ne colorăm visările,... II. AM DREPTUL LA VIAȚĂ, de Mihai Mircea Matei , publicat în Ediția nr. 1912 din 26 martie 2016. AM DREPTUL LA VIAȚĂ Mă macină grijurile, unele sunt negre pline de catran, altele sunt grele aducând în ele plumbul vremii. Mă macină grijurile, gândurile-mi sunt răvășite e un frig artic, mă strâng oasele din încheieturi stau zămislit și răpus. Mă macină grijurile, sper încă la viață, tânjesc după-o vară fierbinte
MIHAI MIRCEA MATEI [Corola-blog/BlogPost/383255_a_384584]